Sep 30, 2017

Ateroscleroza Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Ateroscleroza Tratament Naturist

 

 

 

 

Ateroscleroza Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina

 

 

Ce este ateroscleroza?

Ateroscleroza este o boala lentă în care arterele se înfundă şi se întăresc. Aceasta provoacă aproape 75 % din decesele legate de sistemul cardiovascular şi se întâlneşte la 80 – 90 % dintre persoanele cu vârsta de peste 30 de ani. Grăsimile, colesterolul, calciul şi alte substanţe care formează plăci, se acumulează în artere. Placa dură îngustează pasajul prin care curge sângele care face ca arterele să devină dure şi inflexibile (ateroscleroza este, de asemenea, cunoscută sub numele de rigidizarea arterelor). Aceasta duce la boli cardiovasculare, care sunt principala cauză de deces la persoanele de peste 45 de ani. Placa moale este mult mai probabil să se desprindă de pe peretele arterei şi provocă un cheag de sânge, care poate bloca fluxul sangvin către organele vitale.
Efectele aterosclerozei diferă în funcţie de arterele din organism care sunt reduse şi devin înfundate cu placă. În cazul în care arterele care aduc sânge bogat în oxigen către inimă sunt afectate, este posibil să aveţi boală coronariană, dureri în piept sau un atac de cord. În cazul în care arterele către creier sunt afectate, este posibil să aveţi un atac ischemic tranzitoriu (AIT) sau un accident vascular cerebral. În cazul în care arterele din braţe sau picioare sunt afectate, s-ar putea dezvolta boala arterelor periferice. Puteţi, de asemenea, dezvolta o inflamaţie în peretele arterei (anevrism).
Scăderea tensiunii arteriale şi LDL nivelurilor colesterolului („rău”), o dietă sănătoasă, cu o mulţime de fructe şi legume, renunţarea la fumat, pierderea în greutate, şi efectuarea mai multor exerciţii fizice pot preveni ateroscleroza.

 
Ateroscleroza semne si simptome:

De multe ori, persoanele cu ateroscleroză nu au nici un simptom până când arterele sunt înfundate cu placă în proporţie de 40 %. Simptomele variază în funcţie de arterele care sunt afectate.
Boala Coronariană
Simptomele bolii coronariene (în cazul în care arterele inimii sunt îngustate) sunt resimţite de obicei prin exerciţii fizice, activitate sexuală, expunerea la frig, furie, sau stres.

 

Cele mai frecvente simptome includ:

Durere toracică (în general, o senzaţie grea, apăsare, sau strivire cu posibile dureri sub formă de arsuri sau junghiuri);
Durere abdominală, de gât, spate, maxilar, sau umăr / braţ;
Slăbiciune;
Transpiraţie;
Scurtarea respiraţiei.

 

 

Boala Cerebrovasculara

Boala cerebrovasculară (în cazul în care arterele care alimentează creierul cu sânge sunt îngustate), poate provoca atac ischemic tranzitoriu (o pierdere bruscă a funcţiei cerebrale cu recuperare completă în termen de 24 de ore) şi accident vascular cerebral.

 

Simptomele pot include:

Slăbiciune sau paralizie pe o parte a corpului;
Probleme de vorbire sau de înţelegere a vorbirii;
Pierderea vederii la un ochi;
Slăbiciune musculară;
Probleme spontane de mers pe jos;
Ameţeli;
Pierderea echilibrului sau a coordonării;
Durere bruscă şi severă de cap.

 

 

Boala Arterelor Periferice

Boala arterelor periferice afectează arterele care alimentează braţele şi picioarele cu sânge bogat în oxigen.

Simptomele pot include:

Durere, crampe, senzaţie de amorţeală sau sentiment de oboseală a muşchilor de la picioare (claudicaţie intermitentă);
„Sunete” (sunete pe care medicul le poate auzi cu un stetoscop, care indică turbulenţe în fluxul de sânge);
Căderea părului;
Îngroşarea unghiilor;
Suprafaţa netedă şi lucioasă a pielii;
Pielea este rece la atingere;
Cangrenă.

 

Ateroscleroza cauze:

Nimeni nu ştie cauza exactă a aterosclerozei, deşise stie ce o determină să se agraveze. Mulţi cercetători cred că începe cu deteriorarea stratului intern al arterei, cunoscut sub numele de endoteliu.

 

Se consideră că aceşti factori contribuie la lezare:

Hipertensiunea arterială;
Valori crescute ale LDL colesterolului („rău”);
O acumulare de homocisteină (un aminoacid produs de organismul uman, considerat a fi un factor de risc pentru boli de inimă, accident vascular cerebral, osteoporoză, diabet zaharat şi demenţă);
Fumatul;
Diabet;
Inflamaţie.

Odată ce artera este deteriorată, celulele sanguine numite trombocite se acumulează acolo pentru a încerca şi a vindeca leziunea. De-a lungul timpului, grăsimile, colesterolul şi alte substanţe se acumulează, de asemenea pe locul respectiv, ceea ce îngroaşă şi întăreşte peretele arterei. Fluxului de sânge prin artera respectivă este scăzut, iar alimentarea cu oxigen a organelor scade de asemenea. Se pot forma cheaguri de sânge, care blochează artera sau intră în fluxul sanguin şi taie alimentarea cu sânge a altor organe.
Pentru că unii oameni nu prezintă factori de risc caracteristici pentru ateroscleroză (cum ar fi fumatul şi hipertensiunea arterială), este posibil să existe alte cauze, cum ar fi o infecţie. Cercetarea este în curs de desfăşurare.

Ateroscleroza factori de risc:

Factorii de risc pentru ateroscleroză includ:

Afecteaza mai mult barbatii;
Dacă sunteţi femeie, la menopauză;
Persoanele cu hipertensiunea arterială;
LDL colesterol („rău”) sau trigliceride (grăsimi în sânge) mărite;
Diabet;
Faptul că sunteţi supraponderali;
Fumatul;
Un istoric familial de boli de inimă;
Nivelurile crescute de homocisteina;
Stilul de viaţă sedentar;
Dietele bogate în grăsimi saturate şi trans acizi graşi (grăsimi trans);
Depresia;
Apneea obstructivă de somn.

Ateroscleroza prevenire:

Puteţi preveni ateroscleroza având un stil de viaţă sănătos.

Renunţaţi la fumat;
Faceţi exerciţii cel puţin 30 de minute pe zi, 6 zile pe săptămână;
Mâncaţi alimente sănătoase, cum ar fi fructele, legumele şi cerealele integrale, care sunt sărace în grăsimi saturate şi bogate în fibre;
Menţineţi o greutate normală (sau pierdeţi în greutate, dacă este nevoie);
Reduceţi stresul;
Dacă aveţi hipertensiune arterială, nivel ridicat de colesterol, diabet zaharat sau o altă afecţiune cronică, tineti-le sub control.

Astm Bronsic Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Astm Bronsic Tratament Naturist

 

 

Astm Bronsic Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

VITAMINA C PLUS – 2 TABLETE/ZI- 1 LUNA– puternica actiune antialergica prin activitatea histaminica, sprijina sistemul imunitar, cure periodice celor care traiesc in mediu poluat

MEGA ZINC – 1/2 TABLETA/ZI- 2 SAPTAMANI PE LUNA- 1 LUNA– adjuvant eficient in tratamentul alergiilor,  sprijina functionarea normal a sistemului imunitar, inhiba procesele oxidative nocive prin efectul sau antioxidant, recomandat in cure periodice celor care lucreaza in mediu toxic sau locuiesc in orase poluate

ORGANIC NONI – 2 LINGURI/ZI- 2 LUNI– detoxifica ficatul, stimuleaza functionarea normal a celulelor, actiune antiinflamatoare, adjuvant in tratarea alegiilor, antibacterian, antiviral, antimicrobian

PURE YUCCA – 1 CAPS DE 3 ORI/ZI CU MULTA APA- 1 LA, PAUZA 2 SAPTAMANI SI SE REIA 1 LUNA– saponinele , ingredientele active in forma naturala au actiune similara steroizilor determinand effect antiinflamator, antispasmodic, antioxidant, diuretic. Contribuie efficient in tratarea alergiilor si tuturor manifestarilor de tip alegic: bronchospasm, rinita alergica. Doza recomandata poate fi dublata in formele aggravate.

