Afectiuni

Caderea Parului Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Caderea Parului Tratament Naturist

 

 

 

 

 

Caderea Parului Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Liquid Chlorophyll: 1-0-o- inainte de masa – 2-3 luni- clorofila are efect de alcalinizare, cu ajutorul căreia puteţi menţine sau reface echilibrul acid-alcalin al organismului; un excelent efect detoxifiant şi un uşor efect diuretic; este un stimulent pentru digestie; reduce efectele adverse dupa chimio si radioterapie.

Pure Yucca:  o-1-1- inainte de masa– 1-luna- detoxifiant – deslipeste depunerile metabolice de pe peretii intestinelor si ajuta la eliminarea eficienta a compusilor metabolici prin scaun, favorizeaza absorbtia nutrientilor;antiseptic intestinal; intinereste organismul; asigura echilibrul dintre starea fizica si cea psihica;creste rezistenta organismului fata de boli; reduce nivelul colesterolului sangvin; rol protector impotriva stresului; trebuie asigurat un aport crescut de lichide, de aproximativ 2-3 l pe zi; capsulele se ingereaza cu unu sau doua pahare de apa; in primele zile ale curei poate aparea diareea, poliuria (eliminarea de cantitati crescute de urina), scaderea glicemiei sau a concentratiei de potasiu in sange;

ParaProtex: 0-1-1- dupa masa – 3 saptamani- dezinfectant, antiviral, antihelmitic, antiseptc, antioxidant sau ZenThonic: 1-0-1- inainte de masa cu 30 de minute– 1 luna –  superconcentrat de fructe sub formă lichidă, pe bază de mangostana, cu un conţinut antioxidant foarte puternic; bogat de fibre, bioflavonoide, vitamine şi minerale determina protecţie  împotriva radicalilor liberi;  încetineste procesul de îmbătrânire; benefic asupra sistemului cardiovascular;  sprijina  sistemului imunitar; îmbunătăţesc condiţia fizică;

Spirulina Chlorela Plus:  1-0-0 – inainte de masa– 1-2 luni- vitamine, minerale, fibre, proteine; efect alcalinizant si de detoxifiere; sanatatea parului, pielii, unghiilor; eficienta in curele de slabire; se beau 2 litri de apa/zi; daca exista o patologie a tiroidei, se monitorizeaza functia acesteia.

Garlic Caps : 1-1-0- dupa masa- 1 luna- antibiotic, antibacterian, antifungic, antiparazitar; imbunatateste functia cardiaca, scade colesterolul; atentie la cei cu probleme de coagulare- inaintea unei interventii chirurgicale se stopeaza cu o saptamana inainte;

 

Schimbarea stilului de viata si detoxifierea sunt corelate si functioneaza bine cu miscarea.

 

Miscare. Exercitiile fizice imbunatatesc circulatia organismului si circulatia la nivelul scalpului ( pielea capului) si furnizeaza numerosi nutrienti firelor de par. Mergeti minim 30 minute pe jos, daca nu aveti posibilitatea sa efectuati alta forma de miscare.

 

Trebuie avut permanent grija la factorii de stres. Incercati sa-l indepartati.

 

Relaxare si controlul stresului– vezi articol Reguli de aur pentru a reduce stresul. Un soc, stresul pot provoca pierderea parului. Tensiunea musculara indusa de stress intinde pielea capului si impiedica sangele, care transporta substante nutritive, sa ajunga la foliculii de par.

 

Rhodiolin – 3 caps/zi- este recomanat celor expusi la stress/ efort fizic sau psihic constant; sprijina sistemul nervos, efect revitalizant

 

Dupa o cura de detoxifiere, se poate interveni cu minerale si vitamine.

 

Stress Management – echilibreaza sistemul nervos, contine vitamine si minerale necesare metabolismului carbohidratilor, grasimilor, proteinelor, acizilor nucleici, contribuie la functionarea optima a organismului.

 

Se pot recomanda si alte produse, tinand cont de grupa de sange sau deficitele existente.

 

Reglare hormonala. Alopecia poate fi strict legata si de un dezechilibru hormonal.  Exista un ax hipotalamo-hipofizo-tiroido-suprarenalian- genital. O perturbare la unul din aceste nivele poate determina perturbarea altui nivel.

Glanda hipofiza poate afecta tiroida sau suprarenalele. O dereglare a tiroidei poate sa determine hipotiroidia, hipofunctie ovariana, crestere celulara sau tisulara prea slaba sau prea intense, probleme cu lactatia, diabet, imbatranire rapida, scleroza multipla, boala Parkinson. Colonul transvers se afla in relatie cu hipofiza si cu creierul.

Cand aceasta portiune a colonului este incarcata cu toxine si resturi alimentare degradate lipite, colonul functioneaza sub capacitate si afecteaza functia hipofizei. Tesutul intestinal este una din zonele primele formate in faza embrionara. Este posibil ca maduva spinarii si tesuturile intestinale sa fie primele manifestari ale zonei centrale. Pe masura dezvoltarii embrionului, acest tesut intestinal devine sursa principal a majoritatii organelor si glandelor. El devine mai tarziu tractul gastrointestinal.

Este important sa curatam sis a fortificam tractul gastrointestinal pentru a regenera glandele si intreg organismul. Exista o stransa legatura. Hipotiroidismul poate, de asemenea, sa fie depasit prin detoxifiere. Hipotiroidie- caderea parului, unghi casante, degradarea oaselor, maini si picioare reci, senzatie de frig, intoleranta la frig, aritmie cardiac, stari debresive, epuizare, metabolism lenes, spasme, crampe, bufeuri, probleme de crestere- crestere incetinita.

 

Ulei de luminita de seara – 1 luna – apoi 2 sapt/luna- 3 luni- 2 CAPS/ZI- REGLATOAR HORMONAL- actioneaza la tivelul tiroidei, suprarenalelor, aparatului genital. In reglare tiroidiana poate fi asociat cu Noni.

Menopausal Formula – 2 caps/zi-2 luni- impiedica fluctuatia hormonilor , amelioreaza simtomele de menopauza, bufeurile,cresterea ritmului cardiac, transpiratie abundenta in timpul noptii, schimbari de dispozitie, caderea parului. Calciu, vitamina C, vitamina E, zinc, vitamina B- impiedica caderea parului.

 

Ceaiuri reglatoare hormonale recomandate a se asocia: Ceai glandular 1 si 2 Favisan– 2 cani din fiecare ceai/zi- 2 luni

 

Tratament homeopat -se poate asocial inca de la inceput tratamentului natural CaliVita-  este foarte eficient in rezolvarea problemei caderii parului. Adresati-va unui medic homeopat. Remediul  se adreseaza pacientului, nu bolii.

 

Fitoterapia-Plante Medicinale- Izvor de sanatate- Ovidiu Bujor. Mircea Alexan- utilizarea trebuie facuta cu rabdare, pe o perioada mai lunga. Plantele respective intaresc radacina firului de par, activeaza circulatia sangelui in regiune, contribuie la regenerarea lui.

 

Radacina de brusture – frictiuni saptamanale cu decoct preparat din 3 linguri la jumatate de litru timp de 30 de minute.

Frunze de mesteacan- spalaturi cu infuzie cu 2-3 linguri la jumatate de litru de apa; se frectioneaza puternic.

Frunze si radacini de urzica- in atara de tonifierea parului, combate si seboreea si matreata- bai cu infuzie din 40-50g la litru.

Caderea parului pe anumite portiuni poate fi cauzata de o micoza- Tinea capitis.

Uleiul de ricin contribuie la vindecarea micozelor.

Uleiul din arbore de ceai este efficient in remiterea micozelor.

Ambele se pot aplica pe par si scalp perioada lunga de timp.

Micozele prospera in medii calde si umede. Stergeti-va bine dupa baie sau dup ace ati transpirat pe vreme calda.

 

Folositi un sampon natural. Puteti folosi Samponul cu Aloe Vera CaliVita. Protejeaza sanatatea parului si scalpului. Aloe vera reda hidratarea naturala a parului si il face mai stralucitor si mai des. Provitamina B5 il mentine hidratat mai mult timp. Contine ingredient cu effect antiinflamator. Este recomandat, in special, parului uscat. Nu irita ochii, putand fi utilizat si la copii. Organi Care– un alt sampon CaliVita– contine aloe vera, ulei de masline, ulei de germeni de grau, lavanda, rozmarin, unt de shea. Curata si protejeaza delicat scalpul. Reda echilibrul parului si poate fi aplicat pe toate tipurile de par.

 

 

 

Care sunt cauzele pierderii părului?

Există mai multe cauze ale căderii părului scalpului, iar ele nu diferă la bărbaţi şi femei. Acest articol le va acoperi pe cele frecvente. Studiile arată că pierderea de până la 100 – 150 fire de păr pe zi este normală. Părul uman natural creşte în trei faze: anagen, catagen şi telogen. Anagen este faza activă sau în creştere.

 

Catagen este o fază destul de scurtă a ciclului parului natural, în care firele de păr încep să se descompună. Telogen este faza de odihnă. Firele de păr care se desprind zilnic, sunt de multe ori în faza de repaus sau faza târzie în ciclul părului.

 

În mod normal, aproximativ 10 % din firele de păr ale scalpului sunt în faza de repaus sau de telogen, în orice moment. Aceste fire de păr nu sunt în creştere şi sunt pregătite pentru căderea ciclică.

 

În general, căderea părului nu mai este asociată cu bolile sistemice sau interne şi nici alimentaţia săracă nu este un factor frecvent. Frecvent, părul se poate subţia pur şi simplu ca un rezultat al factorilor genetici prestabiliţi, istoricul familial, precum şi procesul general de îmbătrânire.

 

Mulţi bărbaţi şi femei pot observa o subţiere fiziologică uşoară şi de multe ori normală a părului începând cu vârsta de treizeci şi patruzeci de ani. Alte ori, variaţiile normale de viaţă, inclusiv stresul temporar sever, schimbările nutriţionale, precum şi modificările hormonale, cum ar fi cele din timpul sarcinii, pubertăţii şi menopauzei, pot provoca o cădere reversibilă a parului.
În mod special, câteva afecţiuni de sănătate, precum afecţiunile tiroidei şi anemia deficitului de fier, pot cauza pierderea părului. În timp ce testele tiroidiene de sânge şi alte teste de laborator, inclusiv o hemogramă completă (CBC), sunt de obicei normale la oamenii care prezintă căderea ordinară a părului, este important să se excludă cauzele care stau la baza pierderii bruşte sau severe a părului.

 

Dacă sunteţi îngrijorat cu privire la alte probleme de sănătate, care stau la bază, a-ţi putea începe prin a merge la medicul de familie, internist sau ginecolog pentru analize medicale de bază. Dermatologii sunt medici care se specializează în probleme de piele, păr, unghii şi pot oferi diagnostice mult mai avansate şi tratament pentru subţierea şi pierderea părului. Uneori, poate fi făcută o biopsie a scalpului pentru a ajuta la diagnosticarea pierderii severe sau inexplicabile părului.
Deşi multe medicamente enumără „pierderea părului” printre efectele lor secundare posibile, totuşi, medicamentele nu constituie cauzele frecvente de rărire sau pierdere a părului. Pe de altă parte, prin tratamentele de cancer şi medicamentele de suprimare a imunităţii, inclusiv chimioterapia, căderea părului constituie o reacţie adversă foarte frecventă. Căderea totală a părului, apare de multe ori după o cură majoră de chimioterapie pentru cancer. De obicei, părul se regenerează după şase până la 12 luni.

 
Cum se clasifică căderea părului?

Există numeroase moduri de a clasifica căderea părului. O modalitate utilă a fost de a clasifica căderea părului prin dacă căderea este localizată (zonă mică) şi neuniformă sau dacă aceasta afectează zone întinse sau întreg scalpul (difuz). Alte clasificări medicale pentru căderea părului includ căderea părului prin rănire versus fără rănire şi sunt dincolo de sfera de acoperire a prezentului articol.

 

 

 

Căderea neuniformă a părului
Unele afecţiuni produc mici zone de cădere a părului, în timp ce altele afectează zone mari ale scalpului. Cauzele cele mai frecvente ale căderii neuniformă a părului sunt:

      • alopecia areata (zone de chelie circulare mici sau de mărimea unei monede ale scalpului, care cresc de obicei înapoi în luni);
      • alopecia de contractare (subţierea de la codiţe sau cozi de cal împletite);
      • Trichotillomania (obiceiul de a răsuci sau tragerea de păr); şi
      • Tinea capitis (infecţie fungică).

 

 

Ce este alopecia areata?

O afecţiune frecventă, alopecia areata, începe de obicei ca un singur sfert de cerc de chelie perfect netedă. Zonele de alopecie, se regenerează de obicei, în trei până la şase luni, fără tratament. Uneori, părul creşte la loc alb. În altă variantă, alopecia poate produce două sau trei zone de chelie. Când acestea cresc din nou, acestea pot fi înlocuite cu altele. Forma cea mai extinsă se numeşte alopecie totalis, în care întregul scalp cheleşte. Este important să subliniem faptul că pacienţii care au, în general, localizată pierderea părului, nu ajung să-şi piardă părul pe tot scalpul. Alopecia poate afecta părul de pe alte părţi ale corpului – de exemplu, barbă sau sprâncenă.
Alopecia areata este în general considerată o afecţiune autoimună, în care organismul se auto atacă (în acest caz, proprii foliculi de păr). Cu toate acestea, cei mai mulţi pacienţi cu alopecie, nu au probleme sistemice şi nu necesită teste medicale suplimentare. În timp ce alopecia areata a fost frecvent pusă pe seama „stresului”, de fapt, poate fi o altă cauză, adică, prezenţa alopeciei poate produce stres.
Tratamentele pentru alopecia areata includ injectarea unor cantităţi mici de steroizi, cum ar fi triamcinolon în zonele afectate pentru a stimula creşterea părului. Deşi preparatele injectabile localizate nu pot fi practicate pe suprafeţe mari, de multe ori acesta este un tratament foarte eficient în a ajuta firele de păr să regenereze mai devreme. Alte tratamente, cum ar fi steroizii pe cale orală, imunosupresoare, sau terapia cu lumină ultravioletă sunt disponibile pentru cazurile mai răspândite sau severe, dar ar putea fi imposibile pentru unii, din cauza efectelor secundare sau riscurilor posibile. În cele mai multe cazuri uşoare, pacienţii pot acoperi cu uşurinţă prin pieptănare zonele afectate. În cazurile mai severe şi cronice, unii pacienţi poartă meşe, în zilele noastre, unii oameni îşi bărbieresc întreg scalpul, acum că acest aspect a devenit o modă.
 

 

Ce este alopecia de contractare?

Aceasta este o cădere mică sau localizată a părului cauzată de tragerea repetitivă sau persistentă sau forţarea rădăcinilor firelor de păr. Codiţele împletite şi coada de cal pot trage destul de tare de firele de păr pentru a le face să cadă. În cazul în care se întâmplă acest lucru, cel mai bine este să alegeţi coafuri care pun mai puţină presiune pe rădăcinile firelor de par. Cu cât mai se face mai rapid acest lucru cu atât mai bine, pentru a evita deteriorarea permanentă.

 

 
Ce este Trichotillomania?

