Afectiuni

Pastile Pentru Stres si Nervi

Categories: Tags:

 

 

 

Pastile Pentru Stres si Nervi

 

 

Conform unei anchete la care au participat 200.000 de membri CaliVita (testul lipsa de vitamine, una din două persoane care au răspuns la întrebări a afirmat că suferă de nervozitate, iritabilitate, depresie sau apatie. Se poate observa că „stres” nu este un cuvânt suprasolicitat, ci un fenomen din ce în ce mai prezent în viața noastră de zi cu zi.

 

Vara e pe sfârșite, concediul și vacanța sunt deja gata și, pe măsură ce reintrăm în rutina noastră zilnică, fie că e vorba de locul de muncă sau de sala de cursuri, stresul își va face în curând apariția.

 

Stresul nu este o descoperire recentă. El a fost prezent și la strămoșii noștri, la oamenii peșterii, însă diferența este că astăzi ne confruntăm cu tot mai multe provocări, cărora nu le putem face întotdeauna față. Problema apare în momentul în care nu mai putem gestiona stresul și avem nevoie de ajutor extern.
Modificările fiziologice cauzate de stres pot cauza deseori mai multe probleme decât ne imaginăm: de exemplu, stresul joacă un rol în apariția ulcerelor gastrice și duodenale, a hipertensiunii, diabetului și depresiei.
 Supraviețuitor în condiții dificile

Există însă o soluție naturală, care nu este mai puțin eficientă și care merită încercată. În munții din Siberia, planta Rhodiola rosea crește în cele mai dificile condiții, la o altitudine de circa 3.000 metri. Unele exemplare sunt întâlnite în cele mai înalte lanțuri muntoase din lume, cum ar fi Himalaya, nu de puține ori chiar la o înălțime de 6.000 metri. În Tibet, puterea sa tămăduitoare a fost recunoscută și de conducătorii dinastiei Qing Dynasty, care o dădeau luptătorilor pe post de energizant și întăritor.

 

Efectele sale benefice au fost confirmate de observațiile medicale, farmaceutice și de studiile clinice recente. De exemplu, experimentele efectuate la Universitatea Camerino din Italia au demonstrat că administrarea unei singure doze de extract din această plantă poate reduce stresul acut. *
Gestionarea eficientă a stresului

Produsul Rhodiolin ce conține Rhodiola rosea, se numără printre preferatele membrilor noștri, cu un succes neîntrerupt de mai mult de zece ani de zile. Unii îl folosesc pentru reducerea tensiunii zilnice sau în situații de stres acut. Alții îl utilizează pentru menținerea nivelului de energie și concentrație, iar alții îl consumă înainte de a merge la culcare, pentru un somn mai odihnitor și pentru a înlătura stresul acumulat în timpul zilei. Un lucru este sigur: experiența ne demonstrează că ingredientele active ale acestei plante au un efect benefic asupra sistemului nervos central. Drept rezultat, aceasta sprijină creșterea performanței mentale și fizice, a capacității de concentrare, facilitează gestionarea eficientă a stresului, reduce oboseala mentală, contribuie la instalarea stării de bine și, în combinație cu zincul, crește rezistența organismului la boli.

 

O soluție delicată, care nu provoacă dependență

De ce să alegem Rhodiola rosea? Fiindcă Rhodiola rosea este o plantă adaptogenă. Aceasta înseamnă că organismul o folosește în cantitatea de care are nevoie. Nu are efecte secundare cunoscute, are o acțiune delicată, iar efectul său persistă o perioadă îndelungată, fără risc de dependență. Încercați-o și veți vedea cât de bine se poate trăi!

 

Rhodiolin ingrediente/capsulă:
Rhodiola rosea concentrat 5:1…………….100,0 mg
(echivalent cu 500 mg pulbere)
Zinc…………………………………………………..5,0 mg.
Mod de administrare Rhodiolin: 1-3 capsule pe zi.

Boala Crohn Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Boala Crohn Tratament Naturist

 

 

Boala Crohn Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Circumstanţele bolii Crohn:

· Boala Crohn este o boală cronică inflamatore a intestinelor;
· Cauza bolii Crohn este necunoscută;
· Boala Crohn poate provoca ulcere în intestinul subţire, colon sau în ambele;
· Durerile abdominale, vărsăturile, diareea, febra şi scăderea în greutate sunt simptome ale bolii Crohn;
· Boala Crohn a intestinului subţire poate provoca obstrucţia intestinului;
· Boala Crohn poate fi asociată cu noduli roşiatici, mici pe piele, precum şi cu inflamarea articulaţiilor coloanei vertebrale, ochilor şi ficatului;
· Diagnosticul de boală Crohn se face prin clisma cu bariu, radiografie cu bariu a intestinului subţire şi colonoscopie;
· Alegerea tratamentului pentru boala Crohn depinde de localizarea şi severitatea bolii;
· Tratamentul bolii Crohn include medicamente pentru suprimarea sau inflamaţia sistemului imunitar, şi chirurgie.
Ce este boala Crohn?

Boala Crohn este o boală cronică inflamatore a intestinelor. Ea determină în primul rând ulceraţii (rupturi ale mucoasei) ale intestinelor subţire şi gros, dar poate afecta sistemul digestiv oriunde de la gură la anus. Este denumită după medicul care a descris boala în anul 1932. De asemenea, este denumită enterită granulomatoasă sau colită, enterită regională, ileită sau ileită terminală.
Boala Crohn este legată strâns de o altă stare inflamatore cronică care implică numai colonul denumită colita ulceroasă. La boala Crohn şi colita ulcerativă luate împreună se face frecvent menţiune ca boala inflamatore intestinală (IBD). Colita ulcerativă şi boala Crohn nu au nici un tratament medical. Odată ce apar, acestea au tendinţa de a fluctua intre perioadele de inactivitate (remisie) şi activitate (recidivă).
Boala inflamatore intestinală afectează aproximativ 500.000 până la două milioane de persoane din Statele Unite. Bărbaţii şi femeile sunt afectate în mod egal. Americanii de origine evreiască europeană sunt de 4 până la 5 ori mai predispuşi să dezvolte IBD decât populaţia generală. IBD istoric, a fost considerat predominant boala de caucazieni, dar a existat o creştere a cazurilor raportate in afro-americani care suferă de IBD. Prevalenţa pare să fie mai mică în rândul populaţiei hispanice si asiatice. IBD cel mai frecvent începe in timpul adolescentei si la maturitate timpurie (de obicei între vârstele de 15 şi 35). Există un vârf mic al doilea cazuri nou diagnosticate după 50 de ani.

 

Numărul de cazuri noi (incidenţa) şi numărul de cazuri (prevalenţă) ale bolii Crohn în Statele Unite ale Americii sunt în creştere, deşi motivul pentru care acest lucru nu este complet înţeles.
Boala Crohn tinde a fi mai frecvente la rudele de pacienţi cu boala Crohn. Dacă o persoană are o ruda cu boala, lui / ei de risc de apariţie a bolii este estimat să fie de cel puţin 10 ori mai mare decât populaţia generală şi de 30 de ori mai mare în cazul relativă cu boala Crohn este un frate. De asemenea, este mult mai frecventă în rândul rudelor pacienţilor cu colită ulcerativă.

 

Ce cauzează boala Crohn?

Cauza bolii Crohn este necunoscută. Unii oameni de ştiinţă suspectează că infecţia cu anumite bacterii, cum ar fi tulpini de Mycobacterium, pot fi cauza bolii Crohn. Cu toate acestea, până în prezent, nu a existat nici o dovadă convingătoare că boala este cauzată de o infecţie în sine. Boala Crohn nu este contagioasă. Deşi dieta poate afecta simptomele la pacienţii cu boală Crohn, este puţin probabil că dieta este responsabilă pentru boală.
Activarea sistemului imunitar din intestine pare a fi importantă în IBD. Sistemul imunitar este compus din celule ale sistemului imunitar, precum şi proteinele pe care aceste celule ale sistemului imunitar le produc. În mod normal, aceste celule şi proteine ​​apără organismul împotriva bacteriilor dăunătoare, virusurilor, ciupercilor şi altor invadatori străini. Activarea sistemului imunitar cauzează inflamaţie în ţesuturile unde are loc activarea. (Inflamaţia este un mecanism important de apărare utilizat de sistemul imunitar).
În mod normal, sistemul imunitar este activat numai atunci când organismul este expus la invadatori dăunători. Totuşi, la persoanele cu IBD, sistemul imunitar este anormal şi cronic activat în lipsa oricărui invadator cunoscut. Activarea continuă şi anormală a sistemului imunitar rezultă în inflamaţia cronică şi ulceraţii. Susceptibilitatea la activarea anormală a sistemului imunitar este moştenită genetic. Astfel, rudele de gradul întâi (fraţi, surori, copii şi părinţi) ale persoanelor cu IBD sunt mai susceptibile de a dezvolta aceste boli. Recent, o genă numită NOD2 a fost identificată ca fiind asociată cu boala Crohn. Această genă este importantă în determinarea modului în care organismul răspunde la unele produse bacteriene. Persoanele cu mutaţii ale acestei gene sunt mai susceptibile de a dezvolta boala Crohn.
Alte gene sunt încă descoperite şi studiate, care sunt importante în înţelegerea patogenezei bolii Crohn, inclusiv genele autofage 16 legate în 1 (ATG 16L1) şi IRGM, ambele contribuind la defectele macrofage şi au fost identificate cu studiul Asociaţiei Genome-Wide2. În acest sens, au existat şi studii care arată că, în intestinele persoanelor cu boala Crohn, există niveluri mai ridicate ale unui anumit tip de bacterie, E. coli, care ar putea juca un rol în patogeneză1. Un mecanism stipulat prin care aceasta ar putea să apară, deşi este un defect determinat1 genetic în eliminarea E. coli, de către macrofagele mucoasei intestinale. Rolurile exacte pe care aceşti diverşi factori le joacă în dezvoltarea acestei boli rămân neclare.
Cum afectează boala Crohn intestinele?

În stadiile incipiente, boala Crohn cauzează cratere mici, împrăştiate, superficiale, precum ulceraţiile (eroziuni) pe suprafaţa interioară a intestinului. Aceste eroziuni se numesc ulcere aftoase. Cu timpul, eroziunile devin mai profunde şi mai mari, în cele din urmă devenind adevărate ulcere (care sunt mai profunde decât eroziunile), provocând şi cicatrice şi rigiditate a intestinului. Pe măsură ce boala progresează, intestinul devine tot mai redus şi în cele din urmă poate deveni obstrucţionat. Ulcerele profunde pot găuri peretele intestinului, iar bacteriile din interiorul intestinului se pot răspândi la organele adiacente infectând şi cavitatea abdominală din jur.
Atunci când boala Crohn îngustează intestinul subţire până la punctul de obstrucţie, fluxul conţinutului prin intestin încetează. Uneori, obstrucţia poate fi cauzată de fructe sau legume prost digerabile care se acumulează în segmentul deja redus al intestinului. Atunci când intestinul este obstrucţionat, digestia alimentelor, lichidele şi gazele din stomac şi intestinul subţire nu pot trece în colon. Atunci apar simptomele de obstrucţie a intestinului subţire, inclusiv crampele abdominale severe, greaţa, vărsăturile şi distensia abdominală. Obstrucţia intestinului subţire este mult mai probabilă, deoarece intestinul subţire este mult mai restrâns decât colonul.
Ulcerele profunde pot face perforaţii în pereţii intestinului subţire şi a colonului şi crea un tunel între intestin şi organele adiacente. Dacă tunelul ulcerat ajunge la un spaţiu adiacent gol din interiorul cavităţii abdominale, se formează o acumulare de puroi infectat (un abces abdominal). Persoanele cu abcese abdominale pot dezvolta mase abdominale extinse, febră mare şi dureri abdominale.
Când tunelurile ulcerate ajung într-un organ adiacent, se formează un canal (fistulă).
Formarea unei fistule între intestin şi vezica urinară (fistulă enteri-veziculară) poate provoca infecţii frecvente ale tractului urinar şi trecerea gazelor şi a materiilor fecale în timpul urinării.
Atunci când o fistulă se dezvoltă între intestin şi piele (fistulă enteri-cutanată), puroiul şi mucus emerg dintr-o deschidere mică dureroasă în pielea de pe abdomen.
Dezvoltarea unei fistule între colon şi vagin (fistulă colono-vaginală), provoacă eliminarea gazelor şi fecalelor prin vagin.
Prezenţa unei fistule de la intestine la anus (fistulă anală) duce la o eliminare a mucoasei şi puroiului prin deschiderea fistulei în jurul anusului.

 


Cum se diferă boala Crohn de colita ulceroasă?

În timp ce colita ulcerativă cauzează inflamaţie numai în colon (colită) şi / sau rect (proctitis), boala Crohn poate cauza inflamarea colonului, rectului, intestinului subţire (jejun şi ileon), şi ocazional, chiar a stomacului, gurii şi esofagului.

Modelele de inflamaţie în boala Crohn sunt diferite de colita ulcerativă. Cu excepţia cazurilor cele mai severe, inflamaţia produsă de colita ulceroasă tinde să implice straturile superficiale ale mucoasei interioara a intestinului. Totodată, inflamaţia, tinde să fie difuză şi uniformă (toată mucoasa din segmentul afectat al intestinului este inflamată).

Spre deosebire de colita ulcerativă, inflamaţia produsă de boala Crohn este concentrată în anumite zone mai mult decât altele şi implică straturile intestinului, care sunt mai profunde decât straturile superficiale interioare. De aceea, segmentul (ele) de intestin afectat (e) în boala Crohn este (sunt) adesea împânzit (e) cu ulcere profunde şi cu zone de mucoasă normală între aceste ulcere.

 

Care sunt simptomele bolii Crohn?

Simptomele comune ale bolii Crohn includ dureri abdominale, diaree şi pierderea în greutate. Simptomele mai puţin frecvente includ lipsa poftei de mâncare, febra, transpiraţiile nocturne, durerile rectale şi sângerările rectale ocazionale. Aceste simptome ale bolii Crohn sunt dependente de localizarea, întinderea şi severitatea inflamaţiei.

 

Diferitele subtipuri şi simptome ale bolii Crohn sunt:

Colita Crohn este o inflamaţie, care se limitează la colon. Durerile abdominale şi diareea cu sânge sunt simptome obişnuite. Fistulele anale şi abcesele peri-rectale, de asemenea, pot să apară.
Enterita Crohn se referă la inflamarea strictă a intestinului subţire (prima parte, numită jejun sau a doua parte, numită ileon). Implicarea ileonului singur este menţionată ca ileită Crohn. Durerile abdominale şi diareea sunt simptomele obişnuite. Obstrucţia intestinului subţire, poate să apară de asemenea.
Ileita terminală Crohn este o inflamaţie care afectează doar partea finală a intestinului subţire (ileon terminal), partea intestinului subţire cea mai apropiată de colon. Durerile abdominale şi diareea sunt simptomele obişnuite. Obstrucţia intestinului subţire poate să apară de asemenea.
Entero-colita Crohn şi colita Ileon sunt termeni pentru a descrie inflamaţia care implică atât intestinul subţire cât şi colonul. Diareea cu sânge şi durerea abdominală sunt simptome obişnuite. Obstrucţia intestinului subţirepoate să apară de asemenea.

Ileita terminală Crohn şi Ileo-colita sunt cele mai frecvente tipuri de boală Crohn. (Colita ulcerativă implică frecvent doar rectul sau rectul şi colonul sigmoid, la capătul distal al colonului. Acestea sunt numite proctită ulcerativă şi respectiv procto-sigmoid).

Până la o treime dintre pacienţii cu boala Crohn pot avea una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni care implică zona anală:

Umflarea ţesutului din sfincterul anal, muşchiul din capătul colonului care controlează scaunul.
Dezvoltarea de ulcere şi fisuri (ulcere lungi) în cadrul sfincterului anal. Aceste ulcere şi fisuri pot provoca sângerări şi durere cu defecare.
Dezvoltarea de fistule anale (tuneluri anormale) între anus sau rect şi pielea din jurul anusului). Mucoasele şi puroiul se pot scurge din orificiile fistulelor pe piele.
Dezvoltarea abceselor peri-rectale (acumulări de puroi în zona anală şi rectală). Abcesele peri-rectale pot provoca febră, durere şi sensibilitate în jurul anusului.
Care sunt complicaţiile bolii Crohn?

Complicaţiile bolii Crohn pot fi legate sau nu de inflamaţia intestinului.
Complicaţiile intestinale ale bolii Crohn includ:
–  obstrucţia şi perforaţia intestinului subţire,
–    abcese (colecţii de puroi),
–    fistule, şi
–    sângerări intestinale.

Distensia masivă sau dilatarea colonului (megacolon) şi ruperea (perforarea) intestinului pot provoca complicaţii care pun viaţa în pericol. Ambele necesită, în general, intervenţie chirurgicală, dar, din fericire, aceste două complicaţii sunt rare. Datele recente sugerează că există un risc crescut de cancer al intestinului subţire şi a colonului la pacienţii cu boală Crohn de lungă durată.

Complicaţiile extra-intestinale implică pielea, articulaţiile, coloana vertebrală, ochii, ficatul şi ductele biliare.
Implicarea pielii include pete dureroase pe picioare (eritem nodos), precum şi o afecţiune ulceroasă a pielii, găsită  de obicei în jurul gleznelor, denumită pyoderma gangrenosum.

Afecţiuni dureroase ale ochilor (uveită, episclerită) care pot cauza dificultăţi vizuale.

Artrita poate provoca dureri, umflături şi rigiditate a articulaţiilor extremităţilor.

Inflamaţia lombară (artrita articulaţiei sacroiliace) şi a coloanei vertebrale (spondilita anchilozantă) pot provoca dureri şi rigiditate a coloanei vertebrale.

Conductele inflamate ale ficatului (hepatită) sau biliare (colangita sclerozantă primară), de asemenea, pot să apară. Colangita sclerozantă cauzează îngustarea şi obstrucţia ductelor biliare de drenaj ale ficatului şi pot duce la îngălbenirea pielii (icter), infecţii recurente bacteriene şi ciroză hepatică cu insuficienţă hepatică. Colangita sclerozantă cu insuficienţă hepatică este unul dintre motivele pentru efectuarea unui transplant de ficat. De asemenea, este frecvent complicată de dezvoltarea cancerului căilor biliare. Pacienţii cu boala Crohn ar putea suferi, de asemenea, de o tendinţă crescută de a forma cheaguri de sânge (hipercoagulabilitate).

 

Tratament recomandat:

Alimentatia- este foarte importanta in aceasta afectiune. Renuntati sau reduceti ( post) carnea, lactatele si in prima faza consumul de fibre si cruditati, doar sub forma de sucuri stoarse. Se poate face o cura cu suc din mar+ morcov+ cartof+ sfecla rosie dimineata pe stmacul gol. Legumele se consuma gatite la cuptor, aburi sau fierte la foc mic. Alimentatia trebuie sa fie alcalina ( vezi articol Stilul de viata alcalin) si trebuie sa respecte regulile de combinatii corecte ( vezi Combinatii alimentare corecte). Mancati putin si des, mestecati bine fiecare bol, de minim 20 de ori.

Hidratare- cu apa alcalina, ionizata, filtrata vezi (Aquarion) sau cumparata. Apa alcalina reduce inflamatiile din intregul organism, actioneaza ca un medicament.

Tratament homeopat individualizat

Tratament CaliVita recomandat:

AC- ZYMES- 1 CAPSULA/ZI- 2 luni-pe stomacul gol- asigura echilibrul florei intestinale

OREGANO OIL- 2 PICATURI DE 3X/ZI dizolvate in apa-2 luni- efect antimicrobian, antibiotic, reduce inflamatiile

LIQUID CHLOROPHILL- 2 LINGURITE/ZI- detoxifica, alcalinizeaza, reduce inflamatia la nivelul intregului organism- 1 luna

OCEAN 21- 2 LINGURI DE 2X/ZI-1 LUNA- detoxifica, alcalinizeaza, normalizeaza motalitatea intestinala

RHODIOLIN- 3 CAPS/ZI- relaxeaza, reduce nivelul de stress, creste imunitatea organismului, reduce insomniile, creste tolerabilitatea organismului fata de simtomeleexprimate de afectiune

Ce Simptome Ai Cand Intri La Menopauza

Categories: Tags:

 

 

 

Ce simptome ai cand intri la menopauza?

 

 

 

Menopausal Formula – 135 Capsule2×1 caps/zi- 4 luni-pauza 2 luni si se reia – controleaza aparitia bufeurilor, schimbarilor bruste de dispozitie, dereglarile de somn, impiedica aparitia transpiratiei excesive si tulburarilor de ritm cardiac, aparitia osteoporozei, deficitelor, dereglarii metabolice, cresterii in greutate, impiedica fluctuatiile hormonale, mentinand un nivel optim hormonal.

 

Tratament CaliVita Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina alaturi de Menopausal Formula:

Vitamina E – 1CAPS/ZI- 1 luna-pauza 1 luna si se reia- actiune pozitiva asupra sistemului nervos si functiei sexuale, participand impreuna cu glanda pituitara la reglarea nivelului de hormone sexuali, effect pozitiv asupra utilizarii vitaminelor Ksi A, seleniului, impiedica atrofia musculara, creste rezistenta la effort, reduce vascozitatea sangelui, intareste sistemul imunitar, protejeaza acizii grasi polinesaturati impotriva oxidarii, mentinand functionarea normal a celulelor. Atentie: Inainte de o interventie chirurgicala sau stomatologica se stopeaza pentru una-doua saptamani.

Mega CoQ10Plus – 1 CAPS/ZI- 2 luni- impiedica aparitia migrenelor, stimuleaza functia sexuala, contribuie la normalizarea tensiunii arteriale, mentine sanatatea inimii si ochilor, impiedica deteriorarea mental-emotionala.

Calcium Magnesium Plus – 1 caps/zi-5 luni-pauza 1 luna si se reia – mentine structura sanatoasa a oaselor si dintilor,impiedicand aparitia osteoporozei sau agravarea ei, aparitia cariilor dentare, sprijina  functionarea normala a sistemului nervos si a proceselor de coagulare

Noni – 2linguri zilnic- contine 18 tipuri de aminoacizi, vitamine, minerale, compusi cu effect antioxidant- asigura necesarul zilnic al organismului impiedicand deficitele,reduce bufeurile, balonarile, sprijina functionarea normala a sistemului hormonal si imunitar.

Rhodiolin – 3 caps/zi- impiedica oscilatiile emotionale, insomniile, starile de nervozitate, reduce anxietatea si impiedica aparitia depresiei, sprijina mentinerea in limite normale a tensiunii arteriale, nu da dependenta, poate fi folosit pentru mult timp.

 

Alte produse recomandate:

Slim Formula – 2 tablete/zi- impiedica cresterea in greutate.

Liquid Chlorophill – 1 lingurita/zi- detoxifiant, alcalinizant, mentine functionarea normal a sistemului digestive, impiedica aparitia inflamatiilor , impiedica aparitia osteoporozei.

 

 

Simptomele menopauzei

Simptomele menopauzei includ in general bufeurile, modificarile vaginale si schimbarile de dispozitie. Exista si alte simptome fizice si emotionale ale menopauzei, dar nici o femeie nu va experimenta menopauza in acelasi mod. Cultura, nivelul general de sanatate si bunastare, experienta anterioara a problemelor de dispozitie, stilul de viata si daca menopauza este naturala sau indusa, chirurgical sau prin chimioterapie, vor avea un impact asupra simptomelor menopauzei.