PARAPROTEX – 1 CAPS DE 3 ORI/ZI- IN TIMPUL MESEI- 2 SAPTAMANI, PAUZA DOUA SAPTAMANI, PAUZA DOUA SAPTAMANI, IAR ADMINISTRARE DOUA SAPTAMANI – 5 CURE– parazitii pot fi cauza manifestarilor de tip alegic. Examenul coproparazitologic nu este concludent de cele mai multe ori. Deparazitarea este recomandata sa se faca cel putin o data/an. Este un excellent antiparazitar, antibacterian, antiviral, antifungic, sprijina sistemul imunitar, detoxifiant.

CALCIUM MAGNEZIUM PLUS  –  1- 2 CAPSULE/ZI-CURE REPETATE DE 1 LUNA CU PAUZA 1 LUNA SI LA NEVOIE- IN CRIZA- eficient in combaterea bronhospasmului din astmul bronsic.

BIOHARMONEX – se lucreaza pe programele IMUNITAR, RELAXARE, DETOXIFIERE, LIMFATIC, MERIDIAN, RESPIRATIE.

 

 

Ce este astmul?

Astmul este o boală cronică care implică inflamaţia plămânilor. Căile respiratorii se inflamează şi restricţionează fluxul de aer din şi înspre plămâni, ceea ce face dificilă respiraţia. Cuvântul Astm vine din limba greaca care inseamna „gâfâind”. Persoanele cu astm gâfâie şi şuieră, deoarece acestea nu primesc suficient aer în plămâni.

 
În mod normal, atunci când respiraţi într-un mediu iritant sau faceţi ceva care vă amplifică nevoia de mai mult aer, cum ar fi exerciţiile, căile respiratorii se relaxează şi se deschid. Dar în cazul astmului, muşchii din căile respiratorii se strâng, iar epiteliul din căile de trecere a aerului se inflamează.
Astmul este cea mai frecventă boală cronică a copilăriei. Aproximativ jumătate din toate cazurile de astm se dezvolta înaintea vârstei de 10 ani, iar mulţi copii cu astm au, totodată şi alergii.

 
Astmul poate fi alergic sau non-alergic. În astmul alergic, o reacţie alergică la un iritant inhalat – păr de animale, polen, praf – declanşează un atac. Sistemul imunitar intră în acţiune, dar în loc să ajute, aceasta cauzează inflamaţie. Aceasta este cea mai comună formă de astm.

 
Astmul non-alergic nu implică sistemul imunitar. Atacurile pot fi declanşate de stres, anxietate, aerul rece, fum sau un virus. Unele persoane au simptome doar atunci când fac exerciţii, o afecţiune cunoscută sub numele de astmul indus de exerciţii.

 
Deşi este greu de vindecat astmul acesta poate fi controlat. Persoanele cu astm bronşic moderat până la sever ar trebui să folosească medicamentele convenţionale pentru a ajuta la controlul simptomelor. Terapiile complementare şi alternative ajuta, dar nu ar trebui să înlocuiască tratamentul convenţional.

 
Semnele şi Simptomele Astmului

Cele mai multe persoane cu astm pot să nu manifeste niciun simptom o perioadă de timp, apoi au un atac de astm. Unii oameni au dificultăţi de respiraţie cronică care se agravează în timpul unui atac. Atacurile de astm pot dura de la minute la zile şi pot deveni periculoase în cazul în care fluxul de aer către plămâni devine restricţionat sever.

 
Simptomele primare ale astmului bronsic includ:

Scurtarea respiraţiei;
Exacerbarea astmului – de obicei, începe brusc; poate fi mai rău pe timp de noapte sau dimineaţa devreme, poate fi agravată de aerul rece, exerciţiile, şi arsurile la stomac; este domolit, prin utilizarea de bronhodilatatoare (medicamente care deschid căile respiratorii; vezi Îngrijirea Medicală);
Senzaţie de apăsare în piept;
Tuse (uscată sau cu spută) – în varianta tuse-astm, acest lucru poate fi singurul simptom.

 

Dacă aveţi oricare dintre aceste simptome, solicitaţi tratament de urgenţă:

Dificultăţi extreme de respiraţie sau de oprire a respiraţiei;
Culoarea albăstruie a buzelor şi a feţei, numită cianoză;
Anxietate severă;
Puls rapid;
Transpiraţie excesivă;
Scăderea nivelului de conştiinţă, cum ar fi somnolenţă sau confuzie.

 

Astm cauze:

Cel mai probabil astmul este cauzat de mai mulţi factori. Genele joacă un rol important; aveţi mai multe şanse de a dezvolta astm, dacă alte persoane din familia dumneavoastră au astm. Printre cei care sunt predispuşi, expunerea la factorii de mediu, cum ar fi alergenii, substanţe care produc o reacţie alergică sau infecţii, le pot creşte şansa de a dezvolta astm.

 
Factori de risc pentru astm:
Următorii factori pot creşte riscul de a dezvolta astm:

Prezenţa alergiilor;
Antecedente familiale de astm sau alergii;
Expunerea la fumatul pasiv;
Infecţiile tractului respirator superior în copilărie;
Traiul într-un oraş mare;
Sexul (barbat sau femeie) – în rândul copiilor mai mici, astmul se dezvoltă de două ori mai frecvent la băieţi decât la fete, dar după pubertate, poate fi mai frecvent la fete;
Obezitatea;
Refluxul gastroesofagian (arsuri la stomac).

 

 

Declanşările
Astmul copilăriei, în special, poate fi declanşat de aproape toate cauzele care declanşează alergiile, cum ar fi:

-praful, gândacii de bucatarie, părul de animale, mucegaiul de interior şi exterior, polenul;
– poluanţii atmosferici, cum ar fi fumul, parfumurile, particulele diesel, dioxidul de sulf, nivelurile ridicate de ozon, fumul şi vopseaua, produsele de curăţare, şi sobele cu gaz;
– modificările meteo, în special de temperatură (mai ales rece) şi umiditate.

 

 

Alţi factori declanşatori includ:

Activităţi care afectează respiraţia, cum ar fi exerciţiile, râsul, plânsul, strigatul;
Stresul şi anxietatea.

 

Diagnosticarea Astmului

Simptomele de astm pot imita multe alte afecţiuni, iar medicul vă va solicita o descriere detaliată pentru a exclude alte boli. Puteţi face, de asemenea, teste de funcţionare pulmonară pentru a măsura cat de mult aer pot reţine plămânii dumneavoastră şi cât de mult aer expiraţi. Medicul poate utiliza un spirometru pentru a măsura cat de mult aer expiraţi şi cât de repede eliminaţi aerul din plămâni. Alte teste pot include radiografii ale pieptului şi a sinusurilor, teste de sânge, sau teste de alergie.

 
Astmul este clasificat ca fiind:

Intermitent, uşor: prezintă simptome uşoare până la 2 zile pe săptămână şi 2 nopţi pe lună;
Uşor persistent: prezintă simptome mai frecvent de 2 ori pe săptămână, dar nu mai mult de o dată într-o singură zi;
Persistent moderat: prezintă simptome o dată pe zi şi mai mult de o noapte pe săptămână;
Persistentă severă: prezintă simptome pe tot parcursul zilei în majoritatea zilelor şi frecvent pe timpul nopţii.

 

 

Prevenirea Astmului

Deşi puteţi preveni astmul, puteţi lua măsuri pentru a reduce numărul şi frecvenţa atacurilor:

Evitaţi pe cât posibil alergenii şi iritanţii. De exemplu, reduceţi expunerea la acarienii din praf, prin utilizarea huselor speciale pentru saltele şi perne care ţine alergeni afară şi eliminarea covoarelor din dormitoare. Curăţaţi casa în mod frecvent. Purtarea unei măşti în timp ce curăţaţi şi alegerea produselor de curăţare fără chimicale concentrate poate ajuta;
Exerciţiul. Chiar şi persoanele cu astm indus de exerciţii pot să rămână active, iar exerciţiile fizice vă vor ajuta prin consolidarea plămânilor şi ajutându-vă să vă menţineţi o greutate corespunzătoare. Luând măsuri de precauţie atunci când e frig afară – cum ar fi purtarea de mască pentru a încălzi aerul pe care îl „respiraţi – vă poate ajuta să evitaţi simptomele de astm. Discutaţi cu medicul înainte de a începe un regim de exerciţii;
Fiţi atenţi la respiraţia dumneavoastră. Urmăriţi semnele unui atac în desfăşurare, cum ar fi respiraţia şuierătoare. Medicul vă poate da un aparat numit debitmetru de vârf, care pot detecta mici diferenţe în respiraţie, chiar înainte de a le observa, astfel încât să puteţi lua medicamente pentru a evita un atac.