Acest lucru se referă la obiceiul cuiva de a se trage sau de a-şi răsuci în mod voluntar firele proprii de păr, uneori fără să realizeze. Scalpul şi genele sunt adesea afectate. Spre deosebire de zonele alopeciei areata, care sunt perfect netede, zonele de păr în Trichotillomania arată ca fire de păr rupte. Tratamentul este de multe ori în întregime legat de comportament: Trebuie să observaţi că faceţi şi apoi opriţi în mod conştient. Cazurile severe sau rezistente pot solicita consiliere de stres cu un terapeut sau un psiholog sau cu un psihiatru.

 
Ce este tinea capitis?

Tinea este cuvântul medical folosit pentru infecţii fungice, iar capitis înseamnă cap. Tinea capitis este infecţia fungică a scalpului, care afectează în cea mai mare parte copii de vârstă şcolară. Tinea capitis este mai frecventă la scalpul persoanelor de culoare din Africa sau afro-americane. Această afecţiune este rară la adulţii sănătoşi. Petele de chelie arată de obicei ca fire de păr rupte. Antifungicele orale sunt necesare pentru a pătrunde la rădăcina părului şi a vindeca infecţia după care părul creşte la loc. Aceasta este contagioasă la schimbul de pălării sau piepten şi perii.

 

 
Ce este pierderea părului generalizată (difuză)?

Acesta este o rărire de ansamblu a părului fără pete de chelie sau modele specifice. În timp ce acest tip de cădere a părului poate să nu fie vizibilă pentru ceilalţi, de multe ori individul va simţi că părul său nu este la fel de des sau integral aşa cum a fost anterior. Afecţiunile comune pentru această categorie sunt:

– telogen effluvium (căderea rapidă după naştere, febră sau pierderea bruscă în greutate);

 

– androgenetica sau pierderea androgenă a părului („modelul masculin de chelire”, „modelul feminin de chelire”).

 

 

Ce este Telogen effluvium?

În condiţii normale, firele de păr de pe scalp trăiască timp de aproximativ trei ani (faza anagenă sau de creştere), ele intră apoi în faza telogenă sau de repaus. În timpul perioadei telogene de trei luni, rădăcina firului de păr încreţeşte într-un „fir” alb mic, apoi părul cade. Prin urmare, este normal să se piardă aproximativ 100 de fire de păr în fiecare zi, cad mai multe pe zi atunci când şamponarea slăbeşte firele de păr, care sunt gata să cadă. Firele de păr sunt apoi înlocuite de către organism.
Uneori, oamenii sunt îngrijoraţi cu privire la căderea părului, încep să observe firele de păr de pe pernă sau din chiuvetă, nu îşi dau seama că au fost mereu acolo. O privire atentă la acestea va dezvălui, de obicei, firul alb de la capătul firului, indicând că aceste fire de păr erau deja moarte. În mod normal, aproximativ 10 % din firele de păr ale scalpului sunt în faza de telogen.
Există mai multe circumstanţe care produc un „şoc pentru sistem”, care modifică ritmul creşterii părului. Ca urmare, până la 30 % – 40 % dintre firele de păr pot intra în ciclul telogen. Trei luni mai târziu, firele de păr răsar într-o revărsare masivă (telogen), în special în apropierea părţii din faţă a scalpului.

Acestea includ:

      • naşterea;
      • febra mare;
      • pierderea bruscă în greutate (alimentaţia săracă);
      • operaţia;
      • boala severă; şi
      • stresul sau pierderea severă (deces în familie, anunţul schimbării în preferinţele sexuale „ieşind din dulap”, divorţul, etc.).

Nici una dintre acestea nu trebuie să pună viaţa în pericol, şi nu întotdeauna nu sunt urmate de pierderea părului. (Se poate întâmpla după o sarcină, dar nu şi după următoarea). Dar atunci când părul cade, e peste tot – acoperă perna, înfundă scurgerea şi aşa mai departe. În mod paradoxal, cu cât mai dramatică este pierderea părului, cu atât mai bun este prognosticul, pentru că atunci când organismul revine la ritmul normal, cea mai mare parte, dacă nu tot părul se regenerează. Nici un tratament special nu este necesar. Şamponarea normală poate continua, deoarece aceasta îndepărtează doar firele de păr care urmau să cadă oricum.

 

Ce este androgenetica sau alopecia androgenică („modelul masculin de chelie”, „modelul feminin de chelie”)?

Acest tip de alopecie este frecvent atribuit predispoziţiei genetice şi istoricului familial. În mod tradiţional, acest lucru a fost iniţial descris doar la bărbaţi, dar acum ştim că se vede atât la bărbaţi cât şi la femei. Pierderea parului la bărbaţi este de multe ori mai rapidă, cu debut mai timpuriu şi mai extinsă.
Medicii se referă la chelia obişnuită ca „alopecie androgenetică” sau „alopecie androgenică”, ceea ce implică faptul că o combinaţie de hormoni şi ereditatea (genetica) sunt necesare pentru a dezvolta afecţiunea. Cauza exactă a acestui model este necunoscut. (Hormonii masculini implicaţi sunt prezenţi atât la bărbaţi cât şi la femei).

 
Modelul masculin de chelie

Chiar şi bărbaţilor care nu „chelesc” li se răreşte oarecum părul de-a lungul anilor. Spre deosebire de cei cu telogen reversibil, la cei cu modelul masculin standard de chelire nu se observa regenerarea părului, ei văd doar că nu mai este acolo. Adolescenţii observă o anumită regenerare în apropierea tâmplelor pe măsură ce zonele cu păr se schimbă de la modelul băieţilor la modelul „în formă de M” al bărbaţilor adulţi. Această evoluţie normală nu înseamnă că ei îşi pierd părul.

 
Câteva „mituri” cu privire la modelul masculin de chelie:

Puteţi moşteni chelia prin intermediul rudelor de sex masculin ale mamei. De fapt, chelia poate veni din oricare parte a familiei sau din ambele părţi. Privind la familia dumneavoastră, vă puteţi da cel mai bine seama despre cum vă veţi transforma. Studiile sunt în curs de desfăşurare în acest domeniu, iar cercetarea în curs a fost neconcludentă cu privire la modelele de moştenire;

Părul mai lung tensionează mai tare rădăcinile. Nu este aşa. Iar pălăriile nu sufocă circulaţia scalpului pentru a provoca pierderea părului;

Şamponarea nu accelerează calviţia;

„Slaba circulaţie” nu cauzează pierderea părului, iar masajul nu-l opreşte.

 

 

Pierderea părului este diferită la femei faţă de bărbaţi?
Modelul feminin de chelie

Femeile îşi pierd părul pe bază de moştenire (genetică), de asemenea, dar modelul feminin tinde să fie mai difuz, cu probabilitate mai mică de cădere a părului de pe creştet şi zona frontală. Deşi unele femei pot observa subţierea firului de păr până la 20 de ani, ritmul de cădere a părului tinde să fie progresiv, adesea necesitând ani pentru a deveni evident pentru alţii.

Nu pare a fi o subţiere fiziologică normală care vine odată cu vârsta şi apare la multe femei la începutul şi mijlocul perioadei 30 de ani. Mai multe femei au la bază cauze ale pierderii parului decât bărbaţii. Acestea includ afecţiuni tratabile, cum ar fi anemia şi bolile tiroidiene. În special, femeile cu o formă de boli tiroidiene numită tiroidita autoimuna Hashimoto poate provoca pierderea părului. Aceste afecţiuni sunt diagnosticate prin teste de sânge.

Deşi câteva studii au sugerat că, chelia poate fi moştenită prin genele familiei mamei, aceste teorii necesită teste suplimentare. Studiile actuale sunt neconcludente.
În timp ce poveştile cu privire la pălăriile care sufocă foliculii sau părul lung care trage de rădăcini pot fi mai mult folclor, repetarea traumatizării părului, precum întinderea intensă a părului spre spate şi frecarea intensă pot agrava sau pot provoca pierderea părului localizată la unele persoane. Persoanele de culoare care îşi prind părul întins la spate într-o bandă de cauciuc pot dezvolta o cădere a părului localizată la partea din faţă a scalpului.

 
„Mituri” despre pierderea părului cu preocupare specială pentru femei:

      • Părul mai lung nu pune neapărat presiune pe rădăcini;
      • Şamponarea nu accelerează pierderea părului, ci doar îndepărtează firele care erau gata să cadă oricum;
      • Vopsirea, permanentul şi manipularea părului nu determină de obicei căderea acestuia. Arsurile sau manipularea severă pot duce la căderea şi ruperea părului. Stilizările care trag tare pot cauza unele pierderi, dar în general vopsirea părului şi „produsele chimice”, nu afectează.

 

 

Ce părere aveţi de căderea părului în timpul sarcinii?
Sarcina poate provoca multe schimbări în părul de pe scalp. Pe măsură ce hormonii fluctuează în timpul sarcinii, un număr mare de femei simt că părul lor se îndeseşte şi devine mai plin. Acest lucru poate fi legat de schimbările în numărul de fire de păr cu ciclul în faza de repaus a creşterii părului, dar motivul exact nu este cunoscut.

Destul de frecvent, poate exista o pierdere a părului după naştere sau şase luni mai târziu. Prevenirea acestei frecvenţe, căderea naturală a părului după sarcină este necunoscută. Nu se cunoaşte de asemenea, dacă această cădere este doar o revenire la volumul părului dinainte de sarcină.

 

 

Ce vitamine sunt bune pentru căderea părului?

Un comprimat multivitaminic zilnic bun care conţine zinc, vitamina B, acid folic, fier şi calciu constituie o alegere foarte rezonabilă. Mai nou, studiile sugerează că vitamina D ar putea fi oarecum de ajutor şi merită luată în considerare. Deficienţele specifice de vitamine şi minerale, cum ar fi fierul sau vitamina B12 pot fi diagnosticate prin teste de sânge şi tratate.

Multivitaminele care conţin biotină au fost promovate pentru creşterea părului, dar lipsesc studiile ştiinţifice solide pentru multe dintre aceste afirmaţii. În timp ce luaţi biotină şi alte suplimente comercializate pentru păr, piele şi unghii, probabil, nu se va agrava nimic, totodată, acesta poate să nu ajute neapărat. Prin urmare, suplimentele promovate pentru regenerarea părului ar trebui să fie abordate cu puţină precauţie.

 

Senzaţia de mâncărime a scalpului poate cauza căderea părului?

Scalpul râios poate provoca uşoara pierdere reversibilă a părului. Cauzele pot include dermatita seboreică (mătreaţă).
Cum pot preveni pierderea parului?

Prevenirea pierderii părului implică mai mulţi factori, în funcţie de cauza de bază. Igiena corectă a părului cu şamponarea regulată este un pas de bază. Nutriţia bună, mai ales nivelurile adecvate de fier şi vitamina B, este de ajutor. Tratamentul afecţiunilor medicale de baza cum ar fi bolile tiroidiene, anemia şi dezechilibrele hormonale poate fi utilă în prevenire.

 

 

Căderea Părului pe Scurt:

Căderea părului este o afecţiune foarte frecventă şi afectează mai mulţi oameni la un moment dat în viaţa lor.
Pierderea androgenetică a părului este văzută atât la bărbaţi, cât şi la femei, dar este mai severă la bărbaţi.
Problemele de sănătate cum ar fi bolile tiroidiene, anemia şi nivelurile scăzute de vitamine pot duce la pierderea părului.
Alopecia areata este o cădere temporară a părului în formă de monedă foarte frecventă, care, de obicei, se rezolvă de la sine.
Prevenirea include igiena bună a părului, şamponarea regulată şi nutriţia bună.

Ateroscleroza Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Ateroscleroza Tratament Naturist

 

 

 

 

Ateroscleroza Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina

 

 

Ce este ateroscleroza?

Ateroscleroza este o boala lentă în care arterele se înfundă şi se întăresc. Aceasta provoacă aproape 75 % din decesele legate de sistemul cardiovascular şi se întâlneşte la 80 – 90 % dintre persoanele cu vârsta de peste 30 de ani. Grăsimile, colesterolul, calciul şi alte substanţe care formează plăci, se acumulează în artere. Placa dură îngustează pasajul prin care curge sângele care face ca arterele să devină dure şi inflexibile (ateroscleroza este, de asemenea, cunoscută sub numele de rigidizarea arterelor). Aceasta duce la boli cardiovasculare, care sunt principala cauză de deces la persoanele de peste 45 de ani. Placa moale este mult mai probabil să se desprindă de pe peretele arterei şi provocă un cheag de sânge, care poate bloca fluxul sangvin către organele vitale.
Efectele aterosclerozei diferă în funcţie de arterele din organism care sunt reduse şi devin înfundate cu placă. În cazul în care arterele care aduc sânge bogat în oxigen către inimă sunt afectate, este posibil să aveţi boală coronariană, dureri în piept sau un atac de cord. În cazul în care arterele către creier sunt afectate, este posibil să aveţi un atac ischemic tranzitoriu (AIT) sau un accident vascular cerebral. În cazul în care arterele din braţe sau picioare sunt afectate, s-ar putea dezvolta boala arterelor periferice. Puteţi, de asemenea, dezvolta o inflamaţie în peretele arterei (anevrism).
Scăderea tensiunii arteriale şi LDL nivelurilor colesterolului („rău”), o dietă sănătoasă, cu o mulţime de fructe şi legume, renunţarea la fumat, pierderea în greutate, şi efectuarea mai multor exerciţii fizice pot preveni ateroscleroza.

 
Ateroscleroza semne si simptome:

De multe ori, persoanele cu ateroscleroză nu au nici un simptom până când arterele sunt înfundate cu placă în proporţie de 40 %. Simptomele variază în funcţie de arterele care sunt afectate.
Boala Coronariană
Simptomele bolii coronariene (în cazul în care arterele inimii sunt îngustate) sunt resimţite de obicei prin exerciţii fizice, activitate sexuală, expunerea la frig, furie, sau stres.

 

Cele mai frecvente simptome includ:

Durere toracică (în general, o senzaţie grea, apăsare, sau strivire cu posibile dureri sub formă de arsuri sau junghiuri);
Durere abdominală, de gât, spate, maxilar, sau umăr / braţ;
Slăbiciune;
Transpiraţie;
Scurtarea respiraţiei.

 

 

Boala Cerebrovasculara

Boala cerebrovasculară (în cazul în care arterele care alimentează creierul cu sânge sunt îngustate), poate provoca atac ischemic tranzitoriu (o pierdere bruscă a funcţiei cerebrale cu recuperare completă în termen de 24 de ore) şi accident vascular cerebral.

 

Simptomele pot include:

Slăbiciune sau paralizie pe o parte a corpului;
Probleme de vorbire sau de înţelegere a vorbirii;
Pierderea vederii la un ochi;
Slăbiciune musculară;
Probleme spontane de mers pe jos;
Ameţeli;
Pierderea echilibrului sau a coordonării;
Durere bruscă şi severă de cap.

 

 

Boala Arterelor Periferice

Boala arterelor periferice afectează arterele care alimentează braţele şi picioarele cu sânge bogat în oxigen.

Simptomele pot include:

Durere, crampe, senzaţie de amorţeală sau sentiment de oboseală a muşchilor de la picioare (claudicaţie intermitentă);
„Sunete” (sunete pe care medicul le poate auzi cu un stetoscop, care indică turbulenţe în fluxul de sânge);
Căderea părului;
Îngroşarea unghiilor;
Suprafaţa netedă şi lucioasă a pielii;
Pielea este rece la atingere;
Cangrenă.

 

Ateroscleroza cauze:

Nimeni nu ştie cauza exactă a aterosclerozei, deşise stie ce o determină să se agraveze. Mulţi cercetători cred că începe cu deteriorarea stratului intern al arterei, cunoscut sub numele de endoteliu.