 

Care sunt simptomele menopauzei?

Nu toate femeile au simptomele menopauzei:
*20% dintre femei nu vor avea simptome;
*60% vor avea simptome usoare sau moderate;
*20% dintre femei vor avea simptome foarte severe, acestea interferand cu viata de zi cu zi.

Daca menopauza este rezultatul unei interventii chirurgicale sau ca urmare a chimioterapiei, se poate constata ca simptomele sunt mai severe. Trebuie solicitata asistenta medicului daca sunteti preocupata de simptomele fizice sau emotionale.
Deoarece hormonii se schimba o data cu inceperea menopauzei, este posibila aparitia unora dintre urmatoarele simptome fizice si emotionale:
Simptome fizice
*Dureri
*Balonare
*Mancarimi ale pielii
*Dureri de cap/migrene
*Cresteri bruste ale temperaturii
*Cresterea oboselii
*Transpiratii nocturne
*Iritari ale sanilor
*Probleme de urinare
*Uscarea vaginului
*Cresterea in greutate

 
 Simptome emotionale

*Dificultate de concentrare
*Dificultate de a adormi
*Stare de anxietate
*Senzatie de iritabilitate
*Uitati unele lucruri
*Cresterea sindromului premenstrual
*Lipsa de concentrare
*Lipsa sau diminuarea libidoului
*Modificari de dispozitie

 

Menopauza in diferite culturi
Exista studii care sugereaza ca femeile din diferite culturi pot avea simptome de menopauza in mod diferit. De exemplu, bufeurile, transpiratiile nocturne, uscaciunea vaginala si durerile sunt cele mai frecvente simptome ale menopauzei raportate de femeile din culturile occidentale, si in timp ce studiile arata ca femeile din culturile asiatice raporteaza mai putine bufeuri si dureri, insomnie si modificari ale dispozitiei.
Nu este clar daca aceste diferente sunt fiziologice sau rezultatul femeilor care nu se simt confortabil si nu sunt increzatoare sa vorbeasca despre simptomele menopauzei din cauza tabuurilor culturale care ar putea exista. Cu toate acestea, este clar ca exista diferente enorme in ceea ce priveste modul in care femeile din diferite culturi vad menopauza. De exemplu, femeile africane si aborigene pot vedea menopauza mai pozitiv, ca sfarsitul vietii reproductive, dar inceputul rolului lor de lider cultural.

 

Femeile din unele culturi occidentale pot vedea menopauza ca sfarsitul anilor lor de reproducere, precum si dorinta lor sexuala, lasandu-le un sentiment de durere si pierdere, si prin urmare, o pot vedea mai negativ.

 

Menopauza si starea de spirit

Femeile se pot simti deprimate si/sau pot avea modificari ale starii lor de spirit in jurul perimenopauzei(luni/ani inainte de menopauza), atunci cand nivelul hormonilor lor variaza. In timp ce menopauza nu provoaca depresie, femeile care au avut depresie inainte de menopauza sau care au antecedente de sindrom premenstrual(PMS) pot fi mai sensibile la schimbarile de menopauza care au loc.

Bufeuri si transpiratii nocturne

Cauzele bufeurilor sunt complexe si nu sunt complet intelese. Se pare ca nivelurile mai scazute de estrogen afecteaza parti ale creierului care asigura reglarea temperaturii corpului. Multe studii arata ca stresul si anxietatea pot influenta frecventa si intensitatea bufeurilor si uneori anumite alimente sau alcoolul pot avea si ele un impact.

 
Bufeurile, in general, pornesc in zona toracica si se raspandesc in partea superioara a corpului, de la piept, la gat si pe fata, dar si in intreaga parte superioara a corpului. Acestea au fost descrise ca o senzatie de arsura, supraincalzire, cu inrosirea pielii si diferite grade de transpiratie.

 

Fiecare femeie trateaza bufeurile in mod diferit. Puteti avea bufeuri care sunt usoare si rapide si puteti avea unul mai puternic sau douazeci pe zi.

Probleme vaginale

Nivelul redus de estrogen determina de asemenea modificari ale vaginului si vezicii urinare. Acest lucru poate duce la urmatoarele simptome:
*Uscaciune vaginala datorata pierderii elasticitatii si lubrifierii
*Afectiuni vaginale
*Dureri pe parcursul relatiilor sexuale
*Zona vulvei uscata si dureroasa
*Infectii ale tractului urinar si vaginal
Nivelul inferior de estrogen poate influenta, de asemenea, perceptia atingerii, crescand astfel sensibilitatea la atingere sau uneori chiar amortirea la atingere.

Constipatie Tratament

Categories: Tags:

 

 

 

Constipatie Tratament

 

 

 

Constipatie Tratament Natural Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

 

Totul despre constipatie:

Constipaţia este definită din punct de vedere medical ca mai puţin de trei scaune pe săptămână iar constipaţie severă, ca mai puţin de un scaun pe săptămână;
Constipaţia, de obicei, este cauzată de mişcarea lentă a scaunului prin colon;
Există mai multe cauze ale constipaţiei, inclusiv medicamentele, obiceiurile proaste alimentare, dietele sărace în fibre, abuzul de laxative, tulburările hormonale şi bolile originare în alte părţi ale corpului, care afectează, de asemenea, şi colonul;
Cele două afecţiuni limitate la colonul, care produc constipaţie, sunt inerţia colonului şi disfuncţia la nivelul planşeului pelvian.
Evaluarea medicală pentru constipaţie ar trebui să se facă atunci când aceasta are un debut brusc, sever, agravant, asociat cu alte simptome îngrijorătoare, cum ar fi pierderea în greutate, sau nu răspunde la tratamentele simple şi sigure;
Evaluarea medicală a constipaţiei poate include un istoric, examen fizic, teste de sânge, radiografii abdominale, clisma cu bariu, studii ale tranzitului colonului, ecografie definitorie, studii ale motilităţii ano-rectale, precum şi studii ale motilităţii colonului;
Scopul tratamentului pentru constipaţie este un scaun la fiecare două-trei zile, fără a forţa;
Tratamentul pentru constipaţie poate include fibre alimentare, laxative nestimulante, laxative stimulante, clisme, supozitoare, formare bio feedback, şi chirurgie;
Laxativele stimulante ar trebui să fie utilizate ca o ultimă soluţie, din cauza posibilităţii ca acestea să poată deteriora permanent colonul şi să agraveze constipaţia;
Majoritatea plantelor laxative conţin stimulente de tip laxativ şi ar trebui să fie utilizate, dacă este cazul, ca o ultimă soluţie.

 

 

 

 

Ce este constipaţia?

Constipaţia înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi. Pentru mulţi oameni, aceasta înseamnă pur şi simplu scaune rare. Pentru alţii, însă, constipaţie înseamnă scaune dure, scaune care trec cu dificultate (încordare), sau un sentiment de golire incompletă după un scaun. Cauza fiecăreia dintre aceste „tipuri” de constipaţie, probabil, este diferită, iar abordarea la fiecare ar trebui să fie adaptată la tipul specific de constipaţie.
Constipaţia poate alterna, de asemenea, cu diaree. Acest model apare frecvent ca parte a sindromului de intestin iritabil (SII). La capătul extrem al spectrului constipaţiei este fecalomul, o afecţiune în care scaunul se întăreşte în rect şi împiedică trecerea oricărui alt scaun.
Numărul de tranzite intestinale, în general, scade cu vârsta. Nouăzeci şi cinci la sută dintre adulţi au între trei şi 21 de mişcări intestinale pe săptămână, iar acest lucru ar fi considerat normal. Cel mai comun model este un scaun pe zi, dar acest model este întâlnit la mai puţin de 50 % dintre oameni. Mai mult decât atât, la majoritatea oamenilor sunt neregulate şi nu au scaune în fiecare zi sau acelaşi număr de scaune în fiecare zi.
Din punct de vedere medical, constipaţia, este definită de obicei, ca mişcări intestinale mai rare de trei ori pe săptămână. Constipaţia severă este definită ca scaune mai rare de o dată pe săptămână. Nu există nici un motiv medical pentru a avea un scaun în fiecare zi. Stând fără scaun timp de două sau trei zile nu cauzează disconfort fizic, doar suferinţă mentală pentru unii oameni. Contrar credinţei populare, nu există nici o dovadă că „toxinele” se acumulează atunci când mişcările intestinului nu sunt frecvente sau că, constipaţia duce la cancer.
Este important să se facă distincţia între constipaţia acută (debut recent) şi constipaţia cronică (de lungă durată). Constipaţia acută necesită evaluare de urgenţă întrucât, cauza de bază ar putea fi o afecţiune medicală gravă (de exemplu, tumori de colon). Constipaţia presupune, de asemenea, o evaluare imediată în cazul în care este însoţită de simptome îngrijorătoare, cum ar fi sângerare rectală, dureri abdominale şi crampe, greaţă şi vărsături şi pierderea involuntară în greutate. În schimb, evaluarea constipaţiei cronice nu poate fi de urgenţă, în special în cazul în care măsurile simple aduc alinarea.
Care sunt cauzele constipaţiei?

Teoretic, constipaţia poate fi cauzată de trecerea lentă a alimentelor digerate prin orice parte a intestinului. Totuşi, mai mult de 95 % din timp, încetinirea are loc în colon.
Medicamente care produc constipaţie

O cauză trecută frecvent cu vederea la constipaţie este reprezentată de medicamente. Cele mai frecvente medicamente incriminate includ:

medicamente narcotice de durere, cum ar fi codeina (de exemplu, paracetamol # 3), oxicodonă (de exemplu, Percocet) şi hidromorfona (Dilaudid);
Antidepresivele, cum ar fi amitriptilina (Elavil) şi imipramină (Tofranil);
Anticonvulsivele, cum ar fi fenitoina (Dilantin) şi carbamazepină (Tegretol);
Suplimentele de fier;
Medicamentele de blocare a canalelor cu calciu, cum ar fi diltiazem (Cardizem) şi nifedipina (Procardia); Antiacizi care conţin aluminiu, cum ar fi Amphojel şi Basaljel.

În plus faţă de medicamentele enumerate mai sus, există multe altele care pot provoca constipaţie. Măsurile simple (de exemplu, creşterea consumului de fibre dietetice) pentru tratarea constipaţie cauzate de medicamente, adesea sunt eficiente, iar întreruperea medicamentelor nu este necesară. În cazul în care măsurile simple, nu funcţionează, ar putea fi posibil să se substituie un medicament mai puţin constipant. De exemplu, un medicament antiinflamator nesteroidian (de exemplu, ibuprofenul) poate fi înlocuit cu medicamente narcotice pentru durere. În plus, unul dintre cele mai noi şi mai puţin constipante medicamente anti-depresive [de exemplu, fluoxetina (Prozac)] poate fi înlocuită cu amitriptilină şi imipramină.
Alte cauze ale constipaţiei:

Obişnuinţă
Mişcările intestinului sunt sub controlul voluntar. Acest lucru înseamnă că oamenii normali simt atunci când au un scaun care trebuie oprit. Deşi ocazional, este necesar să se înăbuşe nevoia de a defeca (de exemplu, atunci când nu este disponibilă o baie), făcând acest lucru prea des poate duce la o dispariţia impulsurilor şi conduce la constipaţie.
Dieta
Fibrele sunt importante în menţinerea unui scaun moale, voluminos. Dietele care sunt sărace în fibre pot, prin urmare, provoacă constipaţie. Cele mai bune surse naturale de fibre sunt fructele, legumele şi cerealele integrale.
Laxativele
Una din cauzele suspectate de constipaţie severă sunt supra-utilizarea de laxative stimulante [de exemplu, senna (Senokot), anumite ierburi şi uleiul de castor]. O asociere a fost demonstrată între utilizarea cronică de laxative stimulante şi deteriorarea nervilor şi a muşchilor de la nivelul colonului, şi se consideră de unii, că deteriorarea este responsabilă pentru constipaţie. Nu este clar, cu toate acestea, dacă laxativele au cauzat leziuni sau dacă deteriorarea a existat înainte de utilizarea laxativelor şi, într-adevăr, a determinat utilizarea de laxative. Cu toate acestea, din cauza posibilităţii ca laxativele stimulante să deterioreze colonul, cei mai mulţi experţi recomandă ca laxativele stimulante să fie folosite ca o ultimă soluţie, după ce tratamentele nestimulative au eşuat.
Tulburările hormonale

Hormonii pot afecta mişcările intestinale. De exemplu:

Prea puţin hormon tiroidian (hipotiroidism) şi prea mult hormon paratiroidian (prin ridicarea nivelului de calciu din sânge) poate provoca constipaţie;
La momentul perioadelor menstruale ale femeii, nivelul de estrogen şi progesteron sunt mari şi pot provoca constipaţie. Cu toate acestea, acest lucru este rareori o problemă prelungită;
Un nivel ridicat de estrogen şi progesteron în timpul sarcinii, de asemenea, poate provoca constipaţie.

 

 

Boli care afectează colonul

Există multe boli care pot afecta funcţia muşchilor şi / sau nervii colonului. Acestea includ diabetul, sclerodermia, pseudo-obstrucţia intestinală, boala Hirschsprung, şi boala Chagas. Cancerul sau îngustarea (strictura) colonului care blochează, de asemenea, colonul poate provoca o scădere a fluxului scaunului.
Boli ale sistemului nervos central

Unele boli ale creierului şi măduvei spinării pot provoca constipaţie, inclusiv boala Parkinson, scleroza multiplă, şi leziuni ale coloanei vertebrale.
Inerţia colonului

Inerţia colonului este o afecţiune în care nervii şi / sau muşchii colonului nu funcţionează în mod normal. Ca urmare, conţinutul colonului nu este propulsat prin colon în mod normal. Cauza inerţiei colonului este neclară. În unele cazuri, muşchii sau nervii colonului sunt bolnavi. Inerţia colonului, de asemenea, poate fi rezultatul utilizării cronice de laxative stimulante cum este descris mai sus. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, nu există nici un motiv clar pentru constipaţie.
Disfuncţia pelvisului inferior

Disfuncţia la nivelul planşeului pelvian (de asemenea, cunoscut sub numele de ieşire obstrucţionată sau întârziere de evacuare) se referă la o stare în care muşchii bazinului inferior care înconjoară rectul (muşchii pelvieni) nu funcţionează în mod normal. Aceşti muşchi sunt critici pentru defecaţie (scaun). Nu se ştie de ce aceşti muşchi nu reuşesc să funcţioneze corect, la unele persoane, dar ei pot face dificilă trecerea scaunelor chiar şi atunci când toate celelalte sunt normale.

 

 

Cum este Diagnosticată Constipaţia?

O istorie atentă şi examinarea fizică sunt importante la toţi pacienţii cu constipaţie. Există mai multe teste care pot fi utilizate pentru a evalua constipaţia. Cei mai mulţi pacienţi au nevoie de doar câteva teste de bază. Celelalte teste sunt rezervate pentru persoanele care au constipaţie severă sau a căror constipaţie nu răspunde cu uşurinţă la tratament.
Istoricul medical

Un istoric medical atent al unui pacient cu constipaţie este critic din mai multe motive, dar mai ales pentru că permite medicului să definească tipul de constipaţie. Acest lucru, la rândul său, indic diagnosticul şi tratamentul. De exemplu, în cazul în care defecarea este dureroasă, medicul ştie să caute probleme anale, cum ar fi un sfincter anal redus sau o fisură anală. Dacă scaunele mici sunt problema, este probabil să existe o lipsă de fibre în dietă. În cazul în care pacientul se confruntă cu întăriri importante, atunci sunt probabile disfuncţii la nivelul planşeului pelvian.
Istoricul descoperă, de asemenea, medicamente şi boli care pot cauza constipaţie. În aceste cazuri, medicamentele pot fi schimbate, iar bolile pot fi tratate.
Un istoric dietetic – care poate necesita ţinerea unui jurnal alimentar pentru o săptămână sau două, poate dezvălui o dietă care este săracă în fibre şi poate direcţiona medicul să recomande o dietă bogată în fibre. Un jurnal alimentar, de asemenea, permite medicului să evalueze cât de bine îşi creşte un pacient fibrele dietetice în timpul tratamentului.
Controlul medical

Un examen fizic poate identifica boli (de exemplu, sclerodermie) care pot cauza constipaţie. Un examen rectal cu degetul poate descoperi un sfincter anal strâns, care poate face dificilă defecarea. În cazul în care un colon plin cu scaun poate fi simţit prin peretele abdominal, constipaţia se consideră că este severă. Scaunul în rect sugerează o problemă cu muşchii anali, baza rectală, sau pelviană.
Testele de sânge

Testele de sânge pot fi adecvate în evaluarea pacienţilor cu constipaţie. Mai precis, testele de sânge pentru hormonul tiroidian (pentru a detecta hipotiroidismul) şi pentru calciu (pentru a descoperi parathormonul în exces) pot fi de ajutor.
Radiografiile abdominale

Cantităţile mari de scaun în colon, de obicei, pot fi vizualizate pe radiografii simple ale abdomenului, cu cât se observă mai mult scaun, cu atât mai severă este constipaţia.
Clisma cu bariu

O clismă cu bariu (serii inferioare de GI) reprezintă un studiu radiologic în care bariul lichid este introdus prin anus pentru a umple rectul şi colonul. Bariul conturează colonul pe radiografie şi defineşte anatomia normală sau anormală a colonului şi rectului. Tumorile şi îngustarea (stricturile) sunt printre acele anomalii care pot fi detectate cu acest test.
Studii ale tranzitului colonului (marker)

Studiile tranzitului colonului sunt simple studii radiologice care determină cât timp este nevoie pentru produsele alimentare să călătorească prin intestine. Pentru studiile de tranzit, persoanele înghit capsule pentru una sau mai multe zile. În interiorul capsulei sunt multe piese mici de plastic care pot fi văzute pe radiografie. Capsulele de gelatină se dizolvă şi eliberează piesele din plastic în intestinul subţire. Piesele de plastic, se deplasează (precum digestia alimentelor) apoi, prin intestinul subţire şi în colon. După 5 sau 7 zile, se face o radiografie abdominală şi sunt numărate bucăţile de plastic din diferite părţi ale colonului. Din acest număr, este posibil să se determine dacă şi în cazul în care există o întârziere în colon.
La indivizii neconstipaţi, toate piesele din plastic sunt eliminate prin scaun şi nici unul nu rămâne în colon. Atunci când piesele sunt răspândite în întregul colon, sugerează că muşchii şi / sau nervii din tot colonul nu funcţionează, ceea ce este tipic pentru inerţia colonului. Atunci când piesele se acumulează în rect, aceasta sugerează disfuncţia podelei pelviene.
De-ecografia

De-ecografia este o modificare a examinării prin clismă cu bariu. Pentru această procedură, se introduce în rectul unui pacient, o pastă groasă de bariu, prin anus. Atunci, radiografiile sunt făcute în timp ce pacientul defechează bariul. Bariul subliniază în mod clar rectul şi anusul şi demonstrează schimbările care au loc în muşchii planşeului pelvian în timpul defecaţiei. Astfel, de-ecografia analizează procesul de defecare şi oferă informaţii despre anomaliile anatomice ale rectului şi a muşchilor pelvieni în timpul defecaţiei.
Studiile motilităţii ano-rectale

Studiile motilităţii ano-rectale, care completează testele de-ecografiei, oferă o evaluare a funcţiei muşchilor şi a nervilor de la nivelul anusului şi rectului. Pentru studiile motilităţii ano-rectale, se introduce prin rect în anus un tub flexibil, în diametru de aproximativ o optime dintr-un inch. Senzorii din tub măsoară presiunile care sunt generate de muşchii anusului şi rectului. Cu tubul introdus, pacientul efectuează mai multe manevre simple, cum ar fi încordarea voluntară a muşchilor anali. Studiile motilităţii ano-rectale pot ajuta la determinarea dacă muşchii anusului şi rectului funcţionează în mod normal. Atunci când funcţia acestor muşchi este afectată, fluxul de scaun este obstrucţionat, cauzând astfel o afecţiune similară cu disfuncţia planşeului pelvian.
Imagistica prin rezonanţă magnetică de-ecografie

Cel mai nou test pentru evaluarea defecării şi tulburările sale este imagistica prin rezonanţă magnetică de-ecografie şi este similară cu de-ecografia cu bariu. Cu toate acestea, imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) este folosită în locul razelor X pentru a furniza imagini ale rectului în timpul defecării. De-ecografia IRM pare a fi un excelent mod de a studia defecarea, dar procedura este costisitoare şi destul de greoaie. Ca urmare, este folosită doar în câteva instituţii care au un interes special în constipaţie şi anomalii ale defecării.
Studii ale motilităţii colonului

Studiile motilităţii colonului sunt similare cu studiile motilităţii ano-rectale, în multe aspecte. Un tub flexibil foarte lung, îngust (o optime de inch în diametru), este introdus prin anus şi trece printr-o parte sau tot colonul în timpul unei proceduri numită colonoscopie. Senzorii din tub măsoară presiunile care sunt generate de contracţii ale muşchilor colonului. Aceste contracţii sunt rezultatul activităţii coordonate a nervilor şi a muşchilor colonului. În cazul în care activitatea nervilor sau a muşchilor este anormală, modelul presiunilor din colon va fi anormal. Studiile motilităţii colonului sunt cele mai utile în definirea inerţiei colonului. Aceste studii sunt considerate instrumente de cercetare, dar ele pot fi de ajutor în luarea deciziilor cu privire la tratamentul pacienţilor cu constipaţie severă.
Ce tratamente sunt disponibile pentru constipaţie?

Există multe tratamente pentru constipaţie, şi cea mai bună abordare se bazează pe o înţelegere clară a cauzei.

Fibrele alimentare (laxative voluminoase)

Cel mai bun mod de a adăuga fibre în dietă este creşterea cantităţii de fructe şi legume, care sunt consumate. Acest lucru înseamnă un minim de cinci porţii de fructe sau legume în fiecare zi. Cu toate acestea, pentru mulţi oameni, cantitatea de fructe şi legume, care este necesară poate fi incomod de mare sau nu poate să ofere un ajutor adecvat pentru constipaţie. În acest caz, suplimentele de fibre pot fi utile.
Fibra este definită ca material realizat de plante care nu sunt digerate de tractul gastro-intestinal uman. Fibra este una dintre cele mai importante pentru tratamentul constipaţiei. Multe tipuri de fibre din intestin se întăresc în apă şi păstrează apa în intestin. Fibre adaugă consistenţă (volum) scaunului, iar apa înmoaie scaunul.
Există diferite surse de fibre, iar tipul de fibre variază de la o sursă la alta. Tipurile de fibre pot fi clasificate în mai multe moduri, de exemplu, după sursa lor.
Cele mai frecvente surse de fibre includ:

– fructele şi legumele;
– tărâţele de grâu sau ovăz;
– seminţe de psyllium (de exemplu, Metamucil, Konsyl);
– celuloză de metil sintetic (de exemplu, Citrucel), şi
– polycarbofil (de exemplu, Equilactin, fibră de Konsyl).