 

Medicul vă va ajuta să ştiţi ce schimbări ar însemna că aveţi nevoie de asistenţă medicală imediat;
Trataţi atacurile rapid. Cu cât trataţi mai rapid un atac, cu atât va fi mai puţin sever şi cu atât mai puţină nevoie veţi avea de medicamente;
Dacă aveţi alergii, imunoterapia („vaccinuri antialergice”) poate reduce numărul atacurilor de astm şi intensitatea lor şi reduce cantitatea de medicamente de care aveţi nevoie. Imunoterapia include injecţii regulate ale substanţei la care sunteţi alergică, fiecare doză conţine o cantitate ceva mai mare.

 

Imunoterapia sublinguală oferă alergenul sub formă picături administrate sub limbă. În timp sistemul imunitar recunoaşte alergenul şi nu mai reacţionează la el. Discutaţi cu medicul dacă imunoterapia este potrivită pentru dumneavoastră.

Tratament Naturist pentru Arsuri

Categories: Tags:

 

 

 

Tratament Naturist Pentru Arsuri

 

 

 

Tratament Naturist Pentru Arsuri Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Rescue Gel – este un gel de prim ajutor. Reduce imediat intensitatea durerilor reumatice, a crampelor musculare și vânătăile. Este ideal în timpul excursiilor și vacanțelor, revigorează și relaxează pielea arsă de soare și reduce durerea cauzată de mușcăturile de insecte.

Ce sunt arsurile?

Arsurile se pot întâmpla atunci când pielea este expusă la căldură (de la foc sau lichide fierbinţi), energie electrică, produse chimice corozive, sau la radiaţii (raze UV ​​de la soare sau paturi de bronzat, sau tratamente cu radiaţii). Arsurile sunt clasificate după cum urmează, în funcţie de gradul de severitate al leziunii tisulare:

  • Arsuri de gradul I – afectează numai stratul exterior al pielii (epiderma), provocând durere şi roşeaţă;
  • Arsuri de gradul II – se extinde la al doilea strat al pielii (derm), care provoacă durere, roşeaţă şi vezicule care se pot scurge. Arsurile adânci de gradul II pot progresa la arsuri de gradul trei pe parcursul a mai multe zile;
  • Arsurile de gradul III – implică ambele straturi ale pielii şi pot deteriora, de asemenea, oasele, muşchi şi tendoanele de dedesubt. Zona arsă pare palidă, carbonizată sau tare. Nu există, în general, nici o durere în zonă, deoarece terminaţiile nervoase sunt distruse;
  • Arsurile de gradul IV – se extind prin piele şi grăsimea subcutanată la muşchii şi oasele de dedesubt. Arsurile de gradul al patrulea sunt rigide şi carbonizate.

Între 1 – 2 milioane de americani solicită asistenţă medicală pentru arsuri în fiecare an. Cele mai multe arsuri au loc la domiciliu, la locul de muncă, sau fac parte dintr-o rănire în urma unui accident de autovehicul. Între 50.000 – 70.000 de oameni sunt spitalizaţi pentru arsuri în fiecare an, în Statele Unite ale Americii, dintre care 30 – 40 % sunt copii cu vârste sub 15 ani. Cele mai multe arsuri la copii provin din opărirea cu lichide. Toate arsurile – chiar şi cele minore – pot provoca complicaţii în cazul în care nu sunt tratate corespunzător. Pielea este bariera naturală a organismului la infecţii, iar arsurile distrug această protecţie, astfel încât tratamentul implica de obicei, prevenirea sau tratarea infecţiilor.
Semnele şi Simptomele Arsurilor
Semnele şi simptomele arsurilor sunt diferite, în funcţie de cât de gravă este arsura (aşa cum este descris mai sus). Medicul va evalua gradul de ardere (suprafaţa pielii sau corpului afectată de arsură), pentru a evalua riscul de complicaţii, cum ar fi infecţia, deshidratarea şi desfigurarea.
Infecţia
Oamenii care se ard sunt foarte predispuşi la infecţii. Poate fi dificil de spus dacă o arsura minora este infectată, deoarece pielea din jurul arsurii este de obicei roşie şi poate deveni caldă la atingere – ambele simptome fiind semne de infecţie. Orice modificare în aspectul unei arsuri, sau în modul în care persoana se simte, ar trebui să fie aduse la cunoştinţa unui medic. Posibilele semne de infecţie includ:

  • Schimbarea culorii zonei arse sau pielii din jurul arsurii;
  • Schimbarea culorii în purpuriu, în special în cazul în care apare şi inflamarea;
  • Schimbare în grosimea arsurii (arsura se extinde brusc adânc în piele);
  • Supuraţia verzuie sau puroi;
  • Febră.

Deshidratarea
În arsuri severe sau generalizate, lichidul se pierde prin piele, iar persoana se poate deshidrata. Deshidratarea poate duce la şoc care pune viaţa în pericol. Un medic va trata deshidratare cu fluide administrate intravenos (IV). Posibilele semne de deshidratare includ:

  • Sete;
  • Rigiditate sau ameţeli, mai ales atunci când se schimbă poziţia de la şezând sau întins la statul în picioare;
  • Slăbiciune;
  • Piele uscată;
  • Urinat mai rar decât de obicei.

Tipuri de Arsuri
Arsurile sunt tipice şi atipice. Arsurile tipice rezultă din arsuri accidentale în timp ce arsurile atipice pot fi un semn de abuz fizic. Arsurile tipice (de la vărsarea de lichid fierbinte, de exemplu) tind să apară în zonele expuse, cum ar fi braţe, faţă şi gât. Arsurile atipice pot apărea în zone neexpuse, cum ar fi fesele. Arsurile care implică întreaga suprafaţă a mâinilor şi picioarelor, de asemenea, nu sunt tipice, şi nici arsurile de gradul trei care implică o zonă foarte mică, focalizată (asemănătoare, de exemplu, o ţigară) nu sunt tipice.
Cauzele Arsurilor
Arsurile sunt cauzate de expunerea la căldură, surse electrice, de radiaţii, sau chimice. Arsurile termice apar atunci când metale calde, lichide fierbinţi, aburi sau flăcări vin în contact cu pielea. Expunerea la curentului electric produce arsuri electrice, iar contactul cu substanţe chimice caustice provoacă arsuri chimice. Expunerea prelungită la razele ultraviolete ale soarelui sau la alte surse de radiaţii (cum ar fi de la cabinetele de bronzat) pot provoca, de asemenea arsuri.
Cele mai grave arsuri sunt de obicei cauzate de opărirea cu lichide fierbinţi sau inflamabile şi incendii. Expunerea la produse chimice şi curent electric produc de asemenea, leziuni severe şi leziuni la nivelul pielii.
Factori de Risc Pentru Arsuri
Factorii de risc pentru arsuri includ:

  • Sobele cu lemne, surse de încălzire expuse sau cabluri electrice;
  • Depozitarea nesigură a materialelor inflamabile sau caustice;
  • Fumat neglijent;
  • Abuzul asupra copiilor;
  • Sisteme de încălzire cu apă caldă, stabilite peste 40 0C;
  • Alimentele şi recipiente încălzite;
  • Expunerea foarte prelungită la soare.

Îngrijirea Preventivă in cazuri de arsuri

Aceste acţiuni pot reduce riscul de arsuri:

  • Instalarea detectoarelor de fum;
  • Instruirea copiilor în şcoli cu privire la prevenirea incendiilor şi arsurilor;
  • Oprirea fumatului şi consumului excesiv de alcool;
  • Folosirea hainelor ne inflamabile (în special la copii);
  • Planificarea rutelor ieşirilor de urgenţă din casă, şcoală şi locul de muncă;
  • Practicarea la exerciţiile de incendiu.

Aceşti paşi pot ajuta la reducerea severităţii unei arsuri după ce aceasta are loc:

  • Acordarea de prim ajutor imediat;
  • Obţinerea de îngrijiri medicale imediate;
  • În cazul în care este necesară spitalizarea, să fiţi tratat de către o unitate pentru arsuri cu personalul special instruit în îngrijirea arsurilor.

