Mangostana Indicatii

 

 

 

 

 

Xantho Plus – 90 Capsule – este un produs antioxidant foarte puternic, pe bază de mangostana, sub formă de capsule concentrate.

În organismul uman, în cadrul metabolismului normal, aşa-numiţii radicali liberi, care conţin molecule libere de oxigen sau nitrogen, sunt produşi în fiecare minut. Aceştia sunt capabili să intre în reacţii cu substanţele din compoziţia celulelor, a membranelor celulare sau chiar a ADN-ului şi să le distrugă. Însa trebuie să ţinem cont şi de faptul că radicalii liberi joacă un rol important în transmiterea semnalelor intracelulare. Proliferarea radicalilor liberi poate fi periculoasă şi este influenţată de modul nostru de viaţă: un stil de viaţă dezordonat, poluarea aerului sau fumatul (ori, în multe cazuri, toate acestea cumulate), precum şi alimentaţia nesănătoasă sau săracă în antioxidanţi.

 

 

De asemenea, pe durata antrenamentului sau a activităţilor fizice epuizante, producţia de radicali liberi creşte proporţional cu intensitatea efortului depus. Să ne gândim doar prin câte situaţii similare trecem zi de zi, care pot duce la creşterea nivelului de radicali liberi.

 
Atunci când echilibrul dintre antioxidanţi şi moleculele numite radicali liberi este perturbat în favoarea celor din urmă, apare aşa-numitul stres oxidativ, despre care cercetătorii cred că joacă un rol important în procesul de îmbatrânire, precum şi în instalarea unor boli cronice (de exemplu, boli tumorale sau cardiovasculare).

 

 

Radicalii liberi pot fi neutralizaţi de enzimele celulare, de anumite vitamine şi prin intermediul altor mecanisme, însa, în caz de stres crescut, aceste nu mai sunt suficiente.

 

 

Cu ajutorul alimentaţiei şi al stilului de viaţă putem creşte cantitatea de antioxidanţi care ne protejează celulele, însa în zilele noastre nu putem fi întotdeauna siguri că un anumit aliment conţine nutrienţii valoroşi în cantităţile dorite. În asemenea situaţii trebuie să luăm în calcul consumul de suplimente alimentare, care pot oferi o alternativă excelentă pentru întarirea protecţiei antioxidative.

 
În ultimul timp, una din cele mai îndragite materii prime din compoziţia suplimentelor alimentare, cu efecte antioxidante puternice, este fructul de mangostana, care, conform cercetărilor efectuate până în momentul de faţă, îsi merită cu prisosinţă renumele. O serie de studii i-au evaluat şi înca îi evaluează efectele şi ingredientele active.

 

Rezultatele unei cercetări din 2006 relevă faptul că în mangostană se află nu mai puţin de 14 compuşi antioxidanţi, iar principalul său ingredient activ, alfa-mangostana, este descris drept unul dintre compuşii cu cele mai puternice efecte antioxidante.

 

O serie de alte studii au examinat efectele antioxidante ale compuşilor polifenoli extraşi din mangostană. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că xantonele din compoziţie sunt capabile să protejeze acizii graşi nesaturaţi de efectele oxidării într-un mod asemănător vitaminei E.

 
Un alt studiu, care a examinat efectele mangostanei asupra tumorilor la sân, a demonstrat că mangostana blochează diviziunea celulară şi ajută la distrugerea celulelor canceroase, pe lângă faptul că blochează producţia de radicali liberi. Un alt studiu a descris efectele antiinflamatoare ale alfamangostanei (inflamarea în sine este un proces reglat de radicalii liberi sintetizaţi de celulele sistemului nostru imunitar).

 

Antioxidanţii sunt capabili să ne protejeze celulele „sacrificându-se” pe ei însisi (radicalii liberi îi distrug pe aceştia în loc de celule), prin urmare trebuie să îi protejăm până ajung la celule şi să cumpărăm un produs care a fost conceput exact în acest scop.

 

Se recomandă consumul unui supliment alimentar sub formă de capsule, care conţine mai multe tipuri de antioxidanţi: de exemplu, ingredientele active ale mangostanei acţionează în sinergie cu compuşii antioxidanţi ai ceaiului verde şi ai altor fructe.