Cancer la Ficat Tratament Naturist

 

 

Cancer la Ficat Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

C Plus- complex de vitamina C – cu o ora inainte de masa- se incepe cu 1 tableta/zi- 1 saptamana si se creste saptamanal cu cate o tableta pana la 10 tablete/zi- se mentine 2 saptamani cu 10 tablete/zi si se scade cate 1 tableta/saptamana. Daca apare disconfort epigastric sau diaree, scadeti doza si mentineti un timp, apoi reluati. Vitamina C are efect antioxidant, antibacterian, antivirusal, impiedica dezvoltarea tumorilor si distruge celulele canceroase. Tratamentul cu vitamina C se efectueaza in afara curelor de chimioterapie. Se recomanda sa se respecte ora dinainte de masa si in timpul curei cu vit C sa se scada la minim consumul de grasimi.

Omega 3 concentrate – 3 capsule/zi- la 1ora si 30 minute dupa masa-2 luni- cura se efectueaza dupa cura cu vitamina C- grasimule Omega 3 sunt singurele recomandate in cancer. Acizii grasi polinesaturati Omega 3 ajuta la distrugerea celulelor canceroase si impiedica aparitia si dezvoltarea tumorilor.

ParaProtex – 3 tablete/zi- 6 saptamani- pauza 2 saptamani si se reia pentru 3 saptamani- parazitii sunt cunoscuti ca fiind implicati in formarea cancerului. ParaProtex are rol- antiparazitar, antiviral, detoxifiant, protejeaza ficatul impotriva substantelor toxice ( smirna din compozitia sa), puternic antioxidant( cuisoarele), antibiotic( usturoiul), stimulent al imunitatii. Cura se face in afara curelor de radio si chimioterapie pentru cei care efectueaza.

Ocean 21 – 2 linguri de 2x/zi-1 luna- sustine functia ficatului, detoxifica, aduce un aport de vitamine si minerale, aminoacizi si enzime, are efect anticancerigen ( extract de sfecla rosie, suc concentrat de merisor, extract de morcovi, extract de pau d”arco, extract de alge marine), alcalinizeaza impiedicand inflamatiile. Dupa Ocean 21 poate fi utilizat Liquid Chlorophyll.

Liquid Chlorophyll – 1 lingurita/zi- 2 luni-pauza 1 luna si se reia- alcalinizeaza organismul impiedicand dezvoltarea tumorala, distrugerea celulelor tumorale, aparitia inflamatiilor; effect detoxifiant si usor diuretic; elimina toxinele, neutralizeaza acizii, stimulant pentru digestie; reduce efectele adverse ale medicatiei alopate; reduce efectele adverse ale chimio si radioterapiei

OxyMax – picaturi de oxygen – oxigenarea insuficienta favorizeaza dezvoltarea tumorilor-20 picaturi de oxigenin aproximativ 25o ml apa de lichid si se bea de 3x/zi-1 luna-pauza 1 luna si se reia- cresc rezerva de oxygen a organismului, imbunatatesc metabolismul, stimuleaza absorbtia vitaminelor, mineralelor aminoacizilor si substantelor din plante

Resveratrol Plus  2 capsule/zi- 2 luni- pauza 1 luna si se reia- antitumoral, sprijina sistemul circulator, intensifica metabolismul, antioxidant natural, creste rezistenta organismului prin cresterea imunitatii.

Alte produse recomandate:

Noni sirop  2 linguri/zi- 3 luni-pauza 1 luna si se reia- actiune anticancerigena, incetineste dezvoltarea tumorilor, restabileste activitatea celulelor disfunctionale prin compozitia sa, actiune antidepresiva, antialergica, antiinfectioasa, usor analgesic ( antidurere)

Rhodiolin – 3 capsule/zi- antidepresiv, antistress, reduce insomniile, oboseala, relaxeaza organismul, creste imunitatea prin inducerea linistii si starii de bine, nu da dependenta putand fi folosit timp indelungat.

Tratamentul se efectueaza in cure cu pauzele recomandate.

 

Ce este cancerul de ficat (carcinomul hepatocelular, CHC)?

Cancer la ficat (carcinomul hepatocelular) este un cancer care apare in ficat. Mai este cunoscut drept cancerul primar la ficat sau hepatom.

Ficatul este format din mai multe tipuri de celule (de exemplu, canale biliare, vase de sânge şi celule de depozitare a grăsimilor). Totuşi celulele ficatului (hepatocite) formează 80 % din ţesutul ficatului. De aceea, majoritatea cancerelor primare la ficat (peste 90 – 95 %) apar din celulele ficatului şi se cheamă cancer hepatocelular sau carcinom.

Când pacienţii sau medicii vorbesc de cancer la ficat, totuşi se referă frecvent la cancerul care s-a extins la ficat, având originea în alte organe (precum colonul, stomacul, pancreasul, sânii şi plămânii). Mai exact, acest tip de cancer la ficat se numeşte boala metastazică a ficatului (cancer) sau cancer secundar la ficat. Aceasta este o problemă mult mai frecventă la nivel mondial decât cancerul primar la ficat şi de multe ori conduce la confuzie, deoarece termenul cancer la ficat se poate referi de fapt fie la cancerul metastazic la ficat fie la cancerul hepatocelular. Subiectul acestui articol este carcinomul hepatocelular, la care vom face referire prin cancer la ficat.

 

 

 

Care este incidenţa problemei cancerului la ficat?

Cancerul la ficat este al treilea cel mai frecvent cancer din lume. Un cancer letal, cancerul la ficat va ucide foarte multi pacienti care îl fac în decurs de un an. În anul 2000, s-a estimat că existau aproape 564.000 de noi cazuri de cancer la ficat în toată lumea, iar un număr similar de pacienţi au murit ca urmare a acestei boli. Aproape trei sferturi din cazurile de cancer la ficat se regăsesc în Asia de sud-est (China, Hong Kong, Taiwan, Korea şi Japonia). Cancer la ficat, este de asemenea foarte frecvent în Africa sub-sahariană (Mozambic şi Africa de Sud).

 

Frecvenţa de cancer la ficat în Asia de sud-est şi Africa sub-sahariană este mai mare de 100 cazuri la 100.000 de persoane. În mod contrar, frecvenţa de cancer la ficat în America de Nord şi Europa de vest este mult mai redusă, mai puţin de cinci cazuri la 100.000 de persoane. Totuşi, frecvenţa de cancer la ficat printre nativii din Alaska este comparabilă cu cea observată în Asia de sud-est. Aceasta reflectă prevalenţa infecţiei cu hepatita B, care este cea mai frecventă cauză a acestui tip de cancer la nivel mondial.

 

Date recente arată totuşi că frecvenţa de cancer la ficat în SUA este în creştere. Această amplificare se datorează în primul rând creşterii incidenţei obezităţii şi diabetului, precum şi hepatitei C cronice, o altă infecţie a ficatului care provoacă cancer la ficat.

 

 

 

 

Care sunt caracteristicile populaţiei (epidemiologia) cu cancer la ficat?

În SUA, cea mai mare incidenţă a cancerului la ficat are loc la imigranţii din ţările asiatice, unde cancerul la ficat este frecvent. Frecvenţa de cancer la ficat printre caucazieni este cea mai redusă, în timp ce în cazul afro-americanilor şi hispanicilor, este medie. Frecvenţa de cancer la ficat este mare în rândul asiaticilor deoarece cancerul la ficat este strâns legat de infecţia cronică cu hepatita B. Acest lucru este valabil la indivizii care au fost infectaţi cu hepatita B cronică în cea mai mare parte a vieţii (în general este o boală a copilăriei în Asia).

 

 

Dacă luaţi o hartă a lumii care indică frecvenţa infecţiei cronice cu hepatita B, puteţi suprapune uşor acea hartă peste o hartă care indică frecvenţa de cancer la ficat. Pe de altă parte, în Japonia, America de Nord şi Europa, infecţia cu hepatita C este o cauză mult mai frecventă; abuzul de alcool este de asemenea un factor important care contribuie. Toate aceste boli provoacă o deteriorare permanentă ficatului, care poate conduce la lezarea severă (ciroză) care ulterior poate conduce la cancer.

 

 

În zonele în care cancerul la ficat este mai frecvent şi este asociat cu hepatita B, cancerul se dezvoltă de obicei în jurul vârstei de 30 şi 40 ani, atât de diferit faţă de alte zone ale lumii, unde se dezvoltă în jurul vârstei de 60 şi 70 ani. Acest lucru se datorează faptului că durează în jur de 30 ani de deteriorare cronică la ficat înainte ca cancerul să se dezvolte suficient de mult pentru a deveni evident.

 

 

Bărbaţii sunt mult mai predispuşi decât femeile să dezvolte cancer la ficat, mai ales dacă au hepatite şi ciroze. Indiferent de cauză, pacienţii care au şi antecedente de alcoolism sunt mult mai expuşi în momentul în care dezvoltă cancerul la ficat. În America de Nord, până la un sfert dintre persoanele cu cancer la ficat nu prezintă factori de risc evidenţi; sunt în general mai sănătoşi şi suportă mai bine tratamentul.

 

 

 

Cancer la ficat cauze si factori de risc:

Infecţia cu hepatita B

Hepatita B poate fi dobândită de la produsele sau acele folosite, contaminate cu sânge sau prin contact sexual, însă este frecventă printre copii asiatici contaminaţi la naştere sau chiar prin leziunile provocate de copii la joacă. Rolul infecţiei cu virusul hepatitei B (HBV) în producerea de cancer la ficat este bine determinat. Câteva puncte de vedere întăresc această strânsă asociere.

Aşa cum a fost menţionat mai devreme, frecvenţa de cancer la ficat este legată de (corelată cu) frecvenţa infecţiei cronice cu virusul hepatitei B. În plus, pacienţii cu virusul hepatitei B care prezintă cel mai ridicat risc de cancer la ficat sunt bărbaţi cu ciroză (rană a ficatului) produsă de virusul hepatitei B şi un antecedent familial de cancer la ficat.