Diagnosticul Arsurilor

Atunci când este diagnosticată o arsură, medicul evaluează adâncimea şi întinderea leziunii, gradul de durere, intensitatea inflamării şi semnele de infecţie. Medicii clasifică arsura după profunzimea şi amploarea leziunii. Arsurile care acoperă o parte semnificativă a corpului, arsurile asociate cu inhalarea de fum, arsurile de la leziuni electrice, precum şi arsurile asociate cu suspiciune de abuz fizic necesită asistenţă medicală imediată de urgenţă. În camera de urgenţă, toate rănile sunt împachetate cu cârpe sterile. Pacienţii pot primi oxigen (fie printr-o mască sau tub) şi fluide. Pacienţii sunt, de asemenea, evaluaţi pentru leziuni asociate (cum ar fi în cazul abuzului fizic). Medicii pot efectua, de asemenea, teste pentru a determina dacă rana este infectată.

Tratament Naturist Arsuri:

Sfaturi:
– arsurile de pe fata nu se panseaza;
– pe arsuri nu se aplica substante grase;
– cand arsurile sunt intinse, bolnavul nu va fi dezbracat (cu exceptia incaltamintei), ci va fi invelit intr-un cearsaf curat, apoi va fi transportat la spital (in timpul transportului va consuma bauturi caldute nealcoolizate).

Atentie! Arsurile grave si intinse vor fi tratate numai la spital.

Anemie Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

Anemie Tratament Naturist

 

 

 

 

Anemie Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Ce este anemia?

Anemia apare atunci când sângele dumneavoastră nu are suficiente globule roşii in sânge pentru a transporta oxigenul la organele şi ţesuturile dumneavoastră în mod corespunzător. Pentru că organismul dumneavoastră nu primeşte suficient oxigen, vă simţiţi obosit – unul dintre simptomele principale ale anemiei.
Sângele dumneavoastră conţine trei tipuri de celule – celule albe din sânge, care luptă împotriva infecţiilor, trombocitele, care ajută la coagularea sângelui, şi celulele roşii din sânge, care transportă oxigenul de la plămâni în tot corpul. Celulele roşii din sânge sunt realizate în măduva osoasă. Acestea conţin hemoglobină, o proteina pe bază de fier, care ajută celulele sanguine să transporte oxigenul. În cazul anemiei, corpul dumneavoastră fie nu produce suficiente celule roşii din sânge sau le pierde mai repede decât pot fi înlocuite.
Există mai multe tipuri de anemie. Cel mai comun tip este anemia deficitului de fier, cauzată de o lipsă de fier din organism.

 

Alte tipuri de anemie:

Anemia deficitului de vitamine, anemia megaloblastica – cauzată de o lipsă de acid folic şi vitamina B12 din corpul dumneavoastră;
Anemia bolilor cronice – cauzată atunci când anumite boli cronice (cum ar fi cancerul, insuficienţa renală sau boala Crohn), interferă cu producerea de celule roşii din sânge;
Anemia aplastică – cauzată atunci când măduva osoasă nu poate produce toate cele trei tipuri de celule sanguine. Anemie aplastică pune viaţa în pericol;
Anemiile hemolitice – cauzate atunci când celulele roşii din sânge sunt distruse mai repede decât le poate înlocui măduva osoasă;
Anemia celulelor în formă de seceră – cauzată de un tip de hemoglobină, care face ca celulele roşii din sânge să prezinte o formă de semilună sau seceră. Aceste celule seceră mor mai devreme, adică organismul este întotdeauna sărac în celule roşii din sânge. Forma anormală poate bloca fluxul de sânge prin vasele mici, care provoacă durere. Anemia celulelor tip seceră este o afecţiune moştenită, care afectează în principal persoanele din Africa, Marea Mediterană, Arabia, sau America de Sud.

 

 

Anemie simptome:

Simptomele de anemie pot fi uşoare la început şi pot fi confundate cu alte simptome ale altor afecţiuni. Acestea includ:

Oboseală;
Slăbiciune;
Respiraţie incompletă;
Piele palidă;
Uşoară asprime;
Dureri de cap;
Senzaţie de frig;
Bătăi rapide ale inimii şi dureri în piept.

 

 

Anemie cauze:

Anemia poate avea următoarele cauze:

Anemia deficitului de fier – Pierdere de sânge, cum ar fi de la un ulcer sau menstruaţie intensă sau după intervenţii chirurgicale grele, acumularea unei cantităţi insuficiente de fier din dietă; sarcina; efectul secundar al unor medicamente;
Anemia deficitului de vitamine – Acumularea insuficientă de acid folic şi vitamina B12 din dietă, sau incapacitatea de a absorbi aceste vitamine (din cauza bolii celiacă, de exemplu); efectul secundar al unor medicamente;
Anemia aplastică – Poate fi cauzată de o afecţiune autoimună;
Anemia hemolitică – Poate fi cauzată de medicamente, tulburări autoimune;
Anemia celulelor în formă de seceră – Moştenită.

 

 

Cum este diagnosticata anemia?

Anemia este adesea cauzată de o altă boală. Medicul vă recolta sânge şi va efectua teste de laborator, inclusiv o hemogramă completă (CBC), care măsoară cantitatea de celule roşii şi hemoglobină din sânge. Dacă sunteţi anemic, medicul vă poate efectua mai multe teste pentru a vedea ce tip de anemie aveţi.

Amigdalita Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Tratament Amigdalita Adulti

 

 

 

Amigdalita Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Circumstanţele infecţiei amigdalitelor şi adenoide

– Amigdalele şi adenoidele sunt compuse din ţesuturi, care sunt similare ganglionilor limfatici sau glandelor;
– Amigdalita acută este o infecţie a amigdalelor cauzată de unul din cele câteva tipuri posibile de bacterii sau viruşi;
– Amigdalita cronică este o infecţie persistentă a amigdalelor şi poate provoca formarea de pietre la amigdale;
– Simptomele de infecţie amigdaliene sau adenoid includ durere în gât, febră, respiraţie urât mirositoare, dificultăţi la înghiţire şi glande umflate în partea din faţă a gâtului;
– Abcesul peri amigdalian este o acumulare de puroi în spatele amigdalelor;
– Obstrucţionarea respiraţiei prin extinderea amigdalelor şi adenoidelor poate provoca sforăit şi tulburarea somnului;
– Infecţiile bacteriene ale amigdalelor şi adenoidelor sunt tratate cu antibiotice adecvate. Nu sunt infecţii virale;
– Infecţiile amigdalelor şi adenoidelor sunt diagnosticate cu un istoric şi examenul fizic. Poate fi solicitat un test rapid de streptococ, în cazurile amigdalitelor suspectate a fi de natură bacteriană;
– Amigdalectomia şi adenoidectomia sunt indicate după cum urmează: (1) la persoanele cu infecţii repetate sau persistente; (2) atunci când apar complicaţii grave ale infecţiei şi (3) atunci când extinderea amigdalelor şi adenoidelor cauzează probleme de respiraţie, înghiţire sau probleme dentare.

 
Ce sunt amigdalele şi adenoidele?

Amigdalele şi adenoidele sunt compuse din ţesuturi, care sunt similare ganglionilor limfatici sau glandelor găsite în gât sau alte părţi ale organismului. Împreună, ele sunt parte dintr-un inel de ţesut glandular (inelul lui Waldeyer) înconjoară partea din spate a gâtului.
Amigdalele sunt cele două mase de ţesut de pe fiecare parte din spate a gâtului. Amigdalele normale sunt, de obicei, de aproximativ aceeaşi mărime şi au
aceeaşi culoare roz ca zona înconjurătoare. Pe suprafeţele lor sunt puţine
depresiuni, numite cripte, care pot să apară profunde şi conţinând buzunare cu puroi
sau pietre de amigdală.
Adenoidele sunt amplasate în partea de sus a gâtului, în spatele nasului şi palatului moale (cerul gurii) şi, spre deosebire de amigdale, nu sunt uşor de observat prin gură.
O amigdalectomie şi o adenoidectomie (denumite în mod obişnuit ca un T & A) sunt proceduri chirurgicale efectuate pentru a elimina amigdalele şi adenoidele.
Care este rolul amigdalelor şi al adenoidelor?