 

Se consideră că aceşti factori contribuie la lezare:

Hipertensiunea arterială;
Valori crescute ale LDL colesterolului („rău”);
O acumulare de homocisteină (un aminoacid produs de organismul uman, considerat a fi un factor de risc pentru boli de inimă, accident vascular cerebral, osteoporoză, diabet zaharat şi demenţă);
Fumatul;
Diabet;
Inflamaţie.

Odată ce artera este deteriorată, celulele sanguine numite trombocite se acumulează acolo pentru a încerca şi a vindeca leziunea. De-a lungul timpului, grăsimile, colesterolul şi alte substanţe se acumulează, de asemenea pe locul respectiv, ceea ce îngroaşă şi întăreşte peretele arterei. Fluxului de sânge prin artera respectivă este scăzut, iar alimentarea cu oxigen a organelor scade de asemenea. Se pot forma cheaguri de sânge, care blochează artera sau intră în fluxul sanguin şi taie alimentarea cu sânge a altor organe.
Pentru că unii oameni nu prezintă factori de risc caracteristici pentru ateroscleroză (cum ar fi fumatul şi hipertensiunea arterială), este posibil să existe alte cauze, cum ar fi o infecţie. Cercetarea este în curs de desfăşurare.

Ateroscleroza factori de risc:

Factorii de risc pentru ateroscleroză includ:

Afecteaza mai mult barbatii;
Dacă sunteţi femeie, la menopauză;
Persoanele cu hipertensiunea arterială;
LDL colesterol („rău”) sau trigliceride (grăsimi în sânge) mărite;
Diabet;
Faptul că sunteţi supraponderali;
Fumatul;
Un istoric familial de boli de inimă;
Nivelurile crescute de homocisteina;
Stilul de viaţă sedentar;
Dietele bogate în grăsimi saturate şi trans acizi graşi (grăsimi trans);
Depresia;
Apneea obstructivă de somn.

Ateroscleroza prevenire:

Puteţi preveni ateroscleroza având un stil de viaţă sănătos.

Renunţaţi la fumat;
Faceţi exerciţii cel puţin 30 de minute pe zi, 6 zile pe săptămână;
Mâncaţi alimente sănătoase, cum ar fi fructele, legumele şi cerealele integrale, care sunt sărace în grăsimi saturate şi bogate în fibre;
Menţineţi o greutate normală (sau pierdeţi în greutate, dacă este nevoie);
Reduceţi stresul;
Dacă aveţi hipertensiune arterială, nivel ridicat de colesterol, diabet zaharat sau o altă afecţiune cronică, tineti-le sub control.

Astm Bronsic Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Astm Bronsic Tratament Naturist

 

 

Astm Bronsic Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

VITAMINA C PLUS – 2 TABLETE/ZI- 1 LUNA– puternica actiune antialergica prin activitatea histaminica, sprijina sistemul imunitar, cure periodice celor care traiesc in mediu poluat

MEGA ZINC – 1/2 TABLETA/ZI- 2 SAPTAMANI PE LUNA- 1 LUNA– adjuvant eficient in tratamentul alergiilor,  sprijina functionarea normal a sistemului imunitar, inhiba procesele oxidative nocive prin efectul sau antioxidant, recomandat in cure periodice celor care lucreaza in mediu toxic sau locuiesc in orase poluate

ORGANIC NONI – 2 LINGURI/ZI- 2 LUNI– detoxifica ficatul, stimuleaza functionarea normal a celulelor, actiune antiinflamatoare, adjuvant in tratarea alegiilor, antibacterian, antiviral, antimicrobian

PURE YUCCA – 1 CAPS DE 3 ORI/ZI CU MULTA APA- 1 LA, PAUZA 2 SAPTAMANI SI SE REIA 1 LUNA– saponinele , ingredientele active in forma naturala au actiune similara steroizilor determinand effect antiinflamator, antispasmodic, antioxidant, diuretic. Contribuie efficient in tratarea alergiilor si tuturor manifestarilor de tip alegic: bronchospasm, rinita alergica. Doza recomandata poate fi dublata in formele aggravate.

PARAPROTEX – 1 CAPS DE 3 ORI/ZI- IN TIMPUL MESEI- 2 SAPTAMANI, PAUZA DOUA SAPTAMANI, PAUZA DOUA SAPTAMANI, IAR ADMINISTRARE DOUA SAPTAMANI – 5 CURE– parazitii pot fi cauza manifestarilor de tip alegic. Examenul coproparazitologic nu este concludent de cele mai multe ori. Deparazitarea este recomandata sa se faca cel putin o data/an. Este un excellent antiparazitar, antibacterian, antiviral, antifungic, sprijina sistemul imunitar, detoxifiant.

CALCIUM MAGNEZIUM PLUS  –  1- 2 CAPSULE/ZI-CURE REPETATE DE 1 LUNA CU PAUZA 1 LUNA SI LA NEVOIE- IN CRIZA- eficient in combaterea bronhospasmului din astmul bronsic.

BIOHARMONEX – se lucreaza pe programele IMUNITAR, RELAXARE, DETOXIFIERE, LIMFATIC, MERIDIAN, RESPIRATIE.

 

 

Ce este astmul?

Astmul este o boală cronică care implică inflamaţia plămânilor. Căile respiratorii se inflamează şi restricţionează fluxul de aer din şi înspre plămâni, ceea ce face dificilă respiraţia. Cuvântul Astm vine din limba greaca care inseamna „gâfâind”. Persoanele cu astm gâfâie şi şuieră, deoarece acestea nu primesc suficient aer în plămâni.

 
În mod normal, atunci când respiraţi într-un mediu iritant sau faceţi ceva care vă amplifică nevoia de mai mult aer, cum ar fi exerciţiile, căile respiratorii se relaxează şi se deschid. Dar în cazul astmului, muşchii din căile respiratorii se strâng, iar epiteliul din căile de trecere a aerului se inflamează.
Astmul este cea mai frecventă boală cronică a copilăriei. Aproximativ jumătate din toate cazurile de astm se dezvolta înaintea vârstei de 10 ani, iar mulţi copii cu astm au, totodată şi alergii.

 
Astmul poate fi alergic sau non-alergic. În astmul alergic, o reacţie alergică la un iritant inhalat – păr de animale, polen, praf – declanşează un atac. Sistemul imunitar intră în acţiune, dar în loc să ajute, aceasta cauzează inflamaţie. Aceasta este cea mai comună formă de astm.

 
Astmul non-alergic nu implică sistemul imunitar. Atacurile pot fi declanşate de stres, anxietate, aerul rece, fum sau un virus. Unele persoane au simptome doar atunci când fac exerciţii, o afecţiune cunoscută sub numele de astmul indus de exerciţii.

 
Deşi este greu de vindecat astmul acesta poate fi controlat. Persoanele cu astm bronşic moderat până la sever ar trebui să folosească medicamentele convenţionale pentru a ajuta la controlul simptomelor. Terapiile complementare şi alternative ajuta, dar nu ar trebui să înlocuiască tratamentul convenţional.

 
Semnele şi Simptomele Astmului

Cele mai multe persoane cu astm pot să nu manifeste niciun simptom o perioadă de timp, apoi au un atac de astm. Unii oameni au dificultăţi de respiraţie cronică care se agravează în timpul unui atac. Atacurile de astm pot dura de la minute la zile şi pot deveni periculoase în cazul în care fluxul de aer către plămâni devine restricţionat sever.

 
Simptomele primare ale astmului bronsic includ:

Scurtarea respiraţiei;
Exacerbarea astmului – de obicei, începe brusc; poate fi mai rău pe timp de noapte sau dimineaţa devreme, poate fi agravată de aerul rece, exerciţiile, şi arsurile la stomac; este domolit, prin utilizarea de bronhodilatatoare (medicamente care deschid căile respiratorii; vezi Îngrijirea Medicală);
Senzaţie de apăsare în piept;
Tuse (uscată sau cu spută) – în varianta tuse-astm, acest lucru poate fi singurul simptom.

 

Dacă aveţi oricare dintre aceste simptome, solicitaţi tratament de urgenţă:

Dificultăţi extreme de respiraţie sau de oprire a respiraţiei;
Culoarea albăstruie a buzelor şi a feţei, numită cianoză;
Anxietate severă;
Puls rapid;
Transpiraţie excesivă;
Scăderea nivelului de conştiinţă, cum ar fi somnolenţă sau confuzie.

 

Astm cauze:

Cel mai probabil astmul este cauzat de mai mulţi factori. Genele joacă un rol important; aveţi mai multe şanse de a dezvolta astm, dacă alte persoane din familia dumneavoastră au astm. Printre cei care sunt predispuşi, expunerea la factorii de mediu, cum ar fi alergenii, substanţe care produc o reacţie alergică sau infecţii, le pot creşte şansa de a dezvolta astm.

 
Factori de risc pentru astm:
Următorii factori pot creşte riscul de a dezvolta astm:

Prezenţa alergiilor;
Antecedente familiale de astm sau alergii;
Expunerea la fumatul pasiv;
Infecţiile tractului respirator superior în copilărie;
Traiul într-un oraş mare;
Sexul (barbat sau femeie) – în rândul copiilor mai mici, astmul se dezvoltă de două ori mai frecvent la băieţi decât la fete, dar după pubertate, poate fi mai frecvent la fete;
Obezitatea;
Refluxul gastroesofagian (arsuri la stomac).

 

 

Declanşările
Astmul copilăriei, în special, poate fi declanşat de aproape toate cauzele care declanşează alergiile, cum ar fi:

-praful, gândacii de bucatarie, părul de animale, mucegaiul de interior şi exterior, polenul;
– poluanţii atmosferici, cum ar fi fumul, parfumurile, particulele diesel, dioxidul de sulf, nivelurile ridicate de ozon, fumul şi vopseaua, produsele de curăţare, şi sobele cu gaz;
– modificările meteo, în special de temperatură (mai ales rece) şi umiditate.

 

 

Alţi factori declanşatori includ:

Activităţi care afectează respiraţia, cum ar fi exerciţiile, râsul, plânsul, strigatul;
Stresul şi anxietatea.

 

Diagnosticarea Astmului

Simptomele de astm pot imita multe alte afecţiuni, iar medicul vă va solicita o descriere detaliată pentru a exclude alte boli. Puteţi face, de asemenea, teste de funcţionare pulmonară pentru a măsura cat de mult aer pot reţine plămânii dumneavoastră şi cât de mult aer expiraţi. Medicul poate utiliza un spirometru pentru a măsura cat de mult aer expiraţi şi cât de repede eliminaţi aerul din plămâni. Alte teste pot include radiografii ale pieptului şi a sinusurilor, teste de sânge, sau teste de alergie.

 
Astmul este clasificat ca fiind:

Intermitent, uşor: prezintă simptome uşoare până la 2 zile pe săptămână şi 2 nopţi pe lună;
Uşor persistent: prezintă simptome mai frecvent de 2 ori pe săptămână, dar nu mai mult de o dată într-o singură zi;
Persistent moderat: prezintă simptome o dată pe zi şi mai mult de o noapte pe săptămână;
Persistentă severă: prezintă simptome pe tot parcursul zilei în majoritatea zilelor şi frecvent pe timpul nopţii.

 

 

Prevenirea Astmului

Deşi puteţi preveni astmul, puteţi lua măsuri pentru a reduce numărul şi frecvenţa atacurilor:

Evitaţi pe cât posibil alergenii şi iritanţii. De exemplu, reduceţi expunerea la acarienii din praf, prin utilizarea huselor speciale pentru saltele şi perne care ţine alergeni afară şi eliminarea covoarelor din dormitoare. Curăţaţi casa în mod frecvent. Purtarea unei măşti în timp ce curăţaţi şi alegerea produselor de curăţare fără chimicale concentrate poate ajuta;
Exerciţiul. Chiar şi persoanele cu astm indus de exerciţii pot să rămână active, iar exerciţiile fizice vă vor ajuta prin consolidarea plămânilor şi ajutându-vă să vă menţineţi o greutate corespunzătoare. Luând măsuri de precauţie atunci când e frig afară – cum ar fi purtarea de mască pentru a încălzi aerul pe care îl „respiraţi – vă poate ajuta să evitaţi simptomele de astm. Discutaţi cu medicul înainte de a începe un regim de exerciţii;
Fiţi atenţi la respiraţia dumneavoastră. Urmăriţi semnele unui atac în desfăşurare, cum ar fi respiraţia şuierătoare. Medicul vă poate da un aparat numit debitmetru de vârf, care pot detecta mici diferenţe în respiraţie, chiar înainte de a le observa, astfel încât să puteţi lua medicamente pentru a evita un atac.

 

Medicul vă va ajuta să ştiţi ce schimbări ar însemna că aveţi nevoie de asistenţă medicală imediat;
Trataţi atacurile rapid. Cu cât trataţi mai rapid un atac, cu atât va fi mai puţin sever şi cu atât mai puţină nevoie veţi avea de medicamente;
Dacă aveţi alergii, imunoterapia („vaccinuri antialergice”) poate reduce numărul atacurilor de astm şi intensitatea lor şi reduce cantitatea de medicamente de care aveţi nevoie. Imunoterapia include injecţii regulate ale substanţei la care sunteţi alergică, fiecare doză conţine o cantitate ceva mai mare.

 

Imunoterapia sublinguală oferă alergenul sub formă picături administrate sub limbă. În timp sistemul imunitar recunoaşte alergenul şi nu mai reacţionează la el. Discutaţi cu medicul dacă imunoterapia este potrivită pentru dumneavoastră.

Tratament Naturist pentru Arsuri

Categories: Tags:

 

 

 

Tratament Naturist Pentru Arsuri

 

 

 

Tratament Naturist Pentru Arsuri Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Rescue Gel – este un gel de prim ajutor. Reduce imediat intensitatea durerilor reumatice, a crampelor musculare și vânătăile. Este ideal în timpul excursiilor și vacanțelor, revigorează și relaxează pielea arsă de soare și reduce durerea cauzată de mușcăturile de insecte.

Ce sunt arsurile?

Arsurile se pot întâmpla atunci când pielea este expusă la căldură (de la foc sau lichide fierbinţi), energie electrică, produse chimice corozive, sau la radiaţii (raze UV ​​de la soare sau paturi de bronzat, sau tratamente cu radiaţii). Arsurile sunt clasificate după cum urmează, în funcţie de gradul de severitate al leziunii tisulare:

  • Arsuri de gradul I – afectează numai stratul exterior al pielii (epiderma), provocând durere şi roşeaţă;
  • Arsuri de gradul II – se extinde la al doilea strat al pielii (derm), care provoacă durere, roşeaţă şi vezicule care se pot scurge. Arsurile adânci de gradul II pot progresa la arsuri de gradul trei pe parcursul a mai multe zile;
  • Arsurile de gradul III – implică ambele straturi ale pielii şi pot deteriora, de asemenea, oasele, muşchi şi tendoanele de dedesubt. Zona arsă pare palidă, carbonizată sau tare. Nu există, în general, nici o durere în zonă, deoarece terminaţiile nervoase sunt distruse;
  • Arsurile de gradul IV – se extind prin piele şi grăsimea subcutanată la muşchii şi oasele de dedesubt. Arsurile de gradul al patrulea sunt rigide şi carbonizate.