Policarbofilul de multe ori este combinat cu calciu (de exemplu, Fibercon). Cu toate acestea, în unele studii, policarbofilul care contine calciu nu a fost la fel de eficace ca şi policarbofilul fără calciu.
O sursă mai puţin cunoscută de fibre este extractul de malţ (de exemplu, Maltsupex), cu toate acestea, acest extract poate înmuia scaunele în alte moduri decât creşterea fibrelor.
Amplificarea gazelor (flatulenţa) este un efect secundar obişnuit al dietelor bogate în fibre. Gazul se produce deoarece bacteriile prezente în mod normal în cadrul colonului sunt capabile să digera fibrele într-o mică măsură. Bacteriile produc gaze ca un produs secundar al digestiei fibrelor. Toate fibrele, indiferent de sursa lor, pot provoca flatulenţă. Cu toate acestea, deoarece bacteriile variază în capacitatea lor de a digera diferitele tipuri de fibre, diferitele surse de fibre pot produce cantităţi diferite de gaz. Pentru a complica situaţia, capacitatea bacteriilor de a digera un tip de fibră poate varia de la individ la individ. Această variabilitate face mult mai dificilă alegerea celui mai bun tip de fibre pentru fiecare persoană (de exemplu, o fibră care îmbunătăţeşte calitatea scaunului, fără a provoca flatulenţă). Astfel, găsirea fibrei adecvate pentru un individ devine o chestiune de studiu şi de eroare.
Diferitele surse de fibre ar trebui să fie judecate una câte una. Fibrele ar trebui să fie folosite iniţial în doză mică şi crescute la fiecare una până la două săptămâni până când fie este realizat efectul dorit asupra scaunului fie intervine supărătoarea flatulenţă. (Fibra nu funcţionează peste noapte). În cazul în care se produce flatulenţă, doza de fibre poate fi redusă timp de câteva săptămâni, iar doza mai mare poate fi încercată din nou. (În general, se spune că, cantitatea de gaz care este produsă de fibre scade atunci când fibra este ingerată pentru o perioadă prelungită de timp, cu toate acestea, acest lucru nu a fost studiat). În cazul în care flatulenţa rămâne o problemă şi împiedică creşterea dozei de fibre la un nivel care afectează în mod satisfăcător scaunul, este timpul să trecem la o altă sursă de fibre.
Atunci când sunt folosite cantităţi tot mai mari de fibre, se recomandă să fie consumate cantităţi mai mari de apă (de exemplu, un pahar plin cu fiecare doză). În teorie, apa previne „întărirea” fibrelor şi blocajul (obstrucţia) din intestin. Acesta pare un sfat simplu şi rezonabil. Cu toate acestea, ingerarea cantităţlor mai mari de apă nu a fost niciodată dovedită a avea un efect benefic asupra constipaţie, cu sau fără adaos de fibre. (Există deja o mulţime de apă în intestin şi suplimentul de apă, care este digerată este absorbită şi excretată în urină). Este rezonabil să se bea suficiente lichide pentru a preveni deshidratarea, deoarece prin deshidratare pot fi redusă apa intestinală.
Exerciţiul
Oamenii care au o viaţă sedentară sunt mai frecvent constipaţi dectâ oamenii care sunt activi. Cu toate acestea, studii limitate ale exerciţiului asupra tranzitului intestinal au demonstrat că exerciţiile au un efect minim sau deloc asupra frecvenţei mişcărilor tranzitului intestinal. Astfel, exerciţiul poate fi recomandat pentru multe alte beneficii asupra sănătăţii, dar nu şi pentru efectul său asupra constipaţiei.
Care este abordarea pentru evaluarea şi tratamentul constipaţiei?
Există mai multe principii în abordarea evaluării şi tratamentul constipaţiei.

Primul principiu este acela de a face diferenţa între constipaţia acută (debut recent) şi cronică (de lungă durată). Astfel, în constipaţia acută sau constipaţia, care se înrăutăţeşte, este necesar să se evalueze cauza mai devreme, astfel încât să nu trecem cu vederea o boală gravă, care ar trebui să fie tratată în regim de urgenţă.
Al doilea principiu este de a începe un tratament precoce şi de a folosi tratamente care au cel mai mic potenţial de lezare. Acest lucru va preveni agravare constipaţiei şi, de asemenea, va preveni posibila deteriorare a colonului care poate fi cauzată de utilizarea frecventă a laxativelor stimulante.
Al treilea principiu este de a şti când este momentul pentru a evalua cauza constipaţiei cronice. Evaluarea cauzei constipaţiei cronice trebuie să fie făcută în cazul în care nu există nici un răspuns la tratamentele simple.

Scopul tratamentului constipaţiei nu ar trebui să fie un scaun în fiecare zi, dar o mişcare fără dificultate a intestinului la fiecare două-trei zile (fără întărire).
Începeţi cu lucruri simple.

Nu suprimaţi necesitatea de a defeca. Când vine nevoia, găsiţi o toaletă.
Cu ajutorul medicului dumneavoastră şi farmacistului, determinaţi dacă există medicamente pe care le luaţi, care ar putea contribui la constipaţie. Vezi dacă medicamentele pot fi întrerupte sau modificate.
Creşteţi fibrele din dieta dumneavoastră prin consumul mai mare de fructe, legume şi cereale integrale. (Există de asemenea şi alte beneficii ale sănătăţii din această recomandare).
Poate fi greu pentru să acumulaţi suficiente fibre din dietă pentru a trata în mod eficient constipaţia, aşa că nu ezitaţi să luaţi suplimente de fibre, dacă este necesar (tărâţe de grâu, psyllium, etc.).
Folosiţi cantităţi tot mai mari de fibre şi / sau schimbaţi tipul de fibră consumat până când se obţine un rezultat satisfăcător.
Nu vă aşteptaţi ca fibra să lucreze peste noapte. Acordaţi săptămâni pentru încercări adecvate.

Ce se întâmplă dacă constipaţia nu răspunde la aceste măsuri simple, sigure? Aceste eforturi nu ar trebui să fie întrerupte, dar alte măsuri ar trebui să fie adăugate. Dacă constipaţia este rară, adică, o dată la câteva săptămâni (aşa cum poate fi datorită ciclului menstrual), probabil că nu contează ce alte măsuri sunt adăugate, laxative emoliente, saline, sau laxative hiper-osmolaritate, clisme, şi supozitoare. Chiar şi laxativele stimulante la fiecare patru până la şase săptămâni sunt puţin probabil să deterioreze colonul. Din păcate, atunci când se utilizează laxative stimulante, tendinţa este de a creşte inconştient frecvenţa de utilizare a acestora. Înainte de a vă da seama, le folosiţi în fiecare săptămână, sau mai des, şi ar putea rezulta leziuni permanente.
În cazul în care constipaţia este un proces continuu, mai degrabă decât o problemă intermitentă, probabil, cele mai sigure laxative pentru a le lua în mod regulat sunt laxativele cu hiper-osmolaritate. Utilizarea lor trebuie să fie supravegheată de către un medic. Ca şi în fibrele, dozele crescute de diferite laxative cu hiper-osmolaritate ar trebui să fie testate peste câteva săptămâni până când este găsit un tip satisfăcător şi doza corectă de laxativ. Laxativele cu hiper-osmolaritate, cu toate acestea, pot fi costisitoare. Laptele de magneziu este cel mai slab laxativ salin, este ieftin, şi oferă o alternativă bună. Cei mai mulţi pacienţi pot ajusta doza de lapte de magnezie pentru a înmuia scaunul în mod corespunzător, fără a dezvolta diaree sau scurgeri de scaun.
Prunele şi sucul de prune au fost folosite de mulţi ani pentru a trata constipaţia uşoară. Nu există dovezi că efectele stimulatoare ale prunelor sucului de prune sunt dăunătoare pentru colon.
Laxativele stimulante mai puternice, de obicei, sunt recomandate doar în ultimă instanţă, după ce tratamentele ne-stimulante au eşuat.
Mulţi oameni folosesc plante pentru tratarea constipaţiei lor, deoarece ei se simt mult mai confortabil folosind un produs „natural”. Din păcate, cele mai multe dintre aceste preparate pe bază de plante conţin laxative stimulante şi utilizarea lor pe termen lung sporesc posibilitatea de a leza colonul.
Când ar trebui să solicit asistenţă medicală pentru constipaţia cronică?
Dacă problema principală este forţa pentru a împinge scaunul afară, constipaţia cronică ar trebui să fie, probabil, evaluată mai devreme. Această dificultate ar putea fi cauza disfuncţiei planşeului pelvian, iar tratamentul ales este de formare a biofeedback-ului, nu, laxativele. În cazul în care constipaţia nu răspunde la măsuri simple, discutate anterior cu adaos de laxative cu hiper-osmolaritate sau lapte de magneziu, este timpul să consultăm un medic pentru o evaluare. Dacă un medic primar nu este specializat în efectuarea evaluării sau nu are încredere în a face o evaluarea, ar trebui să trimită pacientul la un gastroenterolog. Gastroenterologii evaluează frecvenţa constipaţiei şi sunt foarte familiarizaţi cu testele de diagnostic descrise anterior.
Ce este nou în tratamentul de constipaţiei?
Fiecare parte a sistemului digestiv (stomac, intestin subţire şi colon) are o reţea de nervi care controlează muşchii săi. O mare activitate de cercetare se face în scopul de a obţine o înţelegere a modului în care aceşti nervi se controleze reciproc şi în cele din urmă muşchii. O mare parte din această cercetare implică studiul de neurotransmiţători. (Neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice care nervii le utilizează pentru a comunica unul cu celălalt). Această cercetare este pentru a permite oamenilor de ştiinţă să dezvolte medicamente care stimulează (şi inhibă) nervii diferiţi ai colonului, care, la rândul său, provoacă muşchii colonului să contracteze şi propulseze conţinutul colonului. Astfel de medicamente au un potenţial mare pentru tratamentul constipaţiei, care se datorează inerţiei colonului. Primul dintre aceste medicamente este în studii clinice şi este probabil să fie disponibil în curând. Aceste medicamente sunt o dezvoltare interesantă, deoarece acestea oferă un nou tratament pentru o formă greu – de – tratat a constipaţiei.
Cu toate acestea, există multe întrebări cu privire la aceste tipuri de medicamente la care trebuie să se răspundă. Cât de eficiente sunt ele? Vor funcţiona la mulţi pacienţi sau doar la câţiva? Vor funcţiona la pacienţii care au deteriorat nervii cu laxative stimulante? Deoarece aceste medicamente sunt susceptibile de a fi utilizate pentru o durată de viaţă, cât de sigure vor fi la mulţi ani de utilizare? Vor fi folosite fără discriminare în situaţii în care ar trebui să fie utilizate tratamente simple (de exemplu, fibre) sau tratamente mai adecvate (de exemplu, biofeedback-ul de formare)?

 

Tratament CaliVita recomandat:

 Rhodiolin 1-1-o – dupa-masa- antistres; sprijina sistemul nervos, functionarea normala a organelor reproducatoare,  sistemul imunitar, revitalizant general; pentru cei expusi la stres sau efort fizic/psihic constant

 Digestive Enzymes o-1-1- in timpul meselor– ajuta la descompunerea grasimilor, digestia proteinelor, descompunerea carbohidratilor; pentru utilizarea ideala a nutrientilor; se consuma numai daca se ia masa

 Meal Time 0-1-1- dupa masa- la consumatorii de carne zilnic- pentru predigestia carnii, reduce procesul de putrefactie al proteinelor nedigerate

 Ocean 21 – 1-0-1 linguri – inainte de masa- alcalinizeaza; regleaza procesul digestiv

 Pure Yucca – 1-1-1 capsule – inainte de masa- dezlipeste depunerile metabolice de pe peretii intestinelor si ajuta la eliminarea compusilor metabolici prin scaun; echilibreaza tulburarile de transit

Alimentatie. In  constipatie este important sa se consume fibre alimentare, sa avem consum crescut de lichide, exercitii fizice ( mers pe jos, ciclism, inot). Fibrele alimentare pot fi luate din cereale integrale ( ovaz, hrisca, mei), fructe confiate ( prune uscate, smochine, stafide, curmale, caise), seminte de chia, seminte de in, pot fi consumate orice fel de seminte, nuci, migdale, caju, fructe, legume ( salate din morcov ras cu patrunjel si pastarnac, sfecla rosie), sucuri blenduite din legume si fructe, salate de cruditati alaturi de orice consumati la mesele principale. Atentie la combinatiile alimentare ( vezi articol Combinatii alimentare si Stilul de viata alcalin).

Hidratarea este foarte importanta in timpul utilizarii produselor. A se consuma 2-2,5 l apa/zi, apa de calitate, cu un ph alcalin. ( vezi Aquarion)

Ceaiuri recomandate:

Frunze de anghinare- in special in constipatiile datorate unei disfunctii hepatice- infuzie- 1 lingurita la cana, 2-3 cani/zi

Radacina de cicoare- laxativ usor-  infuzie- 1 lingurita la cana, 2-3 cani/zi

Frunze de frasin- laxativ usor-  infuzie- 1 lingurita la cana, 2-3 cani/zi

Flori de soc- usor laxativ, diuretic, sudorific- recomandat mai ales in constipatiile de natura nervoasa- infuzie -1 lingurita la cana- se bea seara inainte de culcare

Radacina lemn dulce- usor laxativ- infuzie -1/2 lingurita la cana- o cana in cursul unei zile sau pulbere 1-3 g/zi

Colita Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Colita Tratament Naturist

 

 

Colita Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

Ce este colita?

Colita este o inflamaţie a mucoasei interioare a colonului şi este asociată cu diaree, durere şi sânge în scaun. Există numeroase motive pentru care colonul se inflamează, inclusiv:

  • Infecţie;
  • pierderea vascularizaţiei la colon;
  • boli inflamatorii intestinale, precum şi
  • invazia peretelui colonului cu colagen sau cu celule albe limfocitare din sânge.

 

 

Anatomia colonului

Colonul este un tub muscular gol, care primeşte produsele de digestie din intestinul subţire şi în cele din urmă le elimină din organism prin anus. Colonul se află în abdomen şi are numeroase secţiuni, care sunt denumite în funcţie de locaţia lor. Colita poate afecta diferite secţiuni ale colonului.

  • Colonul începe în partea dreaptă jos a abdomenului, cu cecum (situat chiar deasupra apendicelui) în care produsele de digestie se golesc din intestinul subţire;
  • Partea ascendentă a colonului, urcă apoi din partea inferioară în cea superioară dreaptă a abdomenului;
  • Ea traversează abdomenul ca porţiunea transversală a colonului din partea dreaptă sus a abdomenului în partea superioară stângă, înainte de a coborî din partea superioară în partea inferioară stângă a abdomenului;
  • Ultimele porţiuni de colon reprezintă colonul sigmoid, în abdomen şi în cele din urmă anusul.

De asemenea, colonul are mai multe straturi. Mucoasa (stratul interior sau căptuşeala), vine în contact cu produsele de digestie şi fluidele şi elimină în mod activ apă şi electroliţi pentru a contribui la consolidarea fecalelor. Un strat de muşchi neted (un tip special de muşchi) înconjoară stratul interior şi este responsabil pentru presarea şi amestecarea alimentelor nedigerate şi transportarea lor prin lungimea colonului către anus.

 

 

 

Care sunt cauzele (tipurile) de colită:

Toate tipurile de colită sunt asociate cu inflamaţia colonului, deşi unele tipuri pot fi mai severe şi potenţial periculoase decât altele. Atunci când un pacient se plânge de durere şi diaree, cu sau fără scaun cu sânge, este important să fie diagnosticat tipul de colită, deoarece tratamentele sunt diferite pentru diferite tipuri de colită.

 

 

Colitele infecţioase

Multe bacterii îşi au reşedinţa în mod normal în colon, ele trăiesc în armonie cu corpul şi nu produc nici un simptom. Cu toate acestea, în cazul în care sunt ingerate bacterii cauzatoare de boală împreună cu alimente contaminate, aceste bacterii pot infecta intestinul subţire şi / sau colonul. Bacteriile infecţioase obişnuite includ:

  • Campylobacter;
  • Shigella;
  • E. Coli, şi
  • Salmonella.

Aceste infecţii, cu excepţia infecţiei cu Campylobacter, de multe ori produc diaree cu sânge şi pot duce la deshidratare prin pierderea de lichide în scaune diareice. Simptome similare pot fi observate la infecţii virale şi parazitare, deşi infecţiile virale frecvente ale tractului gastro-intestinal implică mai frecvent infecţie a intestinului subţire, mai degrabă decât de colon.
Uneori, colita poate să apară după ce au fost prescrise antibiotice pentru o infecţie în altă parte în organismului. Antibioticele suprimă unele dintre bacteriile normale din cadrul colonului şi permit dezvoltarea excesiva a unui alt tip de bacterii, dintre care unele pot duce la colită. Bacteria care se dezvoltă cel mai frecvent în exces este o bacterie numită, Clostridium difficile (C. difficile, C. dif). Această bacterie produce toxine care cauzează diaree, de obicei non-sângeroasă, asociată cu febră şi se numeşte colită cu C. difficile sau colită pseudomembranoasă (din cauza smocurilor ca de membrană, cum ar fi de puroi care se formează pe căptuşeala interioară a colonului).
Colita ischemică

Colonul poate fi considerat ca un muşchi gol. Este nevoie de o alimentare cu sânge pentru a aduce oxigen şi substanţe nutritive pentru ca muşchii să funcţioneze în mod normal. Când colonul pierde alimentarea cu sânge şi devine ischemic (isch = restricţionat + emia = alimentare cu sânge), acesta se poate inflama. Ischemie sau lipsa aportului de sânge cauzează dureri, febră şi mişcări intestinale sângeroase.
Pe măsură ce o persoană îmbătrâneşte, arterele care furnizează sânge la colon se îngustează treptat şi pot provoca colită ischemică. Aceste artere se îngustează chiar mai repede dacă persoana are boli care stimulează îngustarea arterelor, de exemplu, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat şi fumatul.
Ischemia, de asemenea, poate fi provocată de către tensiunea arterială scăzută sau anemie (numărul scăzut al celulelor roşii din sânge), în asociere cu îngustarea arterială, deoarece acestea reduc şi mai mult fluxul de sânge.
Alimentarea cu sânge a colonului poate fi compromisă, deoarece vasele de sânge sunt blocate mecanic, de exemplu, printr-o răsucire a intestinului (volvulus) sau o hernie de colon printr-o deschidere mică în ţesuturile abdomenului (o hernie încarcerată).
Boala inflamatore intestinală:

Colita ulcerativă şi boala Crohn sunt cele două tipuri de boli inflamatorii intestinale (IBD), care dau naştere colitei.

Colita ulcerativă începe întotdeauna în rect şi colonul sigmoid şi în mod frecvent progresează în timp, prin colonul ascendent, transversal, iar apoi ascendent. Aceasta este considerată a fi o boală cauzată de hiperactivitatea sistemului imunitar şi provoacă, de obicei, dureri abdominale şi mişcări intestinale sângeroase, diareice.

Boala Crohn poate apărea oriunde la nivelul tractului digestiv – în esofag, stomac, intestinul subţire sau colon – deşi aceasta implică cel mai frecvent intestinul subţire şi colonul. În boala Crohn pot exista „leziuni răzleţe”, adică, segmente anormale intercalate între segmentele normale. Dacă segmentele colonului sunt implicate, atunci simptomele colitei pot fi prezente.

 

 

Colita microscopică

Există două tipuri de colită microscopică, 1) colita colagenă şi 2) colita limfocitară. Atât colagenul cât şi limfocitele (un tip de celule albe din sânge), devorează straturile din peretele colonului, probabil un rezultat al inflamaţiei. Aceasta este o boală mai puţin frecventă şi poate fi o boală auto-imună. Aceasta este văzută mai frecvent la femeile mai în vârstă. Diareea este frecvent apoasă, dar în scaun nu este prezent sângele.

 

 


Care sunt simptomele colitei?

Inflamaţia colonului provoacă intrarea straturilor musculare în spasme intermitente şi pot provoca dureri de tipul crampelor, adică durerea care apare şi pleacă. Durerea este de obicei în partea inferioară a abdomenului.

Deoarece muşchii nu se mai contractă într-un mod normal, iar conţinutul din colon se deplasează rapid, existând puţine posibilităţi ca apa să fie resorbită. Acest lucru duce la diaree apoasă. În cazul în care mucoasa colonului este inflamată şi se descompune, pot apărea sângerări.

În cazul colitei, în special colita care implică colonul distal (rectul şi colonul sigmoid), de multe ori durerea este în crescendo şi precede un scaun diareic. După scaun, durerea se poate înmuia, dar apoi revine cu un alt episod de durere.
În funcţie de cauza colitei, se poate sau nu să apară febra şi starea generală de rău.

 
Când ar trebui să iau legătura cu medicul referitor la colită?

Diareea este un simptom obişnuit, este de obicei autolimitat, şi necesită, de obicei, îngrijire proprie, odihnă, precum şi lichide clare până când se rezolvă problema. Dacă diareea persistă, pot fi necesare diagnosticul cauzei şi îngrijirea suplimentară.

  • Sânge în scaun nu este niciodată normal şi ar trebui să fie întotdeauna evaluat. Sângele poate fi de la o sângerare a hemoroizilor, cu toate acestea, alte cauze grave ale sângerării trebuie să fie investigate. Colita nu este singura cauză de sângerare rectala, alte cauze includ diverticulita, polipii de colon, fisurile anale, sau cancerul;
  • Diareea cronică poate duce la deshidratare, iar în cazul în care este destul de severă, deshidratarea poate necesita tratament cu lichide.

 

Aceste simptome de deshidratare pot include:

uşoară zăpăceală (ameţeală), în special la trecerea din poziţiile şezut sau culcat în poziţia verticală;
– slăbiciune;
– gură uscată, şi
– scăderea producţiei de urină.

  • Febra mare asociată cu diareea poate fi un semn de avertizare că o infecţie semnificativă este prezentă, care ar putea avea nevoie de evaluarea unui medic şi de tratament;
  • Durerea abdominală, nu este normală, şi în timp ce diareea poate fi asociată cu crampele uşoare, în cazul în care o persoană are dureri abdominale moderate sau severe el sau ea ar trebui să solicite asistenţă medicală.

Tratamentul CaliVita recomandat:

Gravital Juice– 1 lingura de suc dizolvat in apa de 2x/zi- combate imflamatia prin compozitia sa in aloe vera

Stress Management– complex de vitamina B- 2 tablete/zi- reduce stresul, contribuie la refacerea mucoasei colonului, fortifica sistemul imunitar

Digest Ease– 1 tableta/zi, in timpul mesei principale- reduce balonarea

Probio Balance– 2 tablete masticabile/zi- reduce diareea, reface flora intestinala, elimina infectia, intareste echilibrul florei intestinale, sprijina sistemul imunitar

Pure Inulin– 1 lingurita pana la 3x/zi in mancare- reface echilibrul florei intestinale, fibree hidrosolubile extrase din cicoare ajung in colon in forma intacta, servesc ca hrana pentru bacteriile benefice care se inmultesc si limiteaza proliferarea bacteriilor daunatoare, sprijina sistemul imunitar

Omega 3 concentrate– 1 capsula dimineata- effect antiinflamator, reduce inflamatia de la nivelul colonului

 

Alimentatia alcalina– vezi articol Stilul de viata alcalin si Combinatii alimentare sanatoase

Hidratare alcalina– vezi Aquarion- filtru de apa – apa alcalina, oxigenata, ionizata reduce inflamatia de la nivelul organismului

 

Ciroza Hepatica Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Ciroza Hepatica Tratament Naturist

 

 

 

Ciroza Hepatica Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

 

Ce este ciroza hepatica?

Ciroza hepatica este o complica ţie a multor boli de ficat, care se caracterizează prin structura şi funcţia anormală a ficatului. Bolile care duc la ciroză hepatica facă acest lucru, deoarece acestea lezează şi ucide celulele hepatice, iar inflamaţia şi refacerea, care este asociată cu celulele hepatice moarte cauzează formarea ţesutului cicatrizat.