Probabil cea mai convingătoare probă vine totuşi dintr-un studiu prospectiv (cu aşteptări in timp) realizat în anii 1970, în Taiwan, implicând angajaţi ai guvernului de sex masculin cu vârsta peste 40 ani. În acest studiu, cercetătorii au descoperit că riscul de a dezvolta cancer la ficat a fost de 200 ori mai mare la angajaţii care aveau virusul cronic al hepatitei B comparativ cu angajaţii care nu prezentau infecţia cronică cu virusul hepatitei B.

Studiile efectuate pe animale au furnizat de asemenea probe că virusul hepatitei B poate provoca cancer la ficat. De exemplu, am aflat că, cancerul la ficat se dezvoltă şi la alte mamifere care sunt infectate în mod natural cu virusuri asociate cu virusurile hepatitei B. În sfârşit, prin infectarea şoarecilor trans-genetici cu anumite părţi din virusul hepatitei B, oamenii de ştiinţă au provocat dezvoltarea de cancer la ficat la şoareci care în mod normal nu fac cancer la ficat. (Şoarecii trans-genetici sunt şoareci care au fost injectaţi cu material genetic nou sau străin).

Cum provoacă virusul cronic al hepatitei B cancerul la ficat? La pacienţii care au atât virusul cronic al hepatitei B cât şi cancer la ficat, s-a observat frecvent că materialul genetic al virusului hepatitei B face parte din materialul genetic al celulelor canceroase. De aceea, se consideră că anumite regiuni din genomul (codul genetic) virusului hepatitei B penetrează materialul genetic al celulelor ficatului. Acest material genetic al virusului hepatitei B poate distruge ulterior materialul genetic normal din celulele ficatului, determinând astfel celulele ficatului să devină canceroase.

Majoritatea covârşitoare de cancer la ficat care este asociat cu virusul cronic al hepatitei B are loc la indivizii la care a fost infectată cea mai mare parte a ficatului lor. În regiunile în care virusul hepatitei B nu este întotdeauna prezent (endemic) în comunitate (de exemplu SUA), cancer la ficat este relativ neobişnuit. Motivul acestei situaţii este faptul că majoritatea oamenilor cu virusul cronic al hepatitei B din aceste zone capătă infecţia ca adulţi şi foarte puţini dintre ei dezvoltă o infecţie permanentă (activă cronic), cum se întâmplă în 15 % din cazuri în Asia.
Infecţia cu hepatita C

Infecţia cu virusul hepatitei C (HCV) este mult mai dificil de dobândit decât hepatita B. De obicei necesită contactul direct cu sângele infectat, fie de la produsele contaminate cu sânge fie de la ace. HCV este de asemenea asociat cu dezvoltarea de cancer la ficat. De fapt, în Japonia virusul hepatitei C este prezent în până la 75 % din cazurile de cancer la ficat. Ca şi în cazul virusului hepatitei B, majoritatea pacienţilor cu virusul hepatitei C au ciroză asociată (leziune a ficatului).

În mai multe studii retrospective-prospective (cercetări înainte şi înapoi în timp) ale istoriei naturale a hepatitei C, timpul mediu de dezvoltare a cancerului la ficat după expunerea la virusul hepatitei C a fost de aproximativ 28 de ani. Cancerul la ficat a apărut aproximativ după opt până la 10 de ani de la dezvoltarea cirozei la aceşti pacienţi cu hepatită C. Câteva studii prospective Europene, au raportat că incidenţa anuală (apariţie în timp) a cancerului la ficat la pacienţii cu virusul hepatitei cirotice C variază între 1,4 % – 2,5 % pe an.

La pacienţii cu virusul hepatitei C, factorii de risc pentru dezvoltarea de cancer la ficat includ prezenţa cirozei, vârsta înaintată, sexul masculin, nivelul iniţial crescut al alfa-fetoproteinei (un indicator al tumorii sângelui), consumul de alcool, şi infecţia concomitentă cu virusul hepatitei B. Unele studii anterioare au sugerat faptul că virus hepatitei C genotipul 1b (un genotip obişnuit în SUA) poate fi un factor de risc, dar studiile recente nu acceptă această constatare.

Modul în care virusul hepatitei C provoacă cancer la ficat nu este bine înţeles. Spre deosebire de virusul hepatitei B, materialul genetic al virusului hepatitei C nu este introdus direct în materialul genetic al celulelor hepatice. Se ştie, însă, că ciroza din orice cauză este un factor de risc pentru dezvoltarea de cancer la ficat. Prin urmare, acesta a susţinut că virusul hepatitei C, care cauzează ciroză hepatică, este o cauză indirectă de cancer la ficat.

Pe de altă parte, există unele persoane infectate cu virusul cronic al hepatitei C care au cancer la ficat fără ciroză. Deci, s-a sugerat că proteina principală (centrală) ​​din virusul hepatitei C este vinovată de dezvoltarea de cancer la ficat. Proteina principală în sine (o parte din virusul hepatitei C), este concepută pentru a împiedica procesul natural de moarte a celulei sau poate interfera cu funcţia genei (gena p53) supresoare (inhibitoare) tumorală normală. Rezultatul acestor acţiuni este faptul că celulele hepatice continuă să trăiască şi să se reproducă fără restricţii normale, ceea ce se întâmplă la cancer.
Alcoolul

Ciroza cauzată de consumul cronic de alcool este asocierea cea mai comună de cancer la ficat în lumea dezvoltată. De fapt, la autopsie, jumătate dintre alcoolici care nu bănuiau să aibă cancer, vor avea dovezi precoce de cancer ascuns în ficat. Multe dintre aceste persoane sunt, de asemenea, infectate cu virusul hepatitei cronice C.

Situaţia uzuală este un individ cu ciroză alcoolică, care a încetat să bea timp de 10 ani şi dezvoltă apoi cancer la ficat. Este oarecum neobişnuit pentru un alcoolic activ să dezvolte cancer la ficat. Ceea ce se întâmplă este faptul că, atunci când consumul de alcool este oprit, celulele hepatice încearcă sa se vindece prin regenerare (reproducere). În timpul acestei regenerări active, este posibil să apară o schimbare genetică (mutaţie) producătoare de cancer, ceea ce explică apariţia cancerului la ficat după ce a fost oprit consumul de alcool.

Mai important, în cazul în care un alcoolic nu se opreşte din băut, el sau ea este puţin probabil să trăiască suficient de mult pentru a dezvolta cancer. Alcoolicii activi au mai multe şanse de a muri de complicaţii necanceroase ale bolii ficatului de alcoolic (de exemplu, insuficienţă hepatică). Într-adevăr, pacienţii cu ciroză alcoolică care mor de cancer la ficat sunt aproximativ cu 10 ani mai în vârstă decât pacienţii care mor din cauze care nu au legătură cu cancerul. În cele din urmă, aşa cum s-a arătat mai sus, alcoolul se adaugă la riscul de a dezvolta cancer la ficat la pacienţii cu infecţii cronice cu virusul hepatitei C sau B.
Aflatoxina B1

Aflatoxina B1 este cea mai puternică substanţă chimică cunoscută, provocatoare de cancer la ficat. Aceasta este un produs al unei mucegai numit Aspergillus flavus, care se găseşte în produsele alimentare, care au fost depozitate într-un mediu cald şi umed. Acest mucegai se găseşte în alimente precum alunele, orezul, soia, porumbul şi grâul. Aflatoxină B1 a fost implicată în dezvoltarea cancerului la ficat în sudul Chinei şi Africa sub-sahariană. Aceasta este considerată a provoca cancer prin producerea de modificări (mutaţii) în gena p53. Aceste mutaţii acţionează prin interferarea cu gene importante tumorale suprimându-le (inhibându-le) funcţiile.

 

 


Drogurile, medicamentele şi substanţele chimice

Nu există medicamente care cauzează cancer la ficat, dar hormonii feminini (estrogeni) şi steroizii proteine ​​de construcţie (anabolizanţi) sunt asociate cu dezvoltarea adenoamelor hepatice. Acestea sunt tumori benigne hepatice, care ar putea avea potenţialul de a deveni maligne (canceroase). Astfel, la unele persoane, adenomul hepatic poate evolua în cancer.

Anumite substanţe chimice sunt asociate cu alte tipuri de cancer găsite în ficat. De exemplu thorotrast, un agent de contrast utilizat anterior pentru studii imagistice de diagnostic, a provocat un cancer al vaselor de sânge din ficat, numit angiosarcom hepatic. De asemenea, clorura de vinil, un compus utilizat în industria de mase plastice, poate provoca angiosarcomuri hepatice care apar la mulţi ani după expunere.
Hemocromatoza

Cancerul la ficat se va dezvolta la aproximativ 30 % dintre pacienţii cu hemocromatoză ereditară (o tulburare în care există prea mult fier acumulat în organism, inclusiv la nivelul ficatului). Pacienţii cu cel mai mare risc sunt cei care dezvoltă ciroză cu hemocromatoza lor. Din păcate, odată instalată ciroza, îndepărtarea eficientă a excesul de fier (tratamentul pentru hemocromatoză) nu va reduce riscul de a dezvolta cancer la ficat.
Diabetul şi obezitatea

În ultimul deceniu, incidenţa cancerului la ficat în Statele Unite a crescut în mod semnificativ, paralel cu creşterea cazurilor de obezitate. Deşi este greu să se separe efectele diabetului zaharat de obezitatea la ficat, ambele afecţiuni pot provoca leziuni cronice şi acumularea de grăsime în ficat. Aceasta este o boală numită SHNA (steatoză hepatică non-alcoolică), care este prezentă în până la 5 % dintre nord americani. Boala ficatului gras precum aceasta duce la o deteriorare a celulelor hepatice individuale şi poate duce la ciroză, la unele persoane, crescând astfel riscul de cancer la ficat. Nu numai că există şansa reală de a dezvolta cancer, dar pacienţii cu diabet zaharat care au suferit îndepărtarea chirurgicală a cancerului la ficat au o şansă mai mare de recidivă a cancerului decât cei fără diabet zaharat.
Ciroza

Persoanele cu cele mai multe tipuri de ciroză hepatică prezintă un risc crescut de a dezvolta cancer la ficat. În plus, faţă de afecţiunile descrise mai sus (hepatita B, hepatita C, alcoolul, şi hemocromatoza), deficitul de alfa 1 anti-tripsină, o afecţiune ereditară care poate provoca emfizem si ciroză, poate duce la cancer la ficat. Cancer la ficat este, de asemenea, puternic asociat cu tirozinemia ereditară, o anomalie biochimică a copilăriei care duce la ciroza timpurie.