Între 1 – 2 milioane de americani solicită asistenţă medicală pentru arsuri în fiecare an. Cele mai multe arsuri au loc la domiciliu, la locul de muncă, sau fac parte dintr-o rănire în urma unui accident de autovehicul. Între 50.000 – 70.000 de oameni sunt spitalizaţi pentru arsuri în fiecare an, în Statele Unite ale Americii, dintre care 30 – 40 % sunt copii cu vârste sub 15 ani. Cele mai multe arsuri la copii provin din opărirea cu lichide. Toate arsurile – chiar şi cele minore – pot provoca complicaţii în cazul în care nu sunt tratate corespunzător. Pielea este bariera naturală a organismului la infecţii, iar arsurile distrug această protecţie, astfel încât tratamentul implica de obicei, prevenirea sau tratarea infecţiilor.
Semnele şi Simptomele Arsurilor
Semnele şi simptomele arsurilor sunt diferite, în funcţie de cât de gravă este arsura (aşa cum este descris mai sus). Medicul va evalua gradul de ardere (suprafaţa pielii sau corpului afectată de arsură), pentru a evalua riscul de complicaţii, cum ar fi infecţia, deshidratarea şi desfigurarea.
Infecţia
Oamenii care se ard sunt foarte predispuşi la infecţii. Poate fi dificil de spus dacă o arsura minora este infectată, deoarece pielea din jurul arsurii este de obicei roşie şi poate deveni caldă la atingere – ambele simptome fiind semne de infecţie. Orice modificare în aspectul unei arsuri, sau în modul în care persoana se simte, ar trebui să fie aduse la cunoştinţa unui medic. Posibilele semne de infecţie includ:

  • Schimbarea culorii zonei arse sau pielii din jurul arsurii;
  • Schimbarea culorii în purpuriu, în special în cazul în care apare şi inflamarea;
  • Schimbare în grosimea arsurii (arsura se extinde brusc adânc în piele);
  • Supuraţia verzuie sau puroi;
  • Febră.

Deshidratarea
În arsuri severe sau generalizate, lichidul se pierde prin piele, iar persoana se poate deshidrata. Deshidratarea poate duce la şoc care pune viaţa în pericol. Un medic va trata deshidratare cu fluide administrate intravenos (IV). Posibilele semne de deshidratare includ:

  • Sete;
  • Rigiditate sau ameţeli, mai ales atunci când se schimbă poziţia de la şezând sau întins la statul în picioare;
  • Slăbiciune;
  • Piele uscată;
  • Urinat mai rar decât de obicei.

Tipuri de Arsuri
Arsurile sunt tipice şi atipice. Arsurile tipice rezultă din arsuri accidentale în timp ce arsurile atipice pot fi un semn de abuz fizic. Arsurile tipice (de la vărsarea de lichid fierbinte, de exemplu) tind să apară în zonele expuse, cum ar fi braţe, faţă şi gât. Arsurile atipice pot apărea în zone neexpuse, cum ar fi fesele. Arsurile care implică întreaga suprafaţă a mâinilor şi picioarelor, de asemenea, nu sunt tipice, şi nici arsurile de gradul trei care implică o zonă foarte mică, focalizată (asemănătoare, de exemplu, o ţigară) nu sunt tipice.
Cauzele Arsurilor
Arsurile sunt cauzate de expunerea la căldură, surse electrice, de radiaţii, sau chimice. Arsurile termice apar atunci când metale calde, lichide fierbinţi, aburi sau flăcări vin în contact cu pielea. Expunerea la curentului electric produce arsuri electrice, iar contactul cu substanţe chimice caustice provoacă arsuri chimice. Expunerea prelungită la razele ultraviolete ale soarelui sau la alte surse de radiaţii (cum ar fi de la cabinetele de bronzat) pot provoca, de asemenea arsuri.
Cele mai grave arsuri sunt de obicei cauzate de opărirea cu lichide fierbinţi sau inflamabile şi incendii. Expunerea la produse chimice şi curent electric produc de asemenea, leziuni severe şi leziuni la nivelul pielii.
Factori de Risc Pentru Arsuri
Factorii de risc pentru arsuri includ:

  • Sobele cu lemne, surse de încălzire expuse sau cabluri electrice;
  • Depozitarea nesigură a materialelor inflamabile sau caustice;
  • Fumat neglijent;
  • Abuzul asupra copiilor;
  • Sisteme de încălzire cu apă caldă, stabilite peste 40 0C;
  • Alimentele şi recipiente încălzite;
  • Expunerea foarte prelungită la soare.

Îngrijirea Preventivă in cazuri de arsuri

Aceste acţiuni pot reduce riscul de arsuri:

  • Instalarea detectoarelor de fum;
  • Instruirea copiilor în şcoli cu privire la prevenirea incendiilor şi arsurilor;
  • Oprirea fumatului şi consumului excesiv de alcool;
  • Folosirea hainelor ne inflamabile (în special la copii);
  • Planificarea rutelor ieşirilor de urgenţă din casă, şcoală şi locul de muncă;
  • Practicarea la exerciţiile de incendiu.

Aceşti paşi pot ajuta la reducerea severităţii unei arsuri după ce aceasta are loc:

  • Acordarea de prim ajutor imediat;
  • Obţinerea de îngrijiri medicale imediate;
  • În cazul în care este necesară spitalizarea, să fiţi tratat de către o unitate pentru arsuri cu personalul special instruit în îngrijirea arsurilor.

Diagnosticul Arsurilor

Atunci când este diagnosticată o arsură, medicul evaluează adâncimea şi întinderea leziunii, gradul de durere, intensitatea inflamării şi semnele de infecţie. Medicii clasifică arsura după profunzimea şi amploarea leziunii. Arsurile care acoperă o parte semnificativă a corpului, arsurile asociate cu inhalarea de fum, arsurile de la leziuni electrice, precum şi arsurile asociate cu suspiciune de abuz fizic necesită asistenţă medicală imediată de urgenţă. În camera de urgenţă, toate rănile sunt împachetate cu cârpe sterile. Pacienţii pot primi oxigen (fie printr-o mască sau tub) şi fluide. Pacienţii sunt, de asemenea, evaluaţi pentru leziuni asociate (cum ar fi în cazul abuzului fizic). Medicii pot efectua, de asemenea, teste pentru a determina dacă rana este infectată.

Tratament Naturist Arsuri:

Sfaturi:
– arsurile de pe fata nu se panseaza;
– pe arsuri nu se aplica substante grase;
– cand arsurile sunt intinse, bolnavul nu va fi dezbracat (cu exceptia incaltamintei), ci va fi invelit intr-un cearsaf curat, apoi va fi transportat la spital (in timpul transportului va consuma bauturi caldute nealcoolizate).

Atentie! Arsurile grave si intinse vor fi tratate numai la spital.

Anemie Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

Anemie Tratament Naturist

 

 

 

 

Anemie Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Ce este anemia?

Anemia apare atunci când sângele dumneavoastră nu are suficiente globule roşii in sânge pentru a transporta oxigenul la organele şi ţesuturile dumneavoastră în mod corespunzător. Pentru că organismul dumneavoastră nu primeşte suficient oxigen, vă simţiţi obosit – unul dintre simptomele principale ale anemiei.
Sângele dumneavoastră conţine trei tipuri de celule – celule albe din sânge, care luptă împotriva infecţiilor, trombocitele, care ajută la coagularea sângelui, şi celulele roşii din sânge, care transportă oxigenul de la plămâni în tot corpul. Celulele roşii din sânge sunt realizate în măduva osoasă. Acestea conţin hemoglobină, o proteina pe bază de fier, care ajută celulele sanguine să transporte oxigenul. În cazul anemiei, corpul dumneavoastră fie nu produce suficiente celule roşii din sânge sau le pierde mai repede decât pot fi înlocuite.
Există mai multe tipuri de anemie. Cel mai comun tip este anemia deficitului de fier, cauzată de o lipsă de fier din organism.

 

Alte tipuri de anemie:

Anemia deficitului de vitamine, anemia megaloblastica – cauzată de o lipsă de acid folic şi vitamina B12 din corpul dumneavoastră;
Anemia bolilor cronice – cauzată atunci când anumite boli cronice (cum ar fi cancerul, insuficienţa renală sau boala Crohn), interferă cu producerea de celule roşii din sânge;
Anemia aplastică – cauzată atunci când măduva osoasă nu poate produce toate cele trei tipuri de celule sanguine. Anemie aplastică pune viaţa în pericol;
Anemiile hemolitice – cauzate atunci când celulele roşii din sânge sunt distruse mai repede decât le poate înlocui măduva osoasă;
Anemia celulelor în formă de seceră – cauzată de un tip de hemoglobină, care face ca celulele roşii din sânge să prezinte o formă de semilună sau seceră. Aceste celule seceră mor mai devreme, adică organismul este întotdeauna sărac în celule roşii din sânge. Forma anormală poate bloca fluxul de sânge prin vasele mici, care provoacă durere. Anemia celulelor tip seceră este o afecţiune moştenită, care afectează în principal persoanele din Africa, Marea Mediterană, Arabia, sau America de Sud.

 

 

Anemie simptome:

Simptomele de anemie pot fi uşoare la început şi pot fi confundate cu alte simptome ale altor afecţiuni. Acestea includ:

Oboseală;
Slăbiciune;
Respiraţie incompletă;
Piele palidă;
Uşoară asprime;
Dureri de cap;
Senzaţie de frig;
Bătăi rapide ale inimii şi dureri în piept.

 

 

Anemie cauze:

Anemia poate avea următoarele cauze:

Anemia deficitului de fier – Pierdere de sânge, cum ar fi de la un ulcer sau menstruaţie intensă sau după intervenţii chirurgicale grele, acumularea unei cantităţi insuficiente de fier din dietă; sarcina; efectul secundar al unor medicamente;
Anemia deficitului de vitamine – Acumularea insuficientă de acid folic şi vitamina B12 din dietă, sau incapacitatea de a absorbi aceste vitamine (din cauza bolii celiacă, de exemplu); efectul secundar al unor medicamente;
Anemia aplastică – Poate fi cauzată de o afecţiune autoimună;
Anemia hemolitică – Poate fi cauzată de medicamente, tulburări autoimune;
Anemia celulelor în formă de seceră – Moştenită.

 

 

Cum este diagnosticata anemia?

Anemia este adesea cauzată de o altă boală. Medicul vă recolta sânge şi va efectua teste de laborator, inclusiv o hemogramă completă (CBC), care măsoară cantitatea de celule roşii şi hemoglobină din sânge. Dacă sunteţi anemic, medicul vă poate efectua mai multe teste pentru a vedea ce tip de anemie aveţi.

Amigdalita Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Tratament Amigdalita Adulti

 

 

 

Amigdalita Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Circumstanţele infecţiei amigdalitelor şi adenoide

– Amigdalele şi adenoidele sunt compuse din ţesuturi, care sunt similare ganglionilor limfatici sau glandelor;
– Amigdalita acută este o infecţie a amigdalelor cauzată de unul din cele câteva tipuri posibile de bacterii sau viruşi;
– Amigdalita cronică este o infecţie persistentă a amigdalelor şi poate provoca formarea de pietre la amigdale;
– Simptomele de infecţie amigdaliene sau adenoid includ durere în gât, febră, respiraţie urât mirositoare, dificultăţi la înghiţire şi glande umflate în partea din faţă a gâtului;
– Abcesul peri amigdalian este o acumulare de puroi în spatele amigdalelor;
– Obstrucţionarea respiraţiei prin extinderea amigdalelor şi adenoidelor poate provoca sforăit şi tulburarea somnului;
– Infecţiile bacteriene ale amigdalelor şi adenoidelor sunt tratate cu antibiotice adecvate. Nu sunt infecţii virale;
– Infecţiile amigdalelor şi adenoidelor sunt diagnosticate cu un istoric şi examenul fizic. Poate fi solicitat un test rapid de streptococ, în cazurile amigdalitelor suspectate a fi de natură bacteriană;
– Amigdalectomia şi adenoidectomia sunt indicate după cum urmează: (1) la persoanele cu infecţii repetate sau persistente; (2) atunci când apar complicaţii grave ale infecţiei şi (3) atunci când extinderea amigdalelor şi adenoidelor cauzează probleme de respiraţie, înghiţire sau probleme dentare.

 
Ce sunt amigdalele şi adenoidele?

Amigdalele şi adenoidele sunt compuse din ţesuturi, care sunt similare ganglionilor limfatici sau glandelor găsite în gât sau alte părţi ale organismului. Împreună, ele sunt parte dintr-un inel de ţesut glandular (inelul lui Waldeyer) înconjoară partea din spate a gâtului.
Amigdalele sunt cele două mase de ţesut de pe fiecare parte din spate a gâtului. Amigdalele normale sunt, de obicei, de aproximativ aceeaşi mărime şi au
aceeaşi culoare roz ca zona înconjurătoare. Pe suprafeţele lor sunt puţine
depresiuni, numite cripte, care pot să apară profunde şi conţinând buzunare cu puroi
sau pietre de amigdală.
Adenoidele sunt amplasate în partea de sus a gâtului, în spatele nasului şi palatului moale (cerul gurii) şi, spre deosebire de amigdale, nu sunt uşor de observat prin gură.
O amigdalectomie şi o adenoidectomie (denumite în mod obişnuit ca un T & A) sunt proceduri chirurgicale efectuate pentru a elimina amigdalele şi adenoidele.
Care este rolul amigdalelor şi al adenoidelor?

Se consideră că amigdalele şi adenoidele contribuie la apărarea organismului împotriva
bacteriilor şi viruşilor externi ajutând la formarea anticorpilor. Cu toate acestea, această funcţie poate fi importantă doar în timpul primului an de viaţă. Nu există nici o dovadă care să sprijine un rol semnificativ al amigdalelor şi adenoidelor în imunitate. Studiile medicale au arătat că acei copii care au amigdalele şi adenoidele scoase, pe viitor, nu suferă nici un fel de pierdere a imunităţii la boli sau capacitatea de a îndepărta infecţiile.
Care sunt simptomele infecţiilor de amigdalită sau adenoid?

Simptomul cel mai proeminent de infecţie a amigdalitelor şi adenoidelor este un gât iritat. Alte simptome ale infecţiei amigdalitelor şi adenoidelor includ:
Febra;
Respiraţia îngreunată;
Nasul congestionat şi care curge;
Umflarea ganglionilor limfatici din faţa gâtului;
Amigdale umflate, roşii cu pete de puroi (pete albe);
Durere sau dificultate la înghiţire;
Pierderea vocii sau răguşeală;
Dureri de cap;
Dureri abdominale;
Tuse cu sânge;
În cazul în care adenoidele sunt mărite, respiraţia pe nas poate fi dificilă;
Respiratul pe gură, mai ales la copii;
Se observă frecvent respiraţia zgomotoasă ziua, sforăitul pe timp de noapte;
Vocea poate răsuna ca de nas.
Atunci când există o durere în gât şi simptome ale răcelii, cum ar fi congestia, secreţiile nazale abundente, strănutul şi tusea, cauza este cel mai probabil un virus. Infecţia virală a amigdalelor sau adenoidelor se remite de obicei fără tratament în termen de 2 săptămâni.
Durerea în gât, cu o uşoară febră bruscă, fără simptome ale unei infecţii a sistemului respirator superior, pot indica o infecţie bacteriană. Dacă aceste simptome sunt
prezente, consultaţi un medic pentru diagnostic, din cauza riscului de infecţie streptococică.
Deşi streptococul din gât va dispărea, de obicei, chiar şi fără tratament, o infecţie streptococică netratată poate duce la complicaţii, inclusiv febră reumatică, care pot
deteriora permanent inima.