 

Celulele hepatice, care nu mor se multiplică într-o încercare de a înlocui celulele care au murit. Acest lucru duce la grupuri de celule hepatice nou-formate (noduli de regenerare) în ţesutul cicatrizat. Există mai multe cauze ale cirozei; acestea includ substanţe chimice (cum ar fi alcoolul, grăsimile şi anumite medicamente), virusuri, metale toxice (cum ar fi fierul şi cuprul, care se acumulează în ficat, ca urmare a bolilor genetice), boli de ficat autoimune în care sistemul imunitar al organismului atacă ficatul.

 

 

De ce produce probleme ciroza hepatica?

Ficatul este un organ important în organism. Acesta îndeplineşte mai multe funcţii critice, dintre care două sunt producerea de substanţe cerute de organism, de exemplu, proteine ​​de coagulare, care sunt necesare pentru ca sângele să se coaguleze, şi eliminarea substanţelor toxice care pot fi dăunătoare pentru organism, de exemplu, medicamentele.

 

Ficatul are, de asemenea, un rol important în reglarea administrării de glucoză (zahăr) şi lipide (grăsimi) corpului, pe care organismul le foloseşte drept combustibil. În scopul de a îndeplini aceste funcţii critice, celulele hepatice trebuie să funcţioneze în mod normal, iar acestea trebuie să aibă o relaţie intimă cu sângele, deoarece substanţele care sunt adăugate sau eliminate de către ficat sunt transportate la şi de la ficat prin sânge.
Relaţia dintre ficat şi sânge este unică. Spre deosebire de cele mai multe organe din corp, doar o cantitate mică de sânge este furnizată ficatului prin artere.

 

Cea mai mare parte a fluxului sangvin către ficat provine din venele intestinale când sângele se întoarce la inimă. Vena principală care returnează sângele din intestine este numită vena porta. În timp ce vena porta trece prin ficat, se răsfiră în vene din ce în ce mai mici şi mai mici. Cele mai mici vene (numite sinusoide, din cauza structurii lor unice) sunt în strânsă legătură cu celulele hepatice. De fapt, celulele hepatice se aliniază de-a lungul sinusoidelor. Această relaţie strânsă între celulele hepatice şi sângele din vena porta permite celulelor hepatice să elimine şi să adauge anumite substanţe din sânge. Odata ce sângele a trecut prin sinusoide, este colectat în vene din ce în ce mai mari şi mai mari, care formează în cele din urmă o singură venă, vena hepatică care întoarce sângele la inimă.
În ciroză, relaţia dintre sânge şi celulele hepatice este distrusă. Chiar dacă celulele hepatice care supravieţuiesc sau sunt nou-formate pot fi în măsură să producă şi să îndepărteze substanţele din sânge, acestea nu au relaţia normală, intimă cu sângele, iar acest lucru interferează cu capacitatea celulelor hepatice de a adăuga sau elimina substanţe din sânge. În plus, cicatricele din cadrul ficatului cirotic împiedică fluxul de sânge prin ficat şi celulele hepatice. Ca urmare a obstrucţiei fluxului de sânge prin ficat, sângele „revine” în vena portă, iar presiunea din vena porta creşte, o afecţiune numită hipertensiune portală.
Din cauza obstrucţie a fluxului şi presiunii ridicate în vena portă, sângele din vena porta caută alte vene, prin care să se întoarcă la inimă, venele cu presiuni mai mici care ocolesc ficatul. Din păcate, ficatul este în imposibilitatea de a adăuga sau elimina substanţe din sângele care-l ocoleşte. Este o combinaţie a numărului redus de celule hepatice, pierderea contactului normal dintre trecerea sângelui prin ficat şi celulele hepatice şi sângele care ocoleşte ficatul, care duce la multe dintre manifestările de ciroză.
Un al doilea motiv pentru problemele cauzate de ciroză îl constituie perturbarea relaţiei dintre celulele hepatice şi canalele prin care trece bila. Bila este un lichid produs de celulele hepatice, care are două funcţii importante: ajută la digestie şi înlătură şi elimină substanţele toxice din organism.

 

Bila, care este produsă de celulele hepatice este secretată în canale foarte mici care circulă între celulele hepatice situate de-a lungul sinusoidelor, numite canalicule. Canaliculele se varsă în tuburile mici, care apoi se unesc pentru a forma canale tot mai mari. În cele din urmă, toate conductele se combină într-o singură conductă care intră intestinul subţire. În acest fel, bila ajunge în intestin unde poate ajuta la digestia a alimentelor. În acelaşi timp, substanţele toxice conţinute în bilă intră în intestin şi apoi sunt eliminate prin scaun. La ciroză, canaliculele sunt anormali şi relaţia dintre celulele hepatice şi canalicule este distrusă, la fel ca relaţia dintre celulele hepatice şi sângele din sinusoide. Ca urmare, ficatul nu este capabil să elimine substanţele toxice în mod normal, şi se pot acumula în organism. Într-o mai mică măsură, digestia în intestin, este de asemenea redusă.
Care sunt semnele şi simptomele cirozei hepatice?

Pacienţii cu ciroză hepatică pot avea simptome şi semne de boală hepatică puţine sau deloc. Unele dintre aceste simptome pot fi nespecifice, adică nu sugerează faptul că ficatul este cauza lor. Unele dintre cele mai frecvente simptome şi semne de ciroză includ:
· Îngălbenirea pielii (icter), ca urmare a acumulării de bilirubină în sânge;
· Oboseala;
· Slăbiciunea;
· Pierderea poftei de mâncare;
· Mâncărime;
· Învineţirea uşoară de la producţia scăzută de factori de coagulare a sângelui de către ficatul bolnav.
Pacienţii cu ciroză dezvoltă, de asemenea, simptome şi semne de complicaţii ale cirozei, care sunt discutate în continuare.

 

 

Care sunt complicaţiile cirozei?

Edemul şi ascita

Pe măsură ce ciroza hepatică devine severă, sunt trimise semnalele la rinichi pentru a reţine sarea şi apa în organism. Excesul de sare şi apă se acumulează mai întâi în ţesutul de sub piele, la nivelul gleznelor şi picioarelor din cauza efectului gravitaţiei atunci când stăm în şezut sau în picioare. Această acumulare de lichid se numeşte edem sau edem coroziv. (Edemul coroziv se referă la faptul că apăsarea unui deget ferm pe o gleznă sau picior cu edem provoacă o scobitură în piele care persistă ceva timp după presare.

 

Orice tip de presiune, cum ar fi de la banda elastică a unui ciorap, poate fi suficientă pentru a lăsa urmă). De multe ori, inflamarea este complicată la sfârşitul unei zile de stat în picioare sau şezut şi se poate diminua peste noapte, ca urmare a pierderii efectelor gravitaţiei atunci când staţi culcat. Pe măsură ce ciroza se agravează, iar reţinerea sării şi apei creşte, de asemenea, lichidul se poate acumula în cavitatea abdominală dintre peretele abdominal şi organele abdominale. Această acumulare de lichid (denumită ascită) provoacă umflarea abdomenului, disconfort abdominal şi creşterea în greutate.
Peritonita bacteriană spontană (SBP)

Lichidul din cavitatea abdominală (ascita) este locul perfect pentru bacterii să se dezvolte. În mod normal, cavitatea abdominală conţine o cantitate foarte mica de lichid care este capabil să reziste bine la infecţii, iar bacteriile care intră în abdomen (de obicei din intestin) sunt ucise sau îşi găsesc drumul prin vena portă şi la ficat unde sunt ucise. La ciroză, lichidul care se acumulează în abdomen nu este în măsură să reziste la infecţii în mod normal. În plus, mai multe bacterii îţi găsesc drumul de la intestin în ascită. De aceea, este probabil să apară infecţia abdomenului şi ascita care sunt menţionate ca peritonită bacteriană spontană sau SBP. SBP este o complicaţie ameninţătoare pentru viaţă. Unii pacienţi cu SBP nu au simptome, în timp ce alţii au febră, frisoane, dureri abdominale şi sensibilitate, diaree şi ascită agravantă.
Sângerarea din varicele esofagiene

În ficatul cirotic, ţesutul cicatrizat blochează întoarcerea fluxului de sânge de la intestine către inimă şi creşte presiunea în vena porta (hipertensiune portală). Atunci când presiunea în vena porta devine suficient de mare, aceasta determină sângele să ocolească ficatul prin vene cu presiune mai mică pentru a ajunge la inimă. Cele mai frecvente vene, prin care sângele ocoleşte ficatul sunt venele care căptuşesc partea inferioară a esofagului şi partea superioară a stomacului.
Ca urmare a fluxului de sânge crescut şi creşterea presiunii, venele din esofagul inferior şi partea superioară a abdomenului se extind şi sunt menţionate ulterior ca varice esofagiene şi gastrice, cu cât presiunea portalului este mai mare, cu atât mai mari sunt varicele şi cu atât este mai probabil ca pacientul să sângereze din varice în esofag sau stomac.
Sângerarea varicelor, este de obicei severă şi, fără tratament imediat, poate fi fatală. Simptomele de sângerare a varicelor includ vărsături cu sânge (voma poate fi sânge roşu amestecat cu cheaguri sau aspect de „zaţ de cafea”, acesta din urmă ca urmare a efectului acidului asupra sângelui), scaun superficial, care este negru şi întârziat, din cauza modificărilor sângelui, deoarece trece prin intestin (melenă) şi ameţeli ortostatice sau leşin (cauzat de o scădere a tensiunii arteriale mai ales la ridicarea în picioare din poziţia culcat).
Sângerarea, poate de asemenea să apară de la varicele care se formează în altă parte în intestine, de exemplu, în colon, dar acest lucru este rar. Din motive încă necunoscute, pacienţii spitalizaţi din cauza varicelor esofagiene sângerânde au un risc ridicat de a dezvolta peritonită bacteriană spontană.
Encefalopatia hepatică

Unele proteine din alimentele care scapă de digestie şi absorbţie sunt utilizate de bacteriile care în mod normal sunt prezente în intestin. În timp ce utilizează proteinele în scopuri proprii, bacteriile produc substanţe pe care le eliberează în intestin. Aceste substanţe, pot fi ulterior absorbit în organism. Unele dintre aceste substanţe, de exemplu amoniacul, pot avea efecte toxice asupra creierului. În mod obişnuit, aceste substanţe toxice sunt transportate din intestin în vena porta la ficat unde sunt eliminate din sânge şi detoxificate.
Aşa cum s-a discutat anterior, atunci când ciroza este prezentă, celulele hepatice nu pot funcţiona în mod normal, fie pentru că acestea sunt deteriorate sau pentru că şi-au pierdut relaţia lor normală cu sângele. În plus, o parte din sângele din vena portă ocoleşte ficatul prin alte vene. Rezultatul acestor anomalii este ca substanţele toxice nu pot fi îndepărtate de către celulele hepatice, şi, în schimb, substanţele toxice se acumulează în sânge.
Atunci când substanţele toxice se acumulează suficient în sânge, funcţia creierului este afectată, o afecţiune numită encefalopatie hepatică. Dormitul în timpul zilei, mai degrabă decât pe timp de noapte (inversarea modelului de somn normal) este printre cele mai timpurii simptome de encefalopatie hepatică. Alte simptome includ iritabilitate, incapacitatea de a se concentra sau de a efectua calcule, pierderi de memorie, confuzie sau niveluri reduse de conştiinţă. În cele din urmă, encefalopatie hepatică severă provoacă comă şi deces.
Substanţele toxice, fac de asemenea creierul pacienţilor cu ciroză foarte sensibil la medicamente, care sunt în mod normal, filtrate şi detoxificate de ficat. Dozele multor medicamente, care în mod normal sunt detoxificate de ficat trebuie să fie reduse pentru a evita o acumulare toxică în ciroză, în special sedative şi medicamente care sunt folosite pentru a stimula somnul. Alternativ, se pot utiliza medicamente care nu trebuie să fie detoxificate sau eliminate din organism prin ficat, de exemplu, medicamente care sunt eliminate prin rinichi.
Sindromul hepatorenal

Pacienţii cu ciroză agravată pot dezvolta sindromul hepatorenal. Acest sindrom este o complicaţie gravă în care funcţia rinichilor este redusă. Aceasta este o problemă funcţională în rinichi, adică, nu există nici o afecţiune fizică la rinichi. În schimb, funcţia redusă se datorează modificărilor în modul în care sângele curge prin rinichi în sine. Sindromul hepatorenal este definit ca eşec progresiv al rinichilor de a elimina substanţele din sânge şi produce cantităţi adecvate de urină, chiar dacă alte funcţii importante ale rinichilor, cum ar fi reţinerea sării, sunt menţinute. Dacă funcţia hepatică se ameliorează sau un ficat sănătos este transplantat la un pacient cu sindrom hepatorenal, rinichii încep, de obicei, să lucreze în mod normal. Acest lucru sugerează faptul că funcţia redusă a rinichilor este rezultatul acumulării de substanţe toxice în sânge, atunci când ficatul cedează. Există două tipuri de sindrom hepatorenal. Un tip se produce treptat în luni. Altul apare rapid peste o săptămână sau două.
Sindromul hepatopulmonar

Rar, unii pacienţi cu ciroză avansată pot dezvolta sindromul hepatopulmonar. Aceşti pacienţi pot experimenta dificultăţi de respiraţie, deoarece anumiţi hormoni eliberaţi în ciroza avansată determină plămânii să funcţioneze anormal. Problema de bază în plămân este că prin vasele mici de sânge din plămâni curge insuficient sânge, care sunt în contact cu alveolele (sacii de aer) din plămâni. Sângele curge prin plămâni este deviat în jurul alveolelor şi nu poate prelua suficient oxigen din aerul din alveole. Ca urmare pacientul prezintă dificultăţi de respiraţie, în special la efort.
Hipersplenismul

În mod normal, splina acţionează ca un filtru pentru a elimina celulele roţii mai bătrâne din sânge, celulele albe din sânge, şi trombocitele (particule mici, care sunt importante pentru coagularea sângelui). Sângele care scurge din splină se alătură sângelui din vena porta de la intestine. Pe măsură ce presiunea din vena porta creşte la ciroză, ea blochează tot mai mult fluxul de sânge din splină. Sângele „se întoarce” şi se acumulează în splină, iar splina se umflă, o afecţiune menţionată ca splenomegalie. Uneori, splina este atât de umflată încât provoacă dureri abdominale.
Pe măsură ce splina se măreşte, filtrează tot mai mult din celulele sângelui şi trombocite până ce numărul lor în sânge se reduce. Hipersplenismul este termenul folosit pentru a descrie această afecţiune, şi este asociat cu un număr scăzut de celule roşii din sânge (anemie), numărul mic de celule albe din sânge (leucopenie) şi / sau un număr scăzut de trombocite (trombocitopenie). Anemia poate determina slăbiciune, leucopenia poate duce la infecţii, iar trombocitopenia poate afecta coagularea sângelui şi duce la sângerări prelungite.
Cancerul la ficat (carcinomul hepatocelular)

Ciroza din orice cauza creşte riscul de cancer hepatic primar (carcinom hepatocelular). Primar se referă la faptul că tumora provine din ficat. Un cancer de ficat secundar este unul care provine din altă parte a organismului şi se răspândeşte (metastazează) la ficat.
Cele mai frecvente simptome şi semne de cancer hepatic primar sunt dureri abdominale şi umflarea, mărirea ficatului, pierderea în greutate şi febra. În plus, cazurile de cancer de ficat pot produce şi elibera un număr de substanţe, inclusiv cele care provoacă o creştere a numărului de globule roşii din sânge (eritrocitoză), zahărului din sânge (hipoglicemie) şi calciului din sânge (hipercalcemie).

 

 

 

Care sunt cauzele frecvente ale cirozei?

· Alcoolul este o cauză foarte frecventă de ciroză, în special în lumea occidentală. Dezvoltarea cirozei depinde de cantitatea şi regularitatea consumului de alcool. Nivelurile ridicate cronice, ale consumului de alcool lezează celulele hepatice. Treizeci la suta din persoanele care beau zilnic cel puţin opt la şaisprezece uncii de lichior greu sau echivalent timp de cincisprezece ani sau mai mult va dezvolta ciroză. Alcoolul cauzează o serie de boli de ficat, de la ficat gras simplu şi fără complicaţii (steatoză), la mai complicatul ficat gras cu inflamaţie (steatoză hepatică sau hepatită alcoolică), la ciroză;
· Boala ficatului gras nealcoolică (NAFLD) se referă la un spectru larg de boli de ficat, care, precum boala hepatică alcoolică, variază de la steatoză simplă, la steatohepatită nealcoolizată (NASH), la ciroză. Toate etapele de NAFLD au în comun acumularea de grăsime în celulele hepatice. Termenul nealcoolic este folosit, deoarece NAFLD apare la persoanele care nu consumă cantităţi excesive de alcool, dar, în multe privinţe, imaginea microscopică a NAFLD este similară cu ceea ce poate fi văzut în boli de ficat, care apar din cauza consumului excesiv de alcool. NAFLD este asociată cu o afecţiune numită rezistenţa la insulină, care, la rândul său, este asociată cu sindromul metabolic şi diabetul zaharat de tip 2. Obezitatea este cauza cea mai importantă a rezistenţei la insulină, sindromul metabolic şi diabet zaharat de tip 2. NAFLD este boala de ficat cea mai frecventă în Statele Unite şi este responsabilă pentru 24% din toate bolile de ficat. De fapt, numărul de ficaţi, care sunt transplantaţi pentru ciroza legată de NAFLD este în creştere. Oficialii din domeniul sănătăţii publice sunt îngrijorat de faptul că epidemia de obezitate actuală va creşte dramatic dezvoltarea de NAFLD şi ciroză în rândul populaţiei;
· Ciroza criptogenică (ciroza produsă din cauze neidentificate) este un motiv frecvent pentru transplantul de ficat. Aceasta este numită ciroză criptogenică, deoarece de mulţi ani medicii nu au putut să explice de ce un procent dintre pacienţi au dezvoltat ciroză. Medicii cred acum că ciroza criptogenică se datorează NASH (steatohepatitei nealcoolizate) cauzate de obezitatea de lungă durată, diabet de tip 2 şi rezistenţa la insulină. Grăsimea în ficatul pacienţilor cu NASH se crede că dispare la debutul cirozei, iar acest lucru a făcut dificil pentru medici să facă legătura între NASH şi ciroza criptogenică pentru o lungă perioadă de timp. Un indiciu important că NASH duce la ciroza criptogenică este constatarea unei incidenţe ridicate a NASH în ficatul nou la pacienţii supuşi transplantului hepatic pentru ciroză criptogenică. În cele din urmă, un studiu din Franţa sugerează că pacienţii cu NASH au un risc similar de dezvoltare a cirozei cu pacienţii cu infecţie de lungă durată cu virusul hepatitei C. (A se vedea discuţia care urmează). Cu toate acestea, progresia spre ciroză de la NASH este considerată a fi lentă, iar diagnosticul de ciroză se face de obicei la pacienţii în vârstă de şaizeci.
· Hepatita cronică virală este o afecţiune în care virusul hepatitei B sau hepatitei C infectează ficatul de ani de zile. Cei mai mulţi pacienţi cu hepatită virală nu vor dezvolta hepatită cronică şi ciroză. De exemplu, majoritatea pacienţilor infectaţi cu virusul hepatic A se recuperează complet în câteva săptămâni, fără a dezvolta infecţie cronică. În schimb, unii pacienţi infectaţi cu virusul hepatitei B şi cei mai mulţi pacienţi infectaţi cu virusul hepatitei C dezvoltă hepatită cronică, care, la rândul său, provoacă leziuni hepatice progresive şi duce la ciroză şi, uneori, cancer de ficat;
· Tulburări moştenite (genetice), are ca efect acumularea de substanţe toxice în ficat, care duce la leziuni tisulare şi ciroză. Exemplele includ acumularea anormală de fier (hemocromatoză) sau de cupru (boala Wilson). În hemocromatoză, pacienţii moştenesc o tendinţă de a absorbi o cantitate excesivă de fier din alimente. În timp, acumularea de fier din diferite organe ale corpului produce ciroză, artrită, leziuni musculare ale inimii care duce la insuficienţă cardiacă şi disfuncţie testiculară cauzând pierderea apetitului sexual. Tratamentul are drept scop prevenirea leziunii organelor prin eliminarea fierului din organism prin intermediul flebotomiei (eliminarea sângelui). În boala Wilson, există o anomalie moştenită într-una din proteinele ​​care controlează nivelul cuprului în organism. În timp, cuprul se acumulează în ficat, ochi şi creier. În cazul în care afecţiunea nu este tratată la timp, apar ciroza, tremurul, tulburările psihiatrice şi alte dificultăţi neurologice. Tratamentul se face cu medicamente pe cale orală care creşte cantitatea de cupru eliminat din organism prin urină.
· Ciroza biliară primară (PBC) este o boală a ficatului cauzată de o anomalie a sistemului imunitar, care se găseşte în special la femei. Imunitatea anormală în PBC cauzează inflamaţia cronică şi distrugerea ductelor biliare mici din ficat. Canalele biliare sunt pasaje din ficat prin care bila circulă la nivelul intestinului. Bila este un lichid produs de ficat care conţine substanţe necesare pentru digestia şi absorbţia grăsimii din intestin, precum şi alţi compuşi care sunt produşi secundari, cum ar fi pigmentul bilirubină. (Bilirubina este produsă de distrugerea hemoglobinei din celulele roşii bătrâne din sânge). Împreună cu vezica biliară, canalele biliare alcătuiesc tractul biliar. În PBC, distrugerea ductelor biliare mici blochează fluxul normal al bilei în intestin. Pe măsură ce inflamaţia continuă să distrugă mai multe dintre canalele biliare, se extinde totodată pentru a distruge celulele hepatice din apropiere. Pe măsură ce are loc distrugerea hepatocitelor, ţesutul cicatrizat (fibroză) se răspândeşte în zonele distruse. Efectele combinate ale inflamaţiei progresive, cicatricelor şi efectele toxice ale deşeurilor culminează în ciroză;
· Colangita primară sclerozantă (PSC) este o boală mai puţin frecvent găsită la pacienţii cu colită ulcerativă. În PSC, conductele biliare mari din afara ficatului devin inflamate, îngustate şi obstrucţionate. Obstrucţia fluxului bilei duce la infecţii ale căilor biliare şi icter şi în cele din urmă provoacă ciroză. La unii pacienţi, leziunile ductelor biliare (de obicei, ca urmare a chirurgiei), poate provoca de asemenea obstrucţie şi ciroză hepatică;
· Hepatita autoimună este o boală a ficatului cauzată de o anomalie a sistemului imunitar, care se găseşte mai frecvent la femei. Activitatea imunitară anormală în hepatita autoimună cauzează inflamaţie progresivă şi distrugerea celulelor hepatice (hepatocite), ducând în final la ciroză;
· Copii se pot naşte fără ductele biliare (atrezie biliară) şi în cele din urmă dezvoltă ciroză. Alţi copii se nasc fără enzimele vitale pentru controlul zaharurilor, care duce la acumularea de zaharuri şi ciroză. În cazuri rare, lipsa unei enzime specifice poate provoca ciroză şi cicatrizarea plămânilor (deficienţa alfa 1 antitripsinei);
· Cauzele mai puţin frecvente de ciroză includ reacţii neobişnuite la unele medicamente şi expunere prelungită la toxine, precum şi insuficienţa cardiacă cronică (ciroza cardiacă). În anumite părţi ale lumii (în special Africa de Nord), infecţia ficatului, cu un parazit (schistosomiasis) este cea mai frecventă cauză a bolii hepatice şi cirozei.
Cum este diagnosticată şi evaluată ciroza hepatica?