Se consideră că amigdalele şi adenoidele contribuie la apărarea organismului împotriva
bacteriilor şi viruşilor externi ajutând la formarea anticorpilor. Cu toate acestea, această funcţie poate fi importantă doar în timpul primului an de viaţă. Nu există nici o dovadă care să sprijine un rol semnificativ al amigdalelor şi adenoidelor în imunitate. Studiile medicale au arătat că acei copii care au amigdalele şi adenoidele scoase, pe viitor, nu suferă nici un fel de pierdere a imunităţii la boli sau capacitatea de a îndepărta infecţiile.
Care sunt simptomele infecţiilor de amigdalită sau adenoid?

Simptomul cel mai proeminent de infecţie a amigdalitelor şi adenoidelor este un gât iritat. Alte simptome ale infecţiei amigdalitelor şi adenoidelor includ:
Febra;
Respiraţia îngreunată;
Nasul congestionat şi care curge;
Umflarea ganglionilor limfatici din faţa gâtului;
Amigdale umflate, roşii cu pete de puroi (pete albe);
Durere sau dificultate la înghiţire;
Pierderea vocii sau răguşeală;
Dureri de cap;
Dureri abdominale;
Tuse cu sânge;
În cazul în care adenoidele sunt mărite, respiraţia pe nas poate fi dificilă;
Respiratul pe gură, mai ales la copii;
Se observă frecvent respiraţia zgomotoasă ziua, sforăitul pe timp de noapte;
Vocea poate răsuna ca de nas.
Atunci când există o durere în gât şi simptome ale răcelii, cum ar fi congestia, secreţiile nazale abundente, strănutul şi tusea, cauza este cel mai probabil un virus. Infecţia virală a amigdalelor sau adenoidelor se remite de obicei fără tratament în termen de 2 săptămâni.
Durerea în gât, cu o uşoară febră bruscă, fără simptome ale unei infecţii a sistemului respirator superior, pot indica o infecţie bacteriană. Dacă aceste simptome sunt
prezente, consultaţi un medic pentru diagnostic, din cauza riscului de infecţie streptococică.
Deşi streptococul din gât va dispărea, de obicei, chiar şi fără tratament, o infecţie streptococică netratată poate duce la complicaţii, inclusiv febră reumatică, care pot
deteriora permanent inima.

 

 

Amigdalita este contagioasă?

Amigdalita poate sau nu poate fi contagioasă, în funcţie de cauză. Dacă
cauza este virală, aceasta este, de obicei, contagioasă, dar acest lucru depinde dacă o persoană a mai fost expusă sau nu la acel tip de virus.
Mononucleoza, o cauză virală de durere în gât, este contagioasă doar prima dată când o persoană este expusă la virusul respectiv, de obicei în copilărie sau adolescenţă.
În cazul în care cauza este amigdalita bacteriană, aceasta este, de asemenea, contagioasă. De exemplu, streptococul din gât este foarte contagios.
În cazul în care amigdalita sau adenoidele măritei sunt cronice sau produse de o afecţiune cronică, cum ar fi sinuzita sau rinita alergică, probabil nu sunt contagioase.
Care sunt problemele frecvente care afectează amigdalele şi adenoidele?
Cele mai frecvente probleme care apar cu amigdalele şi adenoidele sunt infecţii recurente sau cronice şi extinderea semnificativă (hipertrofia).

 
Amigdalita acută

Amigdalita acuta este o infecţie a amigdalelor cauzată de mai multe tipuri posibile de bacterii sau viruşi. Amigdalita acută este caracterizează prin apariţia bruscă sau treptată a unei dureri în gât, care este, de obicei, asociată cu febră. Pacientul poate înceta să mai înghită salivă, începe să saliveze, se plânge de dureri de urechi la înghiţire şi prezintă respiraţie urât mirositoare. Suprafaţa amigdalelor poate fi de culoare roşu intens sau poate prezenta un înveliş gri-alb (exudaţie). Ganglionii limfatici de la nivelul gâtului pot fi umflaţi. Febra poate fi prezentă.
Streptococul în gât (amigdalite) este un tip specific de infecţie provocat de bacterii Streptococcus. Strepococul de amigdalită poate provoca leziuni secundare la nivelul valvelor cardiace (febră reumatică) şi rinichi (glomerulonefrita). Aceasta poate duce, de asemenea, la o erupţie pe piele (scarlatina), sinuzită, pneumonie şi infecţii ale urechii.
Mononucleoza acută este cauzată de virusul Epstein-Barr şi poate duce la o infecţie a gâtului, care este foarte severă caracterizată prin extinderea rapidă a amigdalelor, adenoidelor şi a ganglionilor limfatici ai gatului. Ea determină, de asemenea, o stare generală de rău şi oboseală extremă. Inflamarea gâtului şi glandei poate dura timp de o săptămână până la o lună şi nu răspunde la antibioticele prescrise de obicei.

Amigdalita cronică

Amigdalita cronică este o infecţie persistentă a amigdalelor. Infecţiile repetate pot cauza formarea de buzunare mici (cripte) în amigdale, care adăpostesc bacterii. Frecvent, în aceste cripte se găsesc mici pietre urât mirositoare. Aceste pietre (amigdalolite) pot conţine cantităţi mari de sulf. Atunci când se sfărâmă, acestea elimină mirosul caracteristic de ou stricat care cauzează respiraţia urât mirositoare. Acestea pot, de asemenea, să dea senzaţia unui pacient că are ceva fixat în partea din spate a gâtului.

Abcesul periamigdalian

Un abces periamigdalian reprezintă o colecţie de puroi în spatele amigdalelor care împinge una dintre amigdale spre uvulă (ţesutul moale proeminent atârnând de partea dorsală a gâtului superior. Este, în general, foarte dureros şi este asociat cu scăderea capacităţii de a deschide gura. Daca este lăsată netratată, infecţia se poate răspândi adânc în gât producând complicaţii care pun viaţa în pericol şi obstrucţia căilor respiratorii.
Extinderea (hipertrofică) amigdalelor şi adenoidelor
Obstrucţionarea respiraţiei de către amigdalele şi adenoidele mărite poate provoca sforăit şi somn tulburat, care pot duce la somn cu pauze sau apnee de somn. Alte caracteristici includ trezirea frecventă din somn, somn agitat, coşmaruri, enurezis, modificări ale dispoziţiei, somnolenţă excesivă şi chiar probleme cardiace. Unii ortodontişti cred că respiraţia cronică pe gură din cauza la amigdalelor şi a adenoidelor mărite determină alinierea necorespunzătoare a dinţilor (malocluzie). Extinderea cronică şi infectarea adenoidelor poate duce la infecţii ale căilor respiratorii din jurul nasului (sinuzită) sau drenaj nazal / obstrucţie şi / sau pot afecta tubul lui Eustachio din ureche, ceea ce duce la infecţii cronice ale urechii.

 

 

Cum este diagnosticată infecţia amigdalitelor şi adenoidelor?

Diagnosticul de infecţie amigdalită şi adenoidă se bazează pe un istoric medical şi un examen fizic.
Dacă simptomele sugerează streptococul de gât, medicul poate dori să preleveze o cultură din gât sau un test rapid pentru streptococ. Aceste teste sunt efectuate prin tamponarea zonei inferioare a gâtului şi verificarea prezenţei bacteriilor Streptococcus. Acest lucru poate fi efectuat în biroul doctorului. Dacă virusul Epstein-Barr, care poate provoca mononucleoza, este suspectat, ca fiind o cauză pentru amigdalite, se poate face un test pentru mononucleoză.
Streptococul de gât este mult mai probabil în cazul în care cel puţin 3 din următoarele semne sau simptome sunt prezente:
Febra;
Pete albe sau galbene sau strat de protecţie pe gât şi / sau amigdale (exudat amigdalian);
Pete roşii pe cerul gurii (paleta superioară);
Umflarea sau şubrezirea ganglionilor limfatici de pe gât;
Absenţa tusei sau strănutului.
Tratamentul cu antibiotice poate fi necesar în cazul în care infecţia este cauzată de bacterii. În cazuri mai severe, recurente sau cronice, intervenţiile chirurgicale (amigdalectomie sau adenoidectomie) pot fi necesare.
Cum se tratează infecţia amigdalită şi adenoidă?