Anumite cauze ale cirozei sunt mai puţin frecvent asociate cu cancer la ficat decât alte cauze. De exemplu, cancer la ficat este rar văzut cu ciroză în cazul bolii Wilson (metabolismul anormal al cuprului) sau colangita primară sclerozantă (lezarea şi îngustarea cronică a căilor biliare). Se obişnuia să se creadă că, cancer la ficat este rar găsit în cazul cirozei biliare primară (CBP). Cu toate acestea, studii recente arată că frecvenţa cancerului la ficat în CBP este comparabilă cu cea din alte forme de ciroză.

 

 

Cancer la ficat simptome:

Simptomele iniţiale (manifestările clinice) de cancer la ficat sunt variabile. Este din ce în ce mai obişnuit pentru pacienţi să fie diagnosticaţi prin examinarea persoanelor cu risc ridicat de cancer şi depistarea cancerului înainte de a exista vreun simptom. În ţările în care cancerul la ficat este foarte frecvent, în general, cancerul este descoperit într-un stadiu foarte avansat al bolii din mai multe motive.

Un motiv este că, regiunile în care există o frecvenţă ridicată de cancer la ficat sunt în curs de dezvoltare, în general, ţările în care accesul la asistenţa medicală este limitat. Un alt motiv, examenele de imagistică pentru pacienţii cu risc de a dezvolta cancer la ficat nu sunt disponibile în aceste regiuni.

În plus, pacienţii din aceste regiuni pot avea de fapt, o boală de cancer la ficat mult mai afresivă. Cu alte cuvinte, tumora ajunge, de obicei, într-un stadiu avansat şi provoacă simptome mai rapid. În schimb, pacienţii din regiunile cu o frecvenţă scăzută de cancer la ficat tind să aibă tumori hepatice canceroase cu un progres mai lent şi, prin urmare, nu prezintă simptome mai mult timp.

Nu există simptome specifice de cancer la ficat, şi, de fapt, primele semne sunt de obicei subtile şi pot fi confundate cu simpla agravare a cirozei şi funcţiei hepaticr. Durerea abdominală este mai puţin frecventă la cancer la ficat şi semnifică, de obicei, o tumoră foarte mare sau afectarea pe scară largă a ficatului. În plus, pierderea inexplicabilă în greutate sau febra inexplicabilă sunt semne de avertizare pentru cancer la ficat la pacienţii cu ciroză.

Aceste simptome sunt mai puţin frecvente la persoanele cu cancer la ficat în SUA, deoarece aceşti pacienţi sunt de obicei diagnosticaţi într-un stadiu mai timpuriu. Cu toate acestea, ori de câte ori starea generală de sănătate a unui pacient cu ciroză se deteriorează, trebuiesc făcute toate eforturile pentru a căuta cancerul la ficat.

O descriere ini ţială asemănătoare a cancerului la ficat la un pacient cu ciroză echilibrată (ceea ce înseamnă că nu există complicaţii ale bolii hepatice) reprezintă debutul brusc al unei complicaţii. De exemplu, apariţia bruscă a ascitei (acumulare de lichid abdominal şi umflătură), icter (culoarea galbenă a pielii), sau vlăguirea musculară fără motiv (de precipitare) sau factori (de exemplu, consumul de alcool), sugerează posibilitatea de cancer la ficat. Ce e mai rău, cancerul poate invada şi bloca vena principală (o venă mare care aduce sânge la ficat de la intestin şi splină). Atunci când se întâmplă acest lucru, sângele se va deplasa pe căi cu o mai mică rezistenţă, cum ar fi prin venele esofagiene.

Acest lucru duce la creşterea presiunii din aceste vene, ceea ce duce la dilatarea (lărgirea) venelor numită varice esofagiană. Pacientul prezintă ulterior risc de hemoragie prin ruptura varicelor din tractul gastro-intestinal. Rar, cancerul însuşi se poate rupe şi sângera în cavitatea abdominală, ducând la ascite sângeroase.

La examenul fizic, un ficat mărit, uneori firav, este cea mai frecventă constatare. Cancerele la ficat sunt tumori foarte vasculare (conţin multe vase de sânge). Astfel, cantităţi crescute de sânge sunt pompate în artera hepatică (artera ficatului) si determină un flux turbulent de sânge în arteră. Turbulenţa rezultă într-un sunet distinct în ficat (zgomot hepatic), care poate fi auzit cu un stetoscop la aproximativ un sfert până la o jumătate dintre pacienţii cu cancer la ficat. Orice semn de boală hepatică avansată (de exemplu, ascita, icterul, sau scăderea masei musculare) reprezintă un prognostic negativ. Rar, un pacient cu cancer la ficat poate deveni brusc galben atunci când tumora erodează în ductul biliar. Icterul apare în această situaţie, deoarece atât extinderea tumorii în canal cât şi sângerarea care se încheagă în canal îl pot bloca.

În cazul avansat de cancer la ficat, tumora se poate răspândi local la nivelul ţesuturilor învecinate sau, prin intermediul vaselor de sânge, în altă parte din organism (metastaze la distanţă). La nivel local, cancer la ficat poate invada venele care drenează ficatul (vene hepatice). Tumora poate bloca atunci aceste vene, ceea ce duce la congestionarea ficatului. Congestie apare deoarece venele blocate nu pot drena sângele din ficat. (În mod normal, sângele din venele hepatice care părăsesc ficatul curge prin vena cava inferioară, care este cea mai mare venă ce se varsă în inimă). La pacienţii din Africa, tumora blochează frecvent vena cava inferioară. Blocajul fie al venelor hepatice fie al venei cava inferioară rezultă într-un ficat foarte umflat şi formarea masivă a ascitei. La unii pacienţi, după cum s-a menţionat anterior, tumora poate invada vena portă şi să conducă la ruperea varicelor esofagiene.

În ceea ce priveşte metastaza la distanţă, cancerul la ficat se extinde frecvent la plămâni, probabil prin intermediul sângelui. De obicei, pacienţii nu manifestă simptome de la metastazele pulmonare, care sunt diagnosticate prin examene radiologie (raze X). Rar, în cazuri foarte avansate, cancerul la ficat se poate răspândi la nivelul oaselor sau creierului. Acestea reprezintă o problemă rară la mulţi pacienţi care nu trăiesc suficient de mult pentru a dezvolta aceste complicaţii.
Cancer la ficat diagnostic:
Testele de sânge

Cancerul la ficat nu este diagnosticat prin testele de sânge uzuale, incluzând un panou standard de teste hepatice. Acesta este motivul pentru care diagnosticul de cancer la ficat depinde atât de mult de vigilenţa examenului medical cu un marker tumoral (alfa-fetoproteina) al sângelui şi examene radiologice. Deoarece majoritatea pacienţilor cu cancer la ficat au afecţiuni asociate ale ficatului (ciroza), nu este normal să se înceapă cu testele de sânge hepatic.

În cazul în care aceste teste de sânge devin anormale sau se agravează din cauza cancerului la ficat, acest lucru indică de obicei extinderea cancerului din ficat. În acel moment, orice tratament medical sau chirurgical poate fi prea târziu.

Totuşi, uneori, alte valori anormale ale testelor de sânge pot indica prezenţa cancerului la ficat. Amintiţi-vă că fiecare tip de celulă din organism conţine setul complet de informaţii genetice. Ceea ce diferenţiază un tip de celule de altul este un anumit set de gene care sunt activate sau dezactivate în acea celulă. Atunci când celulele devin canceroase, anumite gene ale celulelor care au fost inactive pot deveni active.

Astfel, în cancer la ficat, celulele canceroase hepatice pot prelua caracteristicile altor tipuri de celule. De exemplu, uneori celulele cancerului la ficat, pot produce hormoni, care sunt de obicei produse în alte sisteme ale organismului. Aceşti hormoni, pot produce atunci anumite valori anormale ale testelor de sânge, cum ar fi un număr mare de globule roşii (eritrocitoză), scăderea zahărului din sânge (hipoglicemie) şi concentraţia mare de calciu din sânge (hipercalcemie).

Un alt test de sânge anormale, nivel ridicat de colesterol seric (hipercolesterolemie), este văzut în până la 10 % dintre pacienţii din Africa cu cancer la ficat. Nivelul ridicat de colesterol se produce deoarece celulele hepatice canceroase nu sunt în măsură să oprească (inhibe) producţia de colesterol. (Celulele normale sunt capabile să stopeze producţia lor de colesterol).

Nu există nici un test de sânge sigur sau exact pentru cancer la ficat. Testul biochimic de sânge cel mai utilizat pe scară largă este alfa-fetoproteina (AFP), care este o proteină produsă în mod normal de către celulele hepatice imature ale fătului. La naştere, copiii au un nivel relativ ridicat de AFP, care scade la nivelurile normale ale adulţilor primul an de viaţă. De asemenea, femeile gravide care poartă copii cu defecte ale tubului neural pot avea un nivel ridicat de AFP. (Un defect al tubului neural reprezintă un creier fetale sau măduva spinării anormale, care sunt cauzate de deficienţa de acid folic în timpul sarcinii).

 

 

La adulţi, nivelurile ridicate de AFP în sânge (peste 500 nanograme / mililitru) sunt observate în doar trei situaţii:

  • Cancer la ficat;
  • Tumori cu celule germinale (cancer al testiculelor şi ovarelor);
  • Cancer metastatic în ficat (originar din alte organe).

Sunt disponibile mai multe probe (teste) pentru determinarea AFP. În general, nivelurile normale ale AFP sunt sub 10 ng / ml. Niveluri moderate de AFP (chiar aproape de până la 500 ng / ml), pot fi observate la pacienţii cu hepatită cronică. Mai mult decât atât, mulţi pacienţi cu diferite tipuri de boli hepatice acute şi cronice, cu excepţia cancerului la ficat pot prezenta creşteri uşoare sau chiar moderate de AFP.