Cel mai bun test unic pentru diagnosticarea cirozei este biopsia din ficat. Cu toate acestea, biopsiile hepatice prezintă un mic risc de complicaţii grave şi, prin urmare, de multe ori biopsia este rezervată pentru acei pacienţi la care diagnosticul tipului bolii de ficat sau prezenţa cirozei nu este clară. Posibilitatea existenţei cirozei poată fi indicată de istoricul familial, examenul fizic sau testele de rutină. În cazul în care ciroza hepatica este prezentă, pot fi utilizate alte teste pentru a determina severitatea cirozei şi prezenţa complicaţiilor. De asemenea, testele pot fi folosite pentru a diagnostica boala de bază, care este cauza cirozei.

 

În continuare sunt prezentate câteva exemple ale modului în care medicii descoperă, stabileşte şi evaluează ciroza hepatica:

· În istoricul unui pacient, medicul poate descoperi o istorie al consumului excesiv şi prelungit de alcool, antecedente de abuz de droguri intravenoase, sau antecedente de hepatită. Aceste porţiuni de informaţii sugerează posibilitatea bolii hepatice şi a cirozei;
· Pacienţii care sunt cunoscuţi a avea hepatite virale cronice B sau C au o probabilitate mai mare de a avea ciroză;
· Unii pacienţi cu ciroză au ficatul şi / sau splina mărite. Un medic poate simţi (palpa) de multe ori marginea inferioară a unui ficat mărit sub coastele din partea dreaptă şi să simtă vârful splinei mărită sub coastele din stânga. Un ficat cirotic, de asemenea, se simte mai ferm şi mai neregulat decât un ficat normal;
· Unii pacienţi cu ciroză, în special ciroză alcoolică, prezintă mici semne roşii în formă de păianjen (telangiectazii) pe piele, în special pe piept, care sunt formate din vase de sânge mărite, radiante. Totuşi, aceste telangiectazii de păianjen, pot fi observate de asemenea, şi la persoanele fără boli de ficat;
· Icterul (gălbeneala pielii şi a albului ochilor din cauza bilirubinei crescute în sânge) este comună în rândul pacienţilor cu ciroză, dar icterul poate apărea la pacienţii cu boli hepatice, fără ciroză şi alte condiţii, cum ar fi hemoliza (scăderea excesivă a celulelor roşii din sânge);
· Umflarea abdomenului (ascită) şi / sau a extremităţilor inferioare (edem) datorită retenţiei de fluide este comună în rândul pacienţilor cu ciroză, deşi alte boli le poate provoca frecvent, de exemplu insuficienţa cardiacă congestivă;
· Pacienţii cu depozite anormale de cupru în ochi sau anumite tipuri de boli neurologice, pot avea boala Wilson, o boală genetică în care apare gestionarea anormală şi acumularea de cupru în tot corpul, inclusiv ficat, care poate duce la ciroză;
· Varice esofagiene pot fi găsite în mod neaşteptat în timpul endoscopiei superioare (OUG), iar acestea indică serios ciroza hepatica;
· Tomografia computerizată (CT sau CAT) sau ecografia cu rezonanţă magnetică (MRI) şi examinările cu ultrasunete ale abdomenului efectuate pentru alte cauze decât evaluarea posibilităţii existenţei bolilor de ficat pot detecta pe neaşteptate un ficat mărit, un ficat nodular anormal, o splină mărită şi lichid în abdomen care sugerează ciroză;
· Ciroza hepatica avansată conduce la scăderea nivelului de albumină din sânge şi scăderea elementelor de coagulare a sângelui din cauza pierderii capacităţii ficatului de a produce aceste proteine. Astfel, nivelurile reduse de albumină din sânge sau sângerarea anormală indică ciroză;
· Creşterea excesivă a enzimelor ficatului în sânge (precum ALT şi AST) care în general se determină la examenul anual de rutină indică inflamarea sau lezarea ficatului din multe cauze inclusiv ciroza;
· Pacienţii cu niveluri crescute de fier în sânge pot avea hemocromatoză, o boală genetică a ficatului în care, fierul este anormal reţinut şicare conduce la ciroză;
· Auto-anticorpii (anticorp anti nuclear, anticorpul anti muşchi neted şi anticorpul anti mitocondrial) sunt detectaţi uneori în sânge şi pot reprezenta cheia către identificarea prezenţei hepatitei autoimune sau cirozei biliare primare, ambele pot conduce la ciroză;
· Cancerul de ficat (carcinomul hepatocelular) poate fi detectat prin scanări CT şi MRI sau ultrasunete. Cel mai frecvent, cancerul de ficat se dezvoltă la persoanele care au deja ciroză;
· Dacă există o acumulare de fluid în abdomen, poate fi extrasă o probă de fluid folosind un ac lung. Apoi, fluidul poate fi examinat şi testat. Rezultatele testului pot indica prezenţa cirozei ca şi cauză a fluidului.

 

Tratament adjuvant CaliVita recomandat:

 

Ocean 21 2 linguri de 2x/zi- detoxifica organismul, alcalinizeaza impiedicand inflamatia, sprijina functia ficatului, regenereaza, efect antiviral, antifungic, antiinflamator-2 luni

Liver Aid- 3 capsule/zi- detoxifica, are rol regenerator si protectiv asupra ficatului, impiedica aparitia complicatiilor- 3 luni

Rhodiola– 3 caps/zi-  tonifica sistemul nervos, reduce tensiunea din organism, antisstress, antidepresiv, inlatura anxietatea si insomniile, imbunatateste memoria, imbunatateste circulata sangelui, sprijina functia ficatului, sistemul cardiac, efect antiviral

Gravital Juice– 2 linguri/zi- curata ficatul si intestinul gros, antioxidant, antiinflamator, antitumoral, antiviral, anticancerigen, alcalinizeaza organismul, detoxifica ficatul si intestinul gros, imbunatateste digestia, efect diuretic- 2 luni

Arginine Plus– 1tableta/zi- protector si regenerator hepatic- 1 luna

 

Hidratare cu apa alcalina, ionizata, oxigenata- are rol antiinflamator, contribuie la drenarea toxinelor,efect antioxidant- vezi Aquarion-filtru de apa- energizeaza organismul, creste imunitatea, impiedica distructia hepatica si contribuie la regenerare.

 

Alte recomandari:

Tratament homeopat individualizat

Alimentatie alcalina- post de proteina animala, sucuri crude din fructe si legume, blenduite, cu fibre. Atentie la combinatiile alimentare. Vezi articol Stilul de viata alcalin si Combinatii alimentare.

Boala Celiaca Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Boala Celiaca Tratament Naturist

 

 

Boala Celiaca Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

 

Circumstanţele bolii celiace:

· Boala celiacă este o afecţiune digestivă cronică în care deteriorarea mucoasei intestinului subţire duce la sindromul de malabsorbţie a mineralelor şi nutrienţilor;
· Distrugerea ţesutului interior al intestinului subţire în boala celiacă este cauzată de o reacţie imunologică (alergică) la gluten;
· Glutenul este o familie de proteine reprezentă în grâu, orz, secară şi uneori ovăz;
· Persoanele cu boala celiacă pot dezvolta diaree, steatoree, scăderea în greutate, flatulenţă, anemie prin deficienţă de fier, sângerări anormale, sau oase slăbite. Cu toate acestea, mulţi adulţi cu boala celiacă pot să nu aibă nici un simptom sau disconfort abdominal doar vag, cum ar fi balonare, distensie abdominală şi gaze în exces;
· Copii cu boala celiacă pot avea o creştere slabă, şi în cazul în care este netratată, boala celiacă în copilărie poate avea ca efect o statură mică ca adult;
· Biopsia din intestinul subţire este considerată testul cel mai exact pentru determinarea bolii celiacă;
· Testele de sânge pot fi efectuate pentru a diagnostica boala celiacă; acestea includ anticorpi endomysial, anticorpi transglutaminază anti ţesut, şi anticorpi anti-gliadină;
· Nu există nici un leac pentru boala celiacă. Tratamentul bolii celiace reprezintă o alimentaţie fără gluten;
· La cele mai multe persoane, o alimentaţie fără gluten va duce la ameliorarea simptomelor în câteva săptămâni. Multe persoane raportează ameliorarea simptomelor în decurs de 48 de ore;
· La copii cu boala celiacă, un tratament de succes cu o dieta fără gluten poate duce la reluarea creşterii (cu recuperare rapidă în înălţime);
· Eşecul reacţiei bolii la o dietă fară gluten poate fi cauzată de mai multe motive; motivul cel mai frecvent este eşecul de a adera la o dieta strictă fără gluten;
· Boala celiacă refractară este o afecţiune rară, în care simptomele de boală celiacă (şi pierderea vilozităţilor) nu se îmbunătăţesc, în ciuda mai multor luni cu o dietă strictă fără gluten. Aceasta poate progresa la cancer;
· Tratamentul bolii celiace refractare reprezintă în primul rând  asigurarea că glutenul este eliminat total din dietă. Dacă tot nu există încă nici o ameliorare, pot fi folosiţi corticosteroizii;
· Adulţii cu boala celiacă prezintă un risc de câteva ori mai mare decât în mod normal de limfome în curs de dezvoltare (cancere ale ganglionilor limfatici), în intestinul subţire şi în altă parte. Aceştia prezintă, de asemenea, un risc ridicat de a dezvolta carcinoame ale intestinului subţire şi, într-o mai mică măsură, esofagiene (cancere ale căptuşelii interioare ale intestinului şi esofagului);
· Prognosticul persoanelor cu boala celiacă care dezvoltă limfom, boala celiacă colagenă, sau ulcere jejunale, este slab.
Ce este boala celiacă?

Boala celiacă este o afecţiune a intestinului subţire. Intestinul subţire este un tub lung de 6,7 m care începe la stomac şi se termină la intestinul gros (colon). Prima parte de 25 cm a intestinului subţire (partea care este ataşată de stomac), este denumită duoden, partea de mijloc este denumită jejun, iar ultima parte (partea care este ataşată la colon) este denumită ileu. Hrana este deversată din stomac în intestinul subţire unde este digerată şi absorbită în organism. În timp ce produsele alimentare sunt în curs de digerare şi absorbţie, acestea sunt transportate de către intestinul subţire către colon.

 

Ceea ce intră colon este în primul rând hrană nedigerată. În boala celiacă, în cadrul căptuşelii interioare a intestinului subţire, are loc o reacţie imunologică (alergie) la proteine (gluten), care sunt prezente în grâu, secară, orz şi, într-o măsură mai mică, în ovăz. Reacţia imunologică cauzează o inflamaţie care distruge mucoasa intestinului subţire. Acest lucru reduce absorbţia de substanţe nutritive dietetice şi poate duce la simptome şi semne de deficienţe nutriţionale, vitaminice şi minerale.
Ceilalţi termeni folosiţi pentru boala celiacă includ canal de alimentare, canal de alimentare netropical, enteropatie la gluten şi boala celiacă de adulţi. (Canalul tropical este o altă boală a intestinului subţire, care are loc într-un climat tropical. Deşi poate cauza simptome care sunt similare cu boala celiacă, cele două boli nu sunt înrudite).
Ce cauzează boala celiaca?

Distrugerea mucoasei interioare a intestinului subţire în boala celiacă este cauzată de o reacţie imunologică (alergică) la glutenul din alimentaţie care inflamează şi distruge căptuşeala interioară a intestinului subţire. Există dovezi că această reacţie este parţial genetică şi parţial moştenită. Astfel, aproximativ 10 % dintre rudele de gradul întâi (părinţi, frati sau copii) ale persoanelor cu boala celiacă, vor avea de asemenea boala celiacă. În plus, la aproximativ 30 % dintre fraţii gemenii şi 70 % din gemenii identici, ambii gemeni vor avea boala celiacă. În cele din urmă, anumite gene s-au dovedit a fi mult mai frecvente la persoanele cu boala celiacă decât la cei fără boala celiacă.

Glutenul este o familie de proteine ​​prezentă în grâu. Unele dintre proteinele ​​care formează glutenul (cele care sunt dizolvate de alcool) sunt numite gliadină. Gliadina din gluten este cea care provoacă reacţia imunologică în boala celiacă. Mecanismul prin care gliadina devine toxică (dăunătoare) nu este clar, cu toate acestea, se face mult studiu ştiinţific şi am început să înţelegem mecanismul.

Proteinele, inclusiv gliadina, sunt lanţuri lungi de aminoacizi – până la o sută şi mai mulţi – legaţi unii de alţii. În mod normal, în timpul digestiei, enzimele digestive din intestinul subţire descompun proteinele ​​în aminoacizi simplii şi lanţuri mici de aminoacizi. Acest lucru este necesar deoarece intestinul poate absorbi doar un singur amino-acid sau, cel mult, lanţuri de 3 – 4 aminoacizi. Aminoacizii singuri şi lanţurile de câţiva aminoacizi nu cauzează probleme pentru intestin. Se pare, totuşi, că gliadina nu este complet descompusă de către enzimele intestinale. Mai multe lanţuri lungi de aminoacizi rămân intacte. Cumva aceste lanţuri mai mari pătrund în celulele mucoasei intestinului, poate pentru că celulele sunt anormal de permeabile (neetanşe) pentru lanţurile lungi de aminoacizi. Unele dintre aceste lanţuri lungi sunt toxice (dăunătoare) pentru celulele intestinale. Unul dintre cele mai lungi lanţuri se ataşează de o enzimă (ţesut transglutaminază) în interiorul celulelor. La persoanele cu boala celiacă, complexul lanţului mai lung de aminoacizi şi ţesut transglutaminază declanşează o reacţie imunitară care atacă complexul şi, în acelaşi timp deteriorează celulele intestinale.

Orzul şi secara conţin proteine precum gliadina şi pot provoca boala celiacă la persoanele predispuse din punct de vedere genetic. Ovăzul conţine, de asemenea, proteine precum gliadina, dar spre deosebire de orz şi secară, proteinele tip gliadină din ovăz provocă doar o inflamaţie uşoară şi asta doar la câţiva indivizi care sunt predispuşi la a dezvolta boala celiacă. Orezul şi porumbul nu cauzează boala celiacă, deoarece acestea nu conţin proteine de tip gliadină.

 

 

Ce provoacă boala celiacă intestinului subţire?

Intestinul subţire are o mucoasă interioară a celulelor care formează proiecţii digiforme numite vilozităţi. Cilii sunt importanţi, deoarece aceştia sporesc suprafaţa disponibilă pentru absorbţia nutrienţilor din lumenul intestinal în fluxul de sânge. În boala celiacă, inflamaţia distruge cilii, determinând căptuşeala interioară a intestinului subţire să devină aplatizat. Această pierdere a vilozităţilor reduce numărul de celule şi suprafaţa disponibilă pentru absorbţia substanţelor nutritive. Tulburarea absorbţiei nutrienţilor este menţionată ca sindromul malabsorbţiei. Sindromul malabsorbţiei de nutrienţi duce la deficienţe nutritive, menţionate în continuare malnutriţie.

Lungimea (volumul) intestinului subţire afectată de pierderea vilozităţilor variază de la pacient la pacient, iar suprafaţa care este afectată determină severitatea semnelor şi simptomelor. Astfel, persoanele ale căror întreg intestin subţire este afectat de pierderea vilozităţilor prezintă semne şi simptome mai severe de malabsorbţie decât persoanele care au doar o parte a intestinului subţire afectată. Atunci când doar o parte a intestinului subţire este afectată, de obicei intestinul subţire superior (duodenul şi jejunul) este afectat mai mult decât intestinul subţire inferior (ileon).
Care sunt semnele şi simptomele bolii celiace?

Semnele şi simptomele bolii celiace variază în funcţie de gradul de malabsorbţie şi variază de la nici un simptom, câteva semne şi simptome uşoare până la semne şi simptome severe. Există două categorii de semne şi simptome: 1) semne şi simptome datorate malabsorbţiei, şi 2) semne şi simptome cauzate de malnutriţie, inclusiv deficienţe de vitamine şi minerale.

 

 

1. Semne şi simptome de malabsorbţie

Cele trei categorii principale de substanţe nutritive dietetice sunt carbohidraţii, proteinele şi grăsimile. Absorbţia tuturor acestor elemente nutritive poate fi redusă în boala celiacă, cu toate acestea, grăsimea este nutrientul cel mai frecvent şi grav afectat. Cele mai multe dintre simptomele gastro-intestinale şi semnele de boala celiacă se datorează absorbţiei insuficiente de grăsime (sindromul malabsorbţiei grăsimii).

 

Simptomele gastro-intestinale de malabsorbţie a grăsimilor includ diaree, flatulenţa urât mirositoare (gaze urât mirositoare), balonarea abdominală şi cantităţi crescute de grasimi in scaun (steatoree). Grăsimea neabsorbită este defalcată în funcţie de bacteriile intestinale în acizi graşi, iar aceşti acizi graşi stimulează secreţia de apă în intestin, ducând la diaree. Scaunele grase sunt de obicei mari în volum, urât mirositoare, unsuroase, de culoare cafeniu deschis sau gri deschis şi au tendinţa de a pluti în vasul de toaletă. Totodată pot fi observate picături de ulei (grăsime nedigerată) plutind pe suprafaţa apei.

Pierderea vilozităţilor intestinale cauzează de asemenea sindromul de malabsorbţie a carbohidraţilor, în special lactoză. Lactoza este zahărul elementar din lapte. Lactoza este alcătuită din două zaharuri mai mici, glucoză şi galactoză. Pentru ca lactoza să fie absorbită din intestin în organism, aceasta trebuie mai întâi împărţită în glucoză şi galactoză. Glucoza şi galactoza pot fi apoi absorbite de către celulele mucoasei intestinului subţire. Enzima care împarte lactoza în glucoză şi galactoză este numită lactază şi este situată pe suprafaţa vilozităţilor intestinului subţire. În boala celiacă, vilozităţile intestinale împreună cu enzimele de lactaza de pe suprafaţa lor sunt distruse, ceea ce duce la sindromul de malabsorbţie a lactozei.

Semnele şi simptomele sindromului de malabsorbţie a lactozei sunt deosebit de importante la persoanele cu boala celiacă, care au o intoleranţă la lactoză, o reducere a activităţii lactazei determinată genetic. Simptomele malabsorbţiei lactozei (diaree, exces de flatulenţă [gazele care trec], dureri abdominale şi balonare abdominală sau distensie), apar din cauza lactozei neabsorbite, care trece prin intestinul subţire şi intră în colon. În colon, colonia normală de bacterii conţin lactază şi sunt capabile să împartă lactoza şi să utilizeze glucoza şi galactoza rezultate pentru propriile lor scopuri.

 

Din păcate, atunci când lactoza s-a descompus în glucoză şi galactoză, bacteriile eliberează, de asemenea, gaz (hidrogen şi / sau metan). O parte din gaz este expulzat şi este responsabil pentru flatusul crescut (trecerea gazelor) care pot apărea în boala celiacă. Surplusul de gaz amestecat în scaun este responsabil pentru scaunele care plutesc în vasul de toaletă.

Nu toată lactoza care ajunge în colon este divizată şi utilizată de către bacteriile colonice. Lactoza nedescompusă care ajunge în colon determină acumularea apei în colon (prin osmoză). Aceasta stimulează diareea.

 

 

2. Semnele şi simptomele malnutriţiei şi deficienţei de vitamine sau minerale

Simptomele de malnutriţie şi deficienţă de vitamine sau minerale includ: pierderea în greutate, retenţia de lichide, anemie, osteoporoză, echimoze uşoare, neuropatie periferică (afectarea nervului), infertilitate şi slăbiciune musculară.
Pierderea în greutate şi retenţia de fluide: Pierderea în greutate este rezultatul direct al absorbţiei insuficiente de glucide, proteine şi grăsimi. Cu toate acestea, pierderea în greutate poate să nu apară întotdeauna, deoarece persoanele cu boala celiacă au adesea un apetit enorm, care compensează absorbţia redusă de nutrienţi. Mai mult decât atât, pierderea în greutate poate fi mascată de retenţia de lichide. Retenţia de lichid are loc în malnutriţia avansată, deoarece absorbţia redusă a proteinelor rezultă în niveluri scăzute de proteine în sânge. Nivelurile normale de proteine ​​în sânge sunt necesare pentru a împiedica lichidul să se scurgă din vasele de sânge în ţesuturile corpului. Atunci când nivelurile de proteine ​​din sânge scad la fel ca în boala celiacă, scurgerile de lichid în ţesuturi (edem), dar în special în glezne şi picioare, care se umflă din cauza edemului.
Anemia: Lipsa absorbţiei vitaminei B12 şi fierului poate duce la anemie.

 

Osteoporoza: Lipsa de absorbţie a vitaminei D şi calciului poate duce la fracturi osoase şi osteoporoză.
Învineţirea uşoară: Lipsa absorbţiei vitaminei K poate duce la diminuarea capacităţii de coagulare a sângelui şi, prin urmare, la învineţirea uşoară sau sângerarea excesivă.
Neuropatia periferică (afectarea nervului): Deficienţele de vitamina B12 şi tiamină pot contribui la leziuni ale nervilor, cu simptome de echilibru precar, slăbiciune musculară, şi amorţeală şi furnicături la nivelul braţelor şi picioarelor.
Infertilitatea: boala celiacă netratată poate duce la infertilitate la femei, lipsa ciclului (menstruaţiei), avorturi spontane şi sugari cu greutate mică la naştere.
Slăbiciune musculară: Absorbţia redusă şi nivelul scăzut de potasiu şi magneziu poate duce la slăbiciune musculară severă, crampe musculare, şi senzaţii de amorţeală sau furnicături în mâini şi picioare.
Valorile anormale ale testelor hepatice: Din motive neclare, pacienţii cu boala celiacă pot avea valori anormale ale testelor de sânge care sugerează leziuni hepatice, în special, niveluri crescute ale aspartat amino transferazei (AST) şi / sau leucina amino transferazei (ALT). Ocazional, anomaliile acestor teste pot duce la o suspiciune şi, ulterior, un diagnostic de boală celiacă.

 

 


Cum diferă simptomele bolii celiace în funcţie de vârsta de debut?

În trecut, boala celiacă a fost considerată a fi în primul rând o boală a sugarilor şi copiilor. Acum este clar că semnele şi simptomele iniţiale ale bolii celiace pot să apară la adulţi şi chiar la vârstnici.

Simptomele la sugari

Sugarii cu boala celiacă au de obicei diaree, steatoree, crampe abdominale, distensie abdominală, iritabilitate, scăderea masei musculare şi incapacitatea de a se dezvolta şi creşte. Aceste simptome apar de obicei după introducerea glutenului conţinut în cerealele din dieta lor.

Simptomele la copii

Copii cu boala celiacă au de obicei diaree, cantităţi crescute de grăsimi în scaun (steatoree), flatulenţă (gaze), statura mică şi pierderea în greutate. Tratamentul adecvat împreună cu o dietă fără gluten poate duce la o creştere accelerată (recuperare) în înălţime; cu toate acestea, în cazul în care este netratată, boala celiacă din copilărie poate conduce la realizarea unei staturi mici, ca adult. Pe măsură ce copii cu boala celiacă înaintează spre adolescenţă, mulţi vor experimenta remisii spontane (simptome reduse) şi scapă de simptomele bolii celiace până mai târziu la vârsta adultă. Această reactivare mai târziu, poate fi precipitată de stres, cum ar fi sarcina sau intervenţiile chirurgicale.