Infecţiile bacteriene ale amigdalelor şi adenoidelor sunt tratate cu diferite antibiotice. Amigdalita cauzată de bacteria Streptococcus poate duce la complicaţii grave. Odată tratamentul început, este important să se ia ciclul complet de antibiotice prescrise întrucât, întreruperea prematură a tratamentului poate duce la consecinţe negative şi regenerarea bacteriilor. Îndepărtarea chirurgicală este luată în considerare în situaţii de rezistenţă la tratamentul medical sau în mod frecvent infecţii recurente.
Cauzele virale ale amigdalelor sau adenoidelor mărite sunt adesea tratate doar cu tratamentul de susţinere (hidratare şi controlul febrei). Antibioticele nu sunt eficiente pentru infecţia virală a amigdalelor.
Un abces periamigdalian ar trebui să fie drenat fie prin eliminarea de lichid cu un ac şi seringă (aspiraţie cu ac), incizia cu un bisturiu sau amigdalectomia. Pietrele amigdaliene cronice pot fi îndepărtate cu un deget curat sau cu o sondă cu boantă.

Ameteli Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Ameteali Tratament Naturist

 

 

Ameteli Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Prezentarea ameţelii (senzaţie de ameţeală):

Ameţeala este una dintre cele mai frecvente simptome care va impune unei persoane să solicite asistenţă medicală.

Termenul de ameţeală (sau senzaţie de ameţeală) înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi, astfel încât este dificil de definit. Are „senzaţie de ameţeală” înseamnă confuzie sau senzaţie de slăbiciune şi aproape leşin? Sau se referă la senzaţia de vertij, în care o persoană se simte ca şi cum tocmai ar fi coborât dintr-un carusel?

Ameţeala este adesea cauzată de o scădere a aportului de sânge la creier, în timp ce vertijul poate fi cauzat de tulburări ale urechii interne şi centrii de echilibru ai creierului.

Este important ca medicul să înţeleagă ce vreţi să spuneţi, atunci când vă plângeţi de ameţeli. Vi se poate cere întrebări suplimentare, astfel încât să poată fi luată decizia corectă pentru un diagnostic şi tratament.

 
Care sunt cauzele frecventei ale ameţelii?

În timp ce clasificarea ameţelii pe categorii de leşin şi vertij poate ajuta să se înţeleagă cum funcţionează organismul, uneori este util să se revizuiască motivele frecvente pentru care oamenii s-ar putea plânge de ameţeli.

 
Hipotensiunea arterială

Ameţeala, zăpăceala şi sentimentul de leşin constituie o cauză comună la persoanele care au tensiune arterială scăzută. Atunci când tensiunea arterială este prea mică, creierul nu primeşte suficient sânge bogat în oxigen şi funcţia sa poate fi afectată. Dacă alimentarea creierului cu sânge scade prea mult, persoana poate leşina (sincopă).
În plus faţă de senzaţie de ameţeală, simptomele asociate pot include:

  • Transpiraţii;
  • greaţă şi vărsături;
  • dificultăţi de respiraţie; şi
  • dureri în piept.

Tensiunea arterială scăzută poate fi rezultatul unei îmbolnăviri sau boli care stă la bază sau poate fi o afecţiune fiziologică normală.

 

 

Unele dintre motivele comune pentru scăderea tensiunii arteriale includ următoarele:

  • Anemia (scăderea numărului de globule roşii din sânge);
  • Sângerarea;
  • Deshidratare (pierderea apei din organism), de multe ori apare la infecţiile care cauzează vărsături şi diaree. Febra, de asemenea, poate provoca o cantitate semnificativă de pierderi de apă din cauza ratei metabolice crescute şi transpiraţiei excesive când organismul încearcă să se răcească;

· Căldura legată de boli asociate cu deshidratare, cum ar fi crampele de căldură, epuizarea de căldură sau accidentul vascular cerebral de căldură (o urgenţă medicală);
· Efectele secundare ale unor medicamente utilizate pentru controlul tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac;
· Consumul de alcool;
· Sarcina.

 
Hipotensiune arterială posturală sau ortostatică

La persoanele care sunt deshidratate sau anemice, valorile tensiunii arteriale pot fi normale, atunci când stau culcat, cu toate acestea, lipsa de lichid este demascată atunci când se ridică repede. Lipsa de sânge la creier cauzează ameţeli şi stare de confuzie.

Acest sentiment poate trece în câteva secunde pe măsură ce organismul se adaptează. Cu toate acestea, în cazul în care deshidratarea sau medicamentele împiedică organismul să reacţioneze prin constricţia vaselor de sânge şi creşterea ritmului cardiac, ameţeala poate persista până la punctul în care pacientul devine inconştient (leşin, sincopă).

Unele boli sunt asociate cu o incapacitate de a compensa pentru schimbările în poziţia corpului (disfuncţie autonomă). În mod normal, atunci când o persoană este în picioare, vasele de sânge se contractă pentru a creşte uşor tensiunea arterială, iar ritmul cardiac creşte pentru a împinge sângele până la creier (împingerea împotriva gravitaţiei). În disfuncţia autonomă, o persoană poate deveni ameţită atunci când se mută din poziţia culcat în aşezat sau în picioare. Exemple de astfel de boli includ diabetul, boala Addison, sau boala Parkinson).
Hipotensiune arterială ortostatică este un simptom comun cu sindromul Shy-Drager. Sindromul Shy-Drager este o boală rară, în care sistemul nervos autonom degenerează şi nu poate oferi mecanismele de control de rutină pentru organism, inclusiv ritmul cardiac, tensiunea arterială, precum şi funcţia intestinului şi a vezicii urinare.

 

 


Hipertensiune arterială

Tensiunea arterială crescută, sau hipertensiunea arterială, este cunoscută sub numele de „ucigaş tăcut”, deoarece aceasta de multe ori nu prezintă nici un simptom, chiar dacă valorile tensiunii arteriale sunt crescute semnificativ. Ocazional, o persoană se poate plânge de dureri de cap, greaţă sau ameţeli, deşi simptomele nu sunt neapărat corelate cu gradul de elevaţie a tensiunii arteriale.

Cu toate acestea, în cazul în care tensiunea arterială este ridicată, iar persoana are simptome, nu este necesar să se aducă tensiunea arterială sub control relativ rapid. Cu cât mai severe sunt simptomele, cu atât mai rapid trebuie să fie atins controlul tensiunii arteriale. De exemplu, dacă o persoană are dureri în piept sau simptome de accident vascular cerebral asociate cu tensiunea arterială ridicată, tensiunea arterială trebuie să fie controlată imediat.

 

Diabetul

Ameţeala este o cauză frecventă la persoanele cu diabet zaharat şi poate fi produsă de scăderea zahărului din sânge (hipoglicemie), glicemie crescută (hiperglicemie) sau de tulburare vegetativă (vezi anterior).

  • Hipoglicemia sau nivelul scăzut de zahăr din sânge (hipo = scăzut + glic = de zahăr = emia = din sânge) apare ca urmare a unei cantităţi insuficiente de glucoză în sânge. O persoană cu diabet zaharat poate dezvolta hipoglicemie dintr-o cantitate insuficientă de alimente ingerate, ceea ce duce la niveluri scăzute de zahăr din sânge. În această situaţie persoana experimentează, ameţeli sau stare de confuzie, deoarece creierul nu are glucoză pentru a funcţiona corect. Persoanele cu diabet zaharat şi familiile lor trebuie să recunoască simptomele de hipoglicemie, inclusiv ameţelile, transpiraţiile, confuzia şi coma pentru că tratamentul trebuie să se acorde imediat;
  • Hiperglicemia (hiper = mare + glic = zahăr + emia = sânge), de asemenea produce ameţeli. Nivelurile ridicate de zahar din sânge apar deoarece nu există suficientă insulină disponibilă pentru a permite celulelor să utilizeze glucoza pentru metabolismul energetic. (Interesant, celulele creierului nu au nevoie de insulină pentru a utiliza glucoza). Zaharurile ridicate din sânge cauzează o varietate de răspunsuri metabolice în organism conducând la deshidratare, metabolism anaerob şi modificări ale echilibrului acido-bazic. Acest lucru poate duce la o afecţiune care pune viaţa în pericol menţionat ca cetoacidoză diabetică.