Sensibilitatea AFP pentru cancer la ficat este de aproximativ 60 %. Cu alte cuvinte, o valoare crescută a testului de sânge AFP este întâlnit la aproximativ 60 % dintre pacienţii cu cancer la ficat. Asta înseamnă că rămân 40 % dintre pacienţii cu cancer la ficat, care au niveluri normale de AFP. Prin urmare, un AFP normal nu exclude cancerul la ficat. De asemenea, după cum s-a menţionat mai sus, un AFP anormal nu înseamnă că un pacient are cancer la ficat.

Este important de remarcat, totuşi, faptul că pacienţii cu ciroză şi un AFP anormal, în ciuda faptului că nu au cancer la ficat confirmat, încă prezintă un risc foarte ridicat de a dezvolta cancer la ficat. Astfel, orice pacient cu ciroză şi un AFP crescut, în special cu nivelurile sanguine în creştere continuă, fie vor dezvolta cel mai probabil cancer la ficat sau de fapt, au deja un cancer la ficat nedescoperit.

Un AFP mai mare de 500 ng / ml, este foarte sugestiv pentru cancer la ficat. De fapt, nivelul de AFP din sânge vag se referă la (se corelează cu) agresivitatea cancerului la ficat. În cele din urmă, la pacienţii cu cancer la ficat şi nivelurile anormale de AFP, AFP poate fi folosit ca un marker al răspunsului la tratament.

De exemplu, o valoare crescută a AFP este de aşteptat să scadă la normal la un pacient al cărui cancer la ficat este eliminat chirurgical (rezecat)cu succes. Persoanele cu niveluri mai ridicate ale AFP, în general, nu trăiesc la fel de mult timp precum cele cu niveluri mai mici de AFP.

Există o serie de alţi markeri tumorali de cancer la ficat, care în prezent sunt instrumente de cercetare şi în general nu sunt valabili. Acestea includ des-gama-carboxiprotrombina (DCP), o variantă a enzimelor gama-glutamil, şi alte sortimente de enzime (de exemplu, alfa-L-fucosidaza), care sunt produse de celulele hepatice normale. (Enzimele sunt proteine ​​care accelerează reacţiile biochimice). Potenţial, aceste teste de sânge, utilizate în combinaţie cu AFP, ar putea fi de mare ajutor în diagnosticarea mai multor cazuri de cancer la ficat comparativ cu utilizarea AFP singur.
Studii de imagistică

Studiile imagistice joacă un rol foarte important în diagnosticul de cancer la ficat. Un studiu bun poate furniza informaţii cu privire la mărimea tumorii, numărul de tumori, şi dacă tumora a implicat vasele de sânge majore la nivel local sau dacă s-a răspândit în afara ficatului. Există mai multe tipuri de studii, fiecare având avantajele şi dezavantajele sale. În practică, mai multe studii combinate de multe ori se completează reciproc. Pe de altă parte, o simplă radiografie nu este de foarte mare ajutor, şi, prin urmare, nu face în mod curent obiectul diagnosticării cu cancer la ficat. Mai mult, nu există nici un rol practic pentru medicina nucleară de scanare a ficatului şi splinei în determinarea cancerului la ficat. Astfel de scanări nu sunt foarte sensibile şi ele nu oferă informaţii suplimentare faţă de cele furnizate de celelalte scanări (ecografie, CT şi RMN).

Examenul ecografic este de obicei primul studiu comandat în cazul în care la un pacient se suspectează cancer la ficat. Precizia unei ecografii depinde foarte mult de tehnicianul şi radiologul care efectuează studiul (în funcţie de operator). Studiile din Japonia şi Taiwan, raportează că ultrasunetele constituie studiul de imagistică cel mai sensibil pentru diagnosticarea şi caracterizarea cancerului la ficat. Dar, în aceste studii, persoanele cu experienţă vastă care au efectuat scanarea au petrecut până la o oră de scanare pentru fiecare pacient suspectat de că ar avea cancer la ficat.

O ecografie are avantajul că nu necesită materiale de contrast intravenos şi nu implică radiaţii. Mai mult decât atât, preţul unui examen cu ultrasunete este destul de mic în comparaţie cu celelalte tipuri de scanări.
Tomografia axială computerizată (TC) este un studiu foarte frecvent utilizat în SUA pentru determinarea tumorilor din ficat. Studiul ideal TC reprezintă o scanare TC multi-fază, spiralată, folosind materiale de contrast pe cale orală şi intravenoasă.

Fotografiile sunt luate în trei faze:

  • Fără contrast intravenos;
  • Cu un contrast intravenos (imagine amplificată), care evidenţiază sistemul arterial (faza arterială);
  • Când contrastul este în faza venoasă.

Imaginile sunt luate la intervale foarte frecvente (porţiuni mici), pe măsură ce organismul se deplasează prin scanerul TC. Mulţi radiologi folosesc un protocol specific care determină modul în care este infuzat contrastul în funcţie de modul în care sunt luate imaginile. De aceea, TC este mult mai puţin dependent de operator decât ultrasunetele. Cu toate acestea, TC este mult mai scump. În plus, TC necesită utilizarea de material de contrast, care prezintă riscurile potenţiale ale unei reacţii alergice şi reacţii adverse asupra funcţiei renale.

Există câteva variante de scanare TC. De exemplu, într-o angiogramă TC, care este un examen foarte invaziv (penetrează o parte a corpului), contrastul intravenos este administrat selectiv prin artera hepatică (artera ficatului). Scopul este de a scoate în evidenţă vasele pentru o mai bună vizualizare a acestora de către scanerul TC. De asemenea, în Japonia, un material de contrast uleios numit Lipiodol, care este preluat selectiv de celulele canceroase hepatice, a fost folosit cu TC.

Scopul acestei abordări este de a îmbunătăţi sensibilitatea de scanare. Scopul acestei abordări este de a creşte procentul de scanare TC anormală la pacienţii care au cancer la ficat.

Imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) poate oferi imagini foarte clare ale corpului. Avantajul său peste TC este că IRM-ul poate furniza imagini secţionale ale corpului în planuri diferite. Tehnologia a evoluat până la punctul în care IRM-urile mai noi de fapt, pot reconstrui imagini ale arborelui biliar (canalelor biliare şi vezicii biliare), precum şi a arterelor şi venelor ficatului. (Arborele biliar transportă bila de la ficat la duoden, prima parte a intestinului). Studiile IRM se pot face chiar mai sensibil, prin utilizarea materialului de contrast intravenos (de exemplu, gadoliniu).

Scanările IRM sunt costisitoare şi nu există o variabilitate destul de mare în calitatea imaginilor. Calitatea depinde de vechimea maşinii şi capacitatea pacienţilor de a-şi ţine respiraţia până la 15 – 20 de secunde o dată. În plus, mulţi pacienţi, din cauza claustrofobiei, nu pot tolera scanarea IRM.

Cu toate acestea, scanerele IRM deschise, în general, nu oferă de aceeaşi calitate înaltă, precum o fac scanerele închise. Câteodată, IRM -ul descoperă leziuni care sunt mai mici decât cele ce pot fi văzută pe o scanare TC şi pot spune mai multe radiologului despre caracteristicile vaselor de sânge (vasculare), ale tumorii; mai important, nu există nici un risc de radiaţii, care devin importante în cazul testelor de screening care urmează să fie repetate de mai multe ori pe durata vieţii unei persoane.

Progresele în tehnologia ecografiei, TC-ului şi IRM-ului aproape au eliminat nevoia de angiografie. O procedură de angiografia implică inserarea unui cateter în artera femurală (în zona abdomenului) prin aortă, şi în artera hepatică, artera care furnizează sânge la ficat. Ulterior este injectat materialul de contrast şi sunt preluate imagini ale alimentării cu sânge arterial la ficat. O angiografie a cancerului la ficat prezintă o vedere caracteristică, care este produsă de artere anormale mici nou formate, care alimentează tumora (neovascularizare).

Un alt test care poate fi folosit în multe forme de cancer este scanarea TEP (tomografie cu emisie de pozitroni), care presupune injectarea de zahăr radioactiv pentru evidenţia celulele în creştere activă, la fel ca în cazul cancerului. Cu toate acestea, acest lucru nu este foarte util în cancer la ficat.

Atunci, care este cel mai bun studiu de imagistică pentru diagnosticarea cancerului la ficat? Nu există un răspuns simplu. Trebuiesc luaţi în considerare mulţi factori. De exemplu, diagnosticul de cancer la ficat este cunoscut sau scanarea se face pentru examinare? Care este expertiza medicilor cu privire la pacient? Care este calitatea diferitelor scanere cu privire la o anumită facilitate? Există motive economice? Pacientul prezintă orice alte afecţiuni care trebuie să fie luate în considerare, cum ar fi claustrofobia sau insuficienţa renală? Pacientul are vreun dispozitiv, cum ar fi, un stimulator cardiac sau un dispozitiv prostatic? (Dispozitivele ar face imposibil un RMN).

Dacă locuiţi în Japonia sau Taiwan şi aveţi acces la un radiolog sau hepatolog cu expertiză în ecografie, atunci acesta poate fi la fel de bun ca o scanare TC. Ecografia este, de asemenea, cea mai practică (mai uşoară şi mai ieftină) pentru examenul periodic (de control). În America de Nord, o scanare spirală multifazică TC este, probabil, cel mai exact tip de scanare. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală sau care au acces la un scaner RMN modern, RMN poate fi opţiunea pentru scanarea de diagnosticare. În cele din urmă, ţineţi cont de faptul că tehnologia ecografiei, TC-ului şi RMN-ului este în continuă dezvoltare, prin dezvoltarea de aparate mai bune şi utilizarea materialelor speciale de contrast pentru a caracteriza mai bine tumorile.
Biopsia hepatică sau aspiraţia

În teorie, un diagnostic definitiv de cancer la ficat se bazează întotdeauna pe confirmarea microscopică (histologică). Cu toate acestea, unele tipuri de cancer la ficat sunt bine diferenţiate, ceea ce înseamnă că sunt alcătuite din celulele hepatice mature, aproape complet dezvoltate (hepatocite). Prin urmare, aceste tipuri de cancer pot arăta la microscop foarte similar cu ţesutul hepatic non-canceros. Mai mult decât atât, nu toţi patologii sunt instruiţi să recunoască diferenţele subtile dintre cancer la ficat bine diferenţiat şi ţesutul hepatic normal.