 

 

Amigdalita este contagioasă?

Amigdalita poate sau nu poate fi contagioasă, în funcţie de cauză. Dacă
cauza este virală, aceasta este, de obicei, contagioasă, dar acest lucru depinde dacă o persoană a mai fost expusă sau nu la acel tip de virus.
Mononucleoza, o cauză virală de durere în gât, este contagioasă doar prima dată când o persoană este expusă la virusul respectiv, de obicei în copilărie sau adolescenţă.
În cazul în care cauza este amigdalita bacteriană, aceasta este, de asemenea, contagioasă. De exemplu, streptococul din gât este foarte contagios.
În cazul în care amigdalita sau adenoidele măritei sunt cronice sau produse de o afecţiune cronică, cum ar fi sinuzita sau rinita alergică, probabil nu sunt contagioase.
Care sunt problemele frecvente care afectează amigdalele şi adenoidele?
Cele mai frecvente probleme care apar cu amigdalele şi adenoidele sunt infecţii recurente sau cronice şi extinderea semnificativă (hipertrofia).

 
Amigdalita acută

Amigdalita acuta este o infecţie a amigdalelor cauzată de mai multe tipuri posibile de bacterii sau viruşi. Amigdalita acută este caracterizează prin apariţia bruscă sau treptată a unei dureri în gât, care este, de obicei, asociată cu febră. Pacientul poate înceta să mai înghită salivă, începe să saliveze, se plânge de dureri de urechi la înghiţire şi prezintă respiraţie urât mirositoare. Suprafaţa amigdalelor poate fi de culoare roşu intens sau poate prezenta un înveliş gri-alb (exudaţie). Ganglionii limfatici de la nivelul gâtului pot fi umflaţi. Febra poate fi prezentă.
Streptococul în gât (amigdalite) este un tip specific de infecţie provocat de bacterii Streptococcus. Strepococul de amigdalită poate provoca leziuni secundare la nivelul valvelor cardiace (febră reumatică) şi rinichi (glomerulonefrita). Aceasta poate duce, de asemenea, la o erupţie pe piele (scarlatina), sinuzită, pneumonie şi infecţii ale urechii.
Mononucleoza acută este cauzată de virusul Epstein-Barr şi poate duce la o infecţie a gâtului, care este foarte severă caracterizată prin extinderea rapidă a amigdalelor, adenoidelor şi a ganglionilor limfatici ai gatului. Ea determină, de asemenea, o stare generală de rău şi oboseală extremă. Inflamarea gâtului şi glandei poate dura timp de o săptămână până la o lună şi nu răspunde la antibioticele prescrise de obicei.

Amigdalita cronică

Amigdalita cronică este o infecţie persistentă a amigdalelor. Infecţiile repetate pot cauza formarea de buzunare mici (cripte) în amigdale, care adăpostesc bacterii. Frecvent, în aceste cripte se găsesc mici pietre urât mirositoare. Aceste pietre (amigdalolite) pot conţine cantităţi mari de sulf. Atunci când se sfărâmă, acestea elimină mirosul caracteristic de ou stricat care cauzează respiraţia urât mirositoare. Acestea pot, de asemenea, să dea senzaţia unui pacient că are ceva fixat în partea din spate a gâtului.

Abcesul periamigdalian

Un abces periamigdalian reprezintă o colecţie de puroi în spatele amigdalelor care împinge una dintre amigdale spre uvulă (ţesutul moale proeminent atârnând de partea dorsală a gâtului superior. Este, în general, foarte dureros şi este asociat cu scăderea capacităţii de a deschide gura. Daca este lăsată netratată, infecţia se poate răspândi adânc în gât producând complicaţii care pun viaţa în pericol şi obstrucţia căilor respiratorii.
Extinderea (hipertrofică) amigdalelor şi adenoidelor
Obstrucţionarea respiraţiei de către amigdalele şi adenoidele mărite poate provoca sforăit şi somn tulburat, care pot duce la somn cu pauze sau apnee de somn. Alte caracteristici includ trezirea frecventă din somn, somn agitat, coşmaruri, enurezis, modificări ale dispoziţiei, somnolenţă excesivă şi chiar probleme cardiace. Unii ortodontişti cred că respiraţia cronică pe gură din cauza la amigdalelor şi a adenoidelor mărite determină alinierea necorespunzătoare a dinţilor (malocluzie). Extinderea cronică şi infectarea adenoidelor poate duce la infecţii ale căilor respiratorii din jurul nasului (sinuzită) sau drenaj nazal / obstrucţie şi / sau pot afecta tubul lui Eustachio din ureche, ceea ce duce la infecţii cronice ale urechii.

 

 

Cum este diagnosticată infecţia amigdalitelor şi adenoidelor?

Diagnosticul de infecţie amigdalită şi adenoidă se bazează pe un istoric medical şi un examen fizic.
Dacă simptomele sugerează streptococul de gât, medicul poate dori să preleveze o cultură din gât sau un test rapid pentru streptococ. Aceste teste sunt efectuate prin tamponarea zonei inferioare a gâtului şi verificarea prezenţei bacteriilor Streptococcus. Acest lucru poate fi efectuat în biroul doctorului. Dacă virusul Epstein-Barr, care poate provoca mononucleoza, este suspectat, ca fiind o cauză pentru amigdalite, se poate face un test pentru mononucleoză.
Streptococul de gât este mult mai probabil în cazul în care cel puţin 3 din următoarele semne sau simptome sunt prezente:
Febra;
Pete albe sau galbene sau strat de protecţie pe gât şi / sau amigdale (exudat amigdalian);
Pete roşii pe cerul gurii (paleta superioară);
Umflarea sau şubrezirea ganglionilor limfatici de pe gât;
Absenţa tusei sau strănutului.
Tratamentul cu antibiotice poate fi necesar în cazul în care infecţia este cauzată de bacterii. În cazuri mai severe, recurente sau cronice, intervenţiile chirurgicale (amigdalectomie sau adenoidectomie) pot fi necesare.
Cum se tratează infecţia amigdalită şi adenoidă?

Infecţiile bacteriene ale amigdalelor şi adenoidelor sunt tratate cu diferite antibiotice. Amigdalita cauzată de bacteria Streptococcus poate duce la complicaţii grave. Odată tratamentul început, este important să se ia ciclul complet de antibiotice prescrise întrucât, întreruperea prematură a tratamentului poate duce la consecinţe negative şi regenerarea bacteriilor. Îndepărtarea chirurgicală este luată în considerare în situaţii de rezistenţă la tratamentul medical sau în mod frecvent infecţii recurente.
Cauzele virale ale amigdalelor sau adenoidelor mărite sunt adesea tratate doar cu tratamentul de susţinere (hidratare şi controlul febrei). Antibioticele nu sunt eficiente pentru infecţia virală a amigdalelor.
Un abces periamigdalian ar trebui să fie drenat fie prin eliminarea de lichid cu un ac şi seringă (aspiraţie cu ac), incizia cu un bisturiu sau amigdalectomia. Pietrele amigdaliene cronice pot fi îndepărtate cu un deget curat sau cu o sondă cu boantă.

Ameteli Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

Ameteali Tratament Naturist

 

 

Ameteli Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Prezentarea ameţelii (senzaţie de ameţeală):

Ameţeala este una dintre cele mai frecvente simptome care va impune unei persoane să solicite asistenţă medicală.

Termenul de ameţeală (sau senzaţie de ameţeală) înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi, astfel încât este dificil de definit. Are „senzaţie de ameţeală” înseamnă confuzie sau senzaţie de slăbiciune şi aproape leşin? Sau se referă la senzaţia de vertij, în care o persoană se simte ca şi cum tocmai ar fi coborât dintr-un carusel?

Ameţeala este adesea cauzată de o scădere a aportului de sânge la creier, în timp ce vertijul poate fi cauzat de tulburări ale urechii interne şi centrii de echilibru ai creierului.

Este important ca medicul să înţeleagă ce vreţi să spuneţi, atunci când vă plângeţi de ameţeli. Vi se poate cere întrebări suplimentare, astfel încât să poată fi luată decizia corectă pentru un diagnostic şi tratament.

 
Care sunt cauzele frecventei ale ameţelii?

În timp ce clasificarea ameţelii pe categorii de leşin şi vertij poate ajuta să se înţeleagă cum funcţionează organismul, uneori este util să se revizuiască motivele frecvente pentru care oamenii s-ar putea plânge de ameţeli.

 
Hipotensiunea arterială

Ameţeala, zăpăceala şi sentimentul de leşin constituie o cauză comună la persoanele care au tensiune arterială scăzută. Atunci când tensiunea arterială este prea mică, creierul nu primeşte suficient sânge bogat în oxigen şi funcţia sa poate fi afectată. Dacă alimentarea creierului cu sânge scade prea mult, persoana poate leşina (sincopă).
În plus faţă de senzaţie de ameţeală, simptomele asociate pot include:

  • Transpiraţii;
  • greaţă şi vărsături;
  • dificultăţi de respiraţie; şi
  • dureri în piept.

Tensiunea arterială scăzută poate fi rezultatul unei îmbolnăviri sau boli care stă la bază sau poate fi o afecţiune fiziologică normală.

 

 

Unele dintre motivele comune pentru scăderea tensiunii arteriale includ următoarele:

  • Anemia (scăderea numărului de globule roşii din sânge);
  • Sângerarea;
  • Deshidratare (pierderea apei din organism), de multe ori apare la infecţiile care cauzează vărsături şi diaree. Febra, de asemenea, poate provoca o cantitate semnificativă de pierderi de apă din cauza ratei metabolice crescute şi transpiraţiei excesive când organismul încearcă să se răcească;

· Căldura legată de boli asociate cu deshidratare, cum ar fi crampele de căldură, epuizarea de căldură sau accidentul vascular cerebral de căldură (o urgenţă medicală);
· Efectele secundare ale unor medicamente utilizate pentru controlul tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac;
· Consumul de alcool;
· Sarcina.

 
Hipotensiune arterială posturală sau ortostatică

La persoanele care sunt deshidratate sau anemice, valorile tensiunii arteriale pot fi normale, atunci când stau culcat, cu toate acestea, lipsa de lichid este demascată atunci când se ridică repede. Lipsa de sânge la creier cauzează ameţeli şi stare de confuzie.

Acest sentiment poate trece în câteva secunde pe măsură ce organismul se adaptează. Cu toate acestea, în cazul în care deshidratarea sau medicamentele împiedică organismul să reacţioneze prin constricţia vaselor de sânge şi creşterea ritmului cardiac, ameţeala poate persista până la punctul în care pacientul devine inconştient (leşin, sincopă).

Unele boli sunt asociate cu o incapacitate de a compensa pentru schimbările în poziţia corpului (disfuncţie autonomă). În mod normal, atunci când o persoană este în picioare, vasele de sânge se contractă pentru a creşte uşor tensiunea arterială, iar ritmul cardiac creşte pentru a împinge sângele până la creier (împingerea împotriva gravitaţiei). În disfuncţia autonomă, o persoană poate deveni ameţită atunci când se mută din poziţia culcat în aşezat sau în picioare. Exemple de astfel de boli includ diabetul, boala Addison, sau boala Parkinson).
Hipotensiune arterială ortostatică este un simptom comun cu sindromul Shy-Drager. Sindromul Shy-Drager este o boală rară, în care sistemul nervos autonom degenerează şi nu poate oferi mecanismele de control de rutină pentru organism, inclusiv ritmul cardiac, tensiunea arterială, precum şi funcţia intestinului şi a vezicii urinare.

 

 


Hipertensiune arterială

Tensiunea arterială crescută, sau hipertensiunea arterială, este cunoscută sub numele de „ucigaş tăcut”, deoarece aceasta de multe ori nu prezintă nici un simptom, chiar dacă valorile tensiunii arteriale sunt crescute semnificativ. Ocazional, o persoană se poate plânge de dureri de cap, greaţă sau ameţeli, deşi simptomele nu sunt neapărat corelate cu gradul de elevaţie a tensiunii arteriale.

Cu toate acestea, în cazul în care tensiunea arterială este ridicată, iar persoana are simptome, nu este necesar să se aducă tensiunea arterială sub control relativ rapid. Cu cât mai severe sunt simptomele, cu atât mai rapid trebuie să fie atins controlul tensiunii arteriale. De exemplu, dacă o persoană are dureri în piept sau simptome de accident vascular cerebral asociate cu tensiunea arterială ridicată, tensiunea arterială trebuie să fie controlată imediat.

 

Diabetul

Ameţeala este o cauză frecventă la persoanele cu diabet zaharat şi poate fi produsă de scăderea zahărului din sânge (hipoglicemie), glicemie crescută (hiperglicemie) sau de tulburare vegetativă (vezi anterior).

  • Hipoglicemia sau nivelul scăzut de zahăr din sânge (hipo = scăzut + glic = de zahăr = emia = din sânge) apare ca urmare a unei cantităţi insuficiente de glucoză în sânge. O persoană cu diabet zaharat poate dezvolta hipoglicemie dintr-o cantitate insuficientă de alimente ingerate, ceea ce duce la niveluri scăzute de zahăr din sânge. În această situaţie persoana experimentează, ameţeli sau stare de confuzie, deoarece creierul nu are glucoză pentru a funcţiona corect. Persoanele cu diabet zaharat şi familiile lor trebuie să recunoască simptomele de hipoglicemie, inclusiv ameţelile, transpiraţiile, confuzia şi coma pentru că tratamentul trebuie să se acorde imediat;
  • Hiperglicemia (hiper = mare + glic = zahăr + emia = sânge), de asemenea produce ameţeli. Nivelurile ridicate de zahar din sânge apar deoarece nu există suficientă insulină disponibilă pentru a permite celulelor să utilizeze glucoza pentru metabolismul energetic. (Interesant, celulele creierului nu au nevoie de insulină pentru a utiliza glucoza). Zaharurile ridicate din sânge cauzează o varietate de răspunsuri metabolice în organism conducând la deshidratare, metabolism anaerob şi modificări ale echilibrului acido-bazic. Acest lucru poate duce la o afecţiune care pune viaţa în pericol menţionat ca cetoacidoză diabetică.

 

 
Bolile endocrine:

Diabetul (discutat anterior) în cazul în care nu este bine controlat este una dintre bolile endocrine principale care pot provoca ameţeli;

Boala tiroidiană: Anomalii ale tiroidei pot provoca, de asemenea, ameţeală ca unul dintre simptomele acesteia;

Hipertiroidismul (prea mult hormon tiroidian), poate cauza palpitaţii, dificultăţi de respiraţie, zăpăceală şi ameţeală;
Hipotiroidismul (hormon tiroidian prea puţin) poate cauza o tensiune arterială scăzută şi un ritm cardiac scăzut ducând la ameţeli, slăbiciune, letargie şi frisoane.

Boala Addison: Boala Addison apare atunci când glandele suprarenale nu produc cortizol suficient pentru a satisface nevoile organismului. Cortizolul este un steroid natural produs de o parte a corpului şi este răspunsul la stres (numit adesea reacţia „luptă sau zboară”). În cazul în care nivelurile de cortizol sunt mici, un pacient poate apărea slăbit, obosit, ameţit, cu senzaţie de leşin, cu nivelul scăzut de zahăr din sânge, precum şi cu scăderea tensiunii arteriale.