 

Simptomele la adulţi

Adulţii cu boala celiacă pot avea simptome de diaree, steatoree, pierdere în greutate şi flatulenţă, cu toate acestea, mulţi adulţi nu au diaree sau steatoree. Ei fie nu au nici un simptom fie au doar un disconfort abdominal vag, cum ar fi balonarea, distensia abdominală şi gaze în exces. De asemenea, pot avea unul sau numai câteva semne de subnutriţie, cum ar fi anemia deficitului de fier, sângerări anormale sau fracturi osoase. Unele persoane cu boala celiacă şi simptome gastro-intestinale sunt diagnosticate greşit ca având sindromul de colon iritabil (IBS).

În ultimii 20 de ani, au existat schimbări în modul în care boala celiacă este diagnosticată. Vârsta medie la care boala celiacă este diagnosticată a crescut, probabil din cauza conştientizării că boala poate provoca pentru prima dată simptome sau semne şi la adulţi. Cu toate că, în trecut, la 80 % dintre pacienţi, diareea a reprezentat simptomul iniţial, în prezent, aceasta este simptomul iniţială la doar 40 %. Un procent mic de pacienţi – aproximativ 15 % – sunt acum diagnosticaţi prin teste ale anticorpilor din sânge, deoarece aceştia au o legătură apropiată cu boala celiacă şi sunt de asemenea verificaţi pentru a vedea dacă au boala.
Ce este boala celiacă latentă şi tăcută?

Termenii de boala celiacă latentă şi tăcută sunt utilizaţi pentru a desemna persoanele care au moştenit genele care predispun la boala celiacă, dar nu s-au dezvoltat simptome sau semne de boală celiacă.

Boala celiacă latentă se referă în mod special la persoanele care au valori anormale ale testelor anticorpilor din sânge pentru boala celiacă (vezi discuţia despre testele specifice pentru boala celiacă), dar care au intestinul subţire normal şi fără nici un semn sau simptom de boală celiacă.

 

De exemplu: Unele persoane pot avea un debut al bolii celiace în copilărie şi boala poate fi tratată cu succes printr-o dietă fără gluten. Intestinele persoanelor îşi pot recăpăta un aspect şi funcţia normală şi pot prezenta semne sau simptome de boală celiacă.
Unele persoane cu boala celiacă în copilărie renunţă la dieta fără gluten ca adulţi, dar tot fără semne sau simptome de boală celiacă.

În ambele cazuri de mai sus, boala celiacă este latentă, iar persoanele pot dezvolta semne şi simptome de boală celiacă mai târziu în viaţă.

Boala celiacă tăcută se referă la persoanele care prezintă valori anormale ale testelor anticorpilor din sânge pentru boala celiacă, precum şi pierderea vilozităţilor din intestinul subţire, dar nu au simptome sau semne de boală celiacă, chiar şi cu o dietă care conţine gluten. Ca şi persoanele cu boala celiacă latentă, aceste persoane pot dezvolta semne sau simptome de boală celiacă mai târziu în viaţă.
Ce boli sunt asociate cu boala celiacă?

Următoarele boli sunt asociate cu boala celiacă:

Se estimează că 10 % din persoanele cu boala celiacă au, de asemenea, dermatită herpetiformă. Dermatita herpetiformă este o boală de piele, care se caracterizează printr-o erupţie însoţită de mâncărime pe extremităţi, fese, gât, trunchi şi scalp.
Ulceraţii dureroase ale gurii (stomatită aftoasă)
Diabet zaharat insulino-dependent (cu debut juvenil sau diabet de tip 1)
Boli tiroidiene autoimune
Artrită reumatoidă
Lupus sistemic

 

Tratament CaliVita recomandat:

Liquid Chlorophyll– 1 lingurita/zi-6 sapatamani- efect detoxifiant la nivel digestiv impiedicand dezvoltarea inflamatiei, reduce inflamatia, detoxifiant, sursa de proteine, clorofila, caroten, vitamina A, D, E, B6, K, enzime

Ocean 21– 2 linguri de 2x/zi- urmeaza dupa Liquid Chlorophyll- 6 saptamani- stimuleaza functiile intestinale normale, detoxific, alcalinizeaza, regenereaza celulelr

FullSpectrum– 1 tableta/zi in timpul mesei-1 luna- contine intr-o tableta mineralele si vitaminele necesare organismului

Oxy Max– 20 picaturi in 200ml apa de 2x/zi- imbunatateste absorbtia si utilizarea vitaminelor, mineralelor, aminoacizilor si extractelor de plante, oxigeneaza celulele, imbunatateste metabolismul.

Probio Balance– 2 tablete/zi- 2 luni- mentine echilibrul functiei intestinale, ajuta la absorbtia si utilizarea nutrientilor, sprijina peristaltismul si functionarea normala a sistemului imunitar. Se recomanda un consum crescut de lichide.

Spirulina Chlorella Plus– 1 tableta/zi- 2 luni- alcalinizeaza, detoxifica, efect antiinflamator, sustine imunitatea organismului

 

Alte recomandari:

Tratament homeopat individualizat

Hidratare cu apa alcalina, filtrata, oxigenata- alcalinizeaza impiedica si reduce inflamatia- vezi Aquarion- filtru de apa

Alimentatia– un element foarte important. Pot fi consumate seminte de in ( pulbere), chia hidratate, dovleac, floarea soarelui, nuci, legume, fructe, fructe confiate, paine din faina fara gluten (orez, hrisca, porumb), dulciuri preparate in casa cu alimente permise, produsele animale ( oua, carne, lapte, unt, smantana)- mai rar si in combinatie cu salate din legume – vezi articol Stilul de viata alcalin si Combinatii alimentare sanatoase. Alimente ce trebuiesc evitate: faina din grau, orz, secara, paste fainoase obisnuite, semipreparate din comert, dulciuri si produse de panificatie din comert, sosuri, mustar.

 

 

 

 

Cataracta Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Cataracta Tratament Naturist

 

 

 

Cataracta Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

 

Informatii Cataracta:

Cataracta reprezintă opacifierea cristalinului ochiului;
Cataractele sunt extrem de frecvente, iar majoritatea lor sunt rezultatul procesului de îmbătrânire;
Deşi multe cataracte nu sunt suficient de semnificative pentru a necesita tratament, îndepărtarea chirurgicală a cataractei este de obicei sigură şi eficientă, având ca rezultat îmbunătăţirea vederii;
Operarea cataractei ar trebui să fie efectuată atunci când pierderea vederii din cauza cataractei are un impact semnificativ asupra stilului de viaţă al fiecărui pacient.

 

 

 

Ce este cataracta?

Cataracta este o boală a ochiului în care cristalinul ochiului devine tulbure, opac, provocând scăderea vederii. Deşi cuvântul cataractă folosit pentru a descrie această afecţiune există în limba engleza doar de la mijlocul secolului 16, boala de ochi a fost recunoscută şi tratată chirurgical din timpuri străvechi.
Cristalinul este o parte a ochiului, care în mod normal este clar. Acesta ajută la concentrarea pe retină a razelor de lumină care intră în ochi, retina fiind ţesutul sensibil la lumină din spate a ochiului. În scopul obţinerii unei imagini clare pe retină, porţiunile ochiului din faţa retinei, inclusiv cristalinul, trebuie să fie clare şi transparente. Odată ce lumina ajunge la nivelul retinei, iniţiază o reacţie chimică în cadrul retinei. Reacţia chimică, la rândul ei, iniţiază o reacţie electrică, care se desfăşoară către creier prin intermediul nervului optic. Creierul interpretează apoi ceea ce vede ochiul.
Într-un ochi normal, lumina trece prin cristalinul transparent către retină. Cristalinul trebuie să fie clar pentru ca retina să primească o imagine clară. În cazul în care cristalinul este tulbure din cauza cataractei, imaginea care ajunge la retină va fi neclară şi atunci şi vederea va fi neclară. Intensitatea tulburărilor de vedere depinde de gradul de tulburare al cristalinului.
Majoritatea cataractelor sunt legate de îmbătrânirea populaţiei. Cataractele sunt foarte frecvente la persoanele în vârstă. Până la vârsta de 80 de ani, mai mult de jumătate dintre americani au fie un anumit grad de cataractă fie au suferit deja o operaţie de cataractă la unul sau la ambii ochi. Până la vârsta de 95, acest procent creşte la aproape 100%. Cataracta poate apărea la unul sau la ambii ochi.

 

Persoanele cu cataractă la un ochi, de obicei tind să dezvolte cataractă şi la celălalt ochi. Cataracta nu este contagioasă şi nu se poate lua de la un ochi la altul sau de la o persoană la alta. Cataracta nu provoacă lăcrimarea anormală. Nu este nici dureroasă, nici nu provoacă mâncărimi în ochi sau roşeaţă.
Deşi vederea poate fi restaurată la cele mai multe persoane cu cataractă, în funcţie de vârstă, cataractele sunt încă cele mai frecvente cauze de orbire din lume, în primul rând pentru că multe naţiuni din lumea a treia nu dispun de servicii chirurgicale adecvate.
Pe măsură ce creşte durata de viaţă în lumea dezvoltată, datorită tehnologiei moderne şi noilor metode de tratament a bolilor acute şi cronice, incidenţa cataractei în funcţie de vârstă va continua să crească.

 

 

Care sunt diferitele tipuri de cataracte?

Cataractele pot fi clasificate în funcţie de localizarea anatomică în cadrul cristalinului, gradul de opacifiere a cristalinului, sau de cauza cataractei.
Cristalinul ochiului uman este modelat similar cu o bomboană M & M. Acesta dispune de o parte frontală (anterioară) şi o parte din spate (posterioară). Partea centrală a cristalinului este numită nucleul cristalinului, iar porţiunea exterioară este numită capsula cristalinului. Între nucleul interior şi capsula exterioară este o parte a cristalinului numită cortex.

 

Opacifierea cristalinului poate avea loc doar în nucleu, caz în care este folosit termenul de cataractă nucleară sau scleroză nucleară. Dacă opacifierea apare doar în cortexul numai, cataracta este numită cataractă corticală. În cazul în care pierderea de claritate a cristalinului are loc în primul rând în capsulă, se foloseşte termenul de cataractă subcapsulară.

 

Locul de instalare al opacifierii poate fi, de asemenea, definit ca fiind anterior sau posterior, central sau periferic. Adesea, opacifierea cristalinului poate afecta mai multe zone ale cristalinului. Cel mai frecvent tip de cataractă, care este legată de vârstă, este numită, uneori, cataractă senilă. Acest tip de cataractă implică în primul rând nucleul cristalinului. Cataractele care se dezvoltă în zona posterioară subcapsulară (în regiunea din spate a capsulei cristalinului) sunt mai frecvente într-o grupă de vârstă mai tânără.
Orice grad de pierdere a transparenţei normale a cristalinului se numeşte cataractă. Cu cât cristalinul este mai înceţoşat, cu atât mai avansată este cataracta. O cataractă poate fi uşoară, moderată sau severă. Aceasta poate fi incipientă sau avansată. În cazul în care cristalinul este complet opac se numeşte cataractă „matură”. Orice cataractă care nu este opacă, prin urmare, este numită cataractă „imatură”. Cataractele cele mai mature sunt de culoare albă.
Care sunt cauzele cataractei?

Cristalinul este realizat în cea mai mare parte din apă şi proteine. Proteina este organizată într-un mod specific, care menţine cristalinul clar şi permite luminii să treacă prin el şi să concentreze o imagine clară pe suprafaţa retinei. Pe măsură ce îmbătrânim, o parte din proteine se ​​pot strânge în grupuri şi încep să întunece o zonă restrânsă a cristalinului. Aşa înţelegem noi cauza unei cataracte legate de vârstă. De-a lungul timpului, cataracta poate deveni mai densă sau poate înceţoşa o parte mai mare a cristalinului, ceea ce face mai dificil de văzut prin el. Cataracta nu reprezintă o creştere sau o tumoră.
Există mai multe cauze ale cataractei care nu sunt legate de vârstă, sau cataracte secundare. Cataractele secundare sunt rezultatul schimbării similare la proteinei cristalinului, ducând de asemenea, la înceţoşarea vederii sau pierderea vederii.
Leziunile tăioase sau penetrante la ochi pot provoca cataracte secundare, fie imediat după rănire sau de la câteva săptămâni la ani după aceea. O cataractă ca urmare a unei leziuni poate să apară şi apoi să nu crească în densitate (să fie staţionară), sau să fie progresivă. Chirurgia oftalmologică pentru alte afecţiuni poate provoca, de asemenea, cataractă. Expunerea excesivă la radiaţii ionizante (raze X), radiaţii infraroşii (cu este cazul sticlarilor), sau la radiaţii ultraviolete poate provoca cataracte secundare.
Diabetul este asociat cu dezvoltarea cataractei secundare. Bolile inflamatorii ale ochiului, cum ar fi iritarea sau uveita, pot provoca sau accelera dezvoltarea cataractei la ochiul implicat.
Există multe boli genetice care sunt asociate cu dezvoltarea cataractei secundare. Acestea includ distrofie myotonică, galactozemie, homocistinurie, boala Wilson şi sindromul Down, plus multe altele. Infecţiile congenitale cu herpes simplex, rubeola, toxoplasmoza, sifilisul şi boala incluziunii citomegalice pot duce, de asemenea, la cataractă.
Există multe medicamente care, atunci când luate pe o perioadă lungă de timp, pot cauza cataracte secundare. Cele mai frecvente dintre acestea sunt corticosteroizii pe cale orală, cum ar fi prednison, care sunt utilizate pentru o gamă largă de afecţiuni medicale.
Termenul „cataractă congenitală” este utilizat atunci când un copil se naşte cu orice opacifiere a cristalinului. Aceasta poate fi prezentă într-unul sau ambii ochi, fie staţionar sau progresiv. Cauzele includ tulburări genetice sau tulburări de dezvoltare intrauterină, atât de multe ori asociate cu alte anomalii fizice ale copilului.
Dermatita atopică, alte boli ale pielii şi mucoaselor, hipotiroidismul şi hiperparatiroidismul sunt asociate cu dezvoltarea timpurie a cataractei.
Pacienţii care dezvoltă cataractă la ambii ochi de la o vârstă timpurie au adesea membri ai familiei care au dezvoltat, de asemenea, cataractă prematur, ceea ce presupune o cauză genetică, chiar şi în absenţa unei boli subiacente recunoscute.
Care sunt factorii de risc pentru cataractă?

Vârsta avansată este un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea cataractei. Un istoric familial pentru dezvoltarea timpurie a cataractei, prezenţa diabetului zaharat, consumul de tutun, precum şi expunerea prelungită la soare sunt, de asemenea, factori de risc.
Care sunt simptomele cataractei?

Se poate să nu observaţi nici un simptom la cataracta precoce. Pe măsură ce cataracta devine mult mai avansată, se observă că scăderea clarităţii vederii, nu este pe deplin corectabilă cu ochelari. Există o pierdere de sensibilitate de contrast, astfel încât umbrele şi vederea color sunt mai puţin intense. Strălucirea supărătoare poate fi observată pe măsură ce lumina este împrăştiată în ochi de către cataractă. Pot fi observate cercuri luminoase în jurul luminilor. Vederea pe timp de noapte va fi diminuată.

 

În anumite tipuri de cataracte, vederea dublă poate fi observată în ochiul afectat. Unii pacienţi observă că necesită schimbări frecvente de ochelari sau lentile de contact prescrise şi îşi pot da seama de faptul că vederea lor de aproape se îmbunătăţeşte pe când cea la distanţă scade.
Cataracta nu provoacă de obicei disconfort sau durere în ochi sau nu modifică aspectul exterior al ochiului.
Care sunt semnele de cataractă?

Membrii familiei unei persoane afectate de cataractă în ambii ochi pot observa că el sau ea pare să nu mai vadă ca în trecut. Ochiul va apărea normal pentru un observator neinstruit, cu excepţia cazului în care cataracta este matură şi albă. În această situaţie pupila ochiului, care în mod normal apare neagră, va părea gri sau albă pentru observator.
Medicul examinator va găsi diminuarea acuităţii vizuale la ochiul sau ochii afectaţi. Această pierdere a vederii nu este pe deplin corectată printr-o schimbare de ochelari. Cristalinul ochiului poate fi uşor examinat de către un medic oftalmolog, iar schimbările din cristalin specifice cataractei pot fi văzute de fapt cu ajutorul unei lămpi cu fantă, care este un dispozitiv de iluminare şi de mărire folosit pentru a examina fără probleme structurile din partea frontală a ochiului, inclusiv cristalinul.

 

 

Cum sunt diagnosticate cataractele?

Cataractele sunt relativ simplu de diagnosticat de către un oftalmolog sau un optometrist în timpul unui examen oftalmologic de rutină. Este important, atunci când se face diagnosticul de cataractă, să se examineze, de asemenea, tot ochiul pentru semen de orice altă boală a ochiului, de altă natură care ar putea compromite vederea. Pe lângă istoricul medical şi ocular şi testarea acuităţii vizuale, oftalmologul va verifica mişcările oculare şi răspunsurile pupilare, va măsura presiunea din interiorul ochilor şi va examina partea din faţă şi din spate a ochilor după ce pupilele au fost dilatate cu picături.
Care este tratamentul pentru cataractă?

Persoanele cu cataractă precoce vor observa că schimbarea ochelarilor lor, folosirea ochelarilor de soare pentru a reduce efectul de orbire şi o mai bună iluminare pentru citit pot atenua în mod semnificativ simptomele lor. Mărirea lentilelor pentru activitatea închisă şi citirea scrisului mic poate fi, de asemenea, de ajutor.
Multe cataracte nu sunt neplăcut, cauzând puţine simptome. În această situaţie, nici un tratament chirurgical nu este necesar. Cu toate acestea, singurul tratament adevărat pentru cataractă este îndepărtarea chirurgicală a cristalinului noros. Chirurgia este indicată în cazul în care pacientul îşi pierde capacitatea de a efectua activităţi necesare vieţii de zi cu zi, cum ar fi conducerea, lectura sau privitul la ecranele computerelor sau video, chiar şi cu ochelari şi există speranţa că vederea se va îmbunătăţi ca urmare a intervenţiei chirurgicale.
În funcţie de nevoile vizuale specifice ale unui pacient, intervenţia chirurgicală se face uneori pe cataractele, care nu sunt foarte dense sau intervenţiile chirurgicale pot aştepta până când cataracta şi vederea devin mai înceţoşate. Răspunsurile pacienţilor la cataractă variază. O cataractă într-un singur ochi poate fi deranjantă pentru un anumit pacient şi poate să nu determine simptome semnificative la alt pacient.
În general, cataracta nu dăunează ochiul, astfel încât puteţi face intervenţia chirurgicală atunci când este convenabil pentru dumneavoastră. Odată ce aţi înţeles beneficiile şi riscurile chirurgiei, puteţi lua o decizie în cunoştinţă de cauză dacă operaţia de cataractă este potrivită pentru dumneavoastră. În cele mai multe cazuri, întârzierea operaţiei de cataractă nu va cauza leziuni pe termen lung la ochi sau nu va face mai dificilă intervenţia chirurgicală.
În cazul în care ochiul are alte boli care au cauzat pierderea vederii, cum ar fi glaucomul, degenerarea maculară, retinopatia diabetică, sau deteriorarea nervului optic de la glaucom, operarea cataractei nu poate îmbunătăţi vederea.
Ocazional, medicul dumneavoastră vă poate recomanda eliminarea cataractei în cazul în care împiedică diagnosticarea sau tratarea altei probleme a ochilor, cum ar fi degenerarea maculară sau retinopatia diabetică.
În cazul în care ambii ochi au cataractă şi intervenţia chirurgicală este stabilită, operarea celui de-al doilea ochi este, în general, prevăzută la cel puţin o săptămână după primul ochi. În general, un este nici un rău într-o perioadă de timp de aşteptare mai lungă între cele două operaţii de ochi.
Deoarece cristalinul ochiului trebuie să concentreze cu precizie lumina pe suprafaţa retinei, iar îndepărtarea cataractei implică îndepărtarea cristalinului, chirurgia modernă a cataractei combină scoaterea cristalinului, cu plasarea unui cristalin artificial nou în ochi. Măsurătorile pentru dimensiunea, forma şi puterea acestui cristalin vor fi luate cu cel puţin o săptămână înainte de operaţie, astfel încât cristalinul să poată fi comandat şi disponibil la momentul intervenţiei chirurgicale.
Peste 2 milioane de operaţii de cataractă sunt efectuate anual în Statele Unite ale Americii. Este extrem de sigură şi eficientă îmbunătăţirea vederii la marea majoritate a pacienţilor.
Care sunt diferitele tipuri de chirurgie a cataractei şi care sunt riscurile implicate?

Operaţia de cataractă este de obicei efectuată ca o procedură în ambulatoriu, sub anestezie locală. O anumită sedare este de obicei administrată intravenos, chiar înainte de începerea intervenţiei chirurgicale, care de obicei durează sub o jumătate de oră.
Astăzi, cele mai multe intervenţii chirurgicale pentru cataractă se fac printr-o incizie mică de faco-emulsionare sau prin alte mijloace extra capsulare, printr-o incizie puţin mai mare. În mai mult de 95 % din cazuri, în acelaşi timp cu îndepărtarea cataractei se inserează un nou cristalin, cunoscut ca implant de cristalin sau intraocular. Nu veţi simţi noul cristalin în din ochi. Cei mai mulţi pacienţi trebuie să îşi limiteze activităţile doar câteva zile, iar timpul de recuperare este scurt.
Chiar dacă tehnicile moderne au făcut operaţia de cataractă destul de sigură, pot apărea complicaţii la orice intervenţie chirurgicală, inclusiv la extracţia cataractei. Acestea includ hemoragie, infecţie, pierderea unei părţi din cataractă în ochi, deplasarea cristalinului intraocular, glaucom, şi dezlipirea de retină. Din fericire, toate aceste complicaţii sunt rare şi de obicei pot fi gestionate. Orbirea este o complicaţie rară a chirurgiei cataractei.
Chirurgia modernă a cataractei presupune lăsarea unei părţi din capsula cristalinului în ochi pentru a sprijini obiectivul intraocular. Această capsulă poate deveni ulterior tulbure, ceea ce necesită deschiderea capsulei prin folosirea unui laser. Această procedură se numeşte capsulotomie cu laser YAG. Este nedureroasă şi rareori conduce la creşterea presiunii oculare sau la alte probleme oculare.
Care sunt complicaţiile cataractei?

Ocazional, cataracta foarte densă de lungă durată se poate mări şi interfera cu drenajul lichidului din interiorul ochiului. În plus, o cataractă foarte avansată poate împrăştia proteine ​​în ochi, care cauzează inflamaţia ochiului. Medicul vă va sfătui cu privire la aceste posibilităţi şi vă poate recomanda intervenţia chirurgicală pentru a evita aceste complicaţii, chiar dacă reducerea vederii nu vă deranjează.
Prezenţa cataractei poate face mai dificilă evaluarea afecţiunilor retinei, deoarece medicul trebuie să se uite prin cataractă pentru a examina retina.
Ce şanse sunt de a face cataractă?

Ritmul evoluţiei cataractei este de obicei previzibil, iar intervenţia chirurgicală are succes în restaurarea vederii în marea majoritate a cazurilor. În cazul în care sunt prezente alte boli la ochi, gradul de îmbunătăţire a vederii va fi limitată de procesul altor boli. Oftalmologul poate determina, de obicei, din timp acest lucru.
Poate fi prevenită cataracta?