De asemenea, unii patologi pot confunda cancerul la ficat cu adenocarcinomul în ficat. Un adenocarcinom este un alt tip de cancer, şi aşa cum s-a menţionat anterior, aceasta provine din afara ficatului. Cel mai important, un adenocarcinom metastazic, va fi tratat diferit faţă de un cancer hepatic primar (cancer la ficat). Prin urmare, luând în considerare toate acestea, este important ca un expert patolog de ficat să revizuiască frotiurile cu ţesut tumoral hepatic în situaţii discutabile. Noi progrese în imunohistochimie (colorarea celulelor microscopice cu proteine ​​care identifică foarte precis tipurile de celule) au contribuit la identificarea mai exactă a diferenţei dintre tipurile de celule şi cancer.

Ţesutul poate fi prelevat cu un ac foarte subţire. Această tehnică se numeşte aspiraţie cu ac fin. Atunci când un ac mai mare este folosit pentru a obţine o probă de ţesut, tehnica se numeşte biopsie. În general, radiologii, cu ajutorul ultrasunetelor sau TC pentru a ghida plasarea acului, efectuarea biopsiei sau aspiraţia cu ac fin. Riscul cel mai frecvent de aspirare sau biopsie este sângerarea, mai ales că, cancer la ficat este o tumoră care este foarte vasculară (conţine mai multe vase de sânge).

Extrem de rar, noi focare (zone mici) ale tumorii pot fi însămânţate (plantate) de la tumoră pe traiectoria introducerii acului. Procedura aspirării este mai sigură decât biopsia, cu mai puţine riscuri de sângerare. Totuşi, interpretarea probei obţinute prin aspirare este mult mai dificilă deoarece doar un grup de celule este disponibil pentru evaluare. Astfel, o aspiraţie cu ac fin nu este recomandată în general. Mai mult decât atât, o probă de ţesut obţinută cu un ac de biopsie este mai bună pentru un diagnostic definitiv, deoarece se păstrează arhitectura ţesutului.

Ideea este că, uneori, un diagnostic precis poate fi important punct de vedere clinic. De exemplu, unele studii au arătat că gradul de diferenţiere al tumorii poate anticipa rezultatul pacientului (prognostic). Se poate spune că, cu cât mai diferenţiată (asemănătoare cu celulele hepatice normale) este tumora, cu atât mai bun este prognosticul.

Toate acestea fiind spuse, în multe cazuri, probabil nu este nevoie de un diagnostic prin biopsie sau aspiraţie de ţesut. Dacă un pacient prezintă un factor de risc pentru cancer la ficat (de exemplu, ciroză, hepatită cronică B sau hepatită cronică C) şi un nivel semnificativ crescut al alfa-fetoproteinei din sânge, medicul poate fi aproape sigur că pacientul are cancer la ficat, fără a face o biopsie. Mai mult decât atât, recentele progrese in interpretarea RMN-ului pot identifica cazurile de mici de cancer la ficat, ca atare, cu un grad extrem de ridicat de probabilitate. Cu toate acestea, înţelegerea mai recentă a variaţiilor genetice la unele forme de cancer la ficat începe să fie utilă în scopul deciderii asupra tipului de terapie care ar putea fi cea mai potrivită pentru un anumit pacient.

 

 

De aceea, pacientul şi medicul ar trebui să îşi pună întotdeauna două întrebări înainte de a hotărî să face o biopsie hepatică:

  1. Este această tumoare, cel mai probabil un cancer la ficat ? 2. Rezultatele biopsiei vor schimba managementul pacientului ?

În cazul în care răspunsul la ambele întrebări este da, atunci ar trebui să fie făcută biopsia. În cele din urmă, există două alte situaţii referitoare la cancer la ficat, în care o biopsie ar putea fi luată în considerare. Primul este de a caracteriza o anomalie la ficat (de exemplu, o posibilă tumoră) văzută prin imagistică în absenţa unor factori de risc pentru cancer la ficat sau alfa-fetoproteina crescută. Al doilea este de a determina gradul de boală, atunci când există mai multe zone de anomalii (eventual tumori) observate prin imagistică la nivelul ficatului.

În general, nici o recomandare sigură nu poate fi dată în ceea ce priveşte nevoia de biopsie sau aspiraţie hepatică. Decizia trebuie să fie făcută în mod individual, în funcţie de opţiunile de tratament şi expertiza echipelor medicale şi chirurgicale. Adevărul este că, biopsiile nu sunt întotdeauna definitorii; persoanele cu ciroză prezintă mulţi noduli mici în ficatul lor, şi în timp ce unul ar putea fi canceros, altele nu sunt. Ocazional, oamenii trebuie să se supună mai multor biopsii cu mai multe luni înainte ca un diagnostic precis să poată fi dat.
Care este istoricul natural al cancerului la ficat?

Istoricul natural al cancer la ficat depinde de stadiul tumorii şi severitatea bolii hepatice asociate (de exemplu, ciroză) la momentul diagnosticului. De exemplu, un pacient cu o tumoră de 1 cm, fără ciroză are o şansă mai mare cu 50 % de a supravieţui trei ani, chiar şi fără tratament. În contrast, un pacient cu tumori multiple care implică ambii lobi ai ficatului (tumori multicentrice) cu ciroză decompensată (semne de insuficienţă hepatică), este puţin probabil să supravieţuiască mai mult de şase luni, chiar şi cu tratament.
Care sunt semnele unui rezultat slab? Cunoştinţele noastre despre prognostic este bazat pe studierea multor pacienţi cu cancer la ficat, separarea caracteristicile lor clinice, precum şi legătura lor cu rezultatul.

Grupate în diferite categorii, concluziile clinice nefavorabile includ următoarele:

  • Caracteristicile populaţiei (demografice): sexul masculin, vârsta înaintată, sau consumul de alcool;
  • Simptomele: pierderea în greutate sau scăderea apetitului;
  • Semne de afectare a funcţiei hepatice: icter, ascită, encefalopatie sau (stare mentală alterată);
  • Testele de sânge: teste hepatice (bilirubina sau transaminaza), albumina redusă, AFP crescut, azotul uric  din sânge (AUS) crescut, sau sodiul limfatic  scăzut;
  • Stadiul tumorii (bazat pe imagistică sau constatări chirurgicale): mai mult de o tumoră, tumoră de peste 3 cm (aproximativ 3,2 cm), invazia tumorală a vaselor de sânge locale (venă portal şi / sau hepatică), răspândirea tumorii în afara ficatului (la ganglionii limfatici sau alte organe).

Există diverse sisteme de stadializare pentru cancer la ficat. Unele sisteme se bazează pe rezultatele clinice în timp ce altele se bazează exclusiv pe caracteristicile patologice (tumorale). Este cel mai logic să se utilizeze un sistem care încorporează o combinaţie de elemente clinice şi patologice. În orice caz, este important să se determine stadiul cancerului, deoarece această poate oferi orientări nu numai pentru a prezice rezultatul (prognosticul), dar, de asemenea, pentru deciziile cu privire la tratament.

Dublarea timpului pentru cancer reprezintă timpul necesar pentru ca tumora să se dubleze în dimensiune. Pentru cancer la ficat, timpul de dublare este destul de variabil, variind de la o lună la 18 luni. Acest tip de variabilitate ne spune că fiecare pacient cu cancer la ficat este unic. De aceea, o evaluare a istoricului natural şi de evaluare a diferitelor tratamente este foarte dificilă.

Cu toate acestea, la pacienţii cu un cancer solitar la ficat, care este mai mic de 3 cm, fără nici un tratament, ne putem aştepta că 90 % dintre pacienţi vor supravieţui (trăi) timp de un an, 50 % timp de trei ani, şi de 20 % cinci ani.
La pacienţii cu boală mai avansată, ne putem aştepta că 30 % vor supravieţui timp de un an, 8 % timp de trei ani, şi nici unul timp de cinci ani.
Care sunt opţiunile de tratament pentru cancer la ficat?

Opţiunile de tratament sunt dictate de stadiul cancerului la ficat şi starea generală a pacientului. Singurul remediu dovedit pentru cancer la ficat este transplantul de ficat în cazul unei tumori mici, solitare (<3 cm). În prezent, mulţi medici pot contesta această declaraţie. Ei ar argumenta că o tumoare mică poate fi îndepărtată chirurgical (rezecţie hepatică parţială) fără a fi nevoie de un transplant de ficat. Mai mult decât atât, ei pot pretinde că procentele de supravieţuire pentru rezecţie sunt între un an şi trei ani, probabil, comparabile cu cele pentru transplantul de ficat.

Cu toate acestea, cei mai mulţi pacienţi cu cancer la ficat au, de asemenea, ciroză hepatică şi nu ar tolera rezecţie chirurgicală a ficatului. De fapt, în Statele Unite ale Americii, doar 8 % dintre persoanele cu cancer la ficat sunt în măsură să suporte o intervenţie chirurgicală. Dar, ei, probabil, ar tolera operaţia de transplant, care presupune îndepărtarea integrală a ficatului pacientului, chiar înainte de transplantarea unui ficat de la un donator.

În plus, mulţi pacienţi care suferă de rezecţii hepatice vor dezvolta o reapariţie a cancerului la ficat în altă parte a ficatului, în decurs de mai mulţi ani. De fapt, unii experţi cred că odată ce un ficat dezvoltă cancer la ficat, există o tendinţă există o tendinţă a acestuia de a dezvolta alte tumori, în acelaşi timp (manifestări multicentrice sincrone), sau la momente diferite (manifestări metacronice multicentrice). Acest lucru este logic, din moment ce cauza care a condus la dezvoltarea cancerului la ficat în prima fază este încă acolo. În mod realist, deşi, ficaţii donaţi constituie o resursă foarte limitată, foarte mulţi pacienţi care au nevoie de un transplant nu va primi niciodată unul.

Rezultatele diverselor tratamente medicale disponibile (a se vedea mai jos, chimioterapie, chimio-embolie, extirpare şi terapia cu  fascicul de protoni) rămân dezamăgitoare. Mai mult decât atât, din motive prezentate mai sus (în primul rând variabilitatea în istoricul natural), nu a existat nici un fel de studiu sistematic de comparare a diferitelor tratamente. Ca urmare, pacienţii individuali vor descoperi că diferitele opţiuni de tratament disponibile pentru ei depind în mare măsură de expertiza locală.