 

 

 

Hiperventilaţia

În timp ce organismul poate utiliza hiperventilaţia sau respiraţia rapidă pentru a ajuta la echilibrul acido-bazic, aceasta poate să apară, de asemenea, ca un răspuns la o situaţie stresantă din punct de vedere emoţional. În sindromul de hiperventilaţiei, respiraţia rapidă elimină o parte din dioxidul de carbon al organismului, ceea ce duce la o senzaţie de furnicături în mâini şi picioare, şi în jurul gurii.

Ameţeala şi starea de confuzie sunt simptome asociate. Aceste simptome pot creşte stresul perceput emoţional şi poate provoca hiperventilaţie chiar mai mare. În hiperventilaţia severă, monoxidul de carbon scade suficient pentru a provoca spasme carpopedice, în care mâinile şi picioarele se încleştează şi sunt dificil de mişcat. Simptomele de hiperventilaţie se rezolvă relativ rapid odată ce ritmul respiraţiei revine la normal.

 

Afecţiunile inimii

Inima este o pompă electrică şi pentru ca aceasta să funcţioneze, sistemul de conductivitate electrică trebuie să funcţioneze în mod corespunzător pentru a stimula muşchiul inimii să se contracte într-un mod coordonat şi să pompeze sângele organismului.

Muşchiul inimii în sine trebuie să fie suficient de puternic pentru a pompa sângele, iar valvele din inimă trebuie să funcţioneze corect pentru a permite sângelui să curgă în direcţia dorită în timpul contracţiei.

  • Tulburări de conductivitate: tulburările de conductivitate electrică pot face inima să bată prea repede (tahicardie) sau prea lent (bradicardie) şi oricare dintre aceste situaţii poate duce la o alimentare inadecvată cu sânge a creierului, cauzând ameţeală sau zăpăceală;
  • Cardiomiopatie: Ameţeala este, de asemenea, un simptom al cardiomiopatiei (cardio = inimă + mio = muşchi + patie = boală), o boală a muşchiului inimii, ducând la pulsaţia incorectă a muşchiului. Cel mai frecvent este slăbiciunea este din cauza bolii cardiace aterosclerotice sau cardiomiopatie ischemică (ischemică = alimentare slabă cu sânge), în care muşchiul cardiac în sine nu primeşte suficient sânge pentru a funcţiona corect. Alte cardiomiopatii pot fi cauzate de diabetul zaharat, consumul de alcool, şi infecţiile virale.

 

 

 

Sincopa vasovagală

Sincopa vasovagală este o cauză frecventă a ameţelii, zăpăcelii şi a leşinului. Nervul vag este suprastimulat şi cauzează dilatarea vaselor de sânge ale corpului şi încetinirea inimii. Acest efect anti-adrenalină scade capacitatea inimii de a pompa sânge în sus la creier. Fără fluxul de sânge, creierul moare. În Anglia victoriană, atunci când acest lucru s-a întâmplat pentru că sensibilităţile femeilor tinere erau uşor de supărat, acest lucru a fost numit leşin.
Unii oameni slabi la vederea sângelui. Unii părinţi slabi atunci când copilul lor se imunizau. Multe tipuri de stres emoţional şi fizic pot suprastimula nervul vag, cauzând astfel ameţeli, zăpăceală şi uneori leşin.
Leşinul nu este normal. Dacă o persoană este inconştientă, sistemul medical de urgenţă ar trebui să fie activat (sună la 112 dacă este disponibil), iar asistenţa medicală trebuie să fie solicitată.

 

 

 

Ameţeală şi vertij
Vertijul este adesea descris ca senzaţia de ameţeală, sau o senzaţie de învârtire. O persoană poate menţiona în mod specific faptul că, camera pare a se învârti în jurul lui. Uneori, problema este pierderea echilibrului. Acest lucru apare adesea din cauza iritaţiei în urechea internă (parte a urechii, care implică echilibrul, nu auzul).
Urechea internă are două părţi care ajută organismul să-şi determine poziţia în spaţiu în raport cu gravitaţia, 1) canalele semicirculare şi 2) vestibulul.
Există trei canale semicirculare, care sunt aliniate la unghiuri drepte unul faţă de celălalt. Aceste canale sunt umplute cu lichid şi sunt căptuşite cu un nerv-umplere, membrană încrustată cu cristale care transmite informaţii cerebelului (o parte a creierului care controlează echilibrul şi coordonarea). Cerebelul colectează informaţiile de la ochi (stimuli vizuali) şi terminaţiile nervoase din muşchii asociaţi cu propriocepţie (perceperea mişcării), pentru a ajuta creierul în evaluarea, în cazul în care organismul este în relaţie cu gravitatea şi împrejurimile sale.
În mod normal, atunci când capul se mişcă, fluidul din canalele semicirculare îşi schimbă poziţia, iar informaţiile sunt transmise la creier. Atunci când capul se opreşte, se opreşte şi lichidul de asemenea, iar informaţia este transmisă la creier.

 
În unele cazuri, poate exista o scurtă întârziere în transmiterea acestor informaţii către creier. De exemplu, atunci când o persoană se dă într-un carusel sau se învârte în cerc rapid, lichidele din canale capătă impuls şi, chiar dacă organismul se opreşte, lichidul din canalele semicirculare poate continua să se mişte. Acest lucru determină vertij, sau o senzaţie de învârtire, şi poate determina persoana să cadă sau să se poticnească. De asemenea, poate fi asociată cu vărsături. În timp ce acestea sunt simptome pe care încerca să le provoace în joacă, ele pot fi debilitante pentru un adult.
Inflamaţia: La pacienţii cu vertij, inflamarea lichidului sau iritarea cristalelor de pe membrana care căptuşeşte pereţii canalelor semicirculare poate provoca senzaţia de ameţeală chiar şi fără mişcarea capului. Adesea, un singur canal este implicat şi pacientul poate să nu prezinte simptome în cazul în care nu se mişcă;
Vertijul paroxistic benign poziţional (VPPB): VPPB poate fi provocat atunci când cristalele din urechea internă sunt dislocate şi irită canalele semicirculare. De multe ori cauza nu este descoperită, dar poate fi asociată cu poziţionarea sau mişcarea neobişnuită a capului, de exemplu, mutarea capului în sus şi în jos în timp ce lucrează pe un computer. Acesta este frecvent observată la persoanele cu vârsta peste 60 de ani;
Labirintita: Labirintita (labirintul = urechea internă + itis = inflamaţie) poate să urmeze unei infecţii virale care provoacă inflamaţie în urechea medie;
Boala Meniere: Această afecţiune este o tulburare a fluxului de fluide din urechea internă; simptomele includ vertij, pierderea auzului, tinitus şi (zgomote în urechi);
Neuroma acustică: Aceasta este o tumoră benignă a urechii, care poate fi prezentă cu vertij;
Creier: Mult mai puţin frecvent, cauza vertijului poate apărea în creier. Accidentul vascular cerebral, tumorile, convulsiile şi scleroza multiplă pot fi asociate cu vertijul.

 
Care sunt simptomele experimentate atunci când o persoană se simte ameţită?
Zăpăceala este sentimentul de slăbiciune şi ameţeală ca atunci când sunteţi pe cale să leşinaţi. Aceste simptome tind să fie de scurtă durată, în funcţie de cauză. S-ar putea să fie greaţă asociată, transpiraţii, şi vedere înceţoşată;
Dacă cauza este deshidratarea sau sângerarea, simptomele pot fi produse de ridicarea rapidă în picioare şi se poate rezolva oarecum prin aşezare (hipotensiune arterială ortostatică);
Tulburările ritmului cardiac pot să apară fără avertisment şi pot fi asociate cu palpitaţii. Acest lucru poate apare şi dispare sau poate persista. Bătăile inimii pot fi simţite ca fiind prea rapide (adesea descrise ca un ciocănit), prea lente şi / sau neregulate;
Vertijul este senzaţia de învârtire şi se poate prezenta fără avertisment şi să fie asociat cu greaţă şi vărsături. Persoanele cu probleme ale urechii interne pot fi incapabile să se mişte fără a genera simptome;
Persoanele cu o cauză cerebelară de vertij, cum ar fi un accident vascular cerebral sau tumoră pot prezenta probleme asociate de coordonare sau mers pe jos cu dificultate.

 

 
Când ar trebui sa sun la medic pentru ameţeli?

Ameţeala este o problemă frecventă şi de multe ori se rezolvă înainte ca pacientul să ajungă la doctor. De obicei, nu există nici o grabă să solicite asistenţă. Cu toate acestea, în timp ce de multe ori ameţeala, nu este o situaţie de urgenţă, ar trebui să se solicite imediat medicul în cazul în care este însoţită de oricare dintre următoarele:
· Durere în piept, dificultăţi de respiraţie sau palpitaţii. Aceste simptome nu ar trebui să fie ignorate, deoarece sugerează că inima poate fi sursa ameţelii;
· Deshidratare. Adesea poate exista o boală asociată, inclusiv febra, varsaturile sau diareea;
· Persoanele cu diabet zaharat pot avea ameţeli din cauza concentraţiei scăzute de zahăr din sânge (hipoglicemie) sau a concentraţiei crescute de zahăr din sânge (hiperglicemie) şi ar putea avea nevoie de îngrijire în stabilizarea insulinei şi nevoii de medicaţie;
· Sângerarea din orice sursă;
· Alterarea stării mintale sau de gândire. Aceasta poate include simptome cum ar fi confuzia, modificarea vederii, schimbarea vorbirii, buhăirea facială, slăbiciune a unei părţi a corpului sau dureri de cap. Acestea pot fi semne de accident vascular cerebral, sângerare la nivelul creierului sau tumoră;
· Vertijul poate cauza probleme semnificative cu vărsăturile şi pot fi debilitante. Adesea, îngrijirea medicală este necesară pentru a controla simptomele, chiar dacă problema de bază nu este gravă.

 
Cum este diagnosticată ameţeala?

Diagnosticul de ameţeală începe cu evaluarea de către medic pentru a evalua dacă problema ameţelii se referă la confuzie sau vertij. Pasul următor continuă odată ce această distincţie se face.
Cheia diagnosticului ameţelii o constituie istoricul complet şi examenul fizic. Adesea diagnosticul se face prin ascultarea poveştii pacientului.

 

Medicul poate întreba despre factorul declanşator care determină şi ameliorează simptomele de ameţeală, cum ar fi:
· „Este legată de schimbarea bruscă a poziţiilor?” şi
· „Trece de la sine sau pacientul trebuie să facă ceva, cum ar fi să se întindă pentru a ameliora?”
O revizuire a sistemelor reprezintă o serie de întrebări care ţin seama de funcţiile corpului pacientului. Întrebările pot privi simptomele asociate, inclusiv febra, vărsăturile, diareea, durerile în piept, dificultăţile de respiraţie sau palpitaţiile anormale. Trecutul medical poate fi revizuit, iar acest lucru include revizuirea medicamentelor pe care pacientul le ia în prezent.

 
Un examen fizic amănunţit va fi probabil făcut, acesta poate include:

Semnele vitale: Luarea tensiunii şi pulsul pacientului în poziţia culcat şi în picioare (numite semne vitale ortostatice sau posturale) de multe ori va indica situaţia lichidelor din organism. La pacienţii care sunt deshidrataţi sau sângerează, semnele vitale ar putea creşte o dată cu schimbarea poziţiei.

Examenul fizic adaptat: De multe ori, examenul fizic este adaptat la pacient pe baza informaţiilor furnizate în istoria medicală a pacientului. De exemplu, o femeie cu un ciclu menstrual dificil poate avea nevoie de un examen pelvian, sau un pacient cu tuse şi dificultăţi de respiraţie ar putea avea nevoie de o examinare mai atentă a inimii şi a plămânilor.

Studii imagistice şi teste de sânge: necesitatea unor studii de imagistică şi / sau teste de sânge va depinde de preocupările medicului şi a pacienţilor în ceea ce priveşte cauza ameţelii. Testele obişnuite care pot fi comandate includ:
·         hemograma completă (CBC) pentru a determina anemia sau infecţia,
·         evaluarea electroliţilor,
·         teste pentru determinarea zahărului din sânge,
·         teste funcţionale renale, precum şi
·         teste tiroidiene.
Razele X, CT şi RMN pot fi indicate în funcţie de nevoile pacientului.

 

Cum este diagnosticat vertijul?

Diagnosticul de vertij este cel mai adesea realizat pe baza istoriei şi prezentarea clinică. În cazul în care pacientul se confruntă cu o senzaţie de învârtire, care se agravează printr-o schimbare a poziţiei şi se diminuează prin întindere, medicul poate confirma cauza ameţelii ca fiind vertij.
Suplimentar, poate fi analizat istoricul pentru a fi sigur că simptomul de vertij este izolat într-o zonă a urechii interne, şi nu din cauza unei probleme la nivelul creierului (de exemplu, un accident vascular cerebral).

 

Examenul neurologic

Examenul fizic se va concentra asupra examinării neurologice şi poate implica urmărirea mişcări ochilor. În cazul vertijului, nistagmusul poate fi prezent. Acesta este o mişcare involuntară a ochilor, lentă şi netedă într-o singură direcţie, cu spasme rapide în altă parte. Aceasta este o încercare a ochilor „pentru a compensa semnalele anormale create în urechea internă.
Auzul pacientului poate fi testat pentru a evalua potenţialul de pierdere a auzului. Acest lucru poate fi văzut în boala Meniere sau în cazul unei neurome acustice, dar nu neapărat în cazul labirintitei sau vertijului poziţional benign.
Restul examinării neurologice se poate face pentru a căuta slăbiciunea unilaterală, pierderea coordonării, pierderea echilibrului sau posibile semne de accident vascular cerebral.
Evaluarea pentru VPPB sau labirintită este adesea finalizat în acest moment, cu toate că în funcţie de îngrijorarea medicului, testele suplimentare pot fi indicate. Sesizarea poate fi făcută la un terapeut fizic special instruit în terapia vestibulară.
Dacă există confuzie cu privire la cauza posibilă a vertijului, imagistica creierului poate fi necesară. Imagistica prin rezonanţa magnetică (IRM) poate fi indicată, deoarece acest test evaluează cerebelul cu mai multă precizie. Tomografia computerizată (CT) poate fi folosită în caz de urgenţă pentru a evalua sângerarea.

 
Scurtă prezentare a ameţelii
· Ameţeala este un simptom care de multe ori se aplică la o varietate de senzaţii, inclusiv zăpăceală şi vertij. Vertijul este senzaţia de învârtire, în timp ce zăpăceala este de obicei considerată apropierea de leşin şi slăbiciune;
· Afecţiunile care pot provoca ameţeli la un pacient includ tensiunea arterială scăzută, tensiunea arterială ridicată, deshidratarea, medicamentele, hipotensiunea arterială ortostatică posturală sau diabetul zaharat, tulburările endocrine, hiperventilaţia, bolile de inimă şi sincopa vasovagală;
· Vertijul este cel mai adesea cauzat de o problemă în centrele de echilibru ale urechii interne numit sistemul vestibular şi provoacă senzaţia de învârtire a camerei. Aceasta poate fi asociată cu vărsături. Simptomele sunt de multe ori agravate la modificările de poziţie. Cei cu simptome semnificative şi vărsături pot avea nevoie de medicamente intravenos şi de spitalizare;
· Vertijul este, de asemenea, simptom care prezintă la pacienţii cu boala Meniere si neuroma acustică, afecţiuni care necesită adesea trimiterea la un specialist ORL;
· Cel mai frecvent, ameţelile sau confuzia este o situaţie temporară, care se remite spontan, fără un diagnostic specific.