Toată lumea, în cazul în care trăieşte suficient de mult, va dezvolta cataractă. Nu există nici o metodă dovedită ştiinţific că previne inevitabilul. Evoluţia cataractei poate fi încetinită prin evitarea unor cantităţi mari de lumină ultravioleta, renunţarea la fumat şi urmarea unei diete sănătoase. Purtarea ochelarilor de soare cu protecţie UV atunci când vă expuneţi la lumina soarelui poate fi de ajutor.

 

Tratamentul recomandat poate preveni sau incetini evolutia cataractei.

– Mega q Protect– megadoza de antioxidanti- 3x1tableta/zi, dupa masa- extractul de afine si beta-caroten  impiedica si reduc afectiunile oculare, aminoacizii reduc procesul de imbatranire celulara, sprijina sistemul imunitar

– C 1000 Plus-1 tableta/zi-inainte cu 40 minute de masa- protejeaza sistemul imunitar, impiedica infectiile, asigura sanatatea vaselor de sange, mucoaselor, pielii, grabeste vindecarea ranilor in cazul traumatismelor.

– Coenzima q10 Lozenges cu absorbtie rapida- 1 tableta sub limba-dupa masa- recomandat in diabet, in afectiunile cardiace, fumatorilor, celor cu regim alimentar dezechilibrat- sustine sanatatea ochilor

– Lutein Plus– 1 capsula/zi- mentine sanatatea ochilor, actioneaza ca un filtru, protejeaza retina impotriva efectelor nocive ale luminii puternice si radiatiile UV, intarzie imbatranirea ochilor si pot reduce riscul degenerescentei datorita varstei

– Ocean 21– 2 linguri de 2x/zi cu 1 h inainte de masa- detoxifiant, alcalinizant, impiedica infectiile si inflamatiile, recomandat celor care au un stil de viata dezechilibrat, regenereaza celulele, creste imunitatea, mentine sanatatea ochilor prin efectele mentionate si prin compozitia sa in sfecla rosie, morcovi, vitamine, minerale.

– Omega 3 concentrate– 2 capsule- dupa masa- mentine sanatatea ochilor, imbunatateste vederea, imbunatateste circulatia

Tratamentul se face pentru 2 luni, pauza 1 luna si se reia.

Alte recomandari:

Hidratare cu apa alcalina, ionizata, oxigenata ( vezi Aquarion) sau apa de izvor

Alimentatie– alcalina- vezi Stilul de viata alcalin si Combinatii alimentare sanatoase

Cancer Anal Tratament

Categories: Tags:

 

 

 

 

Cancer Anal Tratament Naturist

 

 

 

 

 

Cancer Anal Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

 

 

 

 

Informații generale despre cancer anal:

Cancerul anal este o boală în care se formează celule maligne (canceroase) în țesuturile din regiunea anusului.
Anusul este sfârșitul intestinului gros, dedesubt de rect, prin care materiile fecale (deșeurile solide) sunt eliminate din corp. Anusul este format parțial din straturile exterioare ale pielii corpului și parțial din intestin. Doi mușchii asemănători unor inele, numiţi muşchii sfincterului, deschid și închid deschiderea anală pentru a permite eliminarea scaunului din corp. Canalul anal, acea parte a anusului dintre rect și deschiderea anusului, are o lungime de aproximativ 3 cm.
Pielea din jurul părţii exterioare a anusului se numeşte zona perianală. Tumorile din această regiune sunt tumori de piele, nu cancer anal.
Infectarea cu papilomavirusul uman (HPV) poate afecta riscul de a dezvolta cancer anal.
Cancer anal factori de risc:

•  Dacă aveţi vârsta de peste 50 de ani.
•  Dacă sunteţi infectaţi cu papilomavirusul uman (HPV).
•  Dacă aveţi mulți parteneri sexuali.
•  Dacă faceţi sex anal.
•  Roșeață anală frecventă, umflături și durere.
•  Dacă aveţi fistule anale (orificii anormale).
•  Dacă fumaţi țigări.
Semnele posibile ale cancerului anal includ sângerări din anus sau din rect sau un nod lângă anus. Acestea, și alte simptome, pot fi cauzate de cancerul anal. Alte afecţiuni pot cauza aceleaşi simptome.
Ar trebui să consultaţi un medic dacă suferiţi de una dintre următoarele probleme:

•  Dacă aveţi sângerări din anus sau rect.
•  Dacă simţiţi durere sau presiune în zona din jurul anusului.
•  Dacă aveţi mâncărimi sau scurgeri din anus.
•  Dacă aveţi un nod lângă anus.
•  Dacă aveţi o schimbare a tranzitului intestinal.

Se folosesc teste care examinează rectul şi anusul pentru a detecta (găsi) şi diagnostica cancerul anal.
Următoarele teste și proceduri pot fi utilizate:

•  Examinare fiziologică şi istoric medical: Se face o examinare a corpului pentru a verifica semnele generale de sănătate, inclusiv pentru a verifica dacă există semne de boală, cum ar fi noduli sau orice altceva ce pare neobișnuit. Se va cere şi un istoric al obiceiurilor de sănătate, al bolilor şi al tratamentelor din trecutul pacientului.
•  Examinare rectală digitală: O examinare a anusului şi a rectului. Medicul sau o asistentă medicală introduce un deget lubrifiat în partea de jos a rectului pentru a vedea dacă există noduli sau orice altceva neobișnuit.
•  Anoscopie: O examinare a anusului şi a rectului inferior cu ajutorul unui tub scurt şi luminat numit anoscop.
•  Proctoscopie: O examinare a rectului folosind un tub scurt şi luminat numit proctoscop.
•  Ultrasunete endoanale sau ultrasunete endorectale: O procedură în care un traductor de ultrasunete (sondă) este introdus în anus sau în rect şi este folosit pentru a recepta undele de sunet (ultrasunete) pe care le-a emis şi care se întorc la receptor sub formă de ecou. Ecourile formează o imagine a ţesuturilor corpului numită sonogramă.
•  Biopsia: prelevarea unei mostre de celule sau țesuturi astfel încât acestea să poată fi vizualizate sub un microscop de un patolog, care le verifică pentru semne de cancer. Dacă este văzută o zonă anormală în timpul anoscopei, se poate face o biopsie în acel moment.
Anumiţi factori afectează prognosticul (şansa de recuperare) şi opţiunile de tratament.
Prognosticul (şansa de recuperare) depinde de următoarele:

•  Dimensiunea tumorii.
•  Locul exact al tumorii în anus.
•  Dacă cancerul s-a extins la ganglionii limfatici.
Opţiunile de tratament depind de următoarele:
•  De stadiul cancerului.
•  De locul exact al tumorii în anus.
•  Dacă pacientul are virusul imunodeficienței umane (HIV).
•  Dacă cancerul rămâne după tratamentul inițial sau a recidivat.

 

 

Etapele cancerului anal:

După ce a fost diagnosticat cancerul anal, sunt făcute teste pentru a afla dacă celulele canceroase s-au răspândit în anus sau în alte părţi ale corpului.
Procesul utilizat pentru a afla dacă cancerul s-a răspândit în anus sau în alte părţi ale corpului se numeşte stadializare. Informațiile adunate de la procesul de stadializare determină stadiul bolii. Este important să se cunoască stadiul, pentru a planifica tratamentul.

 

 

Următoarele teste pot fi folosite în procesul de stadializare:

•  Scanare CT: O procedură care face o serie de imagini detaliate ale zonelor din interiorul corpului, făcute din unghiuri diferite. Imaginile sunt realizate de un calculator conectat la un aparat cu raze X. Un colorant poate fi injectat într-o venă, sau poate fi înghițit, pentru a face organele sau țesuturile să apară mai clar pe ecran. Această procedură este numită şi tomografie computerizată sau tomografie computerizată axială. Pentru cancerul anal poate fi făcuta o scanare CT a pelvisului și a abdomenului.
•  Radiografia toracică: O radiografie a organelor şi a oaselor din interiorul pieptului. O radiografie este un tip de fascicul energetic care poate trece prin corp şi care apare pe un film, unde prezintă o imagine a zonelor din interiorul corpului.
•  Ultrasunetele endoanale sau ultrasunetele endorectale: O procedură în care un traductor de ultrasunete (sondă) este introdus în anus sau rect şi este folosit pentru a recepta undele de sunet (ultrasunete) pe care le-a emis şi care se întorc la receptor sub formă de ecou. Ecourile formează o imagine a ţesuturilor corpului numită sonogramă.

 

Există trei moduri în care cancerul se răspândeşte în organism:

Cele trei moduri în care cancerul se răspândeşte în organism sunt:
•  Prin țesut. Cancerul invadează ţesutul normal din împrejur.
•  Prin sistemul limfatic. Cancerul invadează sistemul limfatic și călătorește prin vasele limfatice în alte locuri din organism.
•  Prin sânge. Cancerul invadează venele şi capilarele şi călătoreşte prin sânge la alte locuri în organism.
Atunci când celulele canceroase se rup de cancerul primar (original) și călătoresc prin intermediul limfei sau al sângelui în alte locuri din organism, se poate forma o altă tumoare (secundar). Acest proces este numit metastază. Tumoarea secundară (metastatică) este același tip de cancer ca tumoarea primară. De exemplu, dacă cancerul de sân se extinde la oase, celulele canceroase din oase sunt de fapt celulele de cancer de sân. Boala este cancer de sân metastatic, nu cancer osos.

 

 

 

Etapele următoare sunt folosite pentru cancerul anal:

Cancer anal stadiul 0 (carcinom în situ):
În stadiul 0, cancerul este găsit numai în căptuşeala cea mai adâncă a anusului. Aceste celule anormale se pot transforma în cancer şi se răspândesc în ţesutul normal din apropiere. Stadiul de cancer 0 este numit şi carcinom în situ.
Cancer anal stadiul I:
În stadiul I, cancerul s-a format și tumoarea este de 2 centimetri sau mai mică.
Cancer anal stadiul II:
În stadiul al II-lea, tumoarea este mai mare de 2 centimetri.
Cancer anal stadiul III A:
În stadiul III A, tumoarea poate fi de orice dimensiune și s-a răspândit la:
•  nodurile limfatice din apropierea rectului
•  organele din apropiere, cum ar fi: vagin, uretră şi vezica urinară.
Cancer anal stadiul III B:
În stadiul III B, tumoarea poate fi de orice dimensiune și s-a răspândit:
•  la organele din apropiere și la ganglionii limfatici din apropierea rectului;
•  la ganglionii limfatici de pe o parte a bazinului și/sau în zona inghinală și este posibil să se fi extins la organele din apropiere;
•  la nivelul ganglionilor limfatici din apropierea rectului și în zona inghinală, la ganglionii limfatici de pe ambele părți ale bazinului și/sau în zona inghinală și este posibil să se fi extins la organele din apropiere.
Cancer anal stadiul IV:
În stadiul IV, tumoarea poate fi de orice dimensiune și cancerul s-a extins la ganglionii limfatici sau la organele vecine și în părți îndepărtate ale corpului.

 

Cancer anal recurent:
Cancerul anal recurent este cancerul care a reapărut după ce a fost tratat. Cancerul poate recidiva în anus sau în alte părţi ale corpului.

 

 

 

Prezentare generală a opţiunilor de tratament:

Există diferite tipuri de tratament pentru pacienţii cu cancer anal.
Unele tratamente sunt standard (tratamentul folosit în prezent), iar unele sunt testate în studii clinice. Tratamentele din studiile clinice se referă la studiile de cercetare menite să ajute la îmbunătățirea tratamentelor actuale sau la obținerea unor informații cu privire la noile tratamente pentru pacienţii cu cancer. Când studiile clinice arată că un nou tratament este mai bun decât tratamentul standard, noul tratament poate deveni tratamentul standard. Există mulţi pacienţi care se gândesc să ia parte la studii clinice. Unele studii clinice sunt deschise numai pacienţilor care nu au început niciun tratament.
Se folosesc trei tipuri de tratament standard:

Radioterapia

Radioterapia este un tratament împotriva cancerului care foloseşte raze X de înaltă energie sau alte tipuri de radiaţii pentru a distruge celulele canceroase. Există două tipuri de radioterapie. Radioterapia externă foloseşte un aparat din afara organismului pentru a trimite radiaţii către cancer. Radioterapia internă foloseşte substanţe radioactive sigilate în ace, seminţe, fire sau catetere care sunt plasate direct în cancer sau lângă cancer. Modul de administrare al radioterapiei depinde de tipul de cancer şi de stadiul de dezvoltare al cancerului.
Chimioterapia

Chimioterapia este un tratament împotriva cancerului care foloseşte medicamente pentru a opri creşterea celulelor canceroase, fie prin uciderea celulelor, fie prin oprirea divizării celulelor. Când medicamentul chimioterapic este administrat pe cale orală sau injectat într-o venă sau muşchi, medicamentul intră în sistemul circulator şi poate ajunge la celulele canceroase de oriunde în corp (chimioterapia sistemică). Când chimioterapia este plasată direct în coloana vertebrală, în un organ sau în o cavitate a corpului, cum ar fi abdomenul, medicamentele afectează în principal celulele canceroase din acele zone (chimioterapie regională). Modul de administrare al chimioterapiei depinde de tipul de cancer şi de stadiul de dezvoltare al cancerului.
Chirurgie:

•  Rezecție locală: o procedură chirurgicală în care tumoarea este tăiată, împreună cu o parte din ţesutul sănătos din jurul anusului. Rezecția locală poate fi utilizată în cazul în care cancerul este mic și nu s-a răspândit. Această procedură poate salva muşchii sfincterului, iar pacientul îşi va putea controla în continuare tranzitul intestinal. Tumorile care se dezvoltă în partea de jos a anusului pot fi adesea îndepărtate cu o rezecție locală.
•  Rezecţia abdomino-perineală: o procedură chirurgicală în care anusul, rectul și o parte din colonul sigmoid sunt eliminaţi printr-o incizie făcută în abdomen. Medicul coase sfârșitul intestinului la o deschidere, numit stomă, realizată pe suprafața abdomenului, astfel încât deșeurile organismului să poată fi colectate într-o pungă de unică folosință din afara corpului. Aceasta se numește o colostomie. Ganglionii limfatici care conțin celule canceroase ar putea fi eliminaţi în cursul acestei operații.
Prezenţa virusului imunodeficienţei umane poate afecta tratamentul cancerului anal.
Terapia pentru cancer poate deteriora în continuare sistemul imunitar deja slăbit al pacienților care au virusul imunodeficienței umane (HIV). Din acest motiv, pacienţii care au cancer anal și HIV sunt, de obicei, trataţi cu doze mai mici de medicamente şi radiaţii decât pacienţii care nu au HIV.
În studiile clinice sunt testate noi tipuri de tratament.

Această secțiune descrie sumar tratamentele care sunt studiate în studiile clinice, dar nu sunt menționate toate tratamentele care sunt studiate.
Radiosensibilatori:

Radiosensibilatori: Medicamente care fac celulele tumorale să fie mai sensibile la radiaţii. Combinând radiațiile cu radiosensibilatorii, se pot ucide mai multe celulele tumorale.
Unii pacienții ar putea lua în considerare să ia parte la un studiu clinic.
Pentru unii pacienți, participarea la un studiu clinic ar putea fi cea mai bună alegere de tratament. Studiile clinice sunt o parte a procesului de cercetare în domeniul cancerului. Studiile clinice sunt făcute pentru a afla dacă noile tratamente pentru cancer sunt sigure şi eficiente sau mai bune decât tratamentul standard.
Multe dintre tratamentele standard pentru cancer de astăzi se bazează pe studiile clinice făcute în trecut. Pacienții care iau parte la un studiu clinic pot primi tratamentul standard sau pot să fie printre primii care primesc un tratament nou.
Pacienții care iau parte la studiile clinice ajută şi la îmbunătățirea modului în care cancerul va fi tratat în viitor. Chiar și atunci când studiile clinice nu duc la noi tratamente eficiente, ele răspund adesea la întrebări importante și ajută cercetarea să meargă mai departe.
Pacienții pot intra în studii clinice înainte, în timpul sau după începerea tratamentului pentru cancer.
Unele studii clinice includ numai pacienți care încă nu au urmat un tratament. Alte studii testează tratamentele pe pacienții care nu s-au făcut mai bine după urmarea unui tratament. De asemenea, există studiile clinice care testează modalități noi de a opri recidivarea cancerului sau care încearcă să reducă efectele secundare ale tratamentului pentru cancer.
Pot fi necesare şi teste care să urmărească evoluţia tratamentului.
Unele teste care au fost efectuate pentru diagnosticarea cancerului sau pentru a afla stadiul în care se află cancerul pot fi repetate. Aceste teste vor fi repetate pentru a vedea cât de bine funcționează tratamentul. Deciziile cu privire la posibilitatea de a continua, de a schimba sau de a întrerupe tratamentul se pot baza pe rezultatele acestor teste. Acest lucru este numit uneori re-stadializare.
Unele teste vor fi făcute în continuare, din când în când, după terminarea tratamentului. Rezultatele acestor teste pot arăta dacă starea dumneavoastră s-a schimbat sau dacă cancerul a recidivat (reapărut). Aceste teste sunt numite teste de control.

 

 

Cancer anal în stadiul 0 (carcinom în situ):
Tratamentul pentru cancerul anal în stadiul 0 este, de obicei, o rezecţie locală.
Cancer anal în stadiul I:
Tratamentul pentru cancerul anal în stadiul I poate include următoarele:
•  Rezecţie locală.
•  Radioterapie externă cu sau fără chimioterapie. În cazul în care mai rămâne cancer după tratament, se poate face o chimioterapie și o radioterapie suplimentară, pentru a evita necesitatea unei colostomii permanente.
•  Radioterapie internă.
•  Rezecţie abdomino-perineală, în cazul în care mai rămâne cancer sau recidivează după tratamentul cu radioterapie și chimioterapie.
•  Radioterapie internă pentru cancerul care rămâne după tratamentul cu radioterapie externă.
Pacienții care au avut un tratament care le-a salvat muşchii sfincterului pot primi examinări suplimentare la fiecare 3 luni pentru primii 2 ani, inclusiv examinări rectale cu endoscopie și biopsie, după cum este necesar.
Cancer anal în stadiul II:
Tratamentul pentru cancerul anal stadiul II poate include următoarele:
•  Rezecţie locală.
•  Radioterapie externă cu chimioterapie. În cazul în care mai rămâne cancer după tratament, se poate face o chimioterapie și o radioterapie suplimentară, pentru a evita necesitatea unei colostomii permanente.
•  Radioterapie internă.
•  Rezecţie abdomino-perineală, în cazul în care mai rămâne cancer sau recidivează după tratamentul cu radioterapie și chimioterapie.
•  Un studiu clinic pentru opţiuni noi de tratament.
Pacienții care au avut un tratament care le-a salvat muşchii sfincterului pot primi examinări suplimentare la fiecare 3 luni pentru primii 2 ani, inclusiv examinări rectale cu endoscopie și biopsie, după cum este necesar.
Cancer anal în stadiul III A:
Tratamentul pentru cancerul anal în stadiul III A poate include următoarele:
•  Radioterapie externă cu chimioterapie: În cazul în care mai rămâne cancer după tratament, se poate face o chimioterapie și o radioterapie suplimentară, pentru a evita necesitatea unei colostomii permanente.
•  Radioterapie internă.
•  Rezecţie abdomino-perineală, în cazul în care mai rămâne cancer sau recidivează după tratamentul cu radioterapie și chimioterapie.
•  Un studiu clinic pentru opţiuni noi de tratament.
Cancer anal în stadiul III B:
Tratamentul pentru cancerul anal în stadiul III B poate include următoarele:
•  Radioterapie externă cu chimioterapie.
•  Rezecție locală sau rezecţie abdomino-perineală, în cazul în care mai rămâne cancer sau recidivează după tratamentul cu chimioterapie şi radioterapie. Ganglionii limfatici pot fi, de asemenea, eliminaţi.
•  Un studiu clinic pentru opţiuni noi de tratament.
Cancer anal în stadiul IV:
Tratamentul pentru cancerul anal în stadiul IV poate include următoarele:
•  Chirurgie ca terapie paliativă pentru ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții.
•  Radioterapia ca terapie paliativă.
•  Chimioterapia cu radioterapie ca terapie paliativă.
•  Un studiu clinic pentru opţiuni noi de tratament.

Tratament adjuvant CaliVita recomandat:

Para Protex- 2 tablete de 3x/zi- antiparazitar, antiviral, antiseptic, detoxifiant-sustine sistemul imunitar- 6 saptamani- este recomandata deparazitarea de doua ori pe an- in absenta oricarei afectiui, iar in maladii tratamentul incepe cu deparazitare 6 saptamani, pauza 1 luna si se reia pentru 6 saptamani

Resveratrol Plus- 2 capsule/zi- 2 luni- anticancerigen, antioxidant-opreste dezvoltarea tumorilor, stimuleaza activitatea limfatica, elimina radicalii liberi, ajuta la eliminarea toxicitatii din organism, inclusiv a metalelor grele.

Ocean 21- 2 linguri de 2x/zi-2 luni- mineralizant si vitaminizant, detoxifiant, alcalinizat, sprijina functionarea normala a motilitatii intestinale, prin compozitia in ale vera diminueaza inflamatiile tractului gastro-intestinal; extractul de pau dárco are efect antiparazitar, anticancerigen, utilizat in tratamentul cancerului contribuie eficient la eliminarea tumorilor, furunculelor, abceselor, constructor al sistemului imunitar, un important proliferator celular( fortifica si mareste rezistenta celulelor)

Low deuterium Oxy Crystal- 10 picaturi intr-un pahar cu apa de 3x/zi- concentrat de apa saracita in deuteriu, structurat magnetic, imbogatit cu oxigen stabilizat;apa saracita in deuteriu incetineste procesul de diviziune celulara si reduce diviziunea celulara anormala, detoxifica organismul; oxigenul stabilizat creste aprvizionarea cu oxigen a celulelor, stimuleaza metabolismul, energizeaza corpul, sprijina absorbtia si utilizarea vitaminelor, mineralelor, extractelor de plante.

Liquid Chloraphyll- 1 lingurita/zi- 1 luna, pauza 1 luna si se reia 1 luna- puternic efect detoxifiant la nivel digestiv, alcalinizant, reduce inflamatiile tractului gastrointestinal

Rhodiolin- 3 capsule/zi- nu produce dependenta- combate insomniile, depresia, anxietatea, stresul, creste imunitatea relaxand organismul

Omega 3 concentrate-

 

 

Ceai din nalba-mare- infuzie- antiinflamator si agent curativ al tractului gastro-intestinal, utilizat in tratarea formelor de cancer la nivelul tractului gastrointestinal, bogatin mucilagii captuseste si protejeaza mucoasa de actiunea adversa a radicalilor liberi.

Sucurile. Robert Morse in SA TRAIM SANATOS FARA TOXINE recomanda consuml zilnic a doua pana la patru pahare de 300g suc din legume si fructe, asociat cu o dieta compusa din produse naturale crude. El afirma ca alimentele cu cel mai ridicat potential de energie electrica si cea mai mare incarcatura nutritiva sunt fructele, legumele, plantele medicinale, algele, nucile si semintele proaspete in stare cruda. In starea de slabiciune sau epuizare, in special la nivelul tractului digestiv sau daca doriti sa va hraniti sanatos, sucurile sunt cele recomandate. Se poate bea sucul din 5-6 morcovi proaspeti- sucul de morcovi este important in tratarea cancerului, leziunilor sau in epuizare.