Cum ştim dacă un anumit tratament funcţionează pentru un anumit pacient? Ei bine, să sperăm că pacientul se va simţi mai bine. Cu toate acestea, un răspuns clinic la tratament este de obicei definit mai obiectiv. Astfel, un răspuns este definit ca o scădere a dimensiunii tumorii pe analizele de imagistica, împreună cu o reducere a alfa-fetoproteinei din sânge în cazul în care nivelul a fost ridicat înainte de tratament.

Un lucru care trebuie ţinut minte este acela că la un pacient relativ sănătos nu există niciodată doar un singur răspuns la această întrebare. De obicei, oamenii trec prin mai multe tratamente diferite secvenţial. Ceva este ales ca cel mai bun loc pentru a începe, iar apoi alte tratamente sunt încercate o dată ce tratamentul anterior nu mai funcţionează. Ideea este să vă asiguraţi că persoana este destul de sănătoasă pentru a fi în măsură să încerce un alt tratament în cazul în care încă îl doreşte.
Chimioterapia şi bioterapie

Chimioterapia sistemică (întregul corp)
Agenţii chimioterapeutici sistemici cel mai frecvent folosiţi sunt doxorubicina (Adriamycin) şi 5-fluorouracil (5 FU). Aceste medicamente sunt utilizate împreună sau în asociere cu medicamente experimentale noi. Aceste medicamente sunt destul de toxice, iar rezultatele au fost dezamăgitoare. Câteva studii sugerează unele beneficii cu tamoxifen (Nolvadex), dar mai multe studii nu indică nici un avantaj, la toate. Octreotidul (Sandostatin), administrat sub formă de injecţie a fost demonstrat într-un studiu că încetineşte progresul tumorilor mari de cancer la ficat, dar până în prezent, nici un alt studiu nu a confirmat acest beneficiu. Studii recente sugerează că o combinaţie de medicamente, cum ar fi gemcitabina, cisplatina sau oxaliplatina pot micşora tumorile la unele persoane.
Bioterapia

Una dintre cele mai importante progrese recente în domeniul tratării cancerului la ficat a fost înţelegerea cosmetizării genetice a acestor tumori, precum şi dispunerea celulelor canceroase „pe vasele de sânge şi moleculele produse în organism, care le pot ajuta să se dezvolte. Multe tipuri de cancere cresc prin provocarea dezvoltării şi completării de noi vase de sânge mici pentru a alimenta tumorile şi permit să se răspândească în alte părţi ale corpului.

Aceasta se numeşte angiogeneză, iar acest lucru a devenit un domeniu foarte fierbinte în oncologie şi dezvoltarea farmaceutică în ultimul deceniu.
Infuzia hepatică arterială de chimioterapie

Ficatul normal primeşte sânge din două surse: vena portă (aproximativ 70 %) şi artera hepatică (30 %). Cu toate acestea, cancerul la ficat îşi preia sângele său exclusiv din artera hepatică. Pe baza acestui fapt, cercetătorii au administrat agenţi chimioterapeutici selectiv prin artera hepatică direct la tumoră. Avantajul este că, teoretic concentraţiile mai mari de medicamente pot fi administrate la tumori fără a supune pacienţii la toxicitatea sistemică a agenţilor.

În realitate, însă, o mare parte din agenţii chimioterapici ajunge în tot corpul. Prin urmare, chimioterapia intra arterială selectivă poate provoca efectele secundare sistemice (la nivelul organismului) obişnuite. În plus, acest tratament poate duce la unele efecte secundare regionale, cum ar fi inflamaţie a vezicii biliare (colecistită), ulcere intestinale şi de stomac, precum şi inflamaţie a pancreasului (pancreatită). Pacienţii cu cancer la ficat, cu ciroză avansată pot dezvolta insuficienţă hepatică după acest tratament. Ei bine, atunci, care este beneficiul chimioterapiei intra arteriale? Limita de jos este că mai mult de 50 % dintre pacienţi vor experimenta o reducere a dimensiunii tumorii.

Un radiolog intervenţional (cel care efectuează procedurile terapeutice), de obicei, efectuează această procedură. Radiologul trebuie să lucreze îndeaproape cu un medic oncolog (specialist în cancer), care determină cantitatea de chimioterapie pe care pacientul o primeşte la fiecare şedinţă. Unii pacienţi pot suferi şedinţe repetate la intervale de la şase la 12 săptămâni. Această procedură se face cu ajutorul fluoroscopiei (un tip de raze X). Un cateter (tub lung, îngust) este introdus în artera femurală în zona abdomenului şi este filetată în aortă (artera principală a corpului). Din aortă, cateterul este avansat în artera hepatică. Odată ce ramificaţiile arterei hepatice, care hrănesc cancerul la ficat sunt identificate, este administrată chimioterapia. Întreaga procedură durează una-două ore, iar apoi cateterul este eliminat.

Pacientul, în general, rămâne în spital peste noapte pentru observare. Peste vintre este plasat un sac de nisip pentru a comprima zona în care cateterul a fost introdus în artera femurală. Asistentele medicale verifică periodic pentru depistarea semnelor de sângerare de la puncţia arterei femurale. Acestea verifică, de asemenea, pulsul din picior pe partea de inserţie a cateterului pentru a fi siguri că artera femurală nu este blocată ca urmare a procedurii. (Blocajul ar fi semnalizat prin absenţa unui impuls).

În general, testele enzimelor hepatice cresc (agravează) în cele două-trei zile după procedură. Această înrăutăţire a testelor hepatice este, de fapt cauza morţii celulelor tumorii (şi unor celule non-tumorale). Pacientul se poate confrunta cu unele dureri abdominale post-procedură şi febră uşoară. Cu toate acestea, durerile abdominale severe şi vărsăturile sugerează că s-a dezvoltat o complicaţie mai gravă. Studiile imagistice ale ficatului sunt repetate în şase până la 12 săptămâni pentru a evalua dimensiunea tumorii, ca răspuns la tratament. Pentru mai multe amănunte, vă rugăm să citiţi articolul chimioterapie.
Chemo-embolizarea (chemo-embolizarea trans-arterială sau TACE)

Această tehnică are avantajul faptului că, cancerul la ficat este o tumoare foarte vasculară (conţine multe vase de sânge) şi se aprovizionează exclusiv din ramuri ale arterei hepatice. Această procedură este similară cu perfuzia intra-arterială de chimioterapie. Dar în cazul TACE, nu există pas suplimentar de blocare (embolizare) a vaselor mici de sânge, cu diferite tipuri de compuşi, cum ar fi spuma gel sau chiar bobine metalice mici. Astfel, TACE prezintă avantajele de expunere a tumorii la concentraţii mari de chimioterapie şi izolare a agenţilor la nivel local, deoarece acestea nu sunt efectuate la distanţă de fluxul sanguin.

În acelaşi timp, această tehnică privează tumora de aprovizionarea cu sângele necesar, ceea ce poate duce la deteriorarea sau moartea celulelor tumorale. De fapt, TACE a reieşit iniţial din observaţia că pacienţii trataţi cu chimioterapie intra-arterială, care accidental au prezentat catetere coagulates-au simţit mai bine!

Pe baza blocării sângelui către tumoră, TACE va provoca, de asemenea, unele leziuni porţiunii de ficat din jurul tumorii, iar acest lucru constituie principala limitare. Deşi tumora poate fi scindată până la 70 % din timp, leziunile hepatice asociate pot provoca dureri, febră, greaţă, infecţii, acumulare de lichid, şi, rareori, moartea. Cu toate acestea, TACE nu s-a dovedit a fi mai bun decât alte tratamente în mai multe studii. Momentan există tehnici noi pentru administrarea chimioterapiei intra-arteriale şi blocarea vaselor de sânge(picături microscopice de medicamente), în acelaşi timp, în timp ce efectele adverse par a fi mai puţine, nu este clar dacă această metodă este mult mai eficientă.

În timp ce TACE nu este potrivit pentru persoanele cu ficat foarte bolnav sau care pe de altă parte sunt compromise medical, aceasta este una dintre tehnicile cele mai utilizate pe scară largă pentru a controla cancerul la ficat în toată lumea. Este important să realizăm, totuşi, că nu există un leac şi poate controla numai cancerul pentru o perioadă limitată de timp. Cu toate acestea, la mulţi pacienţi individuali, TACE corespunzător ales de medicii lor, îi poate ajuta pentru a-i menţine în viaţă mai mult timp.
Radioembolizarea

Radioembolizarea (de asemenea, cunoscută sub numele de SIRT, sau radioterapie selectivă internă) presupune ataşarea unei molecule radioactive (numită ytriu) la mărgele mici din sticlă. Acestea sunt apoi injectate direct în vasele de sânge care alimentează tipurile de cancer (precum în TACE). Particulele de radiaţii pot ucide apoi celulele tumorale aflate la o distanţă de 2,5 mm de ele, astfel încât orice parte a cancerului alimentat de vaselor de sânge mici vor fi expuse la radiaţii. Se pare ca are mai puţine complicaţii decât TACE, deşi leziunile hepatice severe sunt încă posibile. Eficacitatea este, probabil, comparabilă cu chemoembolizarea.
Tehnici de extirpare

Extirparea se referă la orice metodă care distruge fizic o tumoră, şi este, în general, aplicabilă numai în situaţiile în care nu există decât una, două, sau uneori chiar de trei tipuri de cancere individuale într-un ficat. Atunci când există mai mult decât atât, nu este posibil să se ajungă la fiecare în parte, aşa că trebuie să fie utilizată o metodă diferită, cum ar fi chimioterapia sistemică sau TACE.
Terapia de extirpare prin radiofrecvenţă (RFA)

În Statele Unite, terapia RFA a devenit terapia de extirpare (distrugerea ţesutului) preferată între chirurgi. Chirurgul poate efectua această procedură laparoscopic (prin găuri mici la nivelul abdomenului) sau în timpul explorării deschisă a abdomenului. Mai frecvent, procedura se face fără a deschide abdomenul doar cu ajutorul ecografiei sau scanare TC pentru orientare vizuală.