Artrita Reumatoida Tratament Naturist

Categories: Tags:

 

 

 

 

Artrita Reumatoida Tratament Naturist

 

 

Artrita Reumatoida Tratament Naturist Recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

Circumstanţele artritei reumatoide

– Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care poate provoca inflamaţia cronică a articulaţiilor şi altor zone ale corpului;
– Artrita reumatoidă poate afecta persoane de toate vârstele;
– Cauza artritei reumatoide nu este cunoscută;
– Artrita reumatoidă este o boală cronică, caracterizată prin perioade de evoluţie şi regresie a bolii;
– În artrita reumatoidă, sunt afectate mai multe articulaţii de obicei, dar nu întotdeauna, într-un model simetric;
– Inflamaţie cronică a artritei reumatoide poate cauza distrugerea permanentă sau deformarea articulaţiilor;
– Deteriorarea articulaţiilor poate să apară mai devreme şi nu se corelează cu severitatea simptomelor;
– „Factorul reumatoid” este un anticorp care poate fi găsit în sângele a 80 % dintre persoanele cu artrită reumatoidă;
– Nu există nici un tratament cunoscut pentru artrita reumatoidă;
– Tratamentul artritei reumatoide presupune o combinaţie optimă de educaţie a pacientului, odihnă şi exerciţii fizice, protecţia articulaţiei, medicamente şi, ocazional, chirurgie;
– Tratamentul precoce al artritei reumatoide are ca efect rezultate mai bune.

 

Ce este artrita reumatoida (RA)?

Artrita reumatoidă (RA) este o boală autoimună care cauzează inflamaţia cronică
a articulaţiilor. În timp ce inflamarea ţesutului din jurul articulaţiilor şi artrita inflamatore sunt trăsăturile caracteristice ale artritei reumatoide, boala poate provoca, de asemenea, inflamaţie şi lezarea altor organe din corp. Bolile autoimune sunt boli care apar atunci când ţesuturile organismului sunt atacate din greşeală de către propriul lor sistem imunitar. Sistemul imunitar conţine o organizaţie complexă de celule şi anticorpi destinate în mod normal, pentru a „căuta şi distruge invadatorii” corpului, în special infecţiile. Pacienţii cu boli autoimune au anticorpi în sânge, care vizează ţesuturile propriului organism, în cazul în care acestea pot fi asociate cu inflamaţia. Deoarece poate afecta mai multe organe ale corpului, artrita reumatoidă este menţionată ca o boală sistemică şi este uneori numita boala reumatoidă.
În timp ce artrita reumatoidă este o boală cronică, ceea ce înseamnă că poate dura ani de zile, pacienţii pot prezenta perioade lungi de timp fără simptome. Cu toate acestea, artrita reumatoidă este de obicei, o boală progresivă, care are potenţialul de a provoca atât distrugere cât şi handicap funcţional.
O articulaţie este acolo unde se întâlnesc două oase, pentru a permite mişcarea unor părţi ale corpului. Artrita înseamnă inflamarea articulaţiilor. Inflamaţia articulaţiei la artrita reumatoidă provoacă durere, umflare, rigiditate şi roşeaţă la nivelul articulaţiilor. Inflamaţia bolii reumatoide poate apărea, de asemenea, în ţesuturile din jurul articulaţiilor, cum ar fi tendoanele, ligamentele şi muşchii.
La unele persoane cu artrită reumatoidă, inflamaţia cronică duce la distrugerea cartilajului, osului şi ligamentelor cauzând deformarea articulaţiilor. Leziunile articulaţiilor pot să apară mai devreme în timpul bolii şi să fie progresive. Mai mult, studiile au arătat că deteriorarea progresivă a articulaţiilor nu se corelează neapărat cu gradul de durere, rigiditate, sau prezenţa umflăturilor articulaţiilor.
Artrita reumatoidă este o boală reumatică frecventă, care afectează aproximativ 1,3 milioane de persoane din Statele Unite, în conformitate cu datele actuale ale recensământului. Boala este de trei ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi. Ea afectează oamenii de toate rasele în mod egal. Boala poate începe la orice vârstă şi afectează chiar şi copii (artrita reumatoidă juvenilă), dar cel mai adesea începe după 40 de ani şi înainte de 60 de ani. În unele familii, mai mulţi membri pot fi afectaţi, sugerând o bază genetică pentru tulburare.

 

 

Care sunt cauzele şi factorii de risc ai artritei reumatoide?

Cauza artritei reumatoidă este necunoscută. Chiar dacă agenţii infecţioşi, cum ar fi viruşi, bacterii şi ciuperci au fost mult timp suspectate, nici una nu a fost dovedită ca fiind cauza. Cauza artritei reumatoide este un domeniu de cercetare foarte activ la nivel mondial. Se crede că tendinţa de a dezvolta artrită reumatoidă poate fi moştenită genetic (Ereditar). Anumite gene au fost identificate că cresc riscul de artrită reumatoidă. De asemenea, este suspectat faptul că anumite infecţii sau factori de mediul ar putea declanşa activarea sistemului imunitar la persoanele sensibile. Acest sistem imunitar greşit direcţionat atacă ţesuturile propriului organism. Acest lucru duce la inflamaţia articulaţiilor şi, uneori, a diferitelor organe ale corpului, cum ar fi plămânii sau ochii.
Nu se ştie ce anume declanşează debutul artritei reumatoide. Indiferent de declanşatorul exact, rezultatul este un sistem imunitar, care este orientat să promoveze inflamaţia la nivelul articulaţiilor şi, ocazional, la nivelul altor ţesuturi ale corpului. Celulele sistemului imunitar, numite limfocite, sunt activate, iar mesagerii chimici (citokine, cum ar fi factorul de necroză tumorală / TNF, interleukin-1/IL-1 şi interleukin-6/IL-6) sunt exprimate în zonele inflamate.
Factorii de mediu, de asemenea, par să joace un rol în producerea artritei reumatoide. De exemplu, oamenii de ştiinţă au raportat că tutunul, expunerea la minerale de siliciu şi boala cronică parodontală, toate cresc riscul de a dezvolta artrită reumatoidă.

 

 

Care sunt simptomele şi semnele artritei reumatoide?

Aceste simptome ale artritei reumatoide vin şi se duc, în funcţie de gradul de inflamaţie a ţesutului. Când ţesuturile corpului sunt inflamate, boala este activă. Atunci când dispare inflamaţia ţesutului, boala este inactivă (în remisiune). Remisiunile pot apare spontan sau la tratament şi pot dura săptămâni, luni, sau ani. În timpul remisiunii, simptomele bolii dispar, iar oamenii se simt în general bine. Când boala devine activă din nou (recădere), simptomele revin. Revenirea activităţii bolii şi a simptomelor se numeşte episod acut. Cursul artritei reumatoide variază între indivizii afectaţi, totodată şi perioadele de inflamare şi remisiune sunt tipice.
Atunci când boala este activă, simptomele pot include oboseală, lipsa energiei, lipsa poftei de mâncare, febră, dureri musculare şi articulare şi rigiditate. Durerile musculare şi rigiditatea articulaţiilor sunt de obicei cele mai notabile dimineaţa şi după perioade de inactivitate. Artrita este frecventă în timpul episoadelor acute de boală. De asemenea, în perioadele de boală, articulaţiile devin frecvent roşii, umflate, dureroase, şi firave. Acest lucru se întâmplă deoarece ţesutul extern al articulaţiei (sinovial) se inflamează, rezultând în producerea de lichid excesiv în articulaţie (lichidul sinovial). Sinoviala, de asemenea, se îngroaşă cu inflamaţie (sinovita).
Artrita reumatoidă inflamează, de obicei, mai multe articulaţii într-un model simetric (ambele părţi ale corpului afectat). Simptomele timpurii pot fi subtile. Articulaţiile mici ale ambelor mâini şi încheieturile sunt adesea implicate.
Simptomele în mâinile cu artrită reumatoidă includ dificultate în activităţi simple de zi cu zi, cum ar fi apăsarea mânerului de la uşi şi deschiderea borcanelor. Articulaţiile mici de la picioare sunt de asemenea frecvent implicate, ceea ce poate duce la mersul pe jos dureros, în special dimineaţa, după ridicarea din pat. Ocazional, numai o articulaţie este inflamată. Atunci când doar o articulaţie este implicată, artrita poate imita inflamarea articulaţiilor cauzată de alte forme de artrită, cum ar fi guta sau infecţiile articulaţiilor. Inflamaţia cronică poate cauza leziuni ale ţesuturilor organismului, inclusiv cartilagii şi oase. Acest lucru duce la o pierdere de cartilaj şi la eroziuni şi slăbiciune a oaselor, precum şi a muşchilor, care conduce la deformarea articulaţiei, distrugerea şi pierderea funcţiei. Rareori, artrita reumatoidă poate afecta chiar şi articulaţia care este responsabilă pentru întinderea corzilor vocale pentru a schimba tonul vocii, articulaţia cricoaritenoidă. Când această articulaţie este inflamată, poate provoca răguşeala vocii. Simptomele la copii cu artrită reumatoidă includ şchiopătat, iritabilitate, plâns, şi inapetenţă.

 

 

Care sunt complicaţiile bolii reumatoide?

Deoarece artrita reumatoidă este o boală sistemică, inflamarea s-a poate afecta organe şi zone ale corpului, altele decât articulaţiile. Inflamaţia glandelor ochilor şi gurii pot cauza uscăciunea acestor zone şi este menţionată ca sindromul Sjögren. Uscăciunea ochilor poate duce la abraziunea corneei. Inflamaţia porţiunilor albe ale ochilor (sclerae) este menţionată ca sclerită şi poate fi foarte periculoasă pentru ochi. Inflamaţia reumatoidă a mucoasei pulmonare (pleurita) provoacă dureri în piept la respiraţia profundă, dificultăţi de respiraţie sau tuse. Ţesutul pulmonar în sine poate deveni, de asemenea inflamat, abraziv şi, uneori, în plămâni se dezvoltă noduli ai inflamaţiei (noduli reumatoizi). Inflamaţia ţesutului (pericardul) care înveleşte inima, numit pericardită, poate provoca o durere în piept, care de obicei prezintă schimbări în intensitate atunci când vă întindeţi sau când vă aplecaţi în faţă.

 

Artrita reumatoidă este asociată cu creşterea riscului de atac de cord. Boala reumatoidă poate reduce numărul de celule roşii din sânge (anemie) şi a celulelor albe din sânge. Scăderea numărului de celule albe poate fi asociată cu o splină mărită (denumit sindrom Felty) şi poate creşte riscul de infecţii. Riscul de cancer al glandei limfatice (limfom) este mai mare la pacienţii cu artrită reumatoidă, în special la cei cu inflamaţie articulară activă. Nodulii fermi sub piele (noduli reumatoizi) pot apare în jurul coatelor şi degetelor în cazul în care există o presiune frecventă. Chiar dacă aceşti noduli, de obicei, nu determină simptome, ocazional se pot infecta. Nervii pot fi prinşi între încheieturi provocând sindromul de tunel carpian. O complicaţie rară, gravă, de obicei în cazul bolii reumatoide de lungă durată, este inflamarea vaselor de sânge (vasculita). Vasculita poate afecta alimentarea cu sânge a ţesuturilor şi poate duce la moartea ţesutului (necroză). Acest lucru este cel mai frecvent vizibil, iniţial, ca mici suprafeţe negre în jurul unghiilor sau ulcere la picioare.

 

 

 

Cum este diagnosticată artrita reumatoidă?

Nu există nici un test pentru diagnosticarea singular artritei reumatoide. În schimb, artrita reumatoidă este diagnosticată pe baza unei combinaţii de formă a articulaţiilor implicate, rigiditate caracteristică a articulaţiei dimineaţa, prezenţa factorului reumatoid în sânge şi a anticorpului citrulina, precum şi observarea nodulilor reumatoizi şi modificări radiografice (la testarea cu raze X).
Primul pas în diagnosticul de artrită reumatoidă este o întâlnire între medic şi pacient. Medicul trece în revistă istoricul simptomelor, examinează articulaţiile pentru inflamaţie, sensibilitate, tumefacţie şi deformare, pielea pentru noduli reumatoizi (umflături ferme sub piele, cel mai frecvent de-a lungul coatelor sau degetelor), precum şi alte părţi ale corpului pentru inflamaţie. Anumite teste de sânge şi radiografii sunt efectuate frecvent. Diagnosticul se va baza pe modelul de simptome, distribuţie a articulaţiilor inflamate, precum şi concluziile testelor de sânge şi a radiografiilor. Pot fi necesare mai multe vizite înainte ca medicul să poată fi sigur de diagnostic. Un medic cu pregătire specială în artrita si boli conexe se numeşte reumatolog.
Distribuţia inflamaţiei articulare este importantă pentru medic în stabilirea unui diagnostic. În artrita reumatoidă, articulaţiile mici ale mâinilor, încheieturilor, picioarelor, şi genunchilor se inflamează de obicei într-o distribuţie simetrică (afectând ambele părţi ale corpului). Atunci când doar una sau două articulaţii sunt inflamate, diagnosticul de artrită reumatoidă devine mai dificil. Medicul poate efectua, apoi alte teste pentru a exclude artrita din cauza unei infecţii sau gută. Detectarea nodulilor reumatoizi (descris mai sus), cel mai frecvent în jurul coatelor şi degetelor, poate sugera diagnosticul.
Anticorpii anormali pot fi găsiţi în sângele persoanelor cu artrită reumatoidă. Un anticorp numit „factor reumatoid” (RF) poate fi găsit la 80 % dintre pacienţii cu artrită reumatoidă. Pacienţii care simt că au artrită reumatoidă şi nu ies pozitiv la testarea factorului reumatoid, sunt menţionaţi ca având „artrită reumatoidă seronegativă”.
Anticorpul citrulina (de asemenea, menţionat ca anticorp anticitrulin, anticorp citrulinat peptidic anticiclic şi anti-CCP) este prezent la majoritatea persoanelor cu artrită reumatoidă. Este util în diagnosticul artritei reumatoide atunci când se evaluează cazuri de inflamaţii articulare inexplicabile. Un test pentru anticorpii citrulină este cel mai util în detectarea artritei inflamatorii nediagnosticate atunci când la testul tradiţional de sânge pentru artrita reumatoidă, factorul reumatoid nu este prezent. Anticorpii citrulină nu a reprezentat etapele anterioare ale artritei reumatoide în acest cadru. Un alt anticorp numit „anticorp antinuclear” (ANA) este, de asemenea, frecvent întâlnit la persoanele cu artrită reumatoidă.
Un test de sânge numit ritmul de sedimentare este o determinare a cât de rapid cad celulele roşii din sânge pe fundul unui tub de testare. Viteza de sedimentare este utilizată ca o determinare brută a inflamaţiei articulaţiilor. Viteza de sedimentare este de obicei mai mare în timpul episoadelor acute de boală şi mai lentă în timpul remisiunilor. Un alt test de sânge, care este utilizat pentru a măsura gradul de inflamaţie din organism este proteina C-reactivă. Testele de sânge pot dezvălui, de asemenea, anemia, deoarece anemia este comună în artrita reumatoidă, în special din cauza inflamaţiei cronice.
Testele factorul reumatoid, ANA, ritmul de sedimentare şi proteina C-reactivă ​​pot apare, de asemenea, în alte afecţiuni sistemice autoimune anormale şi inflamatorii. De aceea, doar anomaliile din aceste teste de sânge nu sunt suficiente pentru un diagnostica cu certitudine artrita reumatoidă.
Radiografiile articulare pot fi normale sau pot doar să demonstreze inflamarea ţesuturilor moi la începutul bolii. Pe măsură ce boala progresează, radiografiile pot dezvălui eroziuni osoase specifice artritei reumatoide în articulaţii. Radiografiile articulaţiilor pot fi, de asemenea, de ajutor în monitorizarea progresiei bolii şi în deteriorarea articulaţiei în timp.