 

 
Bolile endocrine:

Diabetul (discutat anterior) în cazul în care nu este bine controlat este una dintre bolile endocrine principale care pot provoca ameţeli;

Boala tiroidiană: Anomalii ale tiroidei pot provoca, de asemenea, ameţeală ca unul dintre simptomele acesteia;

Hipertiroidismul (prea mult hormon tiroidian), poate cauza palpitaţii, dificultăţi de respiraţie, zăpăceală şi ameţeală;
Hipotiroidismul (hormon tiroidian prea puţin) poate cauza o tensiune arterială scăzută şi un ritm cardiac scăzut ducând la ameţeli, slăbiciune, letargie şi frisoane.

Boala Addison: Boala Addison apare atunci când glandele suprarenale nu produc cortizol suficient pentru a satisface nevoile organismului. Cortizolul este un steroid natural produs de o parte a corpului şi este răspunsul la stres (numit adesea reacţia „luptă sau zboară”). În cazul în care nivelurile de cortizol sunt mici, un pacient poate apărea slăbit, obosit, ameţit, cu senzaţie de leşin, cu nivelul scăzut de zahăr din sânge, precum şi cu scăderea tensiunii arteriale.

 

 

 

Hiperventilaţia

În timp ce organismul poate utiliza hiperventilaţia sau respiraţia rapidă pentru a ajuta la echilibrul acido-bazic, aceasta poate să apară, de asemenea, ca un răspuns la o situaţie stresantă din punct de vedere emoţional. În sindromul de hiperventilaţiei, respiraţia rapidă elimină o parte din dioxidul de carbon al organismului, ceea ce duce la o senzaţie de furnicături în mâini şi picioare, şi în jurul gurii.

Ameţeala şi starea de confuzie sunt simptome asociate. Aceste simptome pot creşte stresul perceput emoţional şi poate provoca hiperventilaţie chiar mai mare. În hiperventilaţia severă, monoxidul de carbon scade suficient pentru a provoca spasme carpopedice, în care mâinile şi picioarele se încleştează şi sunt dificil de mişcat. Simptomele de hiperventilaţie se rezolvă relativ rapid odată ce ritmul respiraţiei revine la normal.

 

Afecţiunile inimii

Inima este o pompă electrică şi pentru ca aceasta să funcţioneze, sistemul de conductivitate electrică trebuie să funcţioneze în mod corespunzător pentru a stimula muşchiul inimii să se contracte într-un mod coordonat şi să pompeze sângele organismului.

Muşchiul inimii în sine trebuie să fie suficient de puternic pentru a pompa sângele, iar valvele din inimă trebuie să funcţioneze corect pentru a permite sângelui să curgă în direcţia dorită în timpul contracţiei.

  • Tulburări de conductivitate: tulburările de conductivitate electrică pot face inima să bată prea repede (tahicardie) sau prea lent (bradicardie) şi oricare dintre aceste situaţii poate duce la o alimentare inadecvată cu sânge a creierului, cauzând ameţeală sau zăpăceală;
  • Cardiomiopatie: Ameţeala este, de asemenea, un simptom al cardiomiopatiei (cardio = inimă + mio = muşchi + patie = boală), o boală a muşchiului inimii, ducând la pulsaţia incorectă a muşchiului. Cel mai frecvent este slăbiciunea este din cauza bolii cardiace aterosclerotice sau cardiomiopatie ischemică (ischemică = alimentare slabă cu sânge), în care muşchiul cardiac în sine nu primeşte suficient sânge pentru a funcţiona corect. Alte cardiomiopatii pot fi cauzate de diabetul zaharat, consumul de alcool, şi infecţiile virale.

 

 

 

Sincopa vasovagală

Sincopa vasovagală este o cauză frecventă a ameţelii, zăpăcelii şi a leşinului. Nervul vag este suprastimulat şi cauzează dilatarea vaselor de sânge ale corpului şi încetinirea inimii. Acest efect anti-adrenalină scade capacitatea inimii de a pompa sânge în sus la creier. Fără fluxul de sânge, creierul moare. În Anglia victoriană, atunci când acest lucru s-a întâmplat pentru că sensibilităţile femeilor tinere erau uşor de supărat, acest lucru a fost numit leşin.
Unii oameni slabi la vederea sângelui. Unii părinţi slabi atunci când copilul lor se imunizau. Multe tipuri de stres emoţional şi fizic pot suprastimula nervul vag, cauzând astfel ameţeli, zăpăceală şi uneori leşin.
Leşinul nu este normal. Dacă o persoană este inconştientă, sistemul medical de urgenţă ar trebui să fie activat (sună la 112 dacă este disponibil), iar asistenţa medicală trebuie să fie solicitată.

 

 

 

Ameţeală şi vertij
Vertijul este adesea descris ca senzaţia de ameţeală, sau o senzaţie de învârtire. O persoană poate menţiona în mod specific faptul că, camera pare a se învârti în jurul lui. Uneori, problema este pierderea echilibrului. Acest lucru apare adesea din cauza iritaţiei în urechea internă (parte a urechii, care implică echilibrul, nu auzul).
Urechea internă are două părţi care ajută organismul să-şi determine poziţia în spaţiu în raport cu gravitaţia, 1) canalele semicirculare şi 2) vestibulul.
Există trei canale semicirculare, care sunt aliniate la unghiuri drepte unul faţă de celălalt. Aceste canale sunt umplute cu lichid şi sunt căptuşite cu un nerv-umplere, membrană încrustată cu cristale care transmite informaţii cerebelului (o parte a creierului care controlează echilibrul şi coordonarea). Cerebelul colectează informaţiile de la ochi (stimuli vizuali) şi terminaţiile nervoase din muşchii asociaţi cu propriocepţie (perceperea mişcării), pentru a ajuta creierul în evaluarea, în cazul în care organismul este în relaţie cu gravitatea şi împrejurimile sale.
În mod normal, atunci când capul se mişcă, fluidul din canalele semicirculare îşi schimbă poziţia, iar informaţiile sunt transmise la creier. Atunci când capul se opreşte, se opreşte şi lichidul de asemenea, iar informaţia este transmisă la creier.

 
În unele cazuri, poate exista o scurtă întârziere în transmiterea acestor informaţii către creier. De exemplu, atunci când o persoană se dă într-un carusel sau se învârte în cerc rapid, lichidele din canale capătă impuls şi, chiar dacă organismul se opreşte, lichidul din canalele semicirculare poate continua să se mişte. Acest lucru determină vertij, sau o senzaţie de învârtire, şi poate determina persoana să cadă sau să se poticnească. De asemenea, poate fi asociată cu vărsături. În timp ce acestea sunt simptome pe care încerca să le provoace în joacă, ele pot fi debilitante pentru un adult.
Inflamaţia: La pacienţii cu vertij, inflamarea lichidului sau iritarea cristalelor de pe membrana care căptuşeşte pereţii canalelor semicirculare poate provoca senzaţia de ameţeală chiar şi fără mişcarea capului. Adesea, un singur canal este implicat şi pacientul poate să nu prezinte simptome în cazul în care nu se mişcă;
Vertijul paroxistic benign poziţional (VPPB): VPPB poate fi provocat atunci când cristalele din urechea internă sunt dislocate şi irită canalele semicirculare. De multe ori cauza nu este descoperită, dar poate fi asociată cu poziţionarea sau mişcarea neobişnuită a capului, de exemplu, mutarea capului în sus şi în jos în timp ce lucrează pe un computer. Acesta este frecvent observată la persoanele cu vârsta peste 60 de ani;
Labirintita: Labirintita (labirintul = urechea internă + itis = inflamaţie) poate să urmeze unei infecţii virale care provoacă inflamaţie în urechea medie;
Boala Meniere: Această afecţiune este o tulburare a fluxului de fluide din urechea internă; simptomele includ vertij, pierderea auzului, tinitus şi (zgomote în urechi);
Neuroma acustică: Aceasta este o tumoră benignă a urechii, care poate fi prezentă cu vertij;
Creier: Mult mai puţin frecvent, cauza vertijului poate apărea în creier. Accidentul vascular cerebral, tumorile, convulsiile şi scleroza multiplă pot fi asociate cu vertijul.