În RFA, căldura este generată la nivel local prin unde radio de înaltă frecvenţa, care sunt canalizate în electrozi de metal. O sondă este introdusă în centrul tumorii, iar electrozii neizolaţi, care sunt modelaţi în mod asemănător cu nişte furci, sunt proiectaţi în tumoră. Căldura locală, care este generată, topeşte ţesutul (necroză de coagulare) care este situat în apropierea sondei. Sonda este ţinută pe loc timp de aproximativ 10-15 minute. Întreaga procedură este monitorizată vizual prin scanare cu ultrasunete. Dimensiunea ideală a unei tumori de cancer la ficat pentru RFA este mai mică de 5 cm. Tumorile mai mari pot necesita mai mult de o şedinţă. Acest tratament ar trebui să fie privit ca un calmant (oferă o anumită alinare), nu ca un curativ.
Injectarea percutanată cu etanol (alcool etilic)

În această tehnică, care a fost, în general, înlocuit cu RFA, alcoolul pur este injectat în tumoră printr-un ac foarte subţire, cu ajutorul orientării vizuale prin ultrasunete sau TC. Alcoolul induce distrugerea tumorii prin drenarea apei din celulele tumorale (deshidratare) şi, prin urmare, modificarea (denaturarea) structurii proteinelor ​​celulare. Aceasta poate dura până la cinci sau şase şedinţe de injecţii pentru a distruge complet cancerul.

Cel mai frecvent efect secundar al injectării de alcool este scurgerea de alcool pe suprafaţa ficatului şi în cavitatea abdominală, cauzând astfel durere si febră. Este important ca localizarea tumorii corespunzător vaselor de sânge adiacente şi a căilor biliare este identificată în mod clar. Motivul pentru care este necesar a se localiza aceste structuri este de a evita rănirea în timpul procedurii şi producerea de sângerare, inflamaţia ductului biliar, sau scurgeri biliare.
Crioextirparea

Crioextirparea este similară cu RFA in care, o tumoră singulară este identificată şi apoi vizată de un radiolog cu un ac introdus prin piele direct în cancer. Cu toate acestea, în loc să utilizaţi căldura, crioextirparea presupune o sondă umplută cu azot lichid pentru a îngheţa tumora şi distrugând-o în acest fel. Aceasta este, probabil, la fel de eficace precum RFA, dar poate fi folosită, în unele locaţii tumorale, unde căldura ar putea deteriora accidental organele adiacente (cum ar fi atunci când vezica biliară sau de colonul sunt prea aproape de tumoră).
Stereotactica radioinciziei

Stereotactica radioinciziei (SRS) este o tehnică nouă de direcţionare a radiaţiei (raze X de mare putere), direct la tumoră. Anterior, radiaţiile nu au putut fi utilizate în general pentru cancerul la ficat, deoarece ficatul normal a fost mult mai sensibil la radiaţii decât cancerul. SRS foloseşte planificarea pe calculator şi scanarea TC pentru a modela exact dimensiunea, forma şi locaţia cancerului. Direcţionează apoi aparatul de radiaţii, care se poate deplasa în jurul pacientului, în toate cele trei dimensiuni, pentru a oferi multe fascicule de radiaţii individuale menite să conveargă doar pe tumoră, ferind astfel o mare parte din ficatul normal de doze cumulative mari. Acest lucru pare a fi foarte eficient împotriva tumorilor solitare.
Terapia cu fascicolul de proton

Această tehnică este capabilă să furnizeze doze mari de radiaţii într-o zonă stabilită. Terapia cu fascicolul de proton este utilizată şi în tratamentul altor tumori solide. Încă nu sunt prea multe date referitoare la eficacitatea acestui tratament în cancerul la ficat. Pacientul ideal este cel care prezintă doar o mică  leziune solitară (<5 cm). Pentru a realiza această procedură, de fapt, pacientul este fixat într-un înveliş, astfel încât el sau ea poate fi plasat în poziţie identică la fiecare sesiune. Terapia este efectuată zilnic timp de 15 zile. Datele preliminare din SUA sugerează eficacitate similară ca şi în cazul TACE sau terapia extirpării. Nu se ştie, însă, dacă acest tip de tratament cu radiaţii prelungeşte durata de viaţă a pacientului.
Cum se compară între ele aceste proceduri diferite de tratament medical?

Noi chiar nu ştim pentru că nu există studii cap-la-cap de comparare a chimioterapiei, chimioembolizării, tehnicilor de extirpare şi terapiei cu fascicolul de protoni. Cele mai multe rapoarte au de-a face cu un grup eterogen de pacienţi care au suferit doar o procedură sau alta de tratament specific. Prin urmare, selectarea unei opţiuni de tratament pentru un anumit pacient va depinde în primul rând pe experienţa medicilor din zona pacientului. Studiile sunt, de asemenea, necesare pentru a evalua combinaţii ale acestor proceduri (de exemplu, fascicolul de proton şi TACE). Deciziile sunt, în general, realizate de o echipă multidisciplinară de specialişti în cancer la ficat, care au cunoştinţe şi experienţă în toate aceste tehnici, astfel încât echipa poate alege cea mai bună metodă pentru un anumit pacient în funcţie de starea generală de sănătate şi funcţia ficatului, precum şi dimensiunea, numărul, şi localizarea tumorilor.
Chirurgia

Opţiunile chirurgicale sunt limitate la persoane ale căror tumori sunt mai mici de 5 cm şi limitate la ficat, fără nici o invazie a vaselor de sânge.
Rezecţia ficatului

Scopul rezecţiei ficatului este pentru eliminarea completă a tumorii şi ţesutului hepatic înconjurător adecvat, fără a lăsa nici o urmă a tumorii. Această opţiune este limitată la pacienţii cu unul sau două tumori mici (3 cm sau mai mici) şi funcţia excelentă a ficatului, în mod ideal, fără ciroză hepatică asociată. Ca urmare a acestor orientări stricte, în practică, foarte puţini pacienţi cu cancer la ficat pot suferi rezecţia hepatică.

Cea mai mare îngrijorare cu privire la rezecţie este că, în urma operaţiunii, pacientul poate dezvolta insuficienţă hepatică. Insuficienţa hepatică poate apărea în cazul în care porţiunea rămasă a ficatului este inadecvată pentru a oferi sprijinul necesar pentru viaţă. Chiar şi la pacienţii atent selectaţi, aproximativ 10 % dintre ei este de aşteptat sa moară la scurt timp după o intervenţie chirurgicală, de obicei, ca urmare a insuficienţei hepatice.

Atunci când o parte a unui ficat normal este eliminat, ficatul rămas poate să crească din nou (regenerare) la dimensiunea originală în termen de una sau două săptămâni. Cu toate acestea,un ficat cirotic, nu poate creste la loc. De aceea, înainte de a se face rezecţia pentru cancerul la ficat, partea de ficat fără tumoare ar trebui să fie supusă biopsiei pentru a stabili dacă este asociată cu ciroza.

Pentru pacienţii ale căror tumori sunt rezecate cu succes, rata de cinci ani de supravieţuire este de până la 60 %. Aceasta înseamnă că 60 % dintre pacienţii care au urmat, de fapt rezecţia hepatică pentru cancerul la ficat sunt de aşteptat să trăiască cinci ani. Cu toate acestea, mulţi dintre aceşti pacienţi va avea o recidivă a cancerului la ficat în altă parte a ficatului. Totuşi, aceasta este procedura selectată pentru pacienţii fără ciroză şi o tumoare solitară, care sunt consideraţi a fi în măsură din punct de vedere medical să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale.
Transplantul de ficat

Transplantul hepatic a devenit un tratament acceptat pentru pacienţii cu boli hepatice în stadiu terminal (avansat), de diferite tipuri (de exemplu, hepatita cronică B şi C, ciroza alcoolică, ciroză biliară primară, şi colangita sclerozantă). Ratele de supravieţuire pentru aceşti pacienţi, fără cancer la ficat sunt de 90 % la un an, 80 % la trei ani, şi 75 % la cinci ani. Mai mult decât atât, transplantul de ficat este cea mai bună opţiune pentru pacienţii cu tumori, care au mai puţin de 5 cm în dimensiune, care au, de asemenea, semne de insuficienţă hepatică.

De fapt, după cum era de aşteptat, pacienţii cu cancere mici (mai puţin de 3 cm) şi fără implicarea vaselor de sânge fac foarte bine. Aceşti pacienţi au un risc mai mic de 10 % de recidivă a cancerului la ficat după transplant. Pe de altă parte, există un risc foarte ridicat de reapariţie la pacienţii cu tumori mai mari de 5 cm, sau cu implicarea vaselor de sânge. Din aceste motive, atunci când pacienţii sunt în curs de evaluare pentru tratamentul cancerului de ficat, toate eforturile trebuie făcute pentru a caracteriza tumora şi a căuta semne ale extinderii dincolo de ficat.

Există o lipsă acută de donatori de organe în SUA. În prezent, există aproximativ 18.000 de pacienţi pe lista de aşteptare pentru transplant de ficat. Aproximativ 4.000 de cadavre donatoare ficat (făcută la data decesului) sunt disponibile pe an pentru pacienţii cu cea mai mare prioritate. Această prioritate se duce la pacienţii de pe lista de aşteptare pentru transplant, care au insuficienţă hepatică mai severă. O modificare recentă în normele de distribuţie a făcut din cancerul la ficat de sub 5 cm o prioritate, astfel încât aceste persoane pot petrece mai puţin timp pe lista de aşteptare. O nouă opţiune, în creştere este transplantul de la donator viu.

Utilizarea unui ficat parţial de la un donator sănătos, viu poate oferi pacienţilor cu cancer la ficat o oportunitate de a suferi transplantul de ficat înainte ca tumora să devină prea mare. Această inovaţie este o dezvoltare foarte interesantă în domeniul transplantului de ficat.
Ca o măsură de precauţie, realizarea unei biopsii sau aspirarea cancerului la ficat ar trebui să fie, probabil, evitată la pacienţii care iau în considerare transplantul de ficat.