Sucul de struguri- se prepara folosing inclusiv coditele si semintele- opreste dezvoltarea tumorilor

Sucul de mere- elimina radicalii liberi, intareste organismul, aduce aport de aminoacizi

Sucul din combinatii de legume- purifica sangele si sistemul limfatic- contin clorofila- detoxifiant chimic:

morcovi+sfecla+patrunjel

morcovi+sfecla+spanac

morcovi+muguri de lucerna+ patrunjel

morcovi+ spanac+ telina+ patrunjel

sucuri din varza si crucifere- benefice in tratarea cancerului

 

Litiaza Biliara Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Litiaza Biliara Tratament Naturist

 

 

 

 

 

 

 

Litiaza Biliara Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

Informaţii generale despre litiaza biliara (calculii biliari):

•  Calculii biliari sunt „calculi” care se formează în glandele vezicii biliare sau în tubul biliar.
•  Tipurile comune de calculi biliari sunt: calculii de colesterol şi pigmentari (negru sau maro).
•  Calculii biliari de colesterol apar mai frecvent la câteva grupuri etnice și sunt asociaţi cu sexul feminin, obezitate, sarcină, terapia hormonală orală, pierderea rapidă în greutate, valori ridicate de trigliceride în sânge şi boala Crohn.
•  Calculii biliari cu pigment negru apar atunci când se distrug multe globule roşii, iar calculii biliari cu pigment maroniu apar atunci când există un flux lent și infecții ale bilei.
•  Majoritatea calculilor biliari nu provoacă simptome.
•  Cele mai frecvente simptome ale calculilor biliari sunt colica biliară și colecistita. Calculii biliari nu provoacă intoleranță la alimentele grase, eructații, distensie abdominală sau gaze.
•  Complicațiile ce pot surveni din cauza calculilor biliari includ: colangita, gangrena, icter, pancreatită, sepsie, fistule și ileus.
•  „Nămolul biliar” este asociat cu simptomele și complicațiile calculilor biliari. Cu toate acestea, asemeni calculilor biliari, „nămolul” nu cauzează probleme, de obicei.
•  Cel mai bun test pentru diagnosticarea calculilor biliari este printr-o ecografie transabdominală. Alte teste includ: ecografia endoscopică, rezonanţa magnetică colangio-pancreatografie (MRCP), o scanare HIDA , endoscopie retrogradă colangio-pancreatografie (ERCP), testele de sânge ale ficatului şi pancreasului, drenaj duodenal, o radiografie a colicilor (OCG) și o cholangiogramă intravenoasă (IVC ).
•  Oamenii cu calculii biliari sunt ţinuţi sub observații medicale (fără tratament), iar calculii biliari se elimină prin îndepărtarea vezicii biliare (colecistectomie). Tratamentele folosite mai rar sunt: sfincterotomie şi extragerea calculilor biliari, dizolvare cu medicamente pe cale orală şi litotripsie extra-corporală cu unde de șoc (ESWL).
Prevenirea calculilor biliari de colesterol este posibilă şi cu medicamente orale.
•  Simptomele calculilor biliari ar trebui să dispară după colecistectomie. Dacă nu dispar, este posibil să fi rămas calculi biliari în glandele vezicii biliare, este posibil să existe încă o problemă în glandele biliare sau aveţi disfuncţia sfincterului Oddi.
•  Cercetările actuale şi-au îndreptat atenţia spre descoperirea genelor care sunt responsabile pentru formarea calculilor biliari.

 

 

 

Ce sunt calculii biliari?

Calculii biliari sunt calculi care se formează în fiere (bilă), în vezica biliară. (Vezica biliară este un organ în formă de pară, situat sub ficat, care stochează bila secretată de ficat.)
•  Bila este un lichid apos creat de celulele ficatului şi este importantă pentru digestia alimentelor în intestin, în special pentru digestia grăsimilor.
•  Celulele hepatice secretă bilă în canalele mici din ficat.
•  Bila curge prin aceste canale mici și ajunge în canalele mai mari din ficat (canale biliare intrahepatice).
•  Apoi, bila curge prin canalele biliare intrahepatice din ficat și ajunge în canalele biliare extrahepatice (prima dată în canalele biliare hepatice), apoi în canalul hepatic comun și, în cele din urmă, în canalul biliar comun.
Din canalul biliar comun, există două direcții diferite prin care poate curge bila.
•  Prima direcție este în canalul biliar comun și în intestine, unde bila se amestecă cu alimente și promovează digestia alimentelor.
•  A doua direcție este în canalul cistic și de acolo în vezica biliară.
Odată ajunsă în vezica biliară, bila este concentrată prin eliminarea (absorbția) apei. În timpul mesei, muşchiul care alcătuieşte peretele vezicii biliare se contractă şi strânge bila concentrată din vezica biliară şi o împinge înapoi prin canalul cistic, prin canalul comun și apoi în intestin. (Bila concentrată este mult mai eficientă pentru digestie decât bila neconcentrată, care merge de la ficat direct în intestin.) Contracţia vezicii biliare din timpul mesei permite amestecarea bilei concentrate cu alimentele.
Calculii biliari se formează, de obicei, în vezica biliară. Cu toate acestea, ei se pot forma oriunde există bilă: în canalele intrahepatice, în canalele hepatice, în canalele biliare comune și în canalele chistice.
Calculi biliari se pot deplasa prin bilă. De exemplu, de la vezica biliară în canalul cistic sau în canalul comun.

 

 

 

Care sunt cauzele calculilor biliari?

Calculii biliari apar la aproximativ 20% dintre femeile din SUA, Canada și Europa, dar există o mare variație a prevalenței în rândul grupurilor etnice. De exemplu, calculii biliari apar de aproximativ 2 ori mai des la scandinavi și mexicani-americani. Printre amerindieni, prevalența calculilor biliari ajunge la mai mult de 80%. Aceste diferențe sunt datorate, probabil, factorilor genetici.
Rudele de gradul întâi (părinții, frații și surorile și copiii) ale persoanelor cu calculi biliari au de 1,5 ori mai multe şanse de a avea calculi biliari. Această afirmaţie este sprijinită de studiile pe gemeni care arată că factorii genetici sunt importanţi în a determina cine va avea calculi biliari. În rândul gemenilor care nu sunt identici (care împart doar 50% din gene), în 8% din cazuri, ambii gemeni suferă de calculi biliari. În rândul gemenilor identici (care împart 100% din gene), în 23% din cazuri, ambii gemeni suferă de calculi biliari.

Există mai multe tipuri de calculi biliari și fiecare tip are o altă cauză.
Calculi biliari de colesterol:

Calculii biliari de colesterol sunt formaţi din colesterol şi este cel mai frecvent tip de calculi biliari. Colesterolul este una dintre substanțele pe care celulele hepatice le secretă în bilă. (Secreţia de colesterol în bilă este un mecanism important prin care ficatul elimină excesul de colesterol din organism.)
Pentru ca bila să poată transporta colesterolul, colesterolul trebuie să fie dizolvat în bilă. Dar colesterolul este o grăsime, iar bila este o soluție apoasă. Grăsimile nu se dizolvă în soluții apoase. Pentru a dezvolta colesterolul în bilă, ficatul secretă doi „detergenţi” (acizi biliari şi lecitină) în bilă. Aceşti „detergenţi”, la fel ca detergenții de spălat vase, dizolvă colesterolul gras, astfel încât să poată fi transportat de bilă prin canale. Dacă ficatul secretă prea mult colesterol pentru cantitatea secretă de acizi biliari şi lecitină, o parte din colesterol nu se dizolvă. În mod similar, dacă ficatul nu secretă acizi biliari și lecitină în cantităţi suficiente, o parte din colesterol nu se dizolvă. În ambele cazuri, colesterolul nedizolvat se adună în cocoloaşe de colesterol care cresc în dimensiune și, în cele din urmă, formează calculi biliari.
Există încă două procese care promovează formarea de calculi biliari de colesterol, deși niciunul nu poate forma calculi biliari de colesterol fără ajutor.
Primul este o formațiune anormal de rapidă de particule de colesterol în calculii biliari. Astfel, având aceleași concentrații de colesterol, acizi biliari şi lecitină în bila lor, pacienții cu calculi biliari formează particule de colesterol mult mai rapid decât oamenii fără calculi biliari.
Al doilea proces care promovează formarea şi dezvoltarea calculilor biliari este o reducere a contracției  și a golirii vezicii biliare, ceea ce permite bilei să rămână în vezica biliară mai mult decât ar trebui, aşa că particulele de colesterol au mai mult timp să se formeze și să crească.

 

 

 

Calculii biliari pigmentari:

Calculii biliari pigmentari sunt pe locul doi din punct de vedere a frecvenţei. Deși calculii biliari pigmentari reprezintă doar 15% din cazurile de calculi biliari în rândul persoanele din Europa și America, ei apar mult mai des decât calculii biliari de colesterol în sud-estul Asiei. Există două tipuri de calculi biliari pigmentari: 1) calculi biliari pigmentari negri și 2) calculi biliari pigmentari maronii.
Pigmentul este un produs rezidual format din hemoglobină, componenta globulelor roșii care transportă oxigenul. Hemoglobina din globulele roşii vechi (care sunt distruse) se transformă într-o substanță chimică numită bilirubină și este eliberată în sânge. Bilirubina este eliminată din sânge prin ficat. Ficatul modifică bilirubina şi secretă bilirubină modificată în bilă.

 

Calculi biliari pigmentari negri: Dacă există prea multă bilirubină în bilă, bilirubina se combina cu alte componente în bilă (calciu, spre exemplu) pentru a forma pigment (este numit aşa pentru că are o culoare maronie închisă). Pigmentul se dizolvă slab în bilă și, asemeni colesterolului, se adună și formează particule care cresc în mărime şi formează, în cele din urmă, calculi biliari. Calculii biliari pigmentari care se formează în acest mod sunt numiţi calculi biliari pigmentari negri, deoarece aceştia sunt negri și duri.
Calculi biliari pigmentari maronii: Dacă se reduce contracţia vezicii biliare sau dacă există o obstrucție a fluxului de bilă prin canale, bacteriile pot urca de la duoden în canalele biliare și în vezica biliară. Bacteriile modifică bilirubina din canale și din vezica biliară, iar bilirubina alterată se combină cu calciu pentru a forma pigment. Pigmentul se combină apoi cu grăsimile din bilă (colesterolul şi acizii graşi din lecitină) pentru a forma particule care se dezvoltă în calculi biliari. Acest tip de calculi biliari este numit calcul biliar pigmentar maroniu deoarece este mai mult maro decât negru. De asemenea, este mai moale decât calculii biliari pigmentari negri.

 

 

Alte tipuri de calculi biliari:

Celelalte tipuri de calculi biliari sunt rare. Tipul cel mai interesant de calculi sunt calculii biliari la pacienții care iau antibioticul ceftriaxonă (Rocephin). Ceftriaxona este neobișnuită pentru că este eliminată din organism în bilă în concentrații mari. Aceasta se combină cu calciu în bilă și devine insolubilă. Asemeni colesterolului și pigmentului, ceftriaxonina insolubilă formează particule care se dezvoltă în calculi biliari. Din fericire, marea majoritate a acestor calculi biliari dispare odată ce se întrerupe administrarea antibioticului, dar încă mai pot provoca probleme până când dispar complet. Un alt tip rar de calcul biliar este format din carbonat de calciu.

 

 

 

Care sunt persoanele afectate de calculi biliari?

Nu există nicio relație între colesterolul din sânge și calculii biliari de colesterol. Persoanele cu un nivel ridicat de colesterol în sânge nu au un risc crescut de a dezvolta calculi biliari de colesterol. O concepție greșită este că dieta este responsabilă pentru dezvoltarea calculilor biliari de colesterol.
Factorii de risc pentru dezvoltarea calculilor biliari de colesterol sunt:

1. Sexul. Calcul biliar apar mai frecvent la femei decât la bărbaţi.
2. Vârsta. Prevalența calculilor biliari crește odată cu vârsta.
3. Obezitatea. Persoanele obeze au şanse mai mari de a forma calculi biliari decât oamenii slabi.
4. Sarcina. Sarcina creşte riscul de calculi biliari de colesterol, deoarece, în timpul sarcinii, bila conţine mai mult colesterol, iar vezica biliară nu se contractă normal.
5. Anticoncepţionalele şi terapia cu hormoni. Nivelurile crescute de hormoni imită sarcina.
6. Pierderea rapidă în greutate. Pierderea rapidă în greutate, prin orice mijloace (diete cu puţine calorii sau orice metodă chirurgicală), provoacă apariţia calculilor biliari în peste 50% din cazuri. Majoritatea calculilor biliari vor dispărea după pierderea greutăţii. În plus, până când nu dispar, calculii biliari pot cauza probleme.
7. Boala Crohn. Persoanele cu boala Crohn au mai multe şanse de a dezvolta calculi biliari. Calculii biliari se formează pentru că pacienții cu boala Crohn nu au destul acid biliar pentru a solubiliza colesterolul în bilă. În mod normal, vezica biliară şi acizii biliari care ajung din ficat în intestinul subţire sunt absorbiţi înapoi în organism în faza terminală a bolii Crohn şi sunt secretaţi din nou în bilă de către ficat. Cu alte cuvinte, acizii biliari sunt reciclaţi. În boala Crohn, acizii biliari nu sunt absorbiţi normal, corpul devine sărăcit de acizi biliari, iar bila secretă mai puţini acizii biliari. Ca urmare, nu există o cantitate suficientă de acizi biliari care să dizolve colesterolul din bilă, ceea ce provoacă formarea calculilor biliari.
8. Nivel ridicat de trigliceride în sânge. Calculii biliari apar mai des la persoanele cu niveluri ridicate de trigliceride în sânge.

 

 

Riscul de formare a calculilor biliari pigmentari:

Calculii biliari pigmentari negri se formează ori de câte ori ajunge o cantitate mare de bilirubină la ficat. Acest lucru se întâmplă atunci când sunt distruse multe globule roşii în sânge, ca în cazul siclemiei şi talasemiei. Calculii biliari pigmentari negri apar mult mai des la pacienții cu ciroză hepatică.
Calculii biliari pigmentari maronii se formează atunci când există un flux scăzut de bilă (spre exemplu, când există canale biliare înguste sau obstrucționate).

 

 

Care sunt simptomele calculilor biliari?

Majoritatea persoanelor cu calculi biliari nu au semne sau simptome și nu sunt conștienți că au această afecţiune. (Calculii biliari sunt „tăcuţi”.) Calculii biliari sunt adesea găsiţi după efectuarea unor teste (de exemplu: ultrasunete sau radiografii care examinează abdomenul) menite să caute alte afecţiuni. Cu toate acestea, simptomele pot apărea mai târziu în viață, după mai mulți ani fără simptome. Astfel, pe o perioadă de cinci ani, aproximativ 10% dintre persoanele cu calculi biliari taciţi vor dezvolta simptome. Odată ce apar simptomele, ele vor persista și, de cele mai multe ori, se vor înrăutăți.
Există câteva simptome care sunt puse pe seama calculilor biliari, dar nu aceştia le cauzează. Printre aceste simptome se enumeră:
•  dispepsia (inclusiv balonarea abdominală şi disconfortul după masă);
•  intoleranța la alimente grase;
•  eructațiile;
•  flatulența.
Când apar semnele și simptomele calculilor biliari, acestea apar deoarece calculii biliari obstrucționează canalele biliare.
Cel mai frecvent simptom al calculilor biliari este colica biliară. Colica biliară este un tip foarte specific de durere, care apare ca simptom principal (sau singurul simptom) la 80% dintre persoanele cu calculi biliari care prezintă simptome.
Colicii biliari apar atunci când canalele extrahepatice (conducta hepatică sau canalul biliar comun) sunt blocate brusc de un calcul biliar.
Obstrucţiile care progresează încet (tumorile) nu produc colici biliari. În spatele obstrucţie se acumulează lichid şi se dilată canalele și vezica biliară.
Obstrucția ductului hepatic sau a ductului biliar comun se datorează unei secreții continue de bilă de către ficat.
Obstrucția canalului cistic apare deoarece peretele vezicii biliare secretă lichid în vezica biliară. Această distensie a canalelor sau a vezicii biliare cauzează colici biliari.
Colica biliară ajunge rapid la intensitate maximă şi:

•  Este o durere constantă, nu apare şi dispare, deși poate varia în intensitate în timp ce este prezentă.
•  Aceasta durează între 15 minute şi 4-5 ore. Dacă durerea durează mai mult de 4-5 ore, înseamnă că a apărut o complicaţie – de obicei, s-a dezvoltat o colecistită.
•  Durerea este de obicei severă şi nu se va înrăutăţi dacă vă mişcaţi. De fapt, pacienții cu colică biliară merg sau îşi răsucesc corpul în poziții diferite încercând să găsească o poziție confortabilă.
•  Colica biliară este însoțită adesea de greață.
•  Cel mai frecvent, colica biliară se resimte în partea de sus a abdomenului, chiar sub stern sau pe linia coastelor.
•  Ocazional, durerea poate fi simțită şi la spate, la vârful de jos al scapulei, pe partea dreaptă.
•  În cazuri rare, durerea poate fi simțită sub stern și este confundată cu angina pectorală sau un atac de cord.
•  Un episod de colică biliară dispare treptat, odată ce calculul se mută în canal şi nu mai cauzează o obstrucţie.
Colica biliară este un simptom recurent. Odată ce apare primul episod de durere, există şanse foarte mari să apară şi alte episoade. De asemenea, există un model de recurență pentru fiecare individ. La unele persoane, episoadele tind să rămână frecvente, în timp ce la alte persoane episoadele sunt rare. Majoritatea persoanelor care dezvoltă colica biliară nu dezvoltă colecistită sau alte complicaţii.

 

Tratament si preventie litiaza biliara

Recomandari:

– Limitati consumul de alimente continand grasimi animale ( lapte integral, branza, galbenus, unt, carne rosie grasa, biscuiti si prajituri).

– Reduceti consumul de zahar alb si proteine animale ( mentionez ca pentru inceput ar fi necesar un post= fara proteine animale( 1 luna), apoi introduse treptat sub forma de peste sau ou, lactatele si carnea slaba- ultimele)

– Consumati legume si fructe crude in special sau preparate la cuptor sau fierte, fara prajeli. Sunt recomandate nucile, oleaginoasele, semintele – bogate in acizi grasi esentiali cu rol antiinflamator- impiedica formarea calculilor- vezi articol Stilul de viata alcalin si Combinatii alimentare sanatoase.

– Consumati orez brun, cereale integrale, quinoa.

– Nu sariti peste mese, mancati regulat, mestecati bine, respectati combinatiile alimentare si nu beti apa in timpul mesei. Jumatate de ora inainte si o ora dupa masa, nu se consuma apa. Puteti bea doar ceaiuri calde din plante, naindulcite.

– Beti ceai din seminte de armurariu sau pelin de 3 ori/zi , caldut, infuzie inainte sau dupa masa. Acestea stimuleaza fluxul bilei si protejeaza ficatul de substante nocive.

– Beti in fiecare dimineata sucul de la jumatate de lamaie intr-un pahar cu apa calda, cu aproximativ 1 h inainte de micul dejun. Inainte de a bea apa cu lamaie, luati o lingura cu ulei de masline presat la rece. Stimuleaza fluxul biliar-poate elimina calculii biliari mici.

– Beti sucuri din legume verzi sau mancati salate verzi: spanac, salata verde, leurda, stevie, macris.

– Faceti patruzeci de minute miscare pe zi- previn calculii cu colesterol, sprijina detoxifierea, eliminarea sustantelor toxice din organism, impiedica stagnarea si acidoza in organism

– Alimantele amarui ( cresonul, cicoarea, andivele si anghinarea) si mirodeniile amare ( rozmarinul si turmericul) stimuleaza activitatea bilei.

– Beti 6-8 pahare de apa alcalina procurata de la farmaciile naturiste sau apa filtrata, ionizata, oxigenata ( vezi Aquarion). Apa alcalina dizolva calculii biliari, previne formarea lor si inflamatia in organism.

 

Tratament CaliVita recomandat – 2 luni

Digestive Enzymes– 2 tablete/zi in timpul meselor- stimuleaza descompunerea lipidelor, proteinelor, carbohidratilor- suport pentru digestie la cei care au o alimentatie dezordonata

Super Soya Lecithin– 2 capsule/zi- lecitina este o substanta lipotropa care descompune grasimile, converteste colesterolul si grasimile in substante hidrosolubile usor de eliminat,  normalizeaza functia hepatica, impiedica astfel formarea de calculi si contribuie la distrugerea celor prezenti

Green Care– 3 tablete/zi- prin continutul sau in lucerna detoxifica si alcalinizeaza organismul impiedicand formarea calculilor biliari si aparitia inflamatiei, iar magneziul contriuie la dizolvarea calculilor biliari

Liver Aid– 2 capsule/zi- descompune substantele nocive care intra in organism si detoxifica organismul prin compozitia sa in armurariu; armurariu modifica compozitia bilei, dizolva pietrele existente si impiedica formarea altor calculi; colina si metionina din compozitia sa metabolizeaza colesterolul impiedicand formarea calculilor de colesterol si dizolvarea celor existenti

Liquid C + Bioflavonoids with Rose Hips– 2 lingurite/zi- scade nivelul colesterolului biliar, impiedica formarea calculilor; macesele din compozitia sa contribuie la micsorarea si eliminarea calculilor

 

Fitoterapie:

Plante recomandate la micsorarea depunerilor sau la eliminarea calculilor:

Matase de porumb- infuzie – 2 linguri la cana- se bea cate o lingura la 3 ore

sau

Frunze de menta- infuzie – 1 lingurita la cana- se beau1-2 cani/zi

sau

Turita mare- infuzie- 1 lingura la cana- se beau 2-3 cani/zi

sau

Macese- infuzie- 2 lingurila 1/2 l- cantitatea se bea in cursul unei zile

sau

Radacina de brusture- decoct- 2-4 linguri la 1 litru- cantitatea se bea in cursul unei zile

 

In cazul colicilor hepatobiliare– dureri violente ce apar brusc avand ca si cauza calculoze, dar si tulburari neuro-vegetative (suparari, emotii, oboseala fizica si nervoasa)- se recomanda plante antispastice cu actiune specifica:

Rostopasca- infuzie- 1/2 lingurita la cana- se bea in cursul unei zile cate 1-2 linguri la 3 ore ( se evita supradozarea- poate avea efecte toxice)

sau

Flori de coada soricelului- infuzie- 2 linguri la 1/2 l- cantitate care se bea in cursul unei zile

sau

In colici de natura nervoasa- infuzie din urmatorul amestec- 1 lingura la cana- se beau incet 1-2 cani calde- la nevoie

Flori de levantica- 10g

Flori de coada soricelului- 10g

Frunze de menta- 15g

Talpa gastii- 30g

Sunatoare- 10g

Radacina de valeriana- 20g

Fructe de fenicul- 5g

Sursa- Cu multumiri- Plante medicinale- Izvor de Sanatate- Ovidiu Bujor. Mircea Alexan

 

Tratament homeopat individualizat– adresati-va unui medic homeopat

 

Concluzie preventie si tratament:

Hidratare cu apa alcalina, respectand regulile de baut apa ( nu in timpul mesei, stopati cu jumatate de ora inainte de masa si nu beti o ora dupa)

Alimentatie alcalina, fara prajeli, exces de proteine si grasimi animale, cu multe cruditati si combinatii corecte, mestecat bine, mese regulate

Miscare- 40 minute/zi- pentru drenaj limfatic= detoxifiere

Tratament CaliVita pentru tratare si sustinere

Ceaiuri din plante

Tratament homeopat individualizat