 
Care sunt simptomele experimentate atunci când o persoană se simte ameţită?
Zăpăceala este sentimentul de slăbiciune şi ameţeală ca atunci când sunteţi pe cale să leşinaţi. Aceste simptome tind să fie de scurtă durată, în funcţie de cauză. S-ar putea să fie greaţă asociată, transpiraţii, şi vedere înceţoşată;
Dacă cauza este deshidratarea sau sângerarea, simptomele pot fi produse de ridicarea rapidă în picioare şi se poate rezolva oarecum prin aşezare (hipotensiune arterială ortostatică);
Tulburările ritmului cardiac pot să apară fără avertisment şi pot fi asociate cu palpitaţii. Acest lucru poate apare şi dispare sau poate persista. Bătăile inimii pot fi simţite ca fiind prea rapide (adesea descrise ca un ciocănit), prea lente şi / sau neregulate;
Vertijul este senzaţia de învârtire şi se poate prezenta fără avertisment şi să fie asociat cu greaţă şi vărsături. Persoanele cu probleme ale urechii interne pot fi incapabile să se mişte fără a genera simptome;
Persoanele cu o cauză cerebelară de vertij, cum ar fi un accident vascular cerebral sau tumoră pot prezenta probleme asociate de coordonare sau mers pe jos cu dificultate.

 

 
Când ar trebui sa sun la medic pentru ameţeli?

Ameţeala este o problemă frecventă şi de multe ori se rezolvă înainte ca pacientul să ajungă la doctor. De obicei, nu există nici o grabă să solicite asistenţă. Cu toate acestea, în timp ce de multe ori ameţeala, nu este o situaţie de urgenţă, ar trebui să se solicite imediat medicul în cazul în care este însoţită de oricare dintre următoarele:
· Durere în piept, dificultăţi de respiraţie sau palpitaţii. Aceste simptome nu ar trebui să fie ignorate, deoarece sugerează că inima poate fi sursa ameţelii;
· Deshidratare. Adesea poate exista o boală asociată, inclusiv febra, varsaturile sau diareea;
· Persoanele cu diabet zaharat pot avea ameţeli din cauza concentraţiei scăzute de zahăr din sânge (hipoglicemie) sau a concentraţiei crescute de zahăr din sânge (hiperglicemie) şi ar putea avea nevoie de îngrijire în stabilizarea insulinei şi nevoii de medicaţie;
· Sângerarea din orice sursă;
· Alterarea stării mintale sau de gândire. Aceasta poate include simptome cum ar fi confuzia, modificarea vederii, schimbarea vorbirii, buhăirea facială, slăbiciune a unei părţi a corpului sau dureri de cap. Acestea pot fi semne de accident vascular cerebral, sângerare la nivelul creierului sau tumoră;
· Vertijul poate cauza probleme semnificative cu vărsăturile şi pot fi debilitante. Adesea, îngrijirea medicală este necesară pentru a controla simptomele, chiar dacă problema de bază nu este gravă.

 
Cum este diagnosticată ameţeala?

Diagnosticul de ameţeală începe cu evaluarea de către medic pentru a evalua dacă problema ameţelii se referă la confuzie sau vertij. Pasul următor continuă odată ce această distincţie se face.
Cheia diagnosticului ameţelii o constituie istoricul complet şi examenul fizic. Adesea diagnosticul se face prin ascultarea poveştii pacientului.

 

Medicul poate întreba despre factorul declanşator care determină şi ameliorează simptomele de ameţeală, cum ar fi:
· „Este legată de schimbarea bruscă a poziţiilor?” şi
· „Trece de la sine sau pacientul trebuie să facă ceva, cum ar fi să se întindă pentru a ameliora?”
O revizuire a sistemelor reprezintă o serie de întrebări care ţin seama de funcţiile corpului pacientului. Întrebările pot privi simptomele asociate, inclusiv febra, vărsăturile, diareea, durerile în piept, dificultăţile de respiraţie sau palpitaţiile anormale. Trecutul medical poate fi revizuit, iar acest lucru include revizuirea medicamentelor pe care pacientul le ia în prezent.

 
Un examen fizic amănunţit va fi probabil făcut, acesta poate include:

Semnele vitale: Luarea tensiunii şi pulsul pacientului în poziţia culcat şi în picioare (numite semne vitale ortostatice sau posturale) de multe ori va indica situaţia lichidelor din organism. La pacienţii care sunt deshidrataţi sau sângerează, semnele vitale ar putea creşte o dată cu schimbarea poziţiei.

Examenul fizic adaptat: De multe ori, examenul fizic este adaptat la pacient pe baza informaţiilor furnizate în istoria medicală a pacientului. De exemplu, o femeie cu un ciclu menstrual dificil poate avea nevoie de un examen pelvian, sau un pacient cu tuse şi dificultăţi de respiraţie ar putea avea nevoie de o examinare mai atentă a inimii şi a plămânilor.

Studii imagistice şi teste de sânge: necesitatea unor studii de imagistică şi / sau teste de sânge va depinde de preocupările medicului şi a pacienţilor în ceea ce priveşte cauza ameţelii. Testele obişnuite care pot fi comandate includ:
·         hemograma completă (CBC) pentru a determina anemia sau infecţia,
·         evaluarea electroliţilor,
·         teste pentru determinarea zahărului din sânge,
·         teste funcţionale renale, precum şi
·         teste tiroidiene.
Razele X, CT şi RMN pot fi indicate în funcţie de nevoile pacientului.

 

Cum este diagnosticat vertijul?

Diagnosticul de vertij este cel mai adesea realizat pe baza istoriei şi prezentarea clinică. În cazul în care pacientul se confruntă cu o senzaţie de învârtire, care se agravează printr-o schimbare a poziţiei şi se diminuează prin întindere, medicul poate confirma cauza ameţelii ca fiind vertij.
Suplimentar, poate fi analizat istoricul pentru a fi sigur că simptomul de vertij este izolat într-o zonă a urechii interne, şi nu din cauza unei probleme la nivelul creierului (de exemplu, un accident vascular cerebral).

 

Examenul neurologic

Examenul fizic se va concentra asupra examinării neurologice şi poate implica urmărirea mişcări ochilor. În cazul vertijului, nistagmusul poate fi prezent. Acesta este o mişcare involuntară a ochilor, lentă şi netedă într-o singură direcţie, cu spasme rapide în altă parte. Aceasta este o încercare a ochilor „pentru a compensa semnalele anormale create în urechea internă.
Auzul pacientului poate fi testat pentru a evalua potenţialul de pierdere a auzului. Acest lucru poate fi văzut în boala Meniere sau în cazul unei neurome acustice, dar nu neapărat în cazul labirintitei sau vertijului poziţional benign.
Restul examinării neurologice se poate face pentru a căuta slăbiciunea unilaterală, pierderea coordonării, pierderea echilibrului sau posibile semne de accident vascular cerebral.
Evaluarea pentru VPPB sau labirintită este adesea finalizat în acest moment, cu toate că în funcţie de îngrijorarea medicului, testele suplimentare pot fi indicate. Sesizarea poate fi făcută la un terapeut fizic special instruit în terapia vestibulară.
Dacă există confuzie cu privire la cauza posibilă a vertijului, imagistica creierului poate fi necesară. Imagistica prin rezonanţa magnetică (IRM) poate fi indicată, deoarece acest test evaluează cerebelul cu mai multă precizie. Tomografia computerizată (CT) poate fi folosită în caz de urgenţă pentru a evalua sângerarea.

 
Scurtă prezentare a ameţelii
· Ameţeala este un simptom care de multe ori se aplică la o varietate de senzaţii, inclusiv zăpăceală şi vertij. Vertijul este senzaţia de învârtire, în timp ce zăpăceala este de obicei considerată apropierea de leşin şi slăbiciune;
· Afecţiunile care pot provoca ameţeli la un pacient includ tensiunea arterială scăzută, tensiunea arterială ridicată, deshidratarea, medicamentele, hipotensiunea arterială ortostatică posturală sau diabetul zaharat, tulburările endocrine, hiperventilaţia, bolile de inimă şi sincopa vasovagală;
· Vertijul este cel mai adesea cauzat de o problemă în centrele de echilibru ale urechii interne numit sistemul vestibular şi provoacă senzaţia de învârtire a camerei. Aceasta poate fi asociată cu vărsături. Simptomele sunt de multe ori agravate la modificările de poziţie. Cei cu simptome semnificative şi vărsături pot avea nevoie de medicamente intravenos şi de spitalizare;
· Vertijul este, de asemenea, simptom care prezintă la pacienţii cu boala Meniere si neuroma acustică, afecţiuni care necesită adesea trimiterea la un specialist ORL;
· Cel mai frecvent, ameţelile sau confuzia este o situaţie temporară, care se remite spontan, fără un diagnostic specific.