Motivul pentru evitarea înţepării ficatului este că există un risc de aproximativ 1 % – 4 % de inseminare (plantare) din celulele canceroase din tumoră prin intermediul acului, de-a lungul traiectoriei acestuia. După transplantul de ficat, pacienţii iau medicamente anti-respingere puternice pentru a preveni respingerea ficatului nou de către sistemul imunitar al pacientului.

Cu toate acestea, sistemul imunitar reprimat poate permite noilor focare (zone mici) ale celulelor canceroase să se multiplice rapid. Aceste focare noi de celule canceroase ar fi în mod normal, ţinute în frâu de către celulele imune ale unui sistem imunitar intact. Se pare că oamenii care sunt supuşi transplantului de cancer la ficat au o şansă mai mică de recidivare a cancerului în cazul în care sunt mai întâi trataţi cu o metodă locală, cum ar fi chimioemboliza. Acest lucru, de asemenea, îi ajută să se trateze în timp ce îşi petrec timpul pe lista de aşteptare pentru transplant, astfel încât cancerul nu creşte în timp ce sunt în aşteptare.

Pe scurt, rezecţia hepatică ar trebui să fie rezervată pentru pacienţii cu tumori mici şi funcţie hepatică normală (nici o urmă de ciroză). Pacienţii cu tumori multiple sau mari ar trebui să primească tratament cu chimioterapie paliativă sistemică sau TACE, cu condiţia ca aceştia să nu prezinte semne de insuficienţă hepatică severă. Pacienţii cu un stadiu incipient de cancer şi semne de boală hepatică cronică ar trebui să beneficieze de un tratament paliativ cu RFA, crioextirpare sau TACE şi să fie supuşi unei evaluări pentru transplantul de ficat.

 

Are vreun rol ecografia de rutină pentru cancer la ficat?

Are sens să se facă ecografie pentru cancerul la ficat aşa cum se face pentru cancerul de colon, de col uterin, de sân şi cancerul de prostată. Cu toate acestea, diferenţa este că nu există, încă, nici un fel de apreciere eficientă a ecografiei pentru cancerul la ficat. Nivelurile alfa-fetoproteinei din sânge sunt normale la până la 50 % din pacienţii cu cancere mici la ficat; în rândul femeilor native din Alaska care au un risc ridicat de cancer la ficat, cea mai frecventă cauză a unei valori crescute a AFP a fost sarcina. Ecografia, care este non-invazivă şi foarte sigură, este, aşa cum s-a menţionat mai înainte, dependentă de operator. În consecinţă, eficacitatea unei ecografii de analiză, care se face la o instalaţie mică poate fi foarte suspectă.

Chiar mai dezamăgitor este faptul că nici un studiu din afara Asiei nu a demonstrat, pe o scară largă, că depistarea precoce a cancerului la ficat a salvat vieţi. Din ce cauză? Aceasta se datorează faptului că, după cum s-a observat deja, tratamentul pentru cancerul la ficat, cu excepţia transplantului de ficat, nu este foarte eficient. De asemenea, ţineţi cont de faptul că pacienţii descoperiţi cu tumori mici la examinare, trăiesc mai mult decât pacienţii cu tumori mai mari, numai din cauza a ceea ce se numeşte o „prejudecata momentului”. Cu alte cuvinte, ei par să trăiască mai mult (favorizare), doar pentru că, cancerul a fost descoperit mai devreme (momentul), nu din cauza vreunui tratament administrat.

Cu toate acestea, argumente puternice pot fi oferite pentru analizele de rutină. De exemplu, descoperirea unui cancer la ficat in stadii incipiente permite cele mai multe opţiuni de tratament, inclusiv rezecţie hepatică şi transplantul de ficat. De aceea, toţi pacienţii cu ciroză, în special ciroze cauzate de hepatita cronică B sau C, hemocromatoză şi alcool, precum şi unele boli rare, sunt de obicei observate la şase până la 12 luni, prin analize ale alfa-fetoproteinei din sânge şi de imagistică. Este favorizată alternarea între o ecografie şi RMN. Pacienţii cu niveluri cronice (de lungă durată) crescute de alfa-fetoproteină justifică imagistica mai frecventă, deoarece aceşti pacienţi prezintă risc mai mare de a dezvolta cancer la ficat.
Ce este carcinomul fibrolamelar?

Carcinomul fibrolamelar este o formă de cancer la ficat, care se găseşte în ficatul fără ciroză, de obicei, la pacienţii mai tineri între 20 şi 40 de ani. De fapt, aceşti pacienţi nu au nici o boală de ficat asociată şi la care nu au fost identificaţi factori de risc. Alfa-fetoproteina la aceşti pacienţi este de obicei normală. Aspectul la microscop al carcinomului fibrolamelar, este destul de caracteristic.

Asta este sub formă de benzi late de ţesut cicatricial difuzate prin celulele hepatice canceroase. Cel mai important lucru cu privire la carcinomul fibrolamelar este faptul că are un prognostic mult mai bun decât tipul comun de cancer la ficat. Astfel, chiar şi cu un carcinom fibrolamelar destul de mare, un pacient poate suferi o îndepărtare chirurgicală de succes.

 

Profilaxia Cancerului la Ficat

În toată lumea, majoritatea cazurilor de cancer la ficat sunt asociate cu infecţia cronică cu virusul hepatitei B. Astăzi, cu toate acestea, toţi nou-născuţii sunt vaccinaţi împotriva hepatitei B, în China şi alte ţări asiatice. Prin urmare, frecvenţa cronică a virusului hepatitei B, în generaţiile viitoare va scădea. În cele din urmă, probabil în trei sau patru generaţii, virusul hepatitei B va fi complet eradicat, eliminându-se astfel factorul de risc cel mai frecvent pentru cancerul la ficat.

Studiile au arătat deja o scădere de până la 75 % a incidenţei cancerului la ficat la copii şi adolescenţii din Hong Kong şi chiar şi din Statele Unite ale Americii, deoarece a fost introdusă vaccinarea de rutină.

Unele studii retrospective (privind înapoi în timp), sugerează că pacienţii cu hepatită cronică C, care au fost trataţi cu interferon au fost mai puţin susceptibili de a dezvolta cancer la ficat faţă de pacienţii care nu au fost trataţi. Interesant, în aceste studii, tratamentul cu interferon părea să ofere acest beneficiu, chiar şi la pacienţii care au avut un răspuns antiviral mai puţin optim la interferon. Totuşi, rămâne de văzut dacă riscul de a dezvolta ciroză şi cancer la ficat scade semnificativ în prospectiv (privind în perspectivă), urmărind pacienţii care au răspuns la interferon.

Teoretic, ştim că, cancerul la ficat ar trebui să fie o boală care poate fi prevenită aproape în totalitate. În cea mai mare parte este cauzată de infecţia cu virusul hepatitei, aceasta poate fi redusă (dacă nu eliminată) prin tratarea mamelor infectate înainte de a da naştere, vaccinarea tuturor copiilor, indiferent de locul în care trăiesc, analiza rezervelor de sânge pentru a evita infectarea prin transfuzie, şi folosind întotdeauna ace sterile pentru orice preparate injectabile.

(Multe cazuri de infecţie cu hepatită C par să provină de la medici sau şcoli care folosesc aceleaşi ace pentru mai mulţi pacienţi sau pentru vaccinările în clase)! Contaminarea cu aflatoxnă poate fi eradicată prin depozitarea corespunzătoare a alimentelor şi care, de fapt nu reprezintă o problemă măsurabilă în ţările dezvoltate.

Abuzul de alcool este dificil de eliminat, însă la nivel individual, acesta reprezintă un factor de risc total evitabil pentru cancerul la ficat. Mai dificilă este obezitatea sau diabetul, însă la fel ca şi în cazul alcoolului, combinaţia dintre schimbările sociale, financiare şi politice din lume poate conduce la o scădere foarte substanţială a incidenţei acestui cancer în următoarele două până la trei decade.
Privire asupra Cancerului la Ficat

  • Cancerul la ficat este al treilea cel mai frecvent cancer în lume, iar majoritatea pacienţilor cu cancer la ficat vor muri în decurs de un an ca urmare a bolii;
  • În SUA, pacienţii cu ciroză asociată cauzată de infecţia cu hepatitele cronice B sau C, alcool, obezitate sau diabet şi hemocromatoză prezintă cel mai ridicat risc de a dezvolta cancer la ficat;
  • Pacienţii cu boli cronice de ficat (de exemplu, virusul hepatitei C, virusul hepatitei B sau hemocromatoză) ar trebui să evite consumul de alcool, care ar putea să le sporească riscul de a dezvolta ciroză şi cancer la ficat;
  • Mulţi pacienţi cu cancer la ficat nu dezvoltă simptome până în stadiile avansate ale tumorii. Când pacientul dezvoltă simptome, prognosticul este în general prost;
  • Combinaţia dintre un studiu imagistic (ultrasunete, TC sau scanări RMN) şi un nivel ridicat al alfa-fetoprotei din sânge, de cele mai multe ori reprezintă cancer la ficat;
  • O biopsie din ficat poate stabili un diagnostic definitiv al cancerului la ficat, însă procedura necesită un expert în patologia ficatului şi nu este necesară pentru toţi pacienţii;
  • Istoricul natural al cancerului la ficat este destul de variabil şi depinde de stadiul tumorii şi de severitatea cirozelor asociate;
  • Tratamentele medicinale pentru cancerul la ficat precum chimioterapia devin uşor mai eficiente.
  • Tehnicile ablative şi locale precum chimioembolizarea, radioembolizarea, radiofrecvenţa sau crioextirparea şi radiochirurgia stereotactică pot fi foarte utile în controlul cancerelor individuale pentru o perioadă îndelungată;
  • Rezecţia (extirparea) chirurgicală a tumorii poate fi curativă pentru un grup selectat de indivizi cu cancer la ficat, mai ales pentru cei cu tumori mici şi funcţia sănătoasă a ficatului;
  • Pentru pacienţii cu cancer mic la ficat şi boală asociată semnificativă a ficatului, transplantul de ficat constituie singura şansă de vindecare;
  • Aceasta este o boală care ar trebui să fie aproape integral prevenibilă prin schimbări sociale şi de stil de viaţă.