 

Scanarea osoasă, o procedură folosind o cantitate mică de substanţă radioactivă, poate fi, de asemenea, folosită pentru a demonstra inflamarea articulaţiilor. Scanarea MRI poate fi, de asemenea, utilizată pentru a demonstra leziunile din articulaţii. Colegiul American de Reumatologie a dezvoltat un sistem de clasificare a artritei reumatoide, care se bazează în principal pe imaginea articulaţiilor pe radiografii. Acest sistem ajută profesioniştii din domeniul medical să clasifice severitatea artritei reumatoide cu privire la cartilaj, ligamente şi os.
Etapa I
Nici o deteriorare observată pe radiografie, deşi pot exista semne de subţiere a oaselor;
Etapa II
Nici o dovadă radiologică de subţiere a oaselor în jurul articulaţiei, cu sau fără leziuni osoase uşoare;
Posibile leziuni uşoare ale cartilagiului;
Mobilitatea articulaţiei poate fi limitată; există deformări articulare observate;
Atrofie musculară adiacentă;
Posibile anomalii ale ţesuturilor moi din jurul articulaţiei.
Etapa III
Pe radiografie se observă dovezi de deteriorare a cartilajului şi osului şi subţierea oaselor în jurul articulaţiei;
Deformări articulare, fără rigidizare permanentă sau fixare a articulaţiei;
Atrofie musculară extinsă;
Anomalii ale ţesuturilor moi din jurul articulaţiei sunt posibile.
Etapa IV
Pe radiografie, apar dovezi de leziune a cartilajului şi osului şi a osteoporozei în jurul articulaţiei;
Deformări articulare cu fixare permanentă a articulaţiei (denumită în continuare anchiloză);
Atrofie musculară extinsă;
Posibile anomalii ale ţesuturilor moi din jurul articulaţiei.
Reumatologii clasifică, de asemenea, starea funcţională a persoanelor cu artrită reumatoidă, după cum urmează:
Clasa I: complet capabil să efectueze activităţi obişnuite ale vieţii de zi cu zi;
Clasa II: posibilitatea de a efectua activităţi obişnuite de auto-îngrijire şi de muncă, dar limitat de activităţi în afara muncii (cum ar fi practicarea unui sport, treburi casnice);
Clasa III: posibilitatea de a efectua activităţi uzuale de auto-îngrijire, dar limitat la locul de muncă şi alte activităţi;
Clasa IV: limitat în capacitatea de a efectua activităţi uzuale de auto-îngrijire, la locul de muncă, precum şi alte activităţi.

Medicul poate alege să efectueze o procedură de birou numită artrocenteză. În această procedură, un ac steril şi o seringă sunt folosite pentru a drena lichidul articular din articulaţie pentru studiul în laborator. Analiza lichidului articular în laborator poate ajuta la excluderea altor cauze ale artritei, cum ar fi infecţia şi guta. Artrocenteza poate fi, de asemenea, de ajutor în ameliorarea inflamaţiei şi durerii articulaţiilor.

Tratament CaliVita recomandat:

WHITE WILLOW– 2 CAPS/ZI- in pusee- se poate creste la 3 caps/zi- efect analgezic, antiinflamator

SHARK AID– 3 TABLETE/ZI- 2 luni- efect antiinflamator, imbunatateste functionarea articulatiilor, intareste sistemul imunitar

JOINT PROTEX FORTE– 2 TABLETE/ZI -2 luni- lubrifiaza, regenereaza, hidrateaza articulatiile prin continutul in glucozamina sulfat, condroitina sulfat, acid hialuronic

OMEGA3– 2 CAPS/ZI-2 luni- reduce inflamatia, intareste sistemul imunitar, sustine sistemul nervos

OCEAN 21– 2 LINGURI DE 2X/ZI-1 luna-  detoxifica si alcaliizeaza organismul impiedicand aparitia inflamatiei si reducand inflamatia, sustine sistemul imunitar

ZEN THONIC– 3 LINGURI/ZI-2 luni dupa Ocean 21- actioneaza ca analgezic impotriva durerilor, antiinflamator

Alte recomandari:

Alimentatie alcalina– detoxifica organismul si impiedica acidoza care intretine inflamatia in organism. Vezi articol Stilul de viata alcalin.

Consumati fructe si legume crude, sub forma de sucuri, de salate pentru a sustine sistemul imunitar si functionarea intregului organism. Acizii grasi esentiali din peste( hering, sardina, somon), nuci, seminte ( in), cereale integrale- reduc inflamatia. Ananasul prin continutul sau in bromelina, enzima ce favorizeaza absorbtia nutrientilor si digestia, reduce inflamatia din corp daca este consumat cu jumatate de ora inainte de mese. Este intalnit in farmaciile naturiste sub forma de extract. Cirese, visine, afine prin continutul in proantocianidine reduc inflamatiile.

Ceaiurile de cimbru salbatic, ghara diavolului, urzica sau coriandru- efect analgezic si antiinflamator- beti 2-3 cani/zi

Hidratare cu apa alcalina, ionizate, filtrata ( vezi Aquarion) sau apa de izvor. Vezi articole sectiunea Apa. Beti 2 l apa/zi. Apa este necesara pentru functionarea optima a articulatiilor.

Aromoterapie cu musetel, levantica, chiparos si maghiran- reduc si inflamatia si relaxeaza musculatura. Uleiurile esentiale pot fi puse in baie sau se pot aplica in talpa diluate cu ulei de masline- 2 picaturi sau 1 picatura din fiecare in cazul in care sunt utilizate impreuna.

Odihna si exercitii– este necesara odihna pentru articulatiile foarte inflamate si dureroase. Dupa odihna este necesar sa le incalziti prin miscare. Faceti jumatate de ora exercitii fara sa le suprasolicitati. Inotul este recomandat deoarece intareste articulatiile afectate fara a le suprasolicita.

Scadere in greutate

Renuntare la fumat si alcool

Tratament homeopat individualizat

Tratamentul cu produse Calivita se efectueaza in cure de 2-3 luni, pauza 6 saptamani si se poate relua.

 

Tratament recomandat de dr Cojocaru Valentina,

Medic Specialist Medicina de Familie

Competenta homeopatie, nutritie, fitoterapie

 

Si nu uitati: SA NE HRANIM CU IUBIRE!!!!

 

Lipsa Vitamina D3 Simptome

Categories: Tags:

 

 

Lipsa Vitamina D3 Simptome

 

 

 

 

Produse Naturiste pe Baza de Vitamina D:

Vitamina D Naturala Picaturi – 30 ml

 

În ultimul deceniu s-au publicat mii de studii care au demonstrat importanța profundă pe care o are un nivel suficient de vitamina D; obţinută din alimente, prin expunerea la soare și prin suplimente. Niciun alt nutrient nu oferă o gamă atât de largă de beneficii pentru sănătate, dar milioane de copii şi adulţi suferă inutil, pentru că ei nu au niveluri suficiente de vitamina D în sânge. Lipsa Vitamina D3 Simptome poate cauza dureri la nivelul oaselor si slabiciune la nivelul muschilor. Lipsa Vitamina D3 Simptome poate favoriza instalarea cancerului in organism.

 

Într-un nou studiu, publicat în revista Asociaţiei Americane pentru Sănătate, cercetătorii de la Universitatea din Kansas au descoperit că nivelurile scăzute de vitamina D sunt asociate cu un risc semnificativ mai mare de atac de cord şi de moarte timpurie. Oamenii de ştiinţă au stabilit că, la persoanele cu un nivel scăzut de vitamina D în sânge, suplimentarea cu vitamina D a redus la jumătate riscul de a muri de orice cauză, comparativ cu persoanele care au rămas deficitare.

 

Studiul şi-a propus să investigheze legătura dintre nivelurile de vitamina D şi incidența bolilor de inimă şi moartea timpurie într-un grup de mai mult de 10 000 de persoane din Danemarca. În plus, cercetătorii au inclus meta-date din 35 de studii relevante, care acoperă o perioadă de 29 de ani. Autorul studiului, dr. James Vacek spune: „Ne-am aşteptat să vedem că există o relație între bolile de inimă şi deficitul de vitamina D; am fost surprinşi de cât de puternică a fost … a fost mult mai profundă decât ne-am aşteptat”.

 

Nivelurile sangvine optime de vitamina D reduc riscul de deces precoce cu până la 80%. În acest studiu, oamenii de ştiinţă au comparat participanţii cu cele mai mici niveluri de vitamina D (mai mici de 15 nanomoli pe litru, reprezentând 5% din populația analizată) cu participanţii consideraţi a fi în limite normale (mai mult de 50 de nanomoli pe litru, sau aproximativ 50%). Cercetătorii au remarcat faptul că nivelurile reduse de vitamina D au fost direct asociate cu un risc crescut de boala cardiacă ischemică, infarct miocardic şi moarte prematură.

 

Autorii au constatat că cei cu cele mai mici niveluri de vitamina D au avut un risc cu 64% mai mare de atac de cord, un risc cu 57% mai mare de moarte prematură, un risc cu 40% mai mare de boli cardiace ischemice și un risc cu 81% mai mare de deces de boli cardiovasculare. Cercetătorii au ajuns la concluzia că: „Putem constata că există o corelație statistică puternică între un nivel scăzut de vitamina D şi un risc ridicat de boli de inimă şi moarte timpurie. Explicația poate fi faptul că un nivel scăzut de vitamina D duce direct la boli de inimă şi moarte”.

 

În afară de rezultatele cardiovasculare, echipa a stabilit ca persoanele cu un nivel deficitar de vitamina D au avut de 2 ori mai multe şanse de a avea diabet zaharat, cu 40% mai multe şanse de a avea hipertensiune arterială şi cu aproximativ 30% mai multe şanse de a suferi de cardiomiopatie (slăbirea mușchiului cardiac). Ideea de bază este simplă: folosiţi suplimente pe bază de ulei de vitamina D3 (cei mai mulţi adulţi au nevoie de 5 000 la 7 000 de UI pe zi, în funcție de greutatea și metabolismul fiecăruia) pentru a atinge nivelurile sanguine ideale de 50 până la 70 ng/ml (măsurat prin analiza de sânge A25(OH)D ) pentru a contracara bolile de inimă şi bolile cronice care duc la o moarte timpurie.

 

Caut Tratament Naturist Pentru Lupus Eritematos Sistemic

Categories: Tags:

 

 

 

Caut Tratament Naturist Pentru Lupus Eritematos Sistemic

 

 

 

Lupusul eritematos sistemic tratament naturist recomandat de Doctor Cojocaru Valentina:

 

 

Lupusul eritematos sistemic
Sistemul imunitar lupta, in mod normal, impotriva infectiilor periculoase si a bacteriilor pentru a mentine organismul sanatos. O boala autoimuna apare atunci cand sistemul imunitar ataca organismul deoarece il confunda cu ceva strain. Exista multe boli autoimune, lupusul eritematos sistemic fiind inclusa intre acestea.
Termenul de lupus a fost utilizat pentru a identifica o serie de boli autoimune care prezinta prezentari clinice similare cu caracteristicile de laborator, dar LES este cel mai comun tip de lupus, majoritatea cazurilor in care este mentionat lupusul fiind vorba despre lupusul eritematos sistemic.
Acesta este o boala cronica care poate avea faze de agravare a simptomelor care alterneaza cu perioade de simptome usoare. Majoritatea persoanelor care sufera de acest tip de lupus sunt capabile sa traiasca o viata normala cu tratament adecvat.

 

Simptomele acestei afectiuni pot varia si se pot schimba in timp. Simptomele frecvente includ:
*Oboseala severa;
*Dureri articulare;
*Umflarea articulatiilor;
*Dureri de cap;
*Eruptii pe obraji si nas, numite „eruptii cutanate fluture”;
*Pierderea parului;
*Anemie;
*Probleme de coagulare a sangelui;
*Degetele capata culoarea alba sau albastra si apar furnicaturi la rece, acest lucru fiind denumit fenomenul Raynaud;

 

Alte simptome depind de partea corpului pe care o ataca boala, cum ar fi tractul digestiv, inima sau pielea.

 

Simptomele lupusului eritematos sistemic sunt de asemenea, simptome ale multor alte boli, ceea ce face ca diagnosticul sa fie dificil. Daca aveti oricare din aceste simptome, consultati medicul dumneavoastra. Acesta poate efectua teste pentru a strange informatiile necesare pentru un diagnostic corect.
Cauza exacta a acestei afectiuni nu este cunoscuta, dar mai multi factori au fost asociati cu boala.
Legat de factorii genetici, aceasta afectiune nu este legata de o anumita gena, dar persoanele cu lupus au adesea membri de familie cu alte conditii autoimune.
Factorii din mediul inconjurator pot include declansatori cum ar fi:
*Razele ultraviolete;
*Anumite medicamente;
*Virusi;
*Factori fizici sau emotionali;
*Trauma;
*Sex si hormoni;

 

Lupusul eritematos sistemic afecteaza mai des femeile decat barbatii. De asemenea, femeile pot prezenta simptome mai severe in timpul sarcinii si in perioadele menstruale. Ambele observatii au determinat unii specialisti din domeniul medical sa creada ca hormonul feminin estrogen poate juca un rol in aparitia acestei afectiuni. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetari pentru a dovedi aceasta teorie.

Tratament adjuvant CaliVita:

Organic Noni– 2 linguri/zi- stimuleaza imunitatea, detoxifiant, reduce procesele inflamatorii, aduce aport devitamine, aminoacizi minerale

ImmunAid– 3 capsule/zi- imunostimulator , reduce si previne inflamatia, reduce inflamatiile artritice

Omega 3 concentrate– 2 capsule/zi- acizii grasi regleaza activitatea glandelor endocrine si sistemul hormonal, reduc inflamatiile si imbunatatesc  activitate sistemului nervos si a creierului

Shark Aid– 3 tablete/zi- imbunatateste functionarea articulatiilor, prin continutul in sulfat de condroitina are rol antiinflamator

Ocean 21– 2 linguri/zi- alcalinizant, detoxifiant, reglator glandular, regenerator celular, imunostimulator,sustine functia ficatului

Rhodiolin– 3 caps/zi- controleaza stresul, mentine o stare de bine, regleaza sistemul nervos si hormonal, impiedica insomnia, creste energia organismului

Alte recomandari:

Tratament homeopat individualizat

Alimentatie alcalina – impiedica inflamatia in organism- vezi articol Stilul de viata alcalin

Hidratare cu apa alcalina, filtrata, ionizata ( vezi Aquarion) sau apa de izvor

Miscare– orice forma de miscare dorita in limita tolerantei

Renuntare la alcool, tutun

 

Tratament recomandat de

Dr Cojocaru Valentina

Medic Specialist Medicina de Familie

Competenta Homeopatie, Nutritie, Fitoterapie

SI NU UITATI: SA NE HRANIM CU IUBIRE!